Nicușor Dan cere SRI să fie preocupat de corupție. Corupția, în noua Strategie de Securitate
Nicușor Dan cere SRI să fie preocupat de corupție: „Vrem să, pe de o parte, vrem ca fenomenul corupției să fie o preocupare a Serviciului Român de Informații”, a spus șeful statului într-un interviu la Pro TV. Citește și: PSD se reformează: se retrage tractoristul Stănescu, vine soțul Olguței Vasilescu, Manda, care a scăpat de un dosar penal prin prescrierea faptelor În plus, problema corupției va figura în noua Strategie de Securitate Națională, document care ar trebui adoptat de Parlament până la 26 noiembrie. Nicușor Dan cere SRI să fie preocupat de corupție „În esență, rolul Serviciului de Informații este să producă informații cât mai consistente, astfel încât din momentul în care o informație este transmisă către Parchet, Serviciul de Informații să nu mai aibă de-a face cu respectiva chestiune și Parchetul să înceapă să cerceteze presupusa infracțiune de corupție (...) SRI-ul este o instituție care are foarte multe competențe în zona de informații, competențe practice, nu atribuții, că atribuții știm că are. Sunt oameni care cunosc foarte bine mediul social, politic, economic și care pot să ... prin natura meseriei lor, pot să cunoască, să acceadă la zone de corupție, pe care să le transfere Parchetului”, a explicat Nicușor Dan ceea ce dorește de la principalul serviciu de informații.