Atacul asupra lui Trump și „Wine-Gate”: atentatele asupra președinților SUA și teoriile conspirației
De la John F. Kennedy până la tentativele eșuate împotriva lui Ronald Reagan sau Gerald Ford, fiecare atentat asupra președinților SUA a generat, inevitabil, teorii ale conspirației. Incidentul de la dineul corespondenților de la Casa Albă nu face excepție: în doar câteva ore, incidentul armat s-a transformat în „Wine-Gate”. De la dineu oficial la haos în câteva secunde Ceea ce trebuia să fie un moment simbolic, tradiționalul dineu al corespondenților de presă de la Washington, s-a transformat brusc într-o scenă de panică, fiind perturbat de focuri de armă. Citește și: Claudiu Manda, nici o luare de cuvânt în plenul Parlamentului European în șapte ani Sâmbătă seara, puțin după ora 20:30, Donald Trump și-a făcut apariția alături de Melania Trump. Așezat la masa de onoare, președintele asculta distrat, când mai multe detonații au rupt atmosfera formală. Reacția forțelor de securitate a fost promptă. „Agenți ai Secret Service se reped spre scenă pentru a securiza președintele, în timp ce invitaților li se cere să se adăpostească sub mese”, relatează Politico. În sală, tensiunea era vizibilă. Melania Trump părea tulburată, în timp ce președintele a rămas inițial impasibil. Evacuare și confuzie La scurt timp, s-a dat ordinul de evacuare. „Invitații rămâneau pe loc, așteptând mai multe informații”, scrie The Washington Post. „Într-o sală pe jumătate goală, unii beau vin pentru a-și calma nervii”, notează același cotidian. Această imagine, aparent banală, avea să devină, ulterior, declanșatorul teoriilor conspirației. „Wine-Gate”: scandalul care a inflamat rețelele sociale Pe rețelele sociale termenul „înscenare” a devenit viral, alimentând teorii conspiraționiste. Una dintre cele mai vehiculate teorii este că atacul asupra lui Trump ar fi fost premeditat. Cu doar câteva momente înainte de incident, o remarcă a purtătoarei de cuvânt, Karoline Leavitt, despre „focuri de armă”, folosită ca retorică politică, a devenit virală, după ce focurile reale au provocat haos. Pe platforma X au început să circule imagini virale. Unele imagini, distribuite inclusiv de media precum RT, ar arăta jurnaliști și invitați care beau vin, fără să pară prea speriați, sau alții care au profitat de haos pentru a ascunde sticle de vin în genți sau haine. Astfel a apărut termenul „Wine-Gate”. Tentativele de asasinat asupra președinților SUA Istoria politică a Statelor Unite este marcată de episoade dramatice care au depășit granița faptelor și au intrat în teritoriul interpretărilor. Tentativele de asasinat împotriva președinților americani nu au generat doar șoc și traumă colectivă, ci și un fenomen persistent: proliferarea teoriilor conspirației. John F. Kennedy: momentul zero al conspirațiilor moderne Puțini știu că John F. Kennedy a fost ținta unei tentative de asasinat chiar înainte de a deveni președinte. În 1960, Richard Pavlick plănuia să-l ucidă cu o mașină capcană, dar a renunțat în ultimul moment Asasinarea lui John F. Kennedy, pe 22 noiembrie 1963, rămâne însă punctul de plecare al culturii moderne a conspirațiilor politice. Raportul oficial al Comisiei Warren a concluzionat că Lee Harvey Oswald a acționat singur. Totuși, această concluzie nu a reușit să închidă dezbaterea publică. Ulterior, investigații suplimentare au complicat și mai mult lucrurile. Comitetul Special al Camerei Reprezentanților a concluzionat că Kennedy a fost „probabil asasinat ca rezultat al unei conspirații”, deși fără a identifica complicii . De aici a pornit o explozie de teorii: implicarea CIA, a mafiei, a Uniunii Sovietice sau a unor grupuri anti-Castro. Unele teorii au legat asasinatul de tensiunile generate de eșecul invaziei din Golful Porcilor . 1975: Gerald Ford, ținta a două tentative de asasinat În mod aproape paradoxal, anul 1975 oferă unul dintre cele mai tulburătoare episoade din istoria securității prezidențiale americane. Gerald Ford a fost ținta a două tentative de asasinat în mai puțin de trei săptămâni, ambele comise de femei. Prima tentativă: Lynette "Squeaky" Fromme și arma care nu a tras Pe 5 septembrie 1975, în Sacramento, California, Lynette „Squeaky” Fromme, membră a grupării conduse de Charles Manson, s-a apropiat de președintele Ford în timp ce acesta saluta mulțimea. A scos un pistol Colt .45 și l-a îndreptat spre el. Arma nu a funcționat: nu avea glonț pe țeavă. A fost un detaliu tehnic esențial: deși încărcată, arma nu era pregătită pentru foc imediat. Agenții Secret Service au intervenit în fracțiuni de secundă. Ulterior s-a stabilit că motivația ei nu a fost politică în sens clasic. Era obsedată de ideologii ecologiste radicale și de figura lui Manson, iar gestul ei a fost interpretat mai degrabă ca un act simbolic decât ca o tentativă calculată de asasinat. A doua tentativă: Sara Jane Moore și glonțul deviat Doar 17 zile mai târziu, pe 22 septembrie 1975, la San Francisco, istoria s-a repetat. Sara Jane Moore, fost contabil, colaborator ocazional FBI, a tras un foc de armă asupra lui Ford, dintr-o mulțime. De această dată, arma a funcționat. Glonțul a ratat ținta pentru că un fost pușcaș marin, Oliver Sipple, aflat în apropiere, i-a deviat brațul în ultimul moment. A fost o fracțiune de secundă care a făcut diferența între viață și moarte. Moore a tras un singur foc. A fost imobilizată imediat. Teorii ale conspirației și scepticism Deși nu a fost demonstrată nicio dovadă a unui complot guvernamental de nivel înalt, mai multe întrebări „conspiraționiste” sunt frecvent ridicate de cercetători și pasionați” Teoria „inacțiunii Secret Service” Înainte de vizita lui Ford, Lynette Fromme ar fi cerut unui ziar local să publice o scrisoare a lui Charles Manson, în care acesta amenința cu un „masacru” dacă Ford nu respecta legea. Deși ziarul a transmis această informație către Secret Service, Fromme nu a fost nici intervievată, nici reținută înainte de a ajunge la o distanță de un braț de președinte. Conexiunea Manson Unii adepți ai teoriei conspirației au sugerat că Fromme acționa la ordinul direct al lui Charles Manson, pentru a atrage atenția asupra apelurilor sale juridice, și nu din motivele „ecologiste” pe care le-a invocat. Deoarece mulți membri ai grupării Manson erau implicați în cultura drogurilor, unele teorii marginale încearcă să lege grupul de presupuse experimente guvernamentale de „control mental”, precum MKUltra, deși nu există nicio legătură directă cu acest eveniment specific. Două atentate în 17 zile Investigațiile oficiale (cu numele de cod FROMFORD) au concluzionat că ambele femei au acționat independent una de alta. Însă faptul că atentatele au avut loc la distanță scurtă și în același stat a alimentat teorii potrivit cărora acestea ar fi făcut parte dintr-o mișcare mai amplă de tip „subteran radical” în California anilor ’70. 1981: atentatul asupra lui Ronald Reagan Pe 30 martie 1981, în fața hotelului Hilton din Washington, președintele Ronald Reagan părăsea un eveniment organizat de sindicatul muncitorilor din construcții. Era o scenă banală, repetată de sute de ori în viața politică americană: câțiva pași între ușă și limuzină, câteva saluturi, câteva zâmbete. În mai puțin de două secunde, totul s-a schimbat. Un bărbat din mulțime a tras șase focuri de armă. Unul dintre gloanțe a ricoșat din caroseria limuzinei prezidențiale și l-a lovit pe Reagan în piept, perforându-i plămânul și oprindu-se la câțiva centimetri de inimă. Președintele nici nu a realizat imediat că a fost împușcat. John Hinckley Jr.: între obsesie și delir Autorul atacului, John Hinckley Jr., nu era un militant politic, nici un extremist ideologic. Era un tânăr instabil psihic, obsedat de actrița Jodie Foster, pe care o idolatriza după filmul Taxi Driver. Motivația sa a fost una care sfidează logica politică: voia să o impresioneze. În scrisorile sale, Hinckley sugera că un gest „grandios”, precum asasinarea unui președinte, i-ar atrage atenția. „Conexiunea Bush” În urma atentatului au apărut mai multe teorii ale conspirației, în principal din cauza conexiunilor sociale dintre familia atacatorului și vicepreședintelui George H. W. Bush, precum și a tensiunilor politice din interiorul administrației. Scott Hinckley (fratele atacatorului) urma să ia cina cu Neil Bush (fiul vicepreședintelui George H. W. Bush) chiar a doua zi după atentat. Ambele familii aveau poziții importante în industria petrolieră din Texas. John Hinckley Sr. și George H. W. Bush se cunoșteau, făcând parte din aceleași cercuri texane și contribuind la campanii republicane. Unii adepți ai teoriilor conspiraționiste susțin că tentativa ar fi fost o „lovitură de palat” menită să-l instaleze pe Bush, considerat un reprezentant mai „clasic” al establishmentului, în funcția de președinte. „Acapararea puterii” de către Alexander Haig Haosul intern de la Casa Albă a alimentat, la rândul său, zvonuri despre o luptă pentru putere. În timp ce Reagan era în operație, iar Bush se întorcea la Washington, secretarul de stat Alexander Haig a declarat în mod eronat că el se află la conducere. Haig a ignorat ordinea oficială de succesiune (în care președintele Camerei Reprezentanților și președintele pro tempore al Senatului aveau prioritate), ceea ce a alimentat teorii conform cărora ar fi încercat să preia puterea într-o „mini-lovitură de stat”. Alte teorii Ipoteza MK-Ultra: Unele teorii marginale sugerează că John Hinckley ar fi fost un „candidat manciurian”, programat de CIA, invocând istoricul său psihiatric. „Al doilea trăgător”: Similar teoriilor legate de John F. Kennedy, câțiva susținători (inclusiv Roger Stone) au sugerat existența unui al doilea trăgător, deși nu există nicio dovadă criminalistică în acest sens. FBI și Departamentul de Justiție au investigat aceste piste și au concluzionat că nu există dovezi ale unei conspirații mai ample. Concluzia oficială rămâne că John Hinckley a acționat singur, fiind motivat de o obsesie delirantă față de actrița Jodie Foster.
