Procurorii au găsit 500.000 de euro în locuinţa directorului Uzinei Mecanice Plopeni
Procurorii DNA au găsit în locuinţa lui Tiberiu Alexandru Pîrvu, director la Uzina de Armament Plopeni, sume de bani în lei şi valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Citește și: Dezastrul financiar din spitale, explicat de Bolojan: jumătate din paturi ocupate, 90% din buget pe salariiBanii au fost ridicaţi şi vor fi puşi sub sechestru. Miraculoasa ascensiune a muncitorului frezor în casa căruia s-au găsit 0,5 milioane euro, cash Potrivit unui CV publicat pe site-ul uzinei din Plopeni, Pîrvu, născut în septembrie 1966, a fost „muncitor frezor” la uzina din Plopeni din 1985 în 1990. În 1992 a absolvit o facultate de subingineri la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești. În 2008, a finalizat și studiile de marketing la universitatea Spiru Haret. Din 1990 în 2007, noul director de la uzina Plopeni a lucrat la serviciul de aprovizionare al acestei companii. În 2007 a ajuns director comercial la Plopeni, între 2014 și 2020 a fost director general, iar în 2020 a preluat conducerea, în calitate de director general, a uzinei de produse speciale Dragomirești. Potrivit DNA, în perioada mai - iulie 2026, în calitate de director general al Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Plopeni" - SA, Tiberiu Alexandru Pîrvu ar fi primit direct de la inculpatul V.M. suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranşe, în schimbul aprobării unor comenzi şi efectuarea de plăţi aferente contractelor încheiate cu societăţile comerciale pe care le administra în fapt.În cursul anului 2026, în calitate de director comercial al Societăţii Comerciale "Uzina Mecanică Plopeni" - SA, Liliana Sorescu ar fi pretins şi primit de la inculpatul V.M., în mai multe tranşe, suma totală de 24.250 lei, în legătură lansarea comenzilor către societăţile comerciale administrate de V.M. şi efectuarea formalităţilor necesare recepţiei bunurilor livrate.Conform procurorilor, într-o împrejurare distinctă, în luna februarie 2026, Liliana Sorescu ar fi primit de la reprezentantul altor societăţi comerciale aflate în relaţii contractuale cu Uzina Mecanică Plopeni suma de 3.800 USD, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor şi efectuarea formalităţilor necesare recepţiei bunurilor livrate de societăţile respective.Ulterior, în perioada 15 mai - 29 iunie 2026, invocând faptul că suma de 3.800 USD primită anterior ar fi fost formată din bancnote false, Liliana Sorescu ar fi primit de la aceeaşi persoană, prin intermediul inculpatului V.M., echivalentul în lei al acestei sume, respectiv 17.200 lei.Contractele încheiate de cele două uzine cu societăţile comerciale menţionate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanţă, achiziţia de materiale şi prestări de servicii.În urma percheziţiilor efectuate la data de 23 iulie, la domiciliul lui Tiberiu Alexandru Pîrvu au fost identificate sume de bani în numerar, în lei şi valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Sumele de bani au fost ridicate în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului.