sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: șimian

2 articole
Investigații

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu. Compania aflată sub autoritatea Ministerului Economiei trebuie să investească două milioane de euro în construcția unei hale în care ar urma să funcționeze fabrica de asamblare a armelor Beretta. Această investiție reprezintă o obligație de offset pentru Romarm, rezultată în urma vânzării a 25.000 de pistoale Beretta către Poliția Română. Dar, de aproape un și jumătate proiectul, a fost tergiversat pentru că Ministerul Economiei, sub conducerea lui Virgil Popescu, Claudiu Năsui și Florin Spătaru, nu a alocat banii pentru investiție. În cazul în care Romarm nu respectă obligațiile de offset, riscă fie inclusă pe lista neagră a companiilor de armament a Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială. O astfel de decizie ar duce la îngroparea definitivă a industriei de apărare românești. Uzina de la Plopeni a fost aleasă, apoi refuzată Defapt.ro a dezvăluit că Romarm, sub tutela directorului general Gabriel Țuțu, a cumpărat în vara anului 2020 o cantitate de 25.000 de pistoale Beretta pe care le-a revândut Poliției Române. Valoarea contractului a fost de 40,75 milioane de lei, echivalentul a peste opt milioane de euro. În urma acestei afaceri, Romarm a rămas cu un profit de câteva sute de mii de euro, dar și cu obligația de offset. Adică, să reinvestească o parte importantă din valoarea contractului în industria de apărare românească. Conform Acordului de Offset, Romarm trebuia să găsească un spațiu adecvat în care să instaleze liniile de asamblare a armelor Beretta. Totodată, Beretta se obliga să specializeze un număr de 150 de persoane care urmau să lucreze în noua fabrică. Spațiul nu reprezintă o problemă pentru Romarm, întrucât compania deține 15 filiale la nivel național (fabrici care produc diverse tipuri de muniții și armament. Astfel, într-o primă fază, s-a decis ca utilajele Beretta să fie instalate într-o hală din incinta Uzinei Mecanice Plopeni, una din cele 15 fabrici. Romarm trebuia să investească în spațiul respectiv în jur de 1,5-2 milioane de euro pentru a-l operaționaliza. Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu Acest loc, însă, nu a fost pe placul ministrului liberal Virgil Popescu, care în anul 2020 se afla la conducerea Ministerului Economiei. Așa că Romarm a decis să investească aceeași sumă în construcția unei hale pe un câmp din comuna Șimian, județul Mehedinți. De ce acolo? Pentru că, se pare, proiectul trebuia fructificat în campania electorală din județul Mehedinți. Acolo unde Virgil Popescu, în calitate de șef al PNL Mehedinți, candida pentru un nou mandat de deputat. Un alt motiv l-a reprezentat, probabil, faptul că localitatea Șimian este condusă de edilul liberal Constantin Trușcă, prietenul ministrului Virgil Popescu. Citește și: EXCLUSIV Afacerea Beretta, abandonată într-o pârloagă din județul Mehedinți. Unde a ajuns pentru că ministrul Virgil Popescu, președintele PNL pe județ, a folosit-o electoral Întrebat de către Defapt.ro cum a ales tocmai comuna Șimian pentru fabrica de arme Beretta, directorul Gabriel Țuțu a dat un răspuns pompos: „locația a fost aleasă de către AGA, în urma analizelor multicriteriale efectuate de către Consiliul de Administrație”. În plus, directorul Țuțu a mai precizat că nu s-a optat pentru achiziționarea terenului ci pentru un „plan de afacere propus de UAT Șimian”. Răspunsul Romarm pentru Defapt.ro (sursa: Romarm) Fiica primarului din Șimian, consiliera ministrului Popescu Liberalul Virgil Popescu a fost numit la șefia Ministerului Economiei pe 4 noiembrie 2019, în Guvernul lui Ludovic Orban. La scurt timp după preluarea mandatului de ministru, Virgil Popescu a decis să fie consiliat de un cadru didactic. Așa a decis să o angajeze pe Lidia Antonia Trușcă, fiica lui Constantin Trușcă, primarul din Șimian. Ea răspundea de gestionarea departamentului de comunicare, dar ținea și evidența și prezența corespondenței oficiale a ministrului. Și, ca orice fată de primar din mediul rural, a fost numită și în Consiliul de Administrație la Uzina Termoelectrică Midia. Conform declarației de avere, Lidia Antonia Trușcă deține un teren în Șimian și două apartamente în București și Timișoara. Între timp, Lidia Trușcă s-a întors la Mehedinți.

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu (sursa: Facebook/Virgil Popescu)
Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta (sursa: Facebook/Virgil Popescu)
Investigații

Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta

Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta. Fabrica de arme Beretta, un proiect patronat exclusiv de directorul Romarm, Gabriel Țuțu, ilustrează perfect eșecul industriei de apărare românești. De mai bine de doi ani de zile, italienii de la Beretta așteaptă să transfere tehnologie în valoare de 6,5 milioane de euro statului român și să creeze minimum 150 de noi locuri de muncă în România. Dar acest lucru este imposibil pentru că Romarm și Ministerul Economiei nu au pus la dispoziția italienilor o hală pentru viitoarea fabrică de arme Beretta. Fabrica de arme Beretta trebuia construită la Plopeni În vara anului 2019, compania italiană Beretta a semnat un memorandum cu Ministerul Economiei prin care își asuma că va construi o fabrică de arme în România. Conform documentelor agreate de cele două părți, fabrica urma să funcționeze într-o hală din incinta Uzinei Mecanice Plopeni, din județul Prahova. Acolo, Beretta urma să înceapă producția de arme de asalt ARX 160 la șase luni de la semnarea documentelor. Timp în care compania Romarm, deținută de Ministerul Economiei, trebuia să pună la dispoziția italienilor o hală, iar italienii să aducă tehnologia. La evenimentul de semnare a memorandumului au participat ministrul Economiei Niculae Bădălău, ministrul Apărării Gabriel Leș, Franco Gussalli Beretta – președintele Beretta și ambasadorul italian la București Marco Giungi. Vorbe frumoase la semnare „Este un moment important, un proiect strategic, acest protocol între Beretta şi uzina Plopeni. Vom putea produce la Plopeni o armă modernă, de ultimă generaţie. Vom fabrica un produs românesc, chiar dacă este sub numele Beretta. Urmează ca în perioada imediat următoare să fie înfiinţată compania mixtă, iar, cel târziu peste şase luni, să înceapă producţia”, spunea ministrul Niculae Bădălău. La rândul său, Franco Gussalli Beretta a spus că „Beretta va ajuta Romarm să fabrice componentele. Între timp, îi va ajuta să finalizeze armele. Pentru noi este important ca proiect pe termen mediu şi lung, aşa că e important să stabilim un proiect cu o ţară cum este România (...). Noi avem nevoie de clienţi şi Romarm are nevoie de un partener”, declara atunci Franco Gussalli Beretta. Țuțu, intermediar pentru Beretta Câteva luni mai târziu, mai exact pe 4 noiembrie 2019, la conducerea Ministerului Economiei a venit liberalul Virgil Popescu. Acesta l-a numit la șefia companiei Romarm pe Gabriel Țuțu, un agent de poliție ajuns peste noapte ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații. Apoi, în vara anului 2020, Romarm a semnat un contract controversat în urma căruia a obținut dreptul de a vinde Poliției Române nu mai puțin de 25.000 de pistoale Beretta. Valoarea contractului a fost de 40,75 milioane lei, echivalentul a peste 8.000.000 de euro. Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta În urma acestui contract, compania Beretta a semnat un contract de offset prin care se obliga să reinvestească minim 80% din valoarea contractului în industria românească. Practic, în contul acestor obligații, Beretta trebuia să transfere tehnologia în hala care trebuia pusă la dispoziție de Uzina Plopeni pentru a începe asamblarea de pistoale și puști. Investiția italienilor este estimată la 6,5 milioane de euro, plus 150 de noi locuri de muncă. Citește și: EXCLUSIV Mama liberalului Dan Vîlceanu, 425.000 de euro de la CE Oltenia, companie controlată de ministrul liberal Virgil Popescu Dar ministrul liberal Virgil Popescu, care nu era străin de această afacere, a decis să schimbe locul în care urma să fie amplasată fabrica Beretta. Inițial, s-au mimat tatonările la fabricile de arme de la Cugir și Sadu. Însă, în final,ministrul Virgil Popescu a ales un câmp din comuna Șimian, din Mehendinți. De ce acolo? Poate pentru că ministrul Virgil Popescu este președintele PNL Mehedinți și trebuia să câștige alegerile locale și parlamentare la nivel de județ. Ministrul Popescu și reprezentanții Beretta (sursa: Facebook/Virgil Popescu) Fabrica Beretta, motor electoral pentru liberalul Virgil Popescu Comuna Șimian a devenit cunoscută după ce autoritățile au găsit acolo doi dintre leii lui Nuțu Cămătaru, celebrul lider al lumii interlope. O femelă și un mascul. Dacă Nuțu Cămătaru a decis să își țină leii la Șimian, ministrul Virgil Popescu a decis să construiască acolo fabrica de arme Beretta. În plină campanie electorală, însoțit de Gabriel Țuțu, ministrul Virgil Popescu declara în fața unui câmp din Șimian: „Mă bucur să anunț demararea unui nou proiect de investiții în județul Mehedinți. Noua fabrică de pistoale a Companiei Naționale ROMARM SA va fi construită la Șimian. Am luat decizia ca noua fabrică de pistoale a Companiei Naționale ROMARM SA să fie făcută aici, la Șimian. (…) Astăzi am avut o întâlnire de lucru pe marginea acestei investiții cu directorul general al Companiei Naționale ROMARM SA, Gabriel ȚUȚU, primarul comunei Șimian Constantin Trușcă și prefectul județului Mehedinți Cristinel Pavel. Da, se poate!”. În publicațiile locale din județul Mehedinți, mesajul ministrului Virgil Popescu era ilustrat cu afișe de campanie. Primarul: „Trebuia să se apuce de acum un an” De atunci au trecut aproape doi ani, dar Romarm nu a contract lucrările pentru construcția halei. Primarul comunei Șimian, Constantin Trușcă, a declarat pentru Defapt.ro că nu știe când vor începe lucrările pentru fabrica de pistoale. „În curând, sper! Le-am dat terenul. Trebuia să se apuce de acum un an. Trebuia să se apuce, dar nu știu. Când se va ocupa, se va ocupa. Am mai vorbit cu ei. Sunt chestii care mă depășesc. Unii vor să o facă, unii nu vor. De făcut … sunt convins că se va face. Nu avem specialiști, îi specializează ei în Italia. Îi duc acolo o lună, la calificare 40-50 de zile”, a declarat primarul Constantin Trușcă. Ministrul Florin Spătaru dă vina pe subalternul Țuțu Defapt.ro a solicitat mai multe informații despre fabrica de arme Beretta de la Ministerul Economiei, condus de Florin Spătaru, ministerul fiind acționar unic al Romarm. Mai mult, există un secretar de stat special desemnat pentru industria de armament românească aflată în colaps, în timp ce toate companiile de armament din întreaga lume fac profituri amețitoare. Răspunsul Ministerului Economiei arată că ministrului Florin Spătaru nu îi pasă de industria de apărare românească, motiv pentru care a aruncat toată responsabilitatea pe Romarm. „Compania Națională Romarm SA nu negociază cu compania Beretta construcția unei fabrici pentru asamblarea unor produse ale acestei societăţi. Ministerul Economiei nu are asumată nicio obligație în legătură cu construcţia respectivei fabrici de asamblare, obligaţiile compensatorii în legătură cu subiectul sunt asumate exclusiv de CN ROMARM SA. Decizia construirii fabricii de asamblarea a unor produse Beretta, inclusiv amplasamentul acesteia, aparține organelor de conducere ale CN ROMARM SA”, a transmis Ministerul Economiei. Romarm, prin directorul Gabriel Țuțu, nu a răspuns deocamdată solicitării transmise de către Defapt.ro.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră