sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: sinucideri

3 articole
Internațional

Japonia, record de sinucideri printre adolescenți

Japonia, record de sinucideri printre adolescenți. Japonia a înregistrat un număr record de sinucideri în rândul adolescenților în 2024, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Sănătății. Japonia, record de sinucideri printre adolescenți Potrivit datelor, citate de NHK, televiziunea națională niponă, numărul elevilor din învățământul secundar care și-au luat viața anul trecut a ajuns la 527, comparativ cu 513 în 2023. Citește și: EXCLUSIV Opera Națională București, executată de angajați pentru restanțe de milioane la salarii: sechestru pe o pianină, pe niște autoturisme și chiar pe scaunul directorului Daniel Jinga Această creștere subliniază o problemă profundă cu care se confruntă societatea japoneză, în ciuda eforturilor autorităților de a combate acest fenomen. În contrast cu tendința observată în rândul adolescenților, numărul total al sinuciderilor în Japonia a scăzut cu 7,2% în 2024, ajungând la 20.268 de cazuri. O reducere semnificativă față de recordul istoric atins în 2003, când s-au înregistrat 34.427 de sinucideri. Chiar și în rândul persoanelor sub 20 de ani, numărul sinuciderilor a scăzut ușor, de la 810 în 2023 la 800 în 2024. Autoritățile japoneze reacționează Autoritățile nipone investesc în programe de prevenție, linii telefonice de suport și campanii de conștientizare menite să ofere sprijin tinerilor vulnerabili. Totodată, școlile sunt încurajate să creeze medii sigure și să îmbunătățească accesul la consiliere psihologică. Keiichiro Tachibana, secretar general adjunct al cabinetului Ministerului Sănătății, a declarat în cadrul conferinței de presă că guvernul ia problema sinuciderilor în rândul adolescenților „foarte în serios”. Oficialul a subliniat că se vor intensifica eforturile pentru protejarea vieții tinerilor și pentru crearea unei societăți care să reducă presiunile ce conduc la astfel de tragedii. O analiză detaliată a datelor va fi publicată în martie 2025, pe măsură ce vor fi disponibile informații suplimentare. Sinuciderile cresc după vacanța de vară Statisticile arată că Japonia înregistrează o creștere a sinuciderilor adolescentine la sfârșitul vacanței de vară, mai exact între sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie. Acest fenomen a determinat autoritățile să deruleze campanii publice pentru sprijinirea tinerilor aflați în dificultate. Principalele cauze Deși motivele exacte ale sinuciderilor în rândul elevilor sunt dificil de determinat, studii anterioare indică mai mulți factori de risc, printre care presiunea academică și competiția acerbă pentru performanță, hărțuirea școlară, nesiguranța privind viitorul și opțiunile de carieră. Un factor important este legat și de problemele de sănătate fizică și mentală. Bărbații, mai predispuși sinuciderilor În 2003, rata sinuciderilor în Japonia era mult mai ridicată în rândul bărbaților, aceștia având un risc aproape de trei ori mai mare de a-și lua viața comparativ cu femeile. De atunci, situația s-a îmbunătățit, însă bărbații continuă să fie de două ori mai predispuși la suicid decât femeile.

Japonia, record de sinucideri printre adolescenți (sursa: Pexels/Bagus Pangestu)
Valuri de sinucideri printre soldații ruși (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Internațional

Valuri de sinucideri printre soldații ruși

Valuri de sinucideri printre soldații ruși. În rândul militarilor ruși, practica de a se sinucide pe câmpul de luptă devine din ce în ce mai comună, relatează The Kyiv Post. Valuri de sinucideri printre soldații ruși Un oficial al serviciilor secrete militare ucrainene a declarat pentru Kyiv Post, sub rezerva anonimatului, că a existat un val de sinucideri în rândul soldaților ruși, iar numărul este în creștere. Citește și: EXCLUSIV Grupul PSD Buzău a acaparat Opera Națională: directorul Jinga îi dă contracte ex-directorului Dincă, șeful Radioului Public, care îi oferă la schimb roluri de dirijor lui Jinga „Unii sunt în mod deliberat conduși la un astfel de pas de amenințări și de un sentiment de totală deznădejde. Alții își scurtează viața, abandonați pe câmpul de luptă”, a spus sursa, adăugând că viețile soldaților de rând sunt puțin prețuite. Soldații ruși răniți sau care se află în situații disperate, își dau seama că nu vor fi evacuați și că nu vor primi ajutor de la comandanții lor, ceea ce duce la un sentiment de disperare, deznădejde și percepția că sinuciderea este singura opțiune viabilă. Propaganda rusă Situația este exacerbată de propaganda rusă, care răspândește în mod activ miturile potrivit cărora soldații capturați ca prizonieri de război de către Forțele Armate ale Ucrainei sunt supuși torturii și abuzurilor, făcând astfel capturarea să pară o alternativă mai proastă la moarte. Problema a fost abordată într-o declarație a proiectului „Vreau să trăiesc”, o inițiativă a statului ucrainean, care a lansat o linie telefonică telefonică în septembrie 2022 și oferă tuturor soldaților ruși o înțelegere reciproc avantajoasă. Le garantează viața în schimbul „condițiilor normale, umane sub supravegherea Crucii Roșii”. Potrivit declarației: „[Soldații ruși] merg la fiecare asalt ca și cum ar fi ultimul, pentru că știu că nimeni nu va veni pentru răniți, nimeni nu-i va scoate de pe câmpul de luptă, nimeni nu îi va ajuta. În loc de radiouri și truse adecvate de prim ajutor, ei poartă în buzunare instrucțiuni despre cum să se sinucidă cu o grenadă, emise în prealabil de ofițerii politici majori.”

Firea s-a debarasat de Vișinel Bălan (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Eveniment

Firea s-a debarasat de Vișinel Bălan

Firea s-a debarasat de Vișinel Bălan. Dar nici o autoritate nu-și asumă demiterea lui Vișinel Bălan, cunoscut activist (inclusiv în presa internațională - aici, un articol din The Guardian) pentru drepturile copiilor instituționalizați, din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții (ANPDCA). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Între timp, Vișinel Bălan a decis să-și caute dreptatea în instanță: cere Guvernului României și Ministerului Familiei să-i comunice motivul pentru care a fost demis. 12 copii s-au sinucis în ultimii cinci ani Vișinel Bălan a fost demis din funcția de vicepreședinte al ANPDCA pe 27 martie, la un an și trei săptămâni de la numirea în funcție. În ultimele luni înainte de demitere, Vișinel Bălan a atras atenția de mai multe ori asupra problemelor din sistemul de protecție, cu precădere asupra sinuciderilor. În ultimii cinci ani, 12 copii aflați în grija statului s-au sinucis, potrivit datelor oficiale transmise de ANPDCA, la solicitarea Defapt.ro. Totodată, Vișinel Bălan a acuzat și lipsa de acțiune și de interes a actualei șefe a Autorității, Elena Tudor, pentru a rezolva problemele copiilor din sistem. Defapt.ro a solicitat tuturor autorităților responsabile explicații în legătură cu motivele demiterii lui Bălan de la ANPDCA. No comment de la ANPDCA Astfel, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului ne-a trimis la Ministerul Familiei, spunându-ne că ministra Familiei este cea care a propus numirea lui Bălan ca vicepreședinte al Protecției Copilului, în urmă cu un an. Iar în urmă cu două săptămâni, a propus demiterea sa. Totodată, ANPDCA a reiterat că "numirea și eliberarea din funcție a subsecretarilor de stat reprezintă o prerogative absolută acordată de lege prim-ministrului, conform prevederilor art. 31 din OUG 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare". Rugată să comenteze dacă la baza demiterii sunt criticile aduse în spațiul public la adresa Elenei Tudor și a modului în care sunt gestionate problemele copiilor din sistem, Autoritatea a transmis Defapt.ro că nu comentează "opiniile personale și speculațiile lansate în spațiul public legate de eliberarea din funcție a domnului Vișinel-Costel Bălan". Firea s-a debarasat de Vișinel Bălan Un răspuns la indigo a venit și de la Ministerul Familiei: Gabriela Firea l-a propus pe Vișinel Bălan ca vicepreședinte la Autoritate, tot ea a propus demiterea sa, dar cuvântul final este al premierului. În schimb, Guvernul ne-a trimis înapoi la Ministerul Familiei: premierul demite subsecretarii, dar la propunerea membrilor Guvernului. Totodată, Executivul a menționat și un document care ar conține motivele pentru care Gabriela Firea a decis să ceară schimbarea lui Bălan, care, însă, este "corespondență administrativă nepublică". "Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care ocupă funcții de secretari/subsecretari de stat, respectiv cele care ocupă funcții cu rang de secretari de stat/subsecretari de stat sunt numite, respectiv eliberate din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea membrilor Guvernului. Documentul solicitat de dumneavoastră, în copie scanată, reprezintă o corespondență administrativă nepublică între autorități și instituții publice", a fost răspunsul Guvernului pentru Defapt.ro. Vișinel Bălan dă în judecată Guvernul și Ministerul Familiei "Corespondența nepublică" la care se referă Guvernul în răspunsul său este Decizia 3.602 din 22 martie 2023, pe care ministra Gabriela Firea a transmis-o premierului Ciucă și care conține motivele pentru care cere demiterea lui Bălan, a explicat acesta, pentru Defapt.ro. Vișinel Bălan a dat în judecată Guvernul și Ministerul Familiei, solicitând să îi fie comunicate motivele pentru care a fost schimbat din funcție, după ce a făcut mai multe adrese oficiale în care a fost plimbat între minister și Guvern. "Eu am fost eliberat (din funcție - n.r.) în regim de urgență, după ce i-am acordat un interviu lui Cosmin Olteanu (activist pentru copiii instituționalizați și colaborator al ziare.com - n.r.), în care am prezentat o serie de situații cu care eu nu am fost de acord. Am cerut o întâlnire cu directorii DGASPC-urilor, pentru a discuta despre prevenirea cazurilor de suicid, am cerut să merg în centre (de plasament - n.r.), la invitația tinerilor. Răspundeam de licențiere, aveam informații că multe centre doar și-au schimbat plăcuța pentru a obține licență de funcționare (adică erau centre rezidențiale, dar modificate pe hârtie pentru a fi căsuțe de tip familial - n.r.). Este o înțelegere tacită între Autoritate și DGASPC-uri; un mecanism de a proteja politic niște oameni care nu oferă un model de leadership care să presupună flexibilizarea relației dintre angajați și copii. Fie închiriezi apartamente, fie căsuțe de tip familial, să nu mai stea câte 50 de copii la un loc. Autoritatea nu are interes să facă asta, genul acesta de abordare implică creșterea calității vieții copiilor, or dacă tu vezi doar din perspectivă politică – cum poți să îmbogățești niște oameni pe spatele unor copii lipsiți de orice formă de apărare", a acuzat Vișinel Bălan. Bălan: Firea nu a luptat pentru copii Fostul vicepreședinte al ANPDCA a mai spus că nu a mai discutat cu Gabriela Firea din noiembrie 2022, iar cel mai recent i-a scris duminică (9 aprilie a.c. - n.r.), să-i spună că un copil cu măsura protecției i-a scris că vrea să se sinucidă, pentru că managerul de caz face presiuni asupra lui să plece din plasamentul de tip familial. "Nu a reacționat. Gabriela Firea nu a fost preocupată să lupte pe bune pentru acești copii", a adăugat Vișinel Bălan. Întrebat când a discutat ultima dată cu șefa ANPDCA, Elena Tudor, Vișinel Bălan a spus că "pe 24 martie (a.c. - n.r.)", când i-a semnalat că se depășește pragul de 30 de zile pentru a răspunde unei petiții, iar "în 15 minute", petiția a primit răspuns. Petiția la care ar fi trebuit să răspundă Bălan, potrivit atribuțiilor primite, însă "acea petiție nu a ajuns niciodată la mine". "Aveam atribuții doar cu numele. Îmi repeta (Elena Tudor - n.r.): . Mi s-a cerut liniște, mi-a spus: ", a acuzat Vișinel Bălan, care ne-a prezentat și o înregistrare care o arată pe Elena Tudor amenințându-l că va rezista psihic mai mult decât el și acuzându-l că a manipulat-o pe Gabriela Firea pentru a-i spori atribuțiile. Noul vice al ANPDCA, fost șef în DGASPC Sector 6 În locul lui Vișinel Bălan, vicepreședinte al Autorității este acum Nicolae Gorunescu, fost director executiv la Direcția pentru Protecția Copilului din cadrul DGASPC Sector 6. Din informațiile Defapt.ro, Elena Tudor este cea care a propus numele lui Nicolae Gorunescu pentru a prelua funcția de vicepreședinte al ANPDCA. Autoritatea nu a comentat în legătură cu numirea, a recomandat Defapt.ro doar consultarea CV-ul actualului vice. Citește și: Firea l-a demis pe vicele de la Protecția Copilului, Vișinel Bălan, crescut în orfelinat și activist pentru drepturile copiilor din sistemul de protecție Potrivit CV-ului său, Gorunescu a fost șef în DGASPC Sector 6 din 2006 până în 2023, inițiator al programului SocialXchang și al mai multor programe de sport și artă pentru copii. Între timp, joi, 13 aprilie a.c., de la ora 18.00, mai mulți activiști pentru drepturile copiilor se vor aduna să protesteze în fața ANPDCA și a Guvernului României, pentru a denunța demiterea lui Bălan, dar și pentru a atrage atenția asupra abuzurilor din sistemul de protecție.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră