vineri 21 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: Telegram

10 articole
Internațional

Trafic nestingherit de droguri pe Telegram

Trafic nestingherit de droguri pe Telegram. Traficanții de droguri și vânzătorii ilegali de materiale pirotehnice din Iași își mută activitatea pe rețele securizate precum Telegram, pentru a evita supravegherea autorităților. Trafic nestingherit de droguri pe Telegram O investigație a Ziarului de Iași a dezvăluit modul în care aceste grupuri funcționează, accesul fiind permis doar unor persoane selectate. Citește și: VIDEO Amenințări cumplite de la fanaticii lui Călin Georgescu: „Băi, Bolojane, vă iau familia și o dau, uite așa, cu capul de bordură!” Pe Telegram, tranzacțiile sunt negociate între dealeri ca într-o piață clandestină, iar activitatea ilegală se desfășoară aproape nestingherit. Fenomenul ridică semne de alarmă, arătând cum tehnologia este exploatată pentru a facilita comerțul ilicit. Continuarea, în Ziarul de Iași

Trafic nestingherit de droguri pe Telegram (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Durov condamnă infracțiunile facilitate de Telegram (sursa: Facebook/Pavel Durov)
Internațional

Durov condamnă infracțiunile facilitate de Telegram

Durov condamnă infracțiunile facilitate de Telegram. Durov condamnă infracțiunile facilitate de platformă. Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, a fost pus sub acuzare la Paris pentru complicitate în activități criminale. În cadrul interogatoriilor, Durov a recunoscut că a înțeles gravitatea acuzațiilor aduse platformei sale și că este „dezgustat” de infracțiunile facilitate de platformă. Acuzațiile aduse lui Durov La sfârșitul lunii august, Pavel Durov a fost pus sub acuzare pentru complicitate în diverse activități ilicite facilitate de Telegram. Citește și: ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta Potrivit La Tribune, fondatorul platformei a susținut că autoritățile franceze nu l-au avertizat în mod corespunzător despre problemele identificate, deși a declarat că a fost „disponibil și pregătit să răspundă tuturor cererilor”. Mai mult, Durov a subliniat că autoritățile franceze – inclusiv cabinetul prezidențial, consulatul francez din Dubai și un agent DGSI – cunoșteau datele sale de contact și locația, ceea ce l-ar fi făcut ușor accesibil. Facilitarea activităților ilegale Judecătorii au menționat existența a peste 15 grupuri dedicate pedocriminalității, traficului de droguri, fraudelor, comerțului cu arme și altor activități ilicite. Aceste cazuri au dus la punerea sub acuzare a lui Durov. Judecătorii au subliniat că simplitatea utilizării Telegram permite accesul ușor la astfel de activități, chiar mai simplu decât pe dark web. Durov a respins aceste acuzații, declarând că Telegram șterge lunar între 15 și 20 de milioane de conturi și între 1 și 2 milioane de grupuri. Cu toate acestea, el a recunoscut că gravitatea situației i-a fost clară abia în timpul arestului preventiv. Lipsa verificării identității utilizatorilor Interogat despre verificarea identității utilizatorilor Telegram, Durov a afirmat că această practică nu este implementată nici pe alte platforme similare. În ceea ce privește criptarea conversațiilor, el a apărat această caracteristică, numind-o un „standard al industriei” care împiedică accesul angajaților Telegram la mesajele utilizatorilor. Criticile lui Durov la adresa autorităților franceze Pavel Durov a acuzat autoritățile franceze de lipsa unui sistem eficient de raportare a problemelor. De asemenea, a menționat că unele cereri de la anchetatori au fost trimise la adrese de e-mail greșite. Cu toate acestea, el a recunoscut că subestimarea problemelor raportate în mass-media a fost o greșeală. Durov condamnă infracțiunile facilitate de Telegram Durov s-a declarat „dezgustat personal” de infracțiunile facilitate pe platformă, afirmând că acestea sunt „dăunătoare pentru societate și afaceri”. Telegram a anunțat că va colabora mai intens cu autoritățile judiciare și va îmbunătăți procesele de moderație. Președintele Emmanuel Macron a salutat aceste eforturi. Telegram colaborează cu autoritățile În ultimele luni, Telegram a crescut semnificativ numărul răspunsurilor la solicitările autorităților judiciare, trecând de la 4 cereri rezolvate în primul trimestru din 2024 la 673 în ultimul. La nivel global, Telegram a furnizat informații despre peste 10.000 de utilizatori în primele șase luni ale anului 2024. Judecătorii intenționează să continue interogatoriile lui Pavel Durov și să solicite documente justificative suplimentare. Avocatul său, David-Olivier Kaminski, nu a oferit încă un comentariu oficial.

Arestarea fondatorului Telegram, în atenția ONU (sursa: Instagram/Durov)
Internațional

Arestarea fondatorului Telegram, în atenția ONU

Arestarea fondatorului Telegram, în atenția ONU. Arestarea şi inculparea fondatorului Telegram, Pavel Durov, constituie un dosar complex care ridică numeroase întrebări în domeniul drepturilor omului, a estimat ONU. Arestarea fondatorului Telegram, în atenția ONU Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului preconizează să elaboreze un document ce "va stabili parametrii în cadrul cărora acest gen de situaţii trebuie considerat", a explicat purtătoarea de cuvânt Ravina Shamdasani, în timpul unei conferinţe de presă a ONU la Geneva. Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premier "Acesta este un dosar complex care ridică numeroase întrebări în materie de drepturi ale omului", a estimat ea. Patronul aplicaţiei de mesagerie Telegram - populară, dar controversată - care deţine paşapoarte rus, francez şi al Emiratelor Unite, a fost arestat în Franţa pe 24 august, fiindu-i interzis să părăsească teritoriul francez. "Urmărim îndeaproape acest caz şi în acest stadiu ne este greu să fim mai precişi", pentru că Înaltul Comisariat nu are acces la toate informaţiile, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Durov, sprijinit de Elon Musk Cazul a provocat multă emoţie, susţinătorii miliardarului de 39 de ani văzând în această arestare un atac la adresa libertăţii de expresie. Durov a primit şi sprijinul lui Elon Musk, patronul reţelei sociale X, care a fost recent blocat în Brazilia pentru abateri în lupta împotriva dezinformării. Justiţia franceză îi reproşează lui Durov o serie întreagă de infracţiuni legate de aplicaţie. Potrivit Parchetului de la Paris, el este inculpat în mod concret pentru "refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege" şi pentru complicitate la delicte şi infracţiuni organizate via această platformă: trafic de stupefiante, criminalitate, escrocherie şi spălare de bani în grup infracţional organizat. Legături cu suspendarea rețelei X în Brazilia Ravina Shamdasani a evocat de asemenea recenta blocare a reţelei sociale X în Brazilia. Suspendarea fostei platforme Twitter "stârneşte îngrijorări similare în ceea ce priveşte datoria statelor de a veghea la aceea ca platformele de media sociale să respecte legea care autorizează libertatea de expresie", în acord cu anumite restricţii, a declarat ea. Ravina Shamdasani a îndemnat ca toate restricţiile impuse să fie "proporţionate" şi "conforme normelor internaţionale privind drepturile omului". Potrivit Înaltului Comisariat, statele trebuie să poată reglementa platformele digitale, care ar trebui ele însele să se conformeze drepturilor omului. "Principiile de legalitate, de necesitate şi de proporţionalitate, discursurile urii, incitarea la ură sau la violenţă, dezinformarea prejudiciabilă, trebuie să fie abordate", a adăugat purtătoarea de cuvânt. Comisarul ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, i-a scris lui Elon Musk în noiembrie 2022, îndemnându-l să facă din respectarea drepturilor omului o prioritate a reţelei sociale.

Fondatorul Telegram a fost eliberat temporar (sursa: Facebook/Pavel Durov)
Internațional

Fondatorul Telegram a fost eliberat temporar

Fondatorul Telegram a fost eliberat temporar. Fondatorul şi CEO-ul platformei de mesagerie criptată Telegram, miliardarul franco-rus Pavel Durov, reţinut sâmbătă seara la sosirea pe un aeroport de lângă Paris, a ieşit miercuri din arest şi a fost transferat la începutul după-amiezii la palatul de justiţie din Paris în vederea unei eventuale inculpări. Fondatorul Telegram a fost eliberat temporar „Judecătorul de instrucţie a pus capăt arestului lui Pavel Durov şi l-a trimis în faţa unui judecător în vederea unui interogatoriu de primă înfăţişare şi a unei potenţiale inculpări”, a precizat o sursă judiciară. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Pavel Durov, 39 de ani, cu o avere estimată de Forbes la 15,5 miliarde de dolari, a fost arestat sâmbătă pe aeroportul Le Bourget de lângă Paris, unde era aşteptat la o cină. Durov sosise de la Baku şi era însoţit de asistenta sa şi de o gardă de corp. Justiţia franceză îi reproşează că nu a acţionat împotriva difuzării pe Telegram de conţinuturi cu caracter infracţional sau delictual. Acuzat de 12 infracțiuni După o ancheta preliminară a secţiei de luptă împotriva criminalităţii cibernetice din cadrul parchetului din Paris s-a decis trimiterea dosarului în faţa unui judecător de instrucţie pe 9 iulie, pentru 12 infracţiuni in rem ţinând de criminalitate organizată, în special 'refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege', 'complicitate la delicte şi la infracţiuni care se organizează pe platformă (trafic de droguri, pornografie infantilă, escrocherie şi spălare de bani în grup organizat) şi 'furnizare de servicii de criptologie vizând să asigure funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă'. Anchetele sunt întreprinse de Centrul de luptă împotriva infracţionalităţii cibernetice (C3N) şi de Oficiul naţional anti-fraudă (ONAF). Arestul fondatorului Telegram a avut loc la sediul ONAF şi a durat aproape patru zile. Dacă Durov va fi inculpat şi se va cere detenţia sa provizorie, un judecător pentru libertăţi va trebui să se pronunţe în cursul serii cu privire la încarcerarea sau plasarea sa sub control judiciar. Mandat pentru fratele lui Durov Site-ul Politico a scris că autorităţile franceze au emis de asemenea un mandat de arestare împotriva lui Nikolai Durov, fratele lui Pavel şi cofondator al Telegram, iar ambele mandate au fost emise în martie. Solicitat să confirme sau nu informaţia, biroul procurorului din Paris a declarat că toate mandatele de arestare sunt acoperite de secretul investigaţiei şi că singura persoană chestionată în prezent este Pavel Durov. Acesta a luat cetăţenia Emiratele Arabe Unite, după ce a mutat sediul social al Telegram în Dubai. În august 2021, Pavel Durov a primit şi cetăţenia franceză, printr-o procedură asupra căreia Parisul păstrează discreţia. Controversele Arestarea lui Durov a adus în atenţie răspunderea penală a furnizorilor de aplicaţii şi a alimentat dezbaterea despre unde se încheie libertatea de exprimare şi unde începe aplicarea legii. De asemenea, ea pus în lumină relaţia dificilă dintre guverne şi Telegram, care are aproape 1 miliard de utilizatori. Preşedintele francez Emmanuel Macron, care împreună cu echipa sa foloseşte Telegram, a luat prânzul cu Durov în 2018, ca parte a unei serii de întâlniri cu antreprenori din tehnologie, a declarat o sursă apropiată lui Macron. Confruntat cu acuzaţii din partea Rusiei, dar şi a lui Elon Musk, că, prin arestarea lui Durov, Franţa a înăbuşit libertatea de exprimare, Macron a făcut luni pasul neobişnuit de a posta pe X despre ceea ce el a numit 'informaţii false'. O sursa apropiată subiectului a reafirmat miercuri ca Macron şi guvernul său nu au avut nimic de-a face cu arestarea. Ministerul de Externe francez nu a răspuns unei solicitări de a comenta după ce Wall Street Jorunal a scris că autorităţile franceze şi din Emirate au piratat împreună telefonul lui Pavel Durov în 2017.

Rușii acuză SUA pentru cazul Telegram (sursa: duma.gov.ru)
Internațional

Rușii acuză SUA pentru cazul Telegram

Rușii acuză SUA pentru cazul Telegram. Preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Duma de Stat, Viaceslav Volodin, un aliat de rang înalt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat marţi că Washingtonul este în spatele arestării în Franţa a lui Pavel Durov, fondatorul şi CEO-ul platformei de mesagerie Telegram, care joacă un rol-cheie în comunicarea despre războiul din Ucraina. Rușii acuză SUA pentru cazul Telegram Fără a furniza dovezi în acest sens, Volodin a declarat că SUA, prin intermediul Franţei, a încercat să exercite control asupra Telegram. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG "Telegram este una dintre puţinele şi în acelaşi timp cea mai mare platformă de internet asupra căreia SUA nu are influenţă", a precizat Volodin într-o postare. "Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale americane, este important ca (preşedintele Joe) Biden să preia controlul asupra Telegram", a adăugat el. Casa Albă nu a comentat până acum arestarea lui Durov. Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că arestarea "nu este în niciun fel o decizie politică". Kremlinul a anunţat luni că aşteaptă acuzaţiile oficiale ale procurorilor francezi împotriva lui Durov.

Tensiunile cresc între Rusia și Franța (sursa: X/Tucker Carlson)
Internațional

Tensiunile cresc între Rusia și Franța

Tensiunile cresc între Rusia și Franța. Kremlinul a avertizat marţi Parisul împotriva unei "tentative de intimidare" a fondatorului şi CEO-ului Telegram Pavel Durov, arestat în Franţa unde este suspectat de douăsprezece infracţiuni care ţin de criminalitatea organizată. Tensiunile cresc între Rusia și Franța "Acuzaţiile avansate sunt foarte grave şi ele necesită probe la fel de solide", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG "Dacă nu, va fi evident că este o tentativă de restricţionare a libertăţii de comunicare (...) şi chiar de intimidare directă la adresa managerului unei mari companii", a estima el. "Va fi evident că nu este altceva decât politică", în pofida dezminţirilor preşedintelui francez Emmanuel Macron, a adăugat Peskov. Macron: Arestarea lui Durov nu e o „decizie politică” Macron a declarat luni că arestarea în Franţa a CEO-ului platformei de mesagerie criptată Telegram nu este "deloc o decizie politică" şi ţine de "o anchetă judiciară", reamintind că Franţa este "ataşată de libertatea de expresie şi de comunicare". Justiţia franceză îi reproşează lui Durov că nu acţionează împotriva unei utilizări care duce la comiterea de delicte de către abonaţii săi, în special din cauza absenţei moderatorilor şi a lipsei de cooperare cu anchetatorii

Comisia Europeană, despre cazul șefului Telegram (sursa: Facebook/European Commision)
Internațional

Comisia Europeană, despre cazul șefului Telegram

Comisia Europeană, despre cazul șefului Telegram. Comisia Europeană (CE) s-a distanţat luni de arestarea fondatorului Telegram, Pavel Durov, spunând că "este vorba de o anchetă penală care nu are nicio legătură cu legea serviciilor digitale", cadrul european ce reglementează activitatea marilor platforme, informează EFE. Comisia Europeană, despre cazul șefului Telegram "Nu avem nimic de spus în această chestiune", a declarat Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al executivului european pentru piaţa internă. Citește și: Ciolacu recunoaște că unor pensionari li se vor micșora pensiile și spune că a cerut o analiză de la Finanțe: Am cerut o simulare, să vedem câți pensionari intră în această zonă Miliardarul rus Pavel Durov a fost arestat pe aeroportul Le Bourget din afara capitalei Paris la scurt timp după ce a aterizat cu un avion privat sâmbătă seara, în contextul în care în Franţa au fost deschise mai multe proceduri judiciare în care acesta este acuzat că nu a colaborat pentru a preveni crima organizată pe aplicaţia sa de mesagerie. Purtătorul de cuvânt al CE a declarat pentru EFE că Telegram nu trebuie să respecte cele mai stricte prevederi ale legii serviciilor digitale deoarece a comunicat Bruxelles-ului că aplicaţia are 41 de milioane de utilizatori lunari, sub pragul de 45 de milioane stabilit de legislaţia europeană pentru marile platforme de internet. Ce obligații europene trebuie respectate Cu toate acestea, Telegram trebuie să respecte obligaţiile generale pe care legea serviciilor digitale le stabileşte pentru orice intermediar pe internet, precum reţelele sociale sau pieţele online. Astfel, trebuie să aibă un sistem prin care autorităţile sau utilizatorii să poată notifica existenţa conţinutului ilegal, dar nu trebuie să realizeze un raport anual anterior existenţei unei avertizări cu privire la riscurile pe care platformele le pot reprezenta pentru societate şi nici să fie supusă unui audit extern din partea unor administraţii publice sau a societăţii civile. Aplicaţia Telegram, cu sediul în Dubai, are aproape un miliard de utilizatori şi se bucură de o influenţă deosebită în Rusia, Ucraina şi în fostele republici sovietice.

Șeful Telegram, acuzat de crimă organizată (sursa: Facebook/Pavel Durov)
Internațional

Șeful Telegram, acuzat de crimă organizată

Șeful Telegram, acuzat de crimă organizată. Fondatorul aplicaţiei de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, este audiat în Franţa, în cadrul anchetelor lansate pentru infracţiuni legate de "crima organizată", inclusiv pentru refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege şi asociere criminală, a declarat luni procurorul Parisului, Laure Beccuau. Șeful Telegram, acuzat de crimă organizată Ancheta judiciară, deschisă pe 8 iulie în urma unor cercetări prealabile de către Jurisdicţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate (Junalco), se referă în total la 12 infracţiuni, detaliate într-un comunicat de Laure Beccuau. Citește și: Ciolacu recunoaște că unor pensionari li se vor micșora pensiile și spune că a cerut o analiză de la Finanțe: Am cerut o simulare, să vedem câți pensionari intră în această zonă Sunt menţionate, printre altele, complicitate la administrarea unei platforme online pentru a permite o tranzacţie ilegală de către o bandă organizată, deţinerea şi difuzarea imaginii unui minor cu caracter pornografic, încălcarea legislaţiei privind stupefiantele, escrocherie în bandă organizată, precum şi furnizarea de servicii de criptologie care vizează asigurarea unor funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă. Judecătorii de instrucţie responsabili în acest caz au încredinţat cercetările Centrului de Luptă împotriva Criminalităţii Digitale (C3N) şi Oficiului Naţional Antifraudă (Onaf). Arestare prelungită Arestarea preventivă a patronului Telegram a fost prelungită duminică seara, la o zi după ce acesta a fost reţinut pe un aeroport din Paris, "şi poate dura 96 de ore", adică până miercuri, "ţinând cont de procedura aplicabilă infracţiunilor care se încadrează în regimul crimei organizate", a precizat procurorul. Pe Telegram, mesageria online lansată în 2013 de Pavel Durov şi fratele său, Nikolai, şi având sediul social în Dubai, comunicaţiile sunt criptate de la un capăt la altul. Telegram s-a poziţionat în contracurent cu platformele online americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale ale utilizatorilor. Compania s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatori.

Șeful Telegram arestat, Moscova acuză Parisul (sursa: Facebook/Pavel Durov)
Eveniment

Șeful Telegram arestat, Moscova acuză Parisul

Șeful Telegram arestat, Moscova acuză Parisul. Ambasada Rusiei la Paris a acuzat duminică autorităţile franceze că "refuză să coopereze" cu Moscova după arestarea în Franţa a şefului serviciului de mesagerie criptată Telegram, Pavel Durov, care deţine dublă cetăţenie, franceză şi rusă. Șeful Telegram arestat, Moscova acuză Parisul "Am cerut imediat autorităţilor franceze să explice motivele acestei detenţii şi am solicitat ca drepturile sale să fie protejate şi să i se acorde acces consular. Până în prezent, partea franceză refuză să coopereze în această chestiune", a acuzat ambasada Rusiei la Paris, citată de agenţia de ştiri RIA Novosti. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a confirmat că Moscova a solicitat acces consular pentru miliardarul în vârstă de 39 de ani, adăugând că, din moment ce acesta avea şi cetăţenie franceză, "Franţa consideră că aceasta este naţionalitatea sa principală". Într-o postare anterioară pe Telegram, Zaharova a spus că "ambasada Rusiei la Paris s-a apucat imediat de lucru, aşa cum se obişnuieşte" în cazul detenţiei cetăţenilor ruşi în străinătate. Amintind că mai multe ONG-uri internaţionale au condamnat în 2018 decizia unui tribunal rus de a bloca Telegram, o decizie care nu a fost niciodată implementată pe deplin, Zaharova a glumit: "Credeţi că de data aceasta vor cere eliberarea lui Durov, sau vor rămâne tăcuţi?". Comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a spus că arestarea sa a fost "o încercare de a închide Telegram, o platformă de internet unde se poate afla adevărul despre evenimentele care au loc în lume". Avertizările lui Medvedev Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că l-a avertizat pe Pavel Durov în timpul unei întâlniri "cu mult timp în urmă" că va avea "probleme serioase în toate ţările" din cauza poziţiei sale intransigente faţă de confidenţialitatea utilizatorilor. "A făcut un calcul greşit. Pentru toţi duşmanii noştri comuni, el este rus - şi, prin urmare, imprevizibil şi periculos", a scris Medevedv pe Telegram, adăugând: "Durov ar trebui să realizeze în sfârşit că patria, ca şi epoca, nu poate fi aleasă”. De la fraudă la trafic de droguri Un mandat de percheziţie a fost emis împotriva lui Pavel Durov de către anchetatorii francezi care vizează diverse infracţiuni ale serviciului său de mesagerie criptată, de la fraudă la trafic de droguri, hărţuire cibernetică, crimă organizată, glorificarea terorismului şi fraudă, potrivit unei surse apropiate cazului. Justiţia franceză îl acuză că nu a acţionat împotriva utilizării infracţionale a serviciului său de mesagerie de către abonaţii săi, în special din cauza lipsei de moderare şi colaborare cu anchetatorii. Arestat sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, la nord de Paris, fondatorul Telegram venea din Baku (Azerbaidjan) şi trebuia să petreacă cel puţin seara la Paris, unde plănuise să ia cina, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Durov a fost arestat la Paris (sursa: Facebook/Pavel Durov)
Eveniment

Durov a fost arestat la Paris

Durov a fost arestat la Paris. Patronul şi fondatorul platformei de mesagerie online Telegram, miliardarul franco-rus Pavel Durov, a fost reţinut sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în apropiere de Paris, în baza unui mandat de arestare emis de anchetatorii francezi în legătură cu diverse infracţiuni ale mesageriei sale criptate, au indicat surse apropiate dosarului, confirmând informaţiile difuzate de posturile TF1 şi LCI. Durov a fost arestat la Paris Durov, în vârstă de 39 de ani, venea de la Baku şi urma să petreacă cel puţin o seară la Paris, unde avea prevăzută o cină, a declarat o sursă apropiată dosarului. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul El urmează să fie prezentat justiţiei duminică. Ofmin, autoritatea franceză responsabilă cu lupta împotriva violenţelor contra minorilor, emisese un mandat de arestare pe numele lui Pavel Durov într-o anchetă preliminară pentru diverse infracţiuni precum escrocherie, trafic de droguri, hărţuire online, criminalitate organizată, apologia terorismului şi fraudă, a explicat o altă sursă apropiată dosarului. Acuzele Justiţia franceză îi reproşează lui Pavel Durov că, prin absenţa moderării conţinuturilor pe Telegram şi necolaborarea cu anchetatorii, nu a acţionat împotriva utilizării delictuale a mesageriei sale de către unii abonaţi. 'Ajunge cu impunitatea Telegram', a declarat unul dintre anchetatori, mirat că Durov, deşi ştia că este dat în urmărire în Franţa, a decis totuşi să vină la Paris. Pe Telegram, mesageria online lansată în 2013 de Pavel Durov şi fratele său, Nikolai, şi având sediul social în Dubai, comunicaţiile sunt criptate de la un capăt la altul. Telegram s-a poziţionat în contracurent cu platformele online americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale ale utilizatorilor. Compania s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatori. Platforma criptată Într-unul din rarele sale interviuri, Durov a spus, în aprilie, în Dubai, că a avut ideea de a lansa o platformă criptată după ce fusese supus la numeroase presiuni din partea autorităţilor ruse în epoca reţelei social VK, pe care o crease în Rusia şi pe care între timp a vândut-o, părăsind ţara în 2014. El a spus că a încercat apoi să se instaleze la Berlin, Londra, Singapore sau San Francisco, însă a optat pentru Dubai, pentru mediul de afaceri şi 'neutralitatea' sa. 'Cred că facem o treabă bună cu Telegram, cu 900 milioane de utilizatori, care vor depăşi probabil miliardul de utilizatori lunari activi peste un an', a afirmat el. În emiratul din Golf, Telegram s-a pus la adăpost de regulile de moderare în contextul în care Uniunea Europeană şi Statele Unite pun presiune pe marile platforme pentru a elimina conţinutul declarat ilegal. Cu grupuri de discuţii ce pot găzdui până la 200.000 de persoane, mesageria este acuzată uneori că amplifică potenţialul viral al unor informaţii false şi proliferarea unor conţinuturi de ură, neonaziste, pedofile, complotiste sau teroriste.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră