sâmbătă 24 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: strada Garoafei

1 articol
Eveniment

Incendiu extins în București, ard mai multe case. Mai multe persoane, evacuate

Pompierii bucureșteni intervin pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit în Capitală, pe o suprafață estimată la aproximativ 700 de metri pătrați, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov (ISUBIF). Focul s-a extins rapid din cauza construcțiilor lipite Incendiul se manifestă la mai multe case și anexe gospodărești situate pe strada Garoafei. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” Potrivit pompierilor, construcțiile sunt lipite unele de altele, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a focului, în special la anexele în care erau depozitate bunuri materiale. Echipajele de intervenție acționează în prezent pe patru laturi pentru limitarea propagării incendiului. Locatari evacuați, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale Autoritățile au luat măsuri pentru evacuarea locatarilor din zona afectată. O persoană a fost preluată de echipajele SMURD și a necesitat acordarea primului ajutor, în contextul degajărilor intense de fum. „Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la case și anexe gospodărești în strada Garoafei, cu suprafață estimată de 700 mp. Au fost luate măsuri pentru evacuarea locatarilor, iar în acest moment a fost preluată de către echipajele SMURD o persoană care necesita acordarea primului ajutor. Arderea se manifestă cu degajare intensă de fum”, a transmis ISUBIF. Nouă autospeciale mobilizate pentru localizarea incendiului Pentru gestionarea situației, au fost alertate nouă autospeciale de stingere, precum și echipaje SMURD, autospeciale de descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori. Autospecialele au fost amplasate pe trei străzi din zonă și intervin pentru localizarea și lichidarea focului. Pompierii acționează inclusiv la nivelul acoperișurilor, unde se observă degajări semnificative de fum, iar învelitoarea din tablă este îndepărtată pentru a permite stingerea eficientă a incendiului. Două persoane asistate medical, fără arsuri Până în acest moment, două persoane au fost asistate de echipajele SMURD. Este vorba despre un bărbat imobilizat la pat, evacuat preventiv, și o femeie care a suferit o stare de lipotimie. Potrivit autorităților, niciuna dintre persoane nu prezintă arsuri sau semne de intoxicare cu fum. Intervenția pompierilor este în desfășurare, iar cauza incendiului urmează să fie stabilită după stingerea completă a focului.

Incendiu extins în București (sursa: Inquam Photos/George Călin)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră