duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: surogat

2 articole
Internațional

Rețeaua bebelușilor: mame surogat, profit enorm

Rețeaua bebelușilor: mame surogat, profit enorm. O rețea internațională de trafic de persoane, specializată în prelevarea ilegală de ovule și mame surogat, a fost destructurată de Interpol. Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică împreună cu RoOmenia - Voluntari în Europa au furnizat primele informații din această anchetă internațională. Citește și: Salarii uriașe în ministerul de Finanțe, unde angajații protestează „spontan” pentru că pierd 700 de lei. Liderul sindical Marica, salarii peste președintele României Printre cele nouă persoane arestate se numără și liderul grupării, un cunoscut medic ginecolog în vârstă de 73 de ani, dar și o româncă. Rețeaua bebelușilor: mame surogat, profit enorm Traficul ilegal de ovule și mame surogat este noua tendință în materie de criminalitate organizată la nivel internațional. Autoritățile grecești, cu ajutorul INTERPOL, au arestat nouă persoane în Creta, parte a unui grup infracțional organizat, care făcea bani din traficul de ovule și mame surogat. Citește și: Mandachi are dreptate, Otopeni este „o cârpitură comunistă”: aeroportul, pe mâna unor sinecuriști. Managerul, drumar, specializat în asfaltări. Mama sinecuristelor PSD, Geta Bumbac, ia bani de aici Printre cei arestați se află un medic ginecolog, care coordona întreaga rețea formată din medici, personal auxiliar și intermediari. În plasa anchetatorilor a căzut și o româncă, dar alte două femei, din Republica Moldova, au reușit să scape. Acum sunt date în urmărire internațională. Întreg grupul infracțional este acuzat de "constituirea și aderarea la un grup infracțional organizat, trafic de persoane, mediere pentru adopția ilegală a unui minor, încălcări ale legii privind punerea în aplicare a reproducerii asistate medical, infracțiuni împotriva familiei, înșelarea pacienților cu proceduri medicale false, fraudă, fals în acte publice, vătămare fizică și încălcarea legislației privind medicația", potrivit unui comunicat de presă emis de Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică. În urma anchetei au fost salvate 30 de tinere traficate din România, Ucraina, Moldova, Bulgaria și Georgia în Creta. Multe dintre victime erau deja însărcinate, iar unele unele se aflau în ultimele săptămâni de sarcină. Tinerele mame surogat, în 14 case Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică a transmis că gruparea avea o structură ierarhică specifică, cu activitate ilegală de lungă durată în comercializarea de ovule, fertilizarea în vitro și adopția ilegală de bebeluși. "Grupul infracțional organizat recruta brokeri care, la rândul lor trebuiau să recruteze tinere din străinătate și să le transporte în Creta unde urmau să fie exploatate pentru prelevare ilegală de ovule și ca mame surogat. Gruparea acționa ca intermediar în adopțiile ilegale de bebeluși în schimbul unor sume mari de bani, în timp ce înșela sistematic victimele pretinzând în mod fals că le-au supus unei proceduri de transfer de embrioni. Tinerele erau ținute în cel puțin 14 case, într-un mediu închis și controlat, unde rămâneau însărcinate și apoi, contra cost, nășteau bebelușii.". Profit de 70% din până la 120.000 de euro Clienții din întreaga lume erau cupluri care nu puteau avea copii, bărbați singuri sau cupluri de același sex care nu îndeplineau cerințele legale pentru fertilizare în vitro. Cei mai mulți clienți proveneau din Grecia, Italia, Turcia și din unele state balcanice. "În cazurile părinților din țări în care era interzis procesul de obținere a unui copil obținut printr-o mamă surogat, grupul infracțional a ajutat la declararea nașterilor drept adopții internaționale. Venitul grupării de criminalitate organizată provenit din fiecare surogat era între 70.000 și 100.000 de euro, ajungând în unele cazuri la 120.000 de euro, cu un profit net de cel puțin 70%. Brokerii primeau între 3.000- 5.000 euro pentru fiecare mamă surogat pe care o aduceau și o taxă lunară de supraveghere până la naștere între 300-600 euro”, potrivit Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică. Autoritățile grecești au estimat că, din decembrie 2022, au fost înregistrate cel puțin 182 de cazuri de exploatare, însă din probe rezultă că rețeaua activa din 2021.

Rețeaua bebelușilor: mame surogat, profit enorm (sursa: ekathimerini.com)
Pentagonul cere bani pentru operațiuni ultrasecrete în Ucraina Foto: U.S. Army Special Operations Command
Eveniment

Pentagonul cere bani operațiuni ultrasecrete în Ucraina

Pentagonul cere bani pentru operațiuni ultrasecrete, ale forțelor speciale, în Ucraina, însă vor fi angajați cetățeni ucraineni, susține Washington Post. Operațiunile „surogat” - în care nu sunt implicate forțe speciale americane, ci militari cu contract din alte state - urmăresc colectarea de informații de pe front. Astfel de operațiuni sunt folosite împotriva unor state precum China sau Rusia, cu care SUA nu sunt oficial în război, dar se află într-o situație conflictuală. Finanțarea acestor programe ar fi de doar 15 milioane de dolari, extrem de puțin prin comparație cu alte programe și având în vedere beneficiile. Pentagonul cere bani pentru operațiuni ultrasecrete în Ucraina „Comandourile americane, folosind o finanțare similară, au plătit timp de mulți ani unități militare și paramilitare străine selecte din Orientul Mijlociu, Asia și Africa, angajându-le ca "surogat" în operațiunile de combatere a terorismului, împotriva Al-Qaeda, a Statului Islamic și a filialelor acestora. Programele mai noi, cum ar fi cele utilizate în Ucraina, sunt considerate o formă de "război neregulat". Acestea sunt destinate utilizării împotriva adversarilor, cum ar fi Rusia și China, cu care Statele Unite se află în competiție, nu în conflict deschis”, scrie Washington Post. Este neclar cum vor fi antrenate aceste trupe, dacă SUA va trimite militari în Ucraina sau le va pregăti la baze din afara acestei țări. Înainte de invazie, trupele din unitățile de operațiuni speciale americane desfășurau două programe de război neregulat în Ucraina. În cadrul unuia din aceste programe, SUA avea „oameni care demontau propaganda rusă și spuneau adevărata poveste pe bloguri" - a declarat o persoană din comunitatea operațiunilor speciale. Citește și: Zelenski, în Parlamentul European, spune că Ucraina a interceptat planurile serviciilor secrete rusești de a distruge Republica Moldova. Servicul secret de la Chișinău confirmă Comandourile americane au folosit cel de-al doilea program pentru a trimite agenți ucraineni în misiuni de recunoaștere clandestine în estul Ucrainei. "Antrenam surogate pentru a merge să colecteze informații despre semnale de la o baterie de radare rusești… chestii de genul acesta. Nu antrenam și nu plăteam ucraineni pentru a merge să ucidă ruși pentru noi", a declarat un alt oficial guvernamental pentru Washington Post. Publicația din SUA susține că forțele „surogat” nu vor fi dotate cu echipamente care „să creeze probleme ulterior”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră