miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: rupere

2 articole
Politică

USR rupe colaborarea cu PSD dacă social-democrații susțin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat că va propune adoptarea unei rezoluții prin care partidul să nu mai colaboreze cu PSD într-o viitoare guvernare, dacă social-democrații vor susține o moțiune de cenzură împotriva actualului Executiv. Declarațiile au fost făcute luni, la Palatul Parlamentului, înaintea ședinței Comitetului Politic al partidului. Fritz: „Nu mai există bază de colaborare cu PSD” Liderul USR a subliniat că o eventuală cădere a Guvernului, cu sprijinul PSD, ar închide orice posibilitate de colaborare viitoare între cele două partide. Citește și: Cine este liderul iranian cu care ar fi negociat Trump: președintele Parlamentului de la Teheran, Mohammad-Bagher Ghalibaf - un dur care pare a fi foarte corupt "Voi propune colegilor mei o rezoluţie în sensul în care, dacă PSD va vota o moţiune de cenzură împotriva acestui Guvern şi dacă, în ciuda aşteptărilor românilor pentru stabilitate şi pentru responsabilitate, va pica acest Guvern, cu voturile extremiştilor, cu voturile AUR, şi PSD, atunci USR nu va putea să stea la dispoziţie pentru un nou Guvern cu acel partid care tocmai l-a picat", a explicat Dominic Fritz. USR cere stabilitate și responsabilitate politică Dominic Fritz a precizat că rezoluția propusă va reprezenta „o linie clară” pentru partid, în contextul tensiunilor din coaliție. "Vrem ca românii să se poată baza pe noi şi pe acest Guvern şi cerem ca şi PSD să redevină un partener în această coaliţie pentru România", a transmis liderul USR. Avertisment privind o „criză politică artificială” În opinia lui Fritz, organizarea unor alegeri anticipate ar genera o instabilitate inutilă, în condițiile în care actuala coaliție are majoritate parlamentară. "Din punctul nostru de vedere, nu există un motiv pentru ca PSD să îşi dorească o altă majoritate. Dacă îşi doreşte, atunci trebuie să o spună şi trebuie să meargă mai departe cu altă majoritate", a declarat acesta. Critici dure la adresa PSD Președintele USR a acuzat PSD că prioritizează interesele politice în detrimentul nevoilor cetățenilor. "PSD, cu procesul pe care l-au pornit astăzi, în care pun la îndoială această guvernare, arată că mai mult se preocupă de propriile interese, de propriile poziţii, de jocuri politice, în loc să se preocupe de soluţii pentru români", a precizat Dominic Fritz. USR își asumă continuarea guvernării În final, liderul USR a reafirmat angajamentul partidului de a rămâne la guvernare și de a continua reformele asumate prin programul de guvernare. "USR îşi asumă în continuare responsabilitatea în acest Guvern, pe baza protocolului agreat cu ceilalţi parteneri de coaliţie, în formula agreată atunci. Pentru noi nu se pune întrebarea să schimbăm această formulă şi nici nu se pune întrebarea să schimbăm acordul programului de guvernare, cu reformele agreate pe care trebuie să le continuăm", a arătat Dominic Fritz.  

USR amenință PSD cu ruperea colaborării (sursa: Facebook/Dominic Fritz)
Coaliția PSD-PNL, aproape să se rupă (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Coaliția PSD-PNL, aproape să se rupă

Coaliția PSD-PNL, aproape să se rupă. Eșecul găsirii unui candidat comun pentru Primăria București poate fi începutul rupturii coaliției PSD-PNL. Coaliția PSD-PNL, aproape să se rupă Potrivit unor surse politice citate de G4 Media, liderii PSD și PNL au văzut în sondaje că alianța are mari probleme la votul politic din București, adică la europarlamentare și la Consiliul General, din cauză că votanții PSD și PNL au respins puternic candidatura lui Cîrstoiu. Citește și: Cum s-au luat la mișto liberalii și pesediștii în ședința în care au încercat să-l convingă pe Cîrstoiu să se retragă. De ce nu candidează Ciolacu: „Pentru că are servici” (sic) Astfel, s-a ajuns la soluția la care s-a renunțat anterior, cea a candidaturilor separate: Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL). Una dintre consecințele deciziei de a merge cu candidați separați la Primăria București este că PSD și PNL vor avea candidați separați la alegerile prezidențiale din septembrie, mai arată sursa citată. Logica este similară: un candidat comun nu poate atrage voturile de la ambele partide. Mai mult: liderii PSD și PNL au discutat ca și la alegerile parlamentare din decembrie să meargă pe liste separate.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră