duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: scenarii

3 articole
Internațional

Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă

Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă. La două luni după revolta sa împotriva Kremlinului, liderul mercenar Evgheni Prigojin a fost declarat mort după un accident de avion în Rusia. Atât presa occidentală, cât și cea a opoziției din Rusia vehiculează scenariul răzbunării lui Putin. Dar propagandiștii Kremlinului au alte scenarii. WSJ: Putin, ideologia crimei Editorialul WSJ pune în discuție improbabilitatea unui accident, amintind, din start, că inamicii lui Putin au fost, mai devreme sau mai târziu, asasinați. "Nu este o coincidență, tovarășe, așa cum spuneau sovieticii. (...) Iar dacă moartea lui Prigojin a fost un asasinat, a fost un mesaj intenționat către alți potențiali puciști. (...) Citește și: DOCUMENT EXCLUSIV Ordonanța lui Ciolacu poate duce la suspendarea plății fondurilor europene – avertisment oficial primit de București chiar de la Bruxelles Moartea lui Prigojin dezvăluie politica brutală care domină Rusia în prezent. Prea mulți din Occident, inclusiv din stânga și dreapta SUA, mai cred că discuțiile pacifiste l-ar putea convinge pe Putin să renunțe la ambițiile de a restabili un imperiu al Rusiei Mari. Însă îi subestimează ideologia de supremație și violența. Putin va ucide pe oricine îi iese în cale, atât acasă, cât și în străinătate.". BBC: Un cadavru ambulant BBC numește marșul asupra Moscovei, din 23 iunie, "greșeala fatală" a lui Prigojin. Deși nu-l nominalizase pe Putin, Prigojin a înfuriat Kremlinul criticând public motivele oficiale invocate de Kremlin pentru invadarea Ucrainei. A spus rușilor că au fost înșelați și că fiii lor mureau în războiul din Ucraina, din cauza unei "conduceri slabe". La vremea respectivă, Putin numise marșul lui Prigojin asupra Moscovei o trădare și o înjunghiere în spate. Citește și: Avocata PSD Constanța îl reprezintă pe tânărul șofer drogat care a ucis doi pietoni la 2 Mai. Luminița Popescu este și sora subprefectului PSD al Constanței, Marilena Dragnea "Încă de la marșul său revoltat asupra Moscovei, în iunie, Evgheni Prigojin a fost descris de observatori drept «un cadavru ambulant». Directorul CIA, William Burns, declarase recent despre speranța de viață a șefului mercenar: «Dacă aș fi Prigojin, nu mi-aș concedia degustătorul». Însă, dacă se va dovedi vreodată că doborârea unui avion care îl transporta Prigojin a fost un act de răzbunare deliberată, cu sânge rece, al Kremlinului, acesta va rămâne în istoria Rusiei drept «operațiune militară specială».". "Martirul" Prigojin "Știrile despre doborârea unui avion care îl transporta pe liderul lui Wagner reprezintă o altă întorsătură extraordinară în istoria modernă a Rusiei. Vin ca mărturie a disfuncției totale a statului după invazia dezastruoasă a Ucrainei de către Putin. În ce altă țară europeană, în afara sferei de influență a Kremlinului, principalii lideri politici sau militari trăiesc cu frica unor astfel de amenințări? Dar în Rusia, amenințarea a devenit aproape norma. (...)", constată The Telegraph. Citește și: Ipoteza protecției asigurate de șefii Poliției șoferului drogat de la 2 Mai prinde contur: dispeceratul IPJ Constanța a dat asigurări agenților din teren că „totul e ok”, chiar dacă tânărul nu avea actele mașinii și nici RCA În orice caz, conchide publicația, moartea lui Prigojin nu va fi sfârșitul conflictelor militare interne ruse. "Rămâne un număr mare de luptători Wagner antrenați și activi, îndârjiți de luptele din Ucraina sau jaful din Africa, care sunt foarte nemulțumiți de conducerea țării lor. Unii tineri ruși au găsit mesajul lui Prigojin persuasiv, crezând că Putin a început un război care nu a fost dus în mod corespunzător. Aceasta va deveni o problemă și mai mare cu cât această «operațiune militară specială» va dura mai mult.". Rolul Wagner în Africa va rămâne important Potrivit lui Pascal Boniface, directorul IRIS (Institut de relations internationales et stratégiques), citat de Le Point, Putin a acționat într-un mod machiavelic, prefăcându-se că îl iartă pe Prigojin, doar pentru a-l elimina mai facil: "Pentru Putin, pe de o parte, răzbunarea e un fel de mâncare cel mai bine servit rece, iar pe de altă parte, cineva care se pune în calea lui nu poate supraviețui. Însă e clar că există tensiune la nivel înalt, căci Putin își întărește puterea mai mult prin frică și prin amenințare decât prin sprijin.". În ceea ce privește acțiunile Wagner în Africa, acestea nu se vor schimba: "Soldații Wagner vor fi integrați în armata rusă. Implicarea lui Wagner în Africa nu se va diminua, căci e în interesul rușilor să fie prezenți acolo și în interesul regimurilor de acolo să continue să aibă o legătură cu Wagner.". În ceea ce privește conducerea Wagner, Boniface comentează că va exista o schimbare de lideri, mai conectați la armată, care să aibă o relație mai bună cu ministrul Apărării și cu șeful de Stat major al Armatei: "Gruparea nu va mai opera sub numele Wagner, nu va mai fi condus de Prigojin, însă această miliție își va continua activitățile, iar moartea lui Prigojin nu va duce la plecarea ruşilor din Africa.". Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă "Indiferent dacă Prigojin este în viață sau mort, dacă a fost doar pe lista pasagerilor, dar nu s-a îmbarcat sau dacă a fost în avion - un lucru este cert: a fost pe lista lui Putin", susține Rzeczpospolita. "În urmă cu două luni, după revolta bizară a militanților Wagner, Putin le-a vorbit rușilor derutați și înspăimântați despre o trădare care va fi pedepsită. Cu greu veți găsi un rus care să nu creadă acum că pedeapsa nu a fost executată.". Moartea șefului Wagner nu va avea impact asupra acțiunilor grupării: războiul din Ucraina, acțiunile rusești în Africa sau provocări la granițele cu Belarus, potrivit publicației poloneze: "Nu există oameni de neînlocuit, nici măcar printre bandiți. Rusia nu va renunța la câștigurile aduse de Prigojin și mercenarii săi. În plus, lichidarea șefului Wagner e un semnal pentru ruși: nu ajuți Kremlinul doar când îți convine, sau doar din când în când. Întotdeauna trebuie să o faci.". Și-a înscenat Prigojin moartea? Presa de opoziție din Rusia, precum portalul de știri rus Bell, adoptă același ton cu al presei occidentale și acuză Kremlinul de o crimă explicită. Pe de altă parte, site-uri precum mk.ru avansează ipoteza unei înscenări: "Șeful Wagner PMC Prigojin și-a înscenat moartea". Argumentul scenariul fiind "firea histrionică" a șefului Wagner, care nu știa cum să mai iasă în evidență. De partea propagandiștilor Kremlinului există, însă, alte teorii. Iuri Podoliaka, un cunoscut blogger pro-rus, afirmă că Ucraina se află în spatele accidentului. Motivele invocate: Prigojin nu mai era o problemă nici pentru Putin, nici pentru Șoigu. Marii șefi au probleme reale și dușmani adevărați. Putin nu are timp de răzbunări triviale. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a întâmplat nu poate fi decât un act terorist din partea Ucrainei. Ideolog kremlinist: Cea mai bună opțiune Marat Bașirov, politolog loial Kremlinului, sugerează o implicare a serviciile secrete occidentale, care doreau să creeze tensiune între liderii ruși și să intervină în Africa: "E posibil să negăm versiunile de răzbunare a serviciilor occidentale în cazul morții lui Prigojin? Nu. Aceasta este linia de anchetă cea mai probabilă. Evenimentele de pe continentul african din Niger reprezintă o amenințare uriașă atât pentru interesele Statelor Unite, cât și ale Franței. Transferul lui Wagner PMC în Africa nu este un secret. Să demoralizăm liderii Africii care au participat la forumul african de la Moscova? Este un bun motiv.". Însă, în altă declarație, politologul a afirmat că "evenimentele" care au avut loc au fost mult mai bune decât "cealaltă variantă" - "eroii" Rusiei să fi fost trimiși la închisoare pentru trădare. "A trebuit să se termine așa? Pentru ei și pentru țară, da, aceasta este cea mai bună opțiune. Eroii Rusiei nu ar trebui să meargă la închisoare pentru trădare. Acum, toți ceilalți trebuie să-și dea seama de stadiul actual al vieții în Rusia. Epurarea a început", a rezumat Bașirov.

Moartea lui Prigojin, nicio confirmare independentă (sursa: Telegram/Concord)
Cum se va termina războiul din Ucraina Foto: Kremlin.ru
Internațional

Cum se va termina războiul din Ucraina

Cum se va termina războiul din Ucraina? La un an de la începutul invaziei, The Times avansează șase scenarii, amintind că, în februarie 2022, Putin credea că totul se va încheia în câteva zile. Acum, Rusia ar putea declanșa noi ofensive, având circa 300.000 de militari recent recrutați. Pe de altă parte, Ucraina așteaptă tancurile promise de mai multe țări NATO și ar putea ataca în sud, spre Crimeea. Poți citi și: Un consilier PSD a intrat direct de sub duș în ședința Consiliului Local al Sectorului 1. A explicat că este răcit cobză și nu știe să manevreze camera Iată care sunt cele șase scenarii avansate de The Times: Cum se va termina războiul din Ucraina Un acord de pace: Putin speră ca Zelenski să fie împins la masa negocierilor și să accepte cedarea teritoriilor ocupate deja de Rusia. „Rusia a încălcat deja toate acordurile teritoriale anterioare pe care le-a încheiat vreodată cu Ucraina (…) A face concesii ar necesita o schimbare radicală a opiniei publice, o schimbare pe care Putin încearcă în mod activ să o provoace prin atacuri asupra infrastructurii civile, care afectează moralul . Putin speră, de asemenea, să știrbească voința Occidentului de a sprijini Ucraina, ca mijloc de a o aduce la masa negocierilor”, scrie The Times. Război de uzură. Rusia încearcă să epuizeze resursele Ucrainei - armata, economia și rezistența poporului său. Războiul de uzură practicat deja în această iarnă a avut un cost extraordinar pentru Moscova, ale cărei pierderi sunt estimate la 200.000 de morți sau răniți, în timp ce jumătate din tancurile ei au fost distruse. Însă el ar bloca primirea, de jure, a Ucrainei în NATO și UE. Țara ar putea supraviețui doar cu ajutor extern. Acord de încetare a focului/ armistițiu. O încetare a focului ar putea îngheța conflictul acolo unde se află, fără a rezolva niciuna dintre problemele teritoriale pe care le-ar acoperi un acord de pace. Aceasta este probabilă doar în cazul unui impas de durată pe câmpul de luptă și ar duce la un conflict înghețat care s-ar putea încălzi sau răci în funcție de alți factori. Primul război cecen s-a încheiat în 1994 cu o încetare a focului negociată, pe care Rusia a încălcat-o trei ani mai târziu, reluând conflictul și intensificând ostilitățile până când i-a zdrobit pe rebeli și a distrus capitala Groznîi. Rusia se retrage, Ucraina obține victoria. Ucraina insistă că poate învinge Rusia pe câmpul de luptă și chiar a sugerat că ar putea face acest lucru într-un an, atâta timp cât sprijinul occidental rămâne. Cum arată victoria pentru Ucraina rămâne neclar. Kievul încă insistă că trebuie să includă recuperarea Crimeei anexate. Ucraina intră în colaps, Rusia câștigă: visul lui Putin. „Stephen Kotkin, istoricul american, a susținut că pentru Putin, victoria ar putea fi doar continuarea ocupației și distrugerea Ucrainei. El îl compară pe Putin cu un invadator de locuințe care a ocupat două camere dintr-o casă cu zece camere și continuă să le distrugă, în timp ce se bucură de 100 de camere intacte la el acasă. «Strategia lui Putin ar putea fi descrisă ca: 'Nu pot să o am? Nimeni nu o poate avea!'», spune Kotkin”, arată The Times. Război nuclear sau intervenție NATO. Este greu de înțeles ce ar realiza utilizarea unei arme nucleare tactice pe câmpul de luptă din Ucraina, scrie The Times. Armata rusă nu dispune de expertiza necesară pentru a o exploata în vederea avansării, însă ar putea fi suficient pentru a împinge NATO să intervină, cel puțin pe teritoriul ucrainean. Este greu de estimat un alt scenariu care ar putea determina NATO să intervină direct. Folosirea unei arme nucleare l-ar lăsa pe Putin fără amenințări: după ce a apăsat pe buton, amenințarea a dispărut.

Craniu și oase umane, pe câmp la Comarna (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Craniu și oase umane, pe câmp

Craniu și oase umane, pe câmp. O localitate de lângă Iaşi „fierbe” de câteva zile iar autorităţile încă nu au desluşit misterul apărut aici. Craniu și oase umane, pe câmp Un localnic a descoperit un cap de om, un craniu, pe un şes de lângă localitate. Apoi, criminaliştii au căutat în zonă şi au găsit alte fragmente de oase. Unii locuitori sunt de părere că este vorba despre un consătean, însă alţii l-ar fi văzut pe respectivul plimbându-se prin Iaşi. Citește și: EXCLUSIV Cel puțin 21 de spitale românești se pot prăbuși la un cutremur mare. Alte 68 ar suferi pagube majore. IGSU ține la secret lista celor mai șubrede spitale Oasele şi capul au fost trimise de către poliţişti pentru a fi expertizate antropologic. Dacă autorităţile fac apel la calm, localnicii nu mai au stare: au fel de fel de presupuneri. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră