sâmbătă 07 noiembrie
Login Contact
DeFapt.ro

subprefect

2 articole
Politică

Peste 40 de clienți PSD, cu CV-uri dubioase sau fără CV, numiți prefecți sau subprefecți de guvernul Niculescu. Printre ei, un fost chelner, un pensionar special

Guvernul Luca Niculescu a numit, într-o singură zi, 29 de prefecți și 15 subprefecți. Nici una din aceste numiri nu este însoțită de un CV al celor promovați în aceste funcții sau de vreo explicație, deși ei vor fi reprezentanții Guvernului în teritoriu. Citește și: Guvernul Luca Niculescu a aprobat un chef cu 1.000 de persoane, în Qatar, oferit de ANCOM. Bolojan refuzase, ceea ce i-a atras furia conducerii ANCOM Datele publice arată că ei sunt conectați la PSD. DeFapt.ro a scris de ieri despre noul prefect de Arad, Marius Sulincean, fost chelner și șef de sală. În perioada în care PSD s-a aflat în opoziție, a fost documentarist la Poșta Română, dar, timp de cinci luni, nu s-ar fi prezentat la slujbă, fiind în concediu medical. Totuși, el participa la activități politice. Popica, cel care plângea după Buzatu din Vaslui, devine prefect Subprefect de București a fost numit un ex-polițist cu pensie specială, Valeriu Șuhan. Un CV oficial, asumat de acesta, este de negăsit, dar presa scrie că s-a născut în 1958. În anul fiscal 2023, pensia sa specială era de 86.500 lei, net, anual. Însă Șuhan - care a fost consilier municipal PSD - era și consilier la Eximasig, o societate de asigurări-reasigurări controlată de stat prin intermediul Exim Banca Românească.  La Bistrița Năsăud revine în funcția de prefect Teofil Iulian Ciorbă, absolvent de economie la o universitate privată din Cluj. Presa locală scria în 2023: „Abia lansat in business, fiul prefectului Teofil Cioarbă a incheiat contracte de 150.000 euro pentru servicii de contabilitate cu 46 de şcoli din judeţ”. Această informație este confirmată de declarația de interese a lui Ciorbă.  La Tulcea, noul prefect este Doru Moscu, dat afară de la conducerea Comisariatului Rezervației Biosferei Delta Dunării după ce a luat 2,43 la evaluare. El a contestat evaluarea, a câștigat într-o primă instanță pe motiv de vicii procedurale, dar procesul continuă. În teleorman, prefect va fi Benone Rababoc, fost profesor de educaţie fizică, licenţiat în Drept și admirator declarat al lui Liviu Dragnea. Numele lui Benone Rababoc a apărut în presa locală care a scris că, în timp ce comuna ar fi sărăcit, familia primarului s-ar fi îmbogăţit.  În județul Bacău, fotoliul de prefect a fost preluat de Valentin Ivancea, fost subprefect și fost președinte PSD al Consiliului Județean (CJ) Bacău. În Constanța, noul prefect este Decebal Făgădău, fost viceprimar în epoca lui Radu Mazăre și ulterior primar PSD al municipiului între 2015 și 2020. A demisionat din PSD în 2020, dar înainte de alegerile din 2024 și-a redepus adeziunea în PSD și l-a susținut pe Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor, pentru Primăria Constanța. La Vaslui, prefect este Eduard Popica, fost deputat PSD, clientul lui Vasile Buzatu. „Aş vrea să vă relatez de la bun început că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui, de 20 de ani, am crescut, m-am dezvoltat şi aş putea spune că am ajuns cine sunt. Este un moment, nu regretabil, sfâşietor pentru mine ca persoană”, spunea el în 2023, când Buzatu a fost prins in flagrant că lua mită. „Eduard Popica este recunoscut de vasluieni drept un politician cu o viață extravagantă, cu vacanțe exotice, produse de lux și apariții inspirate din lumea Hollywood-ului”, scria Digi 24. Socrul lui Popica este omul de afaceri Emil Savin, zis Farmazon, denunțătorul lui Buzatu.  În 2023, Defapt.ro a scris despre Popica: „GALERIE FOTO Cine este deputatul Popica, care a plâns după Buzatu: beizadea celebră pentru viața de lux, condamnat penal. Lovitura vieții: căsătoria cu fata «regelui asfaltului»”

Peste 40 de clienți PSD, cu CV-uri dubioase sau fără CV, numiți prefecți sau subprefecți de guvernul Niculescu. Printre ei, un fost chelner, un pensionar special
Poligoanele Armatei, loc de distracție pentru prefectul și subprefectul de Olt (dosar penal)
Justiție

Poligoanele Armatei, loc de distracție pentru prefectul și subprefectul de Olt (dosar penal)

Prefectul județului Olt, Cosmin Florescu (PSD), și subprefectul Ştefan Nicolae (PNL) au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, într-un dosar penal instrumentat de procurorii militari. Cei doi sunt acuzați de uz de armă fără drept și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Audieri nocturne și măsuri restrictive Cei doi oficiali au fost audiați marți noaptea de procurori, iar la finalul audierilor s-a dispus măsura controlului judiciar. Citește și: Vodafone, șmen ordinar cu cursul valutar: un euro este taxat cu 5,3199 lei pe factură Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, una dintre principalele restricții impuse este interdicția de a-și exercita funcțiile publice pe durata celor 60 de zile. Un militar, de asemenea cercetat în dosar În același dosar este cercetat și un militar, care se află la rândul său sub control judiciar. Acesta este suspectat că ar fi avut un rol esențial în producerea faptelor investigate de procurori. Incidentul din poligonul Redea, lângă Caracal Potrivit presei locale, incidentul ar fi avut loc în luna mai, într-un poligon militar situat în localitatea Redea, județul Olt, în apropierea municipiului Caracal. Acolo se desfășura un exercițiu de mobilizare a rezerviștilor, la care au participat și prefectul Cosmin Florescu, respectiv subprefectul Ștefan Nicolae. Cererea de a trage cu arma, acceptată ilegal La finalul exercițiului, cei doi oficiali i-ar fi solicitat unui comandant militar permisiunea de a trage cu arma în poligon. Comandantul ar fi acceptat cererea, deși aceștia nu aveau dreptul legal de a folosi armamentul militar. Ancheta indică faptul că militarul implicat ar fi falsificat mai multe documente pentru a justifica în mod artificial acceptul acordat prefectului și subprefectului de a trage cu arma, fapt ce a atras acuzații suplimentare în dosar. Exercițiul MOBEX OT-GR-TR-25 Incidentul s-a produs în contextul exercițiului de mobilizare MOBEX OT-GR-TR-25, desfășurat în perioada 26–30 mai în județele Olt, Giurgiu și Teleorman. Scopul acestuia a fost evaluarea rezervei de mobilizare la nivel regional. Instruire practică pentru rezerviști În poligonul Redea au fost prezenți rezerviști din județele Olt și Teleorman, care au participat la o secvență de instruire practică. Exercițiul avea un caracter strict militar, iar accesul și utilizarea armamentului erau reglementate prin norme clare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră