După Cherecheș, PSD a mai pierdut un primar
După Cătălin Cherecheș, primarul Băii Mari, demis azi după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare, PSD a mai pierdut un primar: edilul-șef din Sucevița, Dorin Ioan Pînzar, a fost demis după ce a fost condamnat fiindcă a condus beat. Citește și: Cherecheș le-a dat sacoșe de bani să care în Germania și șoferului și bodyguard-ului. Mama primarului și-ar fi cumpărat o locuință proprie în Germania pentru a depozita banii După Cherecheș, PSD a mai pierdut un primar Astăzi, 29 noiembrie 2023, prefectul Alexandru Moldovan a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului de primar al comunei Suceviţa, judeţul Suceava, al domnului Dorin - Ioan Pînzar, ca urmare a condamnării acestuia la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Deciziei Curţii de Apel Suceava - Secţia penală nr. 1642 pronunţată la data de 23.11.2023 în dosar nr. 3019/285/2022. Pe durata vacanţei funcţiei de primar al comunei Suceviţa, judeţul Suceava, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Suceviţa", precizează sursa citată. Primarul Dorin - Ioan Pînzar a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Suceava, la un an de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de 2 ani, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Fapta a fost săvârșită la 17 februarie 2022, la ora 03:30, pe DN 17A. Aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan al Primăriei Sucevița, primarul a fost oprit în trafic de polițiști chiar în fața sediului administrației locale și a fost testat cu apratul etilotest. Primarul PSD Pinzar Foto: Facebook Rezultatul a fost de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior la proba biologică s-a constatat că alcoolemia primarului era de 2,29 g/l alcool pur în sânge. Magistrații Curții de Apel l-au condamnat pe primar la un an de închisoare cu suspendare după ce în cazul său Judecătoria Rădăuți pronunțase doar o sentință de condamnare cu amendă penală. De asemenea, primarul va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
