sâmbătă 21 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: tinutul secuiesc

2 articole
Politică

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: azi au avut loc proteste la Gheorgheni împotriva majorării taxelor. În ultimele zile, UDMR s-a mai confruntat cu manifestații la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc și Odorheiu Secuiesc. Citește și: Sandu, reacție surprinzătoare la raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA „Pentru prima dată, UDMR se confruntă cu o nemulțumire politică de la bază, necontrolată, în Ținutul Secuiesc. În acest context trebuie interpretată ultima declarație a lui Hunor Kelemen, în care acesta dorește brusc să reducă toate taxele la jumătate”, scria, la 4 februarie, publicația de limba maghiară Transtelex.  Dar tot la 4 februarie, Kelemen Hunor anunța că a vorbit cu premierul Ilie Bolojan, explicându-i că majorarea impozitelor cu peste 100% trebuie corectată pentru că presiunea socială este prea mare, afirmând că a primit un răspuns pozitiv. „Eu am discutat cu premierul astăzi și nu m-a refuzat, mi-a zis: lasă-mi un pic de timp, să fac o analiză și să vedem cum putem reveni”, a spus în emisiune la Europa FM, Kelemen Hunor. Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni La protestul de azi de la Gheorgheni ar fi participat între 200 de persoane, potrivit Agerpres, și 1.000, potrivit Antenei 3. Oamenii s-au adunat în faţa Casei de Cultură din oraş şi au purtat pancarte cu mesaje în maghiară şi română, precum: "UDMR-ajunge!", "Jos Guvernul!" sau "Mai mult pentru cetăţeni, mai puţin pentru stat!" (sloganul UDMR la alegerile parlamentare - n. r.).De asemenea, printre protestatari s-au numărat şi persoane cu dizabilităţi sau reprezentanţi ai acestora, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de eliminarea facilităţilor fiscale pentru această categorie. Pancartele afişate de aceste persoane purtau mesaje precum: "Facilităţi fiscale: eliminate. Pensii speciale: ireductibile?!", "Statul de drept începe acolo unde sunt protejaţi cei mai vulnerabili!" sau "Dizabilitatea nu este un lux, dar Guvernul o tratează ca atare".Organizatorul manifestării, Bajkó László, s-a adresat celor prezenţi şi a criticat politicile fiscale ale Guvernului, considerate nedrepte şi împovărătoare pentru cetăţeni. „Nu este echitabil ca noi, oamenii care trăim din ce în ce mai greu, să plătim consecinţele haosului politic şi economic acumulat de-a lungul deceniilor. Ne-am săturat că la fiecare criză politică, economică, soluţia să fie aceeaşi, să plătească omul de rând", a transmis organizatorul protestului.  O petiție lansată la finalul protestului cere: „În cazul în care UDMR nu este capabil să îşi impună în Guvern promisiunile făcute propriilor alegători şi este neputincios în faţa măsurilor de austeritate ale guvernului Bolojan, să iasă de la guvernare şi să nu mai susţină, cu voturile maghiarilor şi secuilor din Transilvania, excesele din ultimul an!”.  „Pentru prima dată, UDMR trebuie să se confrunte cu o nemulțumire politică de la bază, necontrolată, în regiune, pe care au încercat în zadar să o explice cu influența Tisza sau a AUR. Nu este vorba despre mobilizarea forțelor externe, ci despre furia autentică, spontană a propriilor alegători, iar în acest context merită să citim ultimul discurs al lui Hunor Kelemen, în care acesta lansează ideea înjumătățirii taxelor locale (...) Acest joc dublu – suntem la guvernare dar criticăm măsurile – seamănă din ce în ce mai mult cu logica PSD, care a operat mult timp în acest rol ambivalent, adică îi place să fie actor guvernamental, dar fără a-și asuma responsabilitatea guvernamentală. Ar lăsa asta în seama lui Bolojan.”, mai arăta Transtelex, la 4 februarie. 

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni Foto: Facebook
Vă salut de pe teritoriul autonom „Băile Tușnad”, spune Laszlo Tokes Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay
Eveniment

Vă salut de pe teritoriul autonom „Băile Tușnad”

După Viktor Orban, care a afirmat că Ardealul și Ținutul Secuiesc nu sunt unități administrative românești, apare și Laszlo Tokes, care tot la Școala de vară de la Băile Tușnad, afirmă: „Vă salut de pe teritoriul autonom «Băile Tușnad» și a ținutului autonom secuiesc”. Premierul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, la începutul discursului rostit la Universitatea Liberă de Vară de la Bálványos, care are loc la Tuşnad, că a primit un document oficial de la MAE român în care i s-a scris ce subiecte nu poate aborda și a ironizat mesajul autorităților române. Vă salut de pe teritoriul autonom „Băile Tușnad” Potrivit unei transcrieri a postului Digi 24, Tokes a declarat: „Sper că această comuniune pașnică nu va fi deranjată de nimeni azi. Vă salut de pe teritoriul autonom «Băile Tușnad» și a ținutului autonom secuiesc. Nu există nici Dumnezeu, nici diavol care să despartă brațele noastre încrucișate. CNCD a condamnat public discursul dvs (Viktor Orban – n.red.) de anul trecut și l-a catalogat discurs de ură. Cu participarea BOR și a guvernului se propagă de fapt ura, în special în Valea Uzului. Autoritățile române nu au niciun un cuvânt de spus”. „E greu de stabilit acum o cooperare româno-maghiară după scoaterea UDMR de la guvernare. E nevoie de garantarea drepturilor noastre de autonomie”, a mai spus pastorul, fost europarlamentar FIDESZ. În prima parte a zilei, la Băile Tușnad a vorbit premierul Ungariei, Viktor Orban, care a spus: „Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc, însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”. Potrivit Transtelex, afirmația a fost primită aplauze furtunoase. Citește și: BREAKING Declarație extrem de gravă a premierului Viktor Orban: Noi n-am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi teritorii românești (transcriere G4Media/Transtelex) Orban ar fi făcut această afirmație în contextul în care a spus celor prezenți la Băile Tușnad că ministerul român de Externe i-ar fi recomandat să nu vorbească despre „unități teritoriale administrative inexistente din România”. El a dezvăluit, în discursul de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, că Ministerul de Externe român i-a transmis un document oficial în care i se spunea ”ce are voie să vorbească, ce nu are voie și ce trebuie să evite”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră