vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: șoferiță

5 articole
Eveniment

O venerabilă doamnă de 82 de ani, prinsă băută binișor la volan pe o stradă din Pitești

Șoferiță octogenară, prinsă băută la volan. O femeie de 82 de ani a fost oprită de polițiști în municipiul Pitești după ce a fost surprinsă conducând sub influența alcoolului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Șoferiță octogenară, prinsă băută la volan Potrivit autorităților, aceasta se afla la volan pe strada Depozitelor, iar comportamentul ei a ridicat suspiciuni. Citește și: EXCLUSIV Apartamentul din Dubai al lui Traian Preoteasa, șeful CFR Călători, închiriat de Ministerul Muncii cu 30.000 de euro Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, sub limita penală, dar încadrată ca contravenție. Amendă și permis suspendat pentru 90 de zile Șoferița a fost sancționată cu o amendă de 1.800 de lei, iar permisul i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Autoritățile au eliberat o dovadă înlocuitoare, însă fără drept de circulație. Obligația de a susține testul rutier Polițiștii au reamintit că, pentru acest tip de contravenție, titularii permisului de conducere sunt obligați să susțină un test privind cunoașterea legislației rutiere. Perioada de suspendare nu poate fi redusă. Dacă testul nu este promovat sau nu este susținut, suspendarea se prelungește cu încă 30 de zile.

Șoferiță octogenară, prinsă băută la volan (sursa: Facebook/Poliția Română)
Șoferiță ucigașă încearcă să blameze victimele (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șoferița care a ucis patru oameni într-o secundă a încercat să dea vina pe victime, deși era băută

Șoferiță ucigașă încearcă să blameze victimele. Adina Ghervase, șoferița care a ucis patru muncitori în Păcurari conducând în stare de ebrietate cu 148 km/h, a dat vina pe victime în încercarea de a obține o pedeapsă mai blândă. Șoferiță ucigașă încearcă să blameze victimele În fața Curții de Apel, aceasta a cerut reîncadrarea juridică a faptei, susținând că muncitorii ar fi avut o parte din vină. Citește și: Ciolacu, Tudose și Paul Stănescu se bat să-și trimită clientela în viitorul guvern Rudele victimelor de la Citadin SA au solicitat, în schimb, o condamnare mai dură, considerând că pedeapsa inițială este prea blândă. Magistrații urmează să decidă dacă vor menține sau modifica sentința în acest caz cutremurător. Continuarea, în Ziarul de Iași

Motociclist aruncat în stâlp de șoferiță (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Motociclist aruncat în stâlp de șoferiță

Motociclist aruncat în stâlp de șoferiță. Accidentul care a avut loc joi seară în zona Belvedere a fost dezbătut intens pe rețelele de socializare din Iași. Motociclist aruncat în stâlp de șoferiță În accident au fost implicați o șoferiță care conducea un autoturism Mercedes și un motociclist. Cei doi circulau către CUG, iar accidentul a avut loc în fața bisericii catolice. Citește și: Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor. După care a mâncat fasole la cantină, cu poporul Șoferița Mercedesului s-ar fi șicanat în trafic cu motociclistul iar acesta din urmă a lovit stâlpul de avertizare al refugiului staţiei de tramvai din dreptul bisericii catolice. Am intrat în posesia a nu mai puţin de trei clipuri video care surprind accidentul din ipostaze diferite. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Patru oameni, uciși de șoferița vitezomană (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Patru oameni, uciși de șoferița vitezomană

Patru oameni, uciși de șoferița vitezomană. Experţii au stabilit că Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, circula cu o viteză foarte mare în momentul în care a intrat în curba strânsă, mai sus de Petru Poni, către Fundaţie. Patru oameni, uciși de șoferița vitezomană Aceasta nu a dorit să precizeze anchetatorilor motivul grabei. Experţii au stabilit că femeia a călcat pedala de acceleraţie până la fund. Citește și: EXCLUSIV Dîncu îl trimite pe generalul Incicaș, șeful înzestrării Armatei, la Paris pentru a negocia rezolvarea licitației pentru corvete. Proiectul, prioritate zero pentru Franța Iar în momentul în care a intrat în curbă, avea viteza de 148 de km/h. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare (sursa: stirileprotv.ro)
Eveniment

Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare

Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare. Tânăra şoferiţă care în august 2020 a lovit intenţionat cu mașina un poliţist pe motocicletă va sta după gratii opt ani și trei luni și este obligată să-i plătească bărbatului daune morale de 50.000 de lei, potrivit Știrilor Pro TV (VIDEO, aici). Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare Sentinţa a fost pronunţată luni de judecătorii Curţii de Apel Ploiești. Poliţistul a urmărit-o cu semnalele acustice și luminoase pornite pe femeia de 32 de ani mai mulţi kilometri pe străzile din Buzău, pentru a o trage pe dreapta, ca să-i atragă atenția că mașina are defecţiuni la sistemul de semnalizare. Citește și: Londra susține Polonia să trimită avioane Ucrainei, dar înțelege și că ar fi consecințe: Ar fi în prima linie a focului. Dar Putin e terminat În dreptul unei benzinării de la ieșirea din oraș, şoferiţa a schimbat brusc banda de mers și a lovit motocicleta pe care a proiectat-o într-un taxi. Motocicleta a luat foc, iar poliţistul a fost aruncat pe șosea, şi a fost evitat în ultimul moment de o mașină. Agentul de 29 de ani a suferit o fractură la o mână. Femeia, de profesie psiholog, a fugit de la locul accidentului și a fost oprită la câţiva km pe Drumul Naţional 1B. A fost condamnată iniţial la 9 ani și 10 luni de închisoare, pentru ultraj calificat și distrugere, dar în urma apelului pedeapsa a fost redusă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră