Prestigioasele servicii israeliene, luate surprindere
Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas, arată primele analize, la cald. Chiar și presa israeliană, de obicei reținută în asemenea momente, scrie despre un „un eșec colosal”. „«Un eșec colosal»: teroriștii Hamas din Gaza se infiltrează și prind Israelul nepregătit. Fostul șef al Marinei Militare afirmă: «Tot Israelul se întreabă: Unde este IDF, unde este poliția, unde este securitatea?», titrează The Times of Israel. Citește și: Israelul, care are unul din cele mai bune servicii de informații din lume, luat prin surprindere de un masiv atac al Hamas. Civili israelieni, uciși sau luați ostatici și duși în teritoriile palestiniene Propaganda Hamas se laudă, în această dimineață, cu crimele din Israel: a distribuit filmări cu civili uciși într-o stație de autobuz, soldați luați ostatici și bătuți, precum și cadavrul gol al unei tinere femei israeliene, plimbat într- camionetă, în strigătele mulțimii, „Allahu Akbar”. Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere „«Tot Israelul se întreabă: Unde este IDF, unde este poliția, unde este securitatea?», a spus Eli Maron, fostul șef al Marinei israeliene (...) «Este un eșec colosal; ierarhiile au eșuat pur și simplu, cu consecințe vaste». Amos Yadlin, un fost șef al serviciilor de informații ale IDF, a invocat ecouri ale Războiului de Yom Kippur - un alt atac marcat de «eșecul serviciilor de informații», inamicul fiind cel care a inițiat conflictul”, mai arată Times of Israel. „Până în prezent, este clar că Hamas a lansat unul dintre cele mai mari atacuri împotriva Israelului într-o singură zi, în ceea ce pare a fi o «lovitură din senin». În urma acestui atac, este sigur că vor exista o serie de întrebări israeliene cu privire la indicatorii și avertismentele privind acest atac iminent. Dar, în mod clar, ei au obținut un grad mare de surpriză. Acest lucru se va fi datorat unei combinații de securitate operațională bună și, probabil, unor operațiuni de înșelăciune care vor deveni clare în zilele și săptămânile următoare. Gradul de simultaneitate este, de asemenea, o parte din surpriza obținută până acum”, scrie, pe blogul său, generalul australian Mick Ryan. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Eșec al politicii SUA în relația cu Iranul, care sponsorizează Hamas „Tragedia din Israel nu este doar un eșec al serviciilor de informații israeliene. Este o acuzație profundă la adresa politicii conduse de SUA cu privire la Iran. Hamas este finanțată și echipată de Teheran… pe care SUA l-au mulțumit și consolidat în ultimele luni, în timp ce miliarde de dolari au intrat în visteria regimului. Zeci de miliarde de dolari au fost acum eliberați către ayatollahi din conturile înghețate de sancțiuni din întreaga lume. Totul a început cu 6 miliarde de dolari deblocați în Coreea de Sud, în paralel cu un acord de eliberare a ostaticilor; acest lucru a fost împins discret prin Congres în august, când aleșii erau plecați în vacanță. La acestea se adaugă 10 miliarde de dolari deblocați în Irak, în urma unei "derogări de la sancțiuni", și încă 3 miliarde de dolari în Japonia, precum și în China și India. În plus, peste 6 miliarde de dolari în active de drepturi speciale de tragere de la FMI sunt în discuție în beneficiul Iranului. Toate acestea fără nici o fanfară. La toate acestea se adaugă faptul că sancțiunile petroliere nu mai sunt aplicate cu strictețe. Iranul produce acum până la 2 milioane de barili pe zi, în timp ce Biden închide ochii, o parte din acest petrol fiind exportat în China, care își face rezerve de petrol. Toate cele de mai sus au fost puse în aplicare într-un mod care oferă Iranului o ușurare economică”, arată, pe X, jurnalistul Jack Wallis Simmons, specializat în problemele Orientului. The tragedy in Israel is not just a failure of Israeli intelligence. It is a profound indictment of US-led policy on Iran.Hamas is being funded and equipped by Tehran… which the US has been appeasing and enabling in recent months, as billions of dollars have flowed into the…— Jake Wallis Simons (@JakeWSimons) October 7, 2023 „Nu faceți nicio greșeală: ayatollahii vor apocalipsa. Ei sunt foarte aproape de a trece la o acțiune nucleară. Între timp, Israelul este acum atacat - iar Occidentul, cu politica sa de liniștire, a permis acest lucru.Poate că Israelul este primul la rând, dar Occidentul este următorul”, mai scrie el.
