vineri 30 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: tineri

40 articole
Eveniment

Putin a început recrutarea prin e-mail

Putin a început recrutarea prin e-mail. În viteză şi fără dezbateri, Rusia a adoptat miercuri o lege care simplifică procedurile de mobilizare în armată, îi pedepseşte pe cei refractari, un text care a suscitat mari nelinişti celor care nu vor să lupte în Ucraina, scrie într-un amplu comentariu AFP. Putin a început recrutarea prin e-mail În doar două zile, o celeritate neobişnuită, cele două camere ale parlamentului rus (Duma de Stat - camera inferioară şi Consiliul Federaţiei - camera superioară) au adoptat această lege care autorizează trimiterea ordinelor de mobilizare prin poşta electronică şi nu doar predate în mână destinatarului ca până acum, un sistem care va face imposibil pentru ruşi să ignore aceste convocări şi mult mai dificil să le evite. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online O dată ordinul trimis, persoanei mobilizabile i se interzice să părăsească ţara. "Este îngrijorătoare, ca toate legile votate de un an. Mai ales când este adoptată în două zile, nu te poţi aştepta la nimic bun", a reacţionat, sub rezerva anonimatului din motive de siguranţă, un rus de 28 de ani, mobilizabil şi locuind în nordul ţării. Dacă va primi o convocare, el spune că o va "ignora", în pofida riscurilor pe care le comportă un asemenea gest. "Nu voi merge la biroul de înrolare, ar fi un bilet direct la Bahmut", mai spune el, referindu-se la oraşul considerat în prezent epicentrul celor mai înverşunate lupte din estul Ucrainei. "Carne umană de astupat găurile" Preşedintele Vladimir Putin decretase o mobilizare a 300.000 de rezervişti în septembrie 2022, a cărei punere în practică a fost adesea haotică. Deși Kremlinul dezminte că vrea să lanseze un al doilea val, numeroşi ruşi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu aceasta, în timp ce armata ucraineană pregăteşte o contraofensivă de amploare. "Frontul se va fisura ca în toamna trecută, va fi necesar să îndese de urgenţă carne umană cu mitraliere pentru a astupa găurile", afirmă rusul de 28 de ani, potrivit căruia amploarea unei viitoare mobilizări "va depinde direct de succesul" ucrainenilor pe câmpul de luptă. Un alt rus, de 21 de ani, care locuieşte în Siberia şi preferă de asemenea anonimatul pentru siguranţă, se declară "la fel de neliniştit ca toată lumea", cu atât mai mult cu cât nu şi-a efectuat serviciul militar obligatoriu de un an. "Sunt înspăimântătoare urgenţa şi intransigenţa noii legi", afirmă el. Tinerii se ascund, își schimbă locuințele Ca mulţi alţii, el pur şi simplu "ignoră biroul de înrolare" de la declanşarea conflictului. "Recent, părinţii mei au primit un apel prin care erau anunţaţi că eu sunt pe listă", adaugă el. "Oameni în uniformă mă caută pentru a mă duce la comisariatul militar", continuă acest rus, afirmând că îşi schimbă frecvent locul pentru a scăpa: "O să trăiesc puţin pe aici, puţin pe dincolo. Strategia mea este încă în curs de elaborare, este prea vagă". Poliţia are dreptul să-i vâneze pe refractari, care riscă pedepse cu închisoare, potrivit legii ruse. Serviciul fiscal, universităţile şi o serie de alte organisme publice vor avea datoria de a furniza toate informaţiile personale ale cetăţenilor mobilizabili. Refuzul de a se prezenta la biroul de înrolare îi va priva astfel pe ruşi de posibilitatea de a lucra ca antreprenor sau independent, de a primi împrumuturi bancare şi de a dispune de locuinţa şi de maşina lor. Aceste măsuri îi vizează şi pe zecile, chiar sutele de mii de ruşi care au fugit din ţara lor şi trăiesc în special din chirii sau lucrând la distanţă pentru societăţi ruse. Părăsiți Rusia acum, îndeamnă Meduza Potrivit expertului rus Aleksei Tabalov, directorul organizaţiei Şcoala recrutului, care a părăsit el însuşi Rusia, modalităţi de a scăpa de armată există în continuare: certificat de handicap, de studii sau mită. Dar aceasta va deveni mult mai dificil. "Gradul de libertate este redus pentru cei care vor să se ascundă de biroul de înrolare. Statul îi va prinde, întinzându-şi plasele", spune el. Citește și: VIDEO Imagini cu ce pare a fi decapitarea unui soldat ucrainean încă în viață de către un soldat rus au oripilat planeta Potrivit lui Tabalov, autorităţile vor încerca de asemenea să-i convingă pe recruţii convocaţi anual să se angajeze în armată: "Se vor ocupa serios de recruţi, să-i convingă, să-i ameninţe şi să facă presiuni asupra lor pentru ca aceştia să semneze un contract". Precedenta mobilizare din septembrie 2022 provocase în orice caz fuga a zeci de mii de ruşi în străinătate. "Ar trebui să părăsim Rusia acum? Răspuns scurt: da", titra miercuri site-ul de informaţii Meduza, popular printre tinerii ruşi şi declarat "indezirabil" de către autorităţile ruse.

Putin a început recrutarea prin e-mail (sursa: themoscowtimes.com)
Tinerii fanatici englezi ai misoginului Tate (sursa: Twitter/@Cobratate)
Eveniment

Tinerii fanatici englezi ai misoginului Tate

Tinerii fanatici englezi ai misoginului Tate. A devenit cunoscut în special pentru mesajele misogine care promovează "valori masculine tradiționale", multe diseminate pe YouTube sub denumirea de "Tate Speech" (aluzie la "hate speech"): victimele violului trebuie "să-și asume vina pentru viol"; "de ce femeile sunt lăsate să conducă?"; locul femeilor e "la bucătărie"; "aș lovi o femeie dacă mi-ar reproșa că o înșel". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În prezent, Andrew Tate e acuzat pentru viol și trafic de persoane. "Joc erotic" cu cureaua Fost campion mondial de kickboxing, Tate a captat atenția publicului în 2016 când a participat la Big Brother UK, emisiune din care a fost eliminat după doar șase zile. Cauza aparentă a eliminării: un videoclip apărut pe site-ul Daily Star în care lovea o femeie cu o curea. Ulterior, Tate a postat pe contul său de Facebook un videoclip cu femeia care declara că "totul a fost doar un joc erotic". Însă, potrivit unei anchete Vice, cauza reală a excluderii sale din Big Brother a fost alta: producătorii emisiunii fuseseră înștiințați de poliția din Marea Britanie că Tate se află sub investigație încă din 2015, când fusese arestat pentru viol și agresiune. Despre acea anchetă, închisă în 2019 din cauza dovezilor insuficiente, nu s-a aflat însă decât în 2023, când victimele au vorbit cu presa. În 2017, Tate s-a mutat în România, declarând că în Occident mișcarea MeToo îți poate distruge viața și că vrea să trăiască într-o țară unde "corupția e accesibilă oricui". În plus, influencerul a mai declarat că în România autoritățile n-ar fi capabile să investigheze acuzațiile de agresiune sexuală, poliția română cerându-le prea multe probe femeilor care reclamă violuri. "Doctorate" și universități misogine Într-un documentar lansat recent în Marea Britanie, "Periculoasa ascensiune a lui Andrew Tate", jurnaliștii de la Vice au pătruns în lumea privată a influencerului, petrecând câteva zile la cartierul general al acestuia din România. Potrivit investigației, Andrew Tate și-a lansat primele afaceri online în 2018, alături de fratele său, Tristan. Era vorba de un video chat erotic și de un curs pentru bărbați, denumit PHD (Pimping Hoes Degree) (diplomă de "peștit" curve - acronimul face aluzie la titlul de doctor în științe). Cursul îi instruia pe bărbați să-și deschidă propria afacere de video chat erotic, folosindu-și partenerele prin metoda "lover boy". "Mai mult de 50% dintre angajate erau partenerele mele când le-am angajat. Nici una nu lucrase în industria de video pentru adulți înainte să mă întâlnească pe mine", acesta era mesajul postat pe site-ul PHD. A urmat Hustler’s University, un curs online, care costa 49,99 dolari pe lună despre "secretele îmbogățirii și succesului" care oferea sfaturi despre criptomonedă, copywriting sau comerț electronic. Schema piramidală De fapt, potrivit lui Paul Harrigan, profesor la Universitatea din Australia de Vest, Tate a operat prin acest site o "schemă piramidală", în care "membrii postează conținut pentru adepții lor, care apoi postează pentru adepții lor și așa mai departe". Abonații erau stimulați să distribuie mesajele lui Tate, cu linkuri către Hustler's University, cu un comision de 48% din taxa de înscriere a fiecărui nou abonat adus. Site-ul a devenit o rețea de distribuire pentru mesajele influencerului, adepții lui Tate (printre care și copii de 13 ani) inundând TikTok, Youtube și Instagram cu videoclipuri care îl promovau atât pe Tate, cât și "universitatea". Formându-și o armată de distribuitori, Andrew Tate nu mai avea nevoie de nici o rețea socială. Bărbați complexați de femei de carieră "The War Room", cea mai recentă afacere, este descrisă, potrivit site-ului, ca o "Rețea globală în care modelele de individualism eliberează bărbatul modern de încarcerarea indusă social". Taxa de înscriere este de 5.454 de dolari. "Dacă ai o sabie, iar nevastă-ta începe să te cicălască îi spui: «Tacă-ți fleanca, eu decid ce vreau să fac, tu fă mâncare!»", afirmă Tate în investigația Vice. Este și mentalitatea participanților la The War Room, oameni bogați, din întreaga lume, veniți în România ca să-și testeze masculinitatea în fața celui căruia îi spun "Comandantul". "În lumea pe care o creează Tate, nu doar femeile sunt supuse prejudecăților, dar și bărbații, definiți prin gradul de violență de care sunt capabili". Testul constă în confruntarea participanților în ring cu luptători profesioniști, după care sunt răsplătiți cu petreceri-orgii. Câțiva participanți declară că sunt acolo pentru că "nu vor să se mai simtă neluați în seamă", că vor să se simtă "bărbați", iar declarațiile misogine ale lui Tate sunt pentru ei "adevăruri". Majoritatea visează să fie regi, să aibă haremuri și nu s-ar vedea în relații cu femei de carieră, ci doar cu unele supuse. Plângeri depuse încă din 2015 Întrebat dacă conștientizează răul pe care îl poate face, Tate a declarat: "Nu există nici o acuzație împotriva mea, nici o femeie nu a declarat că am lovit-o". După arestarea sa, în 2022, din ce în ce mai multe femei au mărturisit că au fost victime ale violului și abuzului. În Marea Britanie, cele care depus plângere contra lui Tate în 2015 au vorbit acum cu presa, acuzând poliția din Hertfordshire că a avut nevoie de patru ani pentru a transmite cazul procurorilor, care mai apoi au refuzat să-l instrumenteze. Strânsă de gât, amenințată Una dintre acestea, "Amelia", a povestit, plângând, calvarul: "Prima oară când m-am dus la el acasă, am început să ne sărutăm, apoi, brusc, s-a oprit, s-a lăsat pe spate și mi-a spus: «Mă gândesc dacă să te violez sau nu». Imediat, a devenit alt om. M-a imobilizat, m-a strâns de gât și, cu cât mă opuneam, cu atât devenea mai agresiv, lovindu-mă. Mă tot întreba: «Cine e stăpânul tău?». La un moment dat, pur și simplu, am cedat. Când a terminat, s-a dus la baie iar apoi s-a comportat absolut normal. Ceea ce m-a făcut să mă întreb: oare chiar am vrut asta? Știu că l-am rugat să se oprească, că n-am vrut să mă sugrume... oare el credea că vreau asta?". Din cauza confuziei, Amelia a continuat să-l vadă, timp de șase luni, după care, temându-se pentru viața ei, l-a părăsit. A urmat hărțuirea: "Sunt un om rău? Cu cât sufereai, cu atât îmi plăcea mai mult să te violez", îi spunea Tate, într-unul din mesajele vocale trimise pe Whatsapp. În altul: "Ce te tot plângi că te-am strâns puțin de gât? Nici una dintre femeile cu care am fost nu s-a plâns vreodată!". Apoi a ajuns la amenințări: "Țin să-ți amintesc cu cine ai de-a face: sunt unul dintre cei mai periculoși oameni de pe planeta asta!". Tinerii fanatici englezi ai misoginului Tate În prezent, din ce în ce mai mulți profesori din Marea Britanie și-au exprimat îngrijorarea în ceea ce privește influența lui Tate asupra elevilor, observând că foarte mulți băieți îl citează și îl consideră un idol. Potrivit BBC, profesorii au declarat că elevii au ajuns să-l urmeze pe Tate "ca pe o Evanghelie", atrași de imaginea lui de milionar auto-realizat, aspirând să devină și ei bogați, să aibă "o mulțime de mașini și aerul de autoritate" al influencerului, dezvoltând treptat opinii extreme. Citește și: Talibanii, sincer îngrijorați de soarta lui Andrew Tate, un apărător al Vestului în fața opresiunii feministelor – susține fosta Miss New Jersey Psihologul Dr. Nia Williams, lector la școala de educație și dezvoltare umană a Universității Bangor, a adăugat că opiniile lui Tate ar putea "spăla creierul" tinerilor: "Mesajele pe care le transmite au un impact negativ asupra tinerilor și ar putea să le afecteze parcursul întregii vieți”. Chiar dacă în august, 2022, lui Tate i-au fost suspendate conturile de Instagram, TikTok și Facebook, Elon Musk a decis să-i reinstaureze contul de Twitter, în ciuda protestelor victimelor agresiunii sexuale și violenței domestice, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la "impactul misoginismului său asupra tânărului public masculin". Contul are deja aproape șase milioane de urmăritori.

Rusia: încă 147.000 de tineri, recrutați (sursa: RIA Novosti)
Internațional

Rusia: încă 147.000 de tineri, recrutați

Rusia: încă 147.000 de tineri, recrutați. În Rusia începe campania obişnuită de recrutare de primăvară, a anunţat sâmbătă site-ul de ştiri RBK. Rusia: încă 147.000 de tineri, recrutați Sursa respectivă precizează că decretul privind operaţiunea a fost semnat de preşedintele Vladimir Putin şi îl citează pe contraamiralul Vladimir Ţimlianski din Marele Stat-Major, potrivit căruia vor fi chemaţi sub arme circa 147.000 de tineri din cei 700.000 încorporabili. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ţimlianski a subliniat că noii recruţi nu vor fi trimişi să lupte în Ucraina. El a declarat vineri că, pentru prima dată, convocările vor fi trimise de districtele militare şi sub formă electronică; până acum, ordinele erau trimise doar prin poştă, procedură care va continua acolo unde nu există mijloace informatice. Citește și: Victorie majoră pentru regimul Zelenski: un arhimandrit al Lavrei Pecerska a trecut de partea bisericii autocefale a Ucrainei și a fost numit stareț. Mitropolitul pro-rus ar fi arestat Campania de recrutare este prima din cele două programate anul acesta şi se va încheia în 15 iulie. Serviciul militar cu durata de cel puţin un an este obligatoriu pentru cetăţenii ruşi de sex masculin cu vârste între 18 şi 27 de ani.

Demența, Alzheimer, sub 50 de ani (sursa: pexels.com/Josh Hild)
Eveniment

Demența, Alzheimer, sub 50 de ani

Demența, Alzheimer, sub 50 de ani. În literatura de specialitate apar cazuri de demenţă de la vârste din ce în ce mai fragede. Demența, Alzheimer, sub 50 de ani Atât de des încât demenţele de toate formele, în special cele mai cunoscute de public, precum Alzheimer, nu mai sunt asociate obligatoriu cu o vârstă înaintată. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online La Iaşi, în momentul de faţă, sunt trataţi şi pacienţi de 50 de ani cu astfel de afecţiuni. Suntem încă departe să avem un leac pentru demenţă. Citește și: Uniunea Europeană și SUA nu au, cel puțin în prezent, mijloace legale prin care să valorifice bunurile rusești „înghețate”. Miza: sute de miliarde de euro care ar putea ajuta Ucraina Dar, ca orice boală, poate fi evitată cu un regim de viaţă sănătos şi prin controale dese la psihiatru. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Prezervative gratuite în farmacii pentru tineri (sursa: Facebook/Emmanuel Macron)
Eveniment

Prezervative gratuite în farmacii pentru tineri

Prezervative gratuite în farmacii pentru tineri. Prezervativele sunt disponibile gratuit în farmaciile din Franţa pentru orice persoană de 25 de ani sau sub această vârstă, o iniţiativă descrisă de guvernul preşedintelui Emmanuel Macron drept o măsură de prevenţie pentru reducerea sarcinilor nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală. Prezervative gratuite în farmacii pentru tineri Schema, care a intrat în vigoare duminică, a fost anunţată de preşedintele Macron la începutul lunii decembrie. Iniţial, aceasta se adresa doar persoanelor cu vârste între 18 şi 25 de ani, însă programul a fost ulterior extins, după critici conform cărora minorii nu erau incluşi. De un an, pilula anticoncepţională şi alte contraceptive precum dispozitivele intrauterine de tip sterilet, sunt gratuite în Franţa pentru femeile cu vârste sub 25 de ani. Anterior, doar fetele sub 18 ani erau eligibile pentru a primi gratuit anticoncepţionale. Citește și: Cadoul lui Putin, de Anul Nou, către forțele de ocupație: liber la jafuri, soldații și funcționarii ruși aflați în Ucraina nu mai trebuie să-și declare averile La anunţarea iniţiativei privind prezervativele, Macron a subliniat necesitatea abordării problemei sănătăţii sexuale a tinerilor. Franţa nu se descurcă prea bine în ceea ce priveşte educaţia sexuală, a spus Macron la acea vreme. "Realitatea este foarte, foarte departe de teorie. Trebuie să ne pregătim profesorii mai bine în acest domeniu, trebuie să-i sensibilizăm din nou", a spus şeful statului.

România, cel mai mic procent al tinerilor care au o diplomă  Foto: Facebook Universitatea București
Economie

România, cel mai mic procent tinerilor care au o diplomă

România este țara din UE cu cel mai mic procent al tinerilor care au o diplomă universitară, arată datele compilate de site-ul landgeist.com, specializat în hărți care arată diferențele dintre regiuni, pe diferite subiecte. Landgeist a folosit datele Eurostat din 2021. Site-ul a luat în considerare și datele din Marea Britanie, din 2019. Informațiile din Muntenegru, Turcia și Macedonia de Nord sunt din 2020. România, cel mai mic procent al tinerilor care au o diplomă „Londra este zona cu cel mai mare procent de tineri cu studii universitare. Urmează regiunea Sostines din jurul capitalei Lituaniei, Vilnius (73,4%). Țara Bascilor Spaniei este, de asemenea, una dintre cele mai înalte din Europa, unde 66% dintre tineri au o diplomă universitară. În general, Irlanda, Luxemburg și Cipru au una dintre cele mai mari ponderi de tineri cu studii universitare Harta: Landgeist.com România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii universitare. Aproape fiecare zonă are un procent sub 25% și iar ultimele cinci locuri de jos ale clasamentului sunt ocupate de România. Bucureștiul are însă scoruri foarte bune, 50,5% dintre tinerii din București având o diplomă universitară”, scrie Langeist.com. Statele membre UE şi-au stabilit ca obiectiv creşterea la 45% a procentului populaţiei UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani cu studii superioare complete până în 2030, scrie Agerpres. Cel mai scăzut procent al populaţiei care deţine diplome în învăţământul terţiar se înregistrează în România (23%), urmată de Italia (28%) şi Ungaria (33%). Grafică: Eurostat Aproape jumătate din statele membre UE au îndeplinit deja obiectivul pentru acest indicator: Luxemburg, Irlanda, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Belgia, Franţa, Suedia, Danemarca, Spania, Slovenia, Portugalia şi Letonia. Citește și: Doar unul din patru ruși mai susține „operațiunea specială” a lui Putin în Ucraina, față de trei din patru în aprilie

Iarna aceasta, gripa va afecta tinerii (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Iarna aceasta, gripa va afecta tinerii

Iarna aceasta, gripa va afecta tinerii. După doi ani în care virusul gripal a avut o circulaţie mai scăzută datorită respectării măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, anul acesta ar putea să ne aştepte un sezon gripal mai sever. Iarna aceasta, gripa va afecta tinerii Medicii spun că sezonul gripal din emisfera sudică arată că sunt mai multe cazuri de gripă comparativ cu anii anteriori. Iar cei mai afectaţi sunt tinerii cu vârste între 20 şi 40 de ani, aparent sănătoşi, care au dezvoltat forme grave ale bolii. Citește: Putin confirmă că nu-și mai permite, acum, încă o ploaie de rachete peste Ucraina, deși nu a distrus toate obiectivele. Dar amenință NATO: Dacă intră în luptă, va fi o catastrofă globală Astfel, medicii îi sfătuiesc inclusiv pe cei tineri să se vaccineze antigripal. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Tinerii ruși fug în Kazahstan, Finlanda (sursa: elpais.com)
Internațional

Tinerii ruși fug în Kazahstan, Finlanda

Tinerii ruși fug în Kazahstan, Finlanda. Grănicerii kazahi au raportat vineri că un număr mare de ruşi încearcă să treacă frontiera, patru din cele 30 de puncte de control fiind deosebit de aglomerate, transmit dpa şi Reuters. Și traficul rutier la intrarea din Rusia în Finlanda era aglomerat vineri, iar numărul ruşilor care încercau să scape de mobilizarea anunţată miercuri de preşedintele Vladimir Putin era în creştere, relatează Reuters. Tinerii ruși fug în Kazahstan, Finlanda Situaţia este sub un "control special", au precizat forţele de pază a frontierei kazahe, fără a preciza numărul sosirilor. După ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea a 300.000 de rezervişti, în contextul războiului din Ucraina, mulţi ruşi încearcă să îşi părăsească ţara. Destinaţiile cele mai căutate sunt fostele republici sovietice, cum ar fi Kazahstanul, Armenia şi Georgia, unde nu au nevoie de vize şi pot conta pe mulţi vorbitori de rusă. Citește și: Propagandiștii din media de stat de la Moscova, exceptați de la mobilizarea de război, a precizat Ministerul Apărării Ministerul kazah de Externe a făcut apel la omenia cetăţenilor, cerându-le să respecte principiile morale, deşi costul vieţii este în creştere şi piaţa imobiliară este sub presiune. "Suntem convinşi că cetăţenii noştri vor da dovadă de înţelepciune şi vor rămâne fideli tradiţiilor de ospitalitate", arată un comunicat al instituţiei, adăugând că infrastructura şi sectorul serviciilor din Kazahstan pot face faţă migraţiei. Zbouri complet rezervate,lungi cozi la granițe terestre Zborurile din Rusia sunt deja complet rezervate, iar la punctele de trecere a frontierei pe cale rutieră s-au format cozi. Un martor care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea, din motive de securitate personală, a declarat agenţiei Reuters că traficul este deosebit de mare, unii aşteptând la coadă de joi dimineaţa, în timp ce grănicerii ruşi controlează atent toate vehiculele. Conform acestei surse, mulţi din cei care încearcă să ajungă în Kazahstan sunt bărbaţi tineri, aparent sub 35 de ani, care ar putea fi chemaţi la încorporarea în armată. Înregistrări video difuzate de şoferii de camion kazahi arată cozi lungi la graniţă, formate mai ales din autoturisme. La rude în Germania Grănicerii finlandezi au estimat că joi s-a înregistrat un număr dublu de intrări din Rusia faţă de săptămâna trecută, iar vineri dimineaţa era în continuare o activitate intensă, "poate uşor în creştere faţă de ieri" conform unui purtător de cuvânt. Unul din cei care încercau să ajungă în Finlanda, un student rus în vârstă de 21 de ani care s-a prezentat doar cu prenumele Max, a declarat agenţiei Reuters că vrea să treacă graniţa pentru a prinde un zbor spre Germania, unde are rude. "Tehnic, sunt student, deci nu ar trebui să mă tem de încorporare, dar am văzut că lucrurile se schimbă foarte repede, deci presupun că există o şansă", a spus el după ce a ajuns la Vaalimaa, pe teritoriul finlandez. "Am vrut doar să fiu în siguranţă", a adăugat el. "Avem planuri, avem cariere" Un cuplu de ruşi - Slava, în vârstă de 29 de ani, şi Evgheni, cu şase ani mai mare, au plecat din ţara lor tot din cauza incertitudinilor privind încorporarea. Ei au decis să facă acest pas în momentul în care Putin a anunţat mobilizarea parţială, care vizează 300.000 de rezervişti. Cei doi şi-au lăsat acasă câinele, pe nume Moby, şi familiile înlăcrimate. "În etapa actuală nu suntem solicitaţi, dar nu ştim ce se va întâmpla mâine. Nu susţinem ceea ce se întâmplă. Nu vrem să participăm". Plecarea "a fost o decizie dificilă", spune Slava. "Avem planuri, avem cariere. Cel mai bun scenariu ar fi să ne întoarcem. Pe de altă parte, vieţile noastre sunt esenţiale". Trafic aglomerat către Finlanda, mii de ruși zilnic Joi, au trecut din Rusia în Finlanda circa 7.000 de persoane, dintre care 6.000 de ruşi, o creştere cu 107% faţă de aceeaşi zi din săptămâna trecută. Trei dintre acestea au solicitat azil; cu o săptămână înainte nu existase nicio astfel de cerere. La Vaalimaa, cel mai aglomerat punct de trecere, coada era vineri de 400 de metri, mai lungă decât joi, după aprecierea unui oficial de la frontieră. "Faţă de vinerea trecută, avem mai mult trafic", a declarat Elias Laine, adjunct al şefului punctului de control. "Ne aşteptăm ca traficul să rămână aglomerat în weekend". Cei sosiţi cu autoturisme sau în autocare trebuie să coboare pentru verificarea documentelor, iar grănicerii controlează unele vehicule. Se caută soluții de reducere a tranzitului Şi la Nuijamaa, al doilea punct de trecere ca mărime, cozile erau "mai lungi ca de obicei". Frontiera terestră cu Finlanda a rămas printre puţinele puncte de intrare în Europa pentru ruşi, după ce mai multe ţări şi-au închis graniţele şi spaţiile aeriene ca reacţie la invazia Rusiei în Ucraina. Finlandezii nu şi-a închis frontiera cu Rusia după ce forţele ruse au invadat Ucraina în 24 februarie, dar au redus numărul de programări la consulate pentru cetăţenii ruşi care solicită vize, iar în prezent iau în considerare interzicerea accesului pentru majoritatea ruşilor. Prim-ministrul Sanna Marin a declarat joi că guvernul pe care îl conduce evaluează riscurile prezentate de cei care trec prin Finlanda şi caută metode de reducere drastică a tranzitului din Rusia.

Tinerii români, mai puțini decât bătrânii (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Tinerii români, mai puțini decât bătrânii

Tinerii români, mai puțini decât bătrânii. Iașiul, al doilea cel mai tânăr județ al României, are cu 3.084 de pensionari mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar raportul dintre pensionari și angajați a ajuns de 8 la 10. Tinerii români, mai puțini decât bătrânii Îmbătrânirea demografică a făcut obiectul unui studiu a doi cercetători ai Universității București, iar rezultatele sunt îngrijorătoare. Doar în cinci județe, și Iașiul este unul dintre acestea, numărul tinerilor este mai mare decât al vârstnicilor. Citește și: Încordare maximă în legătură cu siguranța centralei nucleare de la Zaporojie: rușii de la Rosatom au părăsit incinta, ucrainenii se tem de un „atac terorist” asupra zonei Statisticile privind îmbătrânirea populației sunt îngrijorătoare, pentru că o accelerare a procesului de îmbătrânire și o depopulare a localităților va avea ca urmări dezechilibre în bugetele de pensii din următorii ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mai vor tinerii să fie preoți? (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Mai vor tinerii să fie preoți?

Mai vor tinerii să fie preoți? Într-o societate a digitalizării, în care oamenii sunt mai mult sau mai puţin dependenţi de realitatea virtuală pe care şi-o creează, cine sunt tinerii care îşi mai doresc să devină preoţi? Mai vor tinerii să fie preoți? Mai ales în contextul în care, dincolo de modernizarea societăţii în detrimentul tradiţionalismului din Biserică, falia dintre generaţiile tinere şi religie s-a accentuat, cu atât mai mult în ultimii doi ani de pandemie. În această perioadă s-au creat unele rupturi irecuperabile între cei care cred în ştiinţă şi cei care au ştiut mai bine decât medicii şi cercetătorii. Citește și: Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei, printre cele mai mari din Europa (sondaj ECFR) După ce am discutat cu mai mulţi preoţi tineri, care au doar câteva luni de când au călcat pragul parohiei pe care au primit-o, am descoperit că profilul acestora e mai diversificat decât pare de la suprafaţă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră