joi 09 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

servicii sociale rezidențiale

1 articol
Politică

Guvernul scoate din Fondul de rezervă o sumă uriașă pentru a acoperi parțial costurile acțiunii anti-Pașca, din Bihor

Guvernul Bolojan va scoate, azi, din Fondul de rezervă suma de 20,02 milioane de lei (puțin sub patru milioane de euro) pentru a acoperi costurile relocării celor 409 de persoane care se aflau în îngrijirea lui Viorel Pașca, în Bihor. Citește și: Judecătorii dau statul în judecată pentru că n-au făcut nimic, deci au pierdut bani Suma a coperă strict relocarea unui număr de aproximativ 409 persoane vulnerabile în alte servicii sociale rezidențiale în care să li se asigure “condițiile minime“ necesare protejării sănătății, demnității și integrității fizice și psihice, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern. Banii, strict pentru relocare, Internele și DIICOT nu spun cât au cheltuit pe operațiunea anti-Pașca Ministerul de Interne și DIICOT nu au precizat, până acum, cât a costat desfășurarea de forțe din Bihor, împotriva lui Pașca. Suma de peste 20 milioane de lei se va distribui către unitățile administrativ-teritoriale care i-au preluat pe cei aflați în găzduirea lui Viorel Pașca.  “Sumele alocate prin anexele nr. 4 și nr. 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr.43/2026, nu cuprind și fondurile necesare susținerii serviciilor sociale pentru aceste aproximativ 409 persoane relocate din județul Bihor“, explică ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, care a inițiat acest proiect de hotărâre de guvern. Cei mai mulți bani se duc către județul Satu Mare, aproximativ 2,7 milioane de lei, urmat de Cluj - sub 2,6 milioane de lei și Sibiu - circa două milioane de lei.  Soții Viorel și Florica Pașca, împreună cu cei trei fii ai lor, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și de traficarea persoanelor pe care le-au adăpostit în casele lor din Dumbrava, au plecat joi dimineață la București, unde Curtea de Apel decide dacă vor fi lăsați în libertate sau arestați.  Avocatul familiei Pașca, Răzvan Doseanu, a cerut anularea actelor de urmărire penală efectuate în dosar fără respectarea dreptului la apărare, dar și recuzarea procuroarei de caz, totodată sesizând Inspecția Judiciară, care are competența să se pronunțe asupra abaterilor magistraților.

Guvernul scoate din Fondul de rezervă o sumă uriașă pentru a acoperi parțial costurile acțiunii anti-Pașca, din Bihor
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră