duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: rosneft

3 articole
Eveniment

Germania a pus mâna pe Rosneft

Războiul economic cu Rusia trece într-o nou etapă: Germania a pus mâna pe bunurile gigantului rus Rosneft, anunță Bloomberg. Până în mai 2022, fostul cancelar Gerhard Schroeder a făcut parte din conducerea Rosneft, fiind numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) în 2017. Șeful companiei este însă Igor Ivanovich Sechin, poreclit și Dark Vader, întrucât este un apropiat al lui Vladimir Putin. Germania a pus mâna pe Rosneft „Reglementatorul BNetzA va deveni administrator al RN Refining & Marketing GmbH și Rosneft Deutschland GmbH, companii care dețin aproximativ 12% din capacitatea de procesare a petrolului a Germaniei, prin participații la rafinăriile de petrol din Schwedt, Karlsruhe și Vohburg. Este o manevră similară cu preluarea Gazprom Germania la începutul acestui an. Germania are puterea de a prelua administrația unei companii energetice prin emiterea unui ordin prin Legea germană privind siguranța energetică. Ordinul, emis de Ministerul Economiei, expiră după șase luni, dar poate fi pur și simplu reînnoit. Rosneft poate contesta ordinul în instanțele germane”, explică Bloomberg. Agenția apreciază că preluarea unității Rosneft este o escaladare a conflictului economic cu Rusia (...) Rafinăria Schwedt - lângă granița cu Polonia - se aproviziona cu țiței prin conducta Drujba din Rusia. Atâta timp cât rafinăria era în mâinile Rusiei, era greu de văzut cum va continua să obțină suficient combustibil pentru a aproviziona estul Germaniei, inclusiv Berlinul. Guvernul a spus că mișcarea „contracarează amenințarea iminentă la adresa securității aprovizionării cu energiei”, a spus Ministerul Economiei. Citește și: O groapă comună cu peste 400 de cadavre a fost descoperită la Izium. Indicii de execuții sumare Surging gas prices and Moscow's move to squeeze supplies to Europe have already prompted a series of government bailouts and rescue loans.https://t.co/stXIq07WtN— Mint (@livemint) September 16, 2022 Rosneft a anunţat joi că, în primul semestru din 2022, profitul net atribuibil acţionarilor a urcat cu 13% în ritm anual, la 432 miliarde de ruble (7,22 miliarde de dolari), pe fondul eforturilor de îmbunătăţire a controlului costurilor, transmite Reuters.

Germania a pus mâna pe Rosneft Foto: Kremlin.ru
Rosneft, profit uriaș în primul semestru (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Rosneft, profit uriaș în primul semestru

Rosneft, profit uriaș în primul semestru. cel mai mare producător de petrol din din Rusia, a anunţat joi că, în primul semestru din 2022, profitul net atribuibil acţionarilor a urcat cu 13% în ritm anual, la 432 miliarde de ruble (7,22 miliarde de dolari), pe fondul eforturilor de îmbunătăţire a controlului costurilor, transmite Reuters. Rosneft, profit uriaș în primul semestru În urma invadării Ucrainei, producătorii ruşi de petrol s-au confruntat cu sancţiuni severe din partea Occidentului, ceea ce a afectat tranzacţiile lor globale şi a complicat accesul la finanţare. "În primul semestru din 2022, Rosneft s-a confruntat cu presiuni fără precedent, din cauza factorilor defavorabili externi şi a sancţiunilor nelegale", a afirmat directorul companiei ruse de stat, Igor Sechin (foto). "Totuşi, datorită eficienţei operaţionale ridicate şi a deciziilor adecvate ale conducerii, am putut asigura continuitatea afacerii şi am arătat rezultate stabile", a adăugat şeful Rosneft. Producție și vânzări mai mari în 2022 În primele şase luni din acest an, producţia companiei de hidrocarburi a ajuns la 4,85 milioane barili echivalent petrol pe zi, o creştere de 1,5% faţă de perioada similară din 2021, "într-un perimetru comparabil", excluzând vânzările de active din 2021. De asemenea, vânzările de petrol în primul semestru din 2022 au urcat, în ritm anual, cu 5,7%, a informat Rosneft. Citește și: O groapă comună cu peste 400 de cadavre a fost descoperită la Izium. Indicii de execuții sumare Din cauza temerilor privind evoluţia economiei mondiale, miercuri, la bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 3,26 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 90,84 dolari.

Schroeder, pe lista persoanelor sancționate de UE Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Schroeder pe lista persoanelor sancționate de UE

Parlamentul European se pregătește să-l plaseze pe Gerhard Schroeder pe lista persoanelor sancționate de UE, anunță Die Welt. Potrivit publicației germane s-a format deja „o largă coaliție”, iar o rezoluție ar putea fi votată chiar joi. Schroeder, pe lista persoanelor sancționate de UE În cazul în care Schröder și Karin Kneissl (un politician austriac, acum fără afiliere la vreun partid) își păstrează funcțiile în companiile rusești, deputații europeni solicită Consiliului UE „să extindă lista persoanelor afectate de sancțiunile UE pentru a include membrii europeni ai consiliilor marilor companii rusești, precum și politicieni europeni care continuă să primească fonduri rusești”. Schroeder conduce consiliul de supraveghere al Rosneft După lungi dezbateri, parlamentarii creștin democrați (PPE), social-democrați (S&D), liberalii și verzii au căzut de acord asupra proiectului. Controverse au fost asupra persoanelor care trebuiau să fie pe listă Într-o primă schiță a listei a fost menționat doar Gerhard Schöder. Social-democrații din Parlamentul European, inclusiv cei din Germania, nu s-au opus, dar au arătat că trebuie incluși și alții. The #EU may impose sanctions on ex-Chancellor of #Germany Gerhard Schroeder, who now holds the position of Chairman of the Board of Directors of "Rosneft" - Die Welt. pic.twitter.com/nWdbp1QhOi— NEXTA (@nexta_tv) May 18, 2022 Datorită unității celor patru mari grupuri din Parlamentul European, este sigur că măsura va fi adoptată cu o majoritate puternică, explică Die Welt. Ulterior, reprezentanții celor 27 de țări membre trebuie să aprobe rezoluția Parlamentului European, ceea ce s-ar putea petrece vineri. Acordul Germaniei este destul de probabil, mai arată Die Welt. Tot azi, presa din Germania a arătat că fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, ar urma să fie sancționat de guvernul german pentru refuzul său de a condamna explicit invazia rusească în Ucraina dar și pentru apropierea sa de dictatorul de la Kremlin. Coaliția de guvernare de la Berlin, condusă de SPD, partidul lui Schroeder, ar vrea să-i elimine din drepturile speciale de care aceste beneficiază ca fost cancelar. Citește și: Ciolacu vrea să o tragă pe Firea pe linie moartă (surse PSD). Ea a pierdut deja controlul asupra prefecturii Capitalei Anul trecut, el a beneficiat de 407.000 de euro, bani plătiți de stat pentru biroul său.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră