duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: tei

3 articole
Eveniment

Teii lui Eminescu sunt uciși încet

Teii lui Eminescu sunt uciși încet. Chiar dacă suntem abia în luna iulie, foarte mulţi copaci, în special tei, care străjuiesc arterele principale ale Iaşiului au început deja să dea semne că a venit toamna. Teii lui Eminescu sunt uciși încet Fie că vorbim de cartierul Cantemir, de Păcurari sau alte zone din oraș, cei mai mulți arbori mai au doar câteva frunze, şi acelea maronii, iar alţii arată de parcă s-ar fi uscat de tot. Citește și: FOTO Ciolacu și Geoană, la aceeași masă, cu Ponta alături. Cei trei par să se simtă foarte bine împreună. Șeful PSD și secretarul general adjunct NATO pot fi adversari la prezidențiale În urmă cu mai mulți ani, frunzele teilor cădeau cel mai devreme în a doua parte a lunii august. Totuși, care sunt motivele acestui fenomen? Au legătură cu clorura de sodiu sau sarea ce ajung la rădăcina lor iarna, odată cu zăpada de pe străzi aruncată acolo? Dar cu poluarea? Sau lipsa apei? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Teii lui Eminescu sunt uciși încet (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Primăria Constanţa, amendată pentru că a tăiat mai mulţi tei Foto: News.ro
Mediu

Primăria Constanţa, amendată a tăiat mai mulţi tei

Primăria Constanţa a fost amendată de Garda de Mediu cu 10.000 de lei pentru că a tăiat mai mulţi tei de pe un bulevard. Instituția nu a putut prezenta documente pentru a justifica tăierea arborilor. Garda de Mediu Constanţa a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că, din cei 19 tei tăiaţi de către Primărie, numai trei prezentau cavităţi în zona trunchiului. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Primăria Constanţa, amendată pentru că a tăiat mai mulţi tei “Primarul municipiului Constanţa a semnat astăzi amenda de 10.000 lei aplicată de Garda de Mediu Constanţa, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Urmare a verificărilor efectuate privind legalitatea tăierii teilor de pe fâşia plantată din bulevardul Ferdinand, s-a constatat că au fost taiaţi 19 tei, din care doar trei cioate prezentau cavităţi în zona trunchiului. Reprezentanţii primăriei nu au prezentat documente care să justifice tăierea arborilor sănătoşi, motivând doar că era necesară intervenţia imediată, întrucât arborii inventariaţi prezentau pericol de prăbuşire”, se arată în comunicat, citat de news.ro. Garda de Mediu a precizat că, din cei 232 de arbori inventariaţi, 104 au fost catalogaţi de Primărie cu potenţial de prăbuşire şi a solicitat stoparea tăierii pomilor. “Din documentele analizate a reieşit faptul că, în cadrul proiectului «Acces şi mobilitate pietonală în zona centrală a Municipiului Constanţa» s-au realizat lucrări de corecţie a rădăcinilor copacilor, ceea ce a condus la dezechilibre în viaţa arborilor, cu risc major de prăbuşire prin modificarea centrului de greutate. Astfel, din totalul de 232 arbori predominant din specia tei, 104 au fost inventariaţi de primărie cu potenţial pericol de prăbuşire, din care 38 care ar necesita intervenţia imediată. Garda de Mediu Constanţa a stopat tăierea arborilor, luându-se legătura cu primarul municipiului Constanţa, care a reacţionat pozitiv la solicitarea instituţiei. Prin actul de control încheiat ulterior de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au fost stabilite măsuri care se referă la asigurarea integrităţii spaţiilor verzi aflate în administrare, în conformitate cu prevederile Legii 24/2007. De asemenea, au fost solicitate şi alte documente cu referire la arborii inventariaţi cu potenţial pericol de prăbuşire, afectaţi de fapt de lucrările realizate”, a precizat Garda de Mediu Constanţa.

Polițist, sinucidere lângă teiul lui Eminescu (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Polițist, sinucidere lângă teiul lui Eminescu

Polițist, sinucidere lângă teiul lui Eminescu. Poliţistul care a fost găsit mort în parcul Copou, la mică distanţă de Teiul lui Eminescu, s-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap cu un pistol Beretta, în jurul orei 4 dimineaţa. Polițist, sinucidere lângă teiul lui Eminescu Arma este recent intrată în dotarea poliţiei române. Potrivit procurorilor, camerele de supraveghere l-ar fi surprins pe acesta prin zona parcului Copou. Bărbatul era singur, ceea ce îndepărtează ipoteza vreunei crime în acest caz. Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci din cauza kerosenului vândut MApN de un fost asociat al lui Sebastian Ghiță. Afacere de 500 de milioane de lei În vârstă de 24 de ani, tânărul Andrei Axinte ar fi luat maşina de poliţie a postului Leorda, din Dorohoi, apoi ar fi furat pistolul din dotarea şefului său şi ar fi venit la Iaşi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră