sâmbătă 03 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

rezident

6 articole
Eveniment

Cazul medicului rezident Chele, care a sesizat neregulile din marile spitale și apoi a fost expulzat de sistem, devine viral

Cazul medicului rezident Dimitrie Chele, care a făcut sesizări scrise legate de neregulile din câteva mari spitale bucureștene și apoi nu a mai fost primit în sistem, devine viral: mai mulți medici au comentat pe rețelele sociale, iar rectorul UMF „Carol Davila”, Viorel Jinga, a afirmat că „niciun student, medic rezident sau cadru didactic nu trebuie să fie dezavantajat academic pentru că a semnalat, cu bună-credință, o problemă legată de pregătirea medicală sau de siguranța pacientului”. Citește și: Grindeanu, încă o lovitură vestimentară: cu mocasini de 4.600 de lei la Școala de vară a TSD, dar fără șosete Medicul Ciprian Maxim a relatat acum câteva zile cum l-a pedepsit ceea ce el numește „Republica UMF București” pe un medic rezident, Dimitrie Chele, pentru că a îndrăznit să facă plângeri scrise despre dezastrele din spitale. „La mine în baronat nu ai ce cauta dacă in loc să pupi ghiulul te apuci de imbecilitati” Însă medicul Ciprian Maxim, care a prezentat pe Facebook cazul lui Chele, a arătat că Colegiul Medicilor, CMR, nu a l-a apărat pe rezident, deși acesta cotizează, lunar, la acest colegiu: „Dacă medicul este lovit cu pumnul, CMR a construit o ușă. Dacă medicul spune că, după ce a sesizat o problemă privind siguranța pacientului, a început să fie lovit în carieră, trebuie mai întâi să afle singur dacă problema lui este rezidențiat, dreptul muncii, conflict profesional, avertizare în interes public sau disciplină, iar abia după aceea să ghicească instituția la care trebuie să bată”, arată Maxim. „Ce mesaj mai amplu poate fi pentru un cârâitor decât acesta: la mine în baronat nu ai ce cauta dacă in loc să pupi ghiulul te apuci de imbecilitati gen să stai tu, o nematodă de rezident, să numeri viermii din pacienți. Si să îti pese mai mult de ei decât de confortul meritat al unui lord local. Cred că povestea asta nu este despre acel rezident plin de curaj, ci despre generațiile de rezidenți aservite câte unui "Nu" sau "Da" arbitrar al unor iresponsabili (că responsabilii corectează deficiențele care li se semnalează, nu pedepsesc pe cei care au curaj sa le sesizeze)”, scrie medicul Constantin Cucu.    Însă, la postarea sa, comentează un medic anestezist din Câmpina: „Nu am putut. Colegii erau primii care se desolidarizau. Si mai mult: ma turnau”.    „Este îngrijorător pentru noi ca societate, că a rămas singur în acest demers, fără nimeni dintre colegi sau alte cadre medicale”, scrie Doina Grigoraș, mama medicului Mihai Grigoraș, specialistul în oncologie și hematologie pediatrică din Tulcea care a ajuns să lucreze în construcții.    „Când cineva semnalează o problemă într-un spital universitar, prima noastră preocupare nu ar trebui să fie persoana care a vorbit, ci problema semnalată.   Există? Cât este de gravă? Ce au constatat instituțiile care au făcut controalele? Ce s-a remediat și ce mai trebuie remediat?”, a anunțat rectorul UMF, Viorel Jinga.   „Rezidentul stie foarte bine ca atunci cand a indraznit sa vorbeasca si-a netezit aripile! Intr-o tara democratica semnalarea problemelor reale ar trebui salutata, nu pedepsita!”, a comentat Dana Fotea.    Medicul Ciprian Maxim mai arată că sesizările lui Chelea în legătură cu situația de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București par a fi confirmate.    „În iulie, când medicul rezident Dimitrie Chele a început să sesizeze autoritățile despre condițiile în care funcționează Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare din București, conducerea nu s-a grăbit să spună că va verifica fiecare lucru reclamat și va publica rezultatele. A vorbit despre informații „eronate și denigratoare”, despre conflictul rezidentului cu Institutul, despre plecarea lui și despre faptul că „nu învață neurologie în lift”. Era mult mai comod să discuți despre omul care ridicase capacul decât despre ceea ce putea fi sub el.   Numai că după rezident au venit instituțiile statului. Direcția de Sănătate Publică București a sancționat Institutul pe 24 iulie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a aplicat o altă sancțiune pe 10 august, iar pe 13 august Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a suspendat acreditarea Institutului prin Ordinul nr. 117, pe baza informațiilor rezultate din controalele Direcției de Sănătate Publică, a neconformităților constatate, a măsurilor dispuse și a sancțiunilor aplicate”, a relatat Maxim.         

Cazul medicului rezident Chele, care a sesizat neregulile din marile spitale și apoi a fost expulzat de sistem, devine viral
Cum l-a pedepsit umefistanul pe un medic rezident care a îndrăznit să facă plângeri scrise despre dezastrul din spitale
Eveniment

Cum l-a pedepsit umefistanul pe un medic rezident care a îndrăznit să facă plângeri scrise despre dezastrul din spitale

Medicul Ciprian Maxim relatează cum l-a pedepsit ceea ce el numește „Republica UMF București” pe un medic rezident, Dimitrie Chele, pentru că a îndrăznit să facă plângeri scrise despre dezastrele din spitale. Citește și: Cum a transformat Nuclearelectrica afacerea microreactoarelor de la Doicești într-un jaf epic - raport Corp de control al prim-ministrului Chele a făcut prima sesizare, la ministerul Sănătății, când era rezident la spitalul Elias: a sesizat faptul că „pacienți colonizați sau infectați cu germeni multirezistenți erau plasați alături de pacienți critici neinfectați și avertizând asupra riscului de transmitere nosocomială, sepsis și deces”.  Maxim: „Republica UMF București. Rezidentul care a deranjat marile somități ale neurologiei” După 28 de zile, când Chele a cerut să efectueze la Elias modulul „Neurologie clinică adulți II” i s-a răspuns fără explicații: „NU”. „Parafa o indică pe conf. univ. dr. Cristina Aura Panea. Și aici povestea capătă altă greutate, pentru că doamna Panea nu este un medic oarecare dintr-o clinică din Dorohoi. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” o prezintă drept șefa Disciplinei Neurologie Elias și directoarea Departamentului 6 Neuroștiințe Clinice, adică una dintre persoanele aflate chiar în vârful structurii universitare care organizează pregătirea în acest domeniu.   Pe hârtia pe care o am nu apare motivul refuzului. Apare doar NU”, relatează Ciprian Maxim.    „Rezidentul este obligat să-și facă pregătirea, dar pregătirea lui depinde de semnăturile oamenilor aflați chiar în vârful specialității”, mai explică Maxim   După ce spitalul Elias i-a închis ușa, alte mari centre de neurologie din București l-au refuzat: „Cristina Tiu, de la Spitalul Universitar de Urgență București; Bogdan Ovidiu Popescu, de la Spitalul Clinic Colentina; Carmen Adella Sîrbu, de la Spitalul Militar; Cristina Aura Panea, de la Elias; și Maria Mirabela Manea, de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare”.    „Cristina Tiu este profesor universitar și una dintre figurile centrale ale neurologiei de la Spitalul Universitar. Bogdan Ovidiu Popescu este profesor universitar la Neurologie Colentina. Carmen Adella Sîrbu este profesor universitar și șefa Disciplinei Neurologie de la Spitalul Militar. Cristina Aura Panea conduce disciplina de la Elias și întreg Departamentul 6 Neuroștiințe Clinice. Maria Mirabela Manea este șefa Clinicii Neurologie II de la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare”, arată Maxim.   „Chele ajunge pentru pregătire la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare și începe din nou să reclame condițiile în care sunt îngrijiți pacienții: temperaturi excesive, probleme de infrastructură, transportul bolnavilor, accesul la investigații și deficitul de personal.   Pe 14 iulie sesizarea sa este înregistrată la Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.   Pe 15 iulie, conducerea Institutului scrie universității și angajatorului său, Spitalul „M.S. Curie”, cerând încetarea sau mutarea rotației”, continuă Maxim relatarea.    Însă, la 13 august 2026, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate suspendă acreditarea Institutului, după informațiile primite în urma controalelor Direcției de Sănătate Publică privind neconformitățile, măsurile și sancțiunile.   „Iar dacă după ce reclami nereguli în spitale ajungi să pleci din București ca să găsești un profesor care să te lase să-ți faci meseria pentru care statul te pregătește, atunci Republica UMF a inventat o formă splendidă de sancțiune.   Nu te dă nimeni afară.   Pur și simplu nu te mai primește nimeni înăuntru”, concluzionează Maxim.     

Un rezident s-a sinucis, altul este șofer de Uber, un pediatru oncolog lucrează în construcții: Republica UMF, explicată de un medic
Politică

Un rezident s-a sinucis, altul este șofer de Uber, un pediatru oncolog lucrează în construcții: Republica UMF, explicată de un medic

Medicul Ciprian Maxim scrie, pe Facebook, că sinuciderea, ieri, a unui rezident de la Spitalul Universitar de Urgență București și informația că un specialist în oncologie și hematologie pediatrică lucrează în construcții sunt „două capete ale aceluiași mecanism”.  Citește și: Cine este clientul UDMR din CCR care s-a aliat cu judecătorii PSD și l-a lovit pe Dominic Fritz: a predat la SRI și la institutul PSD, plătit „Universitățile produc medici, spitalele nu produc posturi, iar după examenul de specialist ușa nu se deschide. Nu ești respins. Pur și simplu nu intri în calcul”, explică Maxim.  „Ceea ce poate fi spus fără speculație este că moartea lui se produce în același mediu pe care rezidenții îl descriu de ani de zile: epuizare, ierarhie care umilește, incertitudine, sentimentul că oricum nu poți schimba nimic”, explică el. „Trei-patru mii de oameni intrați anual în rezidențiat, un sistem care nu poate absorbi decât în jur de 1.500” „De la Floreasca la Universitar, de la Uber la șantier. Republica UMF nu s-a oprit Astăzi, 19 august, sistemul a livrat, în aceeași zi, două versiuni ale aceleiași verdict. Un medic rezident de 28 de ani a murit la Spitalul Universitar de Urgență București, după un act suicidar confirmat de spital. În același interval, țara a aflat că Mihai Grigoraș, specialist în oncologie și hematologie pediatrică, lucrează de aproape un an ca muncitor necalificat în construcții, la Tulcea, pentru că diploma lui nu se potrivește cu organigrama unui spital care nu are compartiment de oncologie pediatrică, iar titlul nu este recunoscut ca Pediatrie. Unul nu a mai ajuns la capătul formării. Celălalt a ajuns, a luat examenul, a primit o specialitate pe care Ministerul o declară deficitară, dar a fost lăsat în afara sistemului.   Nu sunt două știri. Sunt două capete ale aceluiași mecanism.   Pe 9 martie am scris despre un tânăr medic specialist în chirurgie toracică care conducea Uber la patru dimineața, în drum spre aeroport. Șase ani de facultate, șase de rezidențiat, mâini învățate să țină un bisturiu, nu un volan. Rămânea în țară pentru că mama lui făcea chimioterapie aici. Atunci am numit lucrul ăsta Republica UMF: universitățile produc medici, spitalele nu produc posturi, iar după examenul de specialist ușa nu se deschide. Nu ești respins. Pur și simplu nu intri în calcul.   Pe 7 iunie, după moartea rezidentului de la Floreasca — Alexandru Neacșu, 32 de ani, soție, doi copii mici, aproape specialist, aproape angajat la Giurgiu — am scris că presiunea nu începe după diplomă. Începe în rezidențiat: gărzi lungi neplătite, abuzuri, teamă, umilință publică, neajutorare învățată. Lista medicilor morți în gardă sau imediat după nu era o statistică abstractă. Era un semnal pe care sistemul l-a tratat, din nou, ca pe o știre de o zi.   Între martie și iunie, seria a documentat restul arhitecturii: concursuri în care regulile nu mai convin decât celor adaptați la rețea; spitale publice transformate în fiefuri academice; cumetrii care urcă pe scara universitară în timp ce rezidenții așteaptă un post; un rezident mutat pentru că „punea prea multe întrebări”; o rezidentă mamă, cu doi copii și mama bolnavă de cancer, deblocată la transfer abia după ce cazul a devenit public.   Premierul a recunoscut, încă din decembrie, decalajul: trei-patru mii de oameni intrați anual în rezidențiat, un sistem care nu poate absorbi decât în jur de 1.500. Diagnosticul a fost spus. Tratamentul, nu.   Astăzi se vede de ce.   Cazul de la Universitar este etapa din timpul formării. Medicul era în stagiu. Circumstanțele sunt la autorități. Din respect pentru familie, detaliile personale nu trebuie transformate în spectacol. Ceea ce poate fi spus fără speculație este că moartea lui se produce în același mediu pe care rezidenții îl descriu de ani de zile: epuizare, ierarhie care umilește, incertitudine, sentimentul că oricum nu poți schimba nimic.   Două luni după Floreasca, sistemul nu a scurtat gărzile în mod real, nu a creat mecanisme de sesizare care să nu se întoarcă împotriva celui care vorbește și nu a oferit o perspectivă de post care să facă rezistența să aibă sens.   Cazul de la Tulcea este etapa de după diplomă. Grigoraș nu este „fără drept de liberă practică”. Are o specialitate recunoscută, cu examen, comisie și servicii decontate. Curriculumul lui include trei ani de trunchi pediatric și o examinare teoretică, clinică și practică în Pediatrie. Ministerul a introdus specialitatea în 2016, a pus-o în 2025 pe lista deficitare și a scos, în noiembrie, doar 18 locuri în toată țara. Apoi același minister lasă o contradicție în actele administrative: absolventul ar putea acorda „îngrijiri pediatrice”, dar nu ar avea competența de a practica Pediatria generală. Medicul format pentru această realitate stă pe un șantier.   Aici se închide cercul Republicii UMF. Statul decide câte locuri scoate la facultate. Statul decide câte locuri scoate la rezidențiat. Statul scrie curriculumul, pune temele de examen, declară specialitatea deficitară și aprobă organigramele spitalelor. Când cele patru nu se întâlnesc, vina cade pe medicul tânăr: de ce nu se duce în provincie, de ce nu așteaptă, de ce nu tace, de ce nu îndură. Nu se pune întrebarea inversă: de ce un sistem care pretinde deficit produce oameni pe care apoi nu îi poate folosi.   Nu e vorba să-l transformăm automat pe Grigoraș în pediatru generalist și nici să forțăm Tulcea să deschidă un compartiment indiferent de numărul de cazuri. Este vorba ca Ministerul să spună, până la fișa postului și până la gardă, ce poate face un specialist pe care el însuși l-a format și l-a examinat. Este vorba ca posturile să urmeze, măcar în parte, numărul de oameni scoși pe bandă. Este vorba ca rezidențiatul să nu mai fie un exercițiu de supraviețuire ierarhică.   În martie, povestea reală începea într-un Uber, la ora patru. În iunie, într-o toaletă de spital, în timpul gărzii. Astăzi începe din nou la etajul unui pavilion universitar și, în același timp, pe un șantier din Tulcea. Același stat care vorbește despre lipsa medicilor își lasă specialiștii în construcții și își lasă rezidenții fără o ieșire care să nu fie fie emigrarea, fie tăcerea, fie gestul extrem.   Republica UMF nu este o figură de stil. Este un regim de producție: diploma se eliberează, locul de muncă nu. Până când Ministerul nu spune ce drepturi profesionale dobândește, concret, medicul pe care îl formează și unde poate lucra cu ele, vom continua să îngropăm oameni și să reciclam știri. Tragediile nu se opresc de la sine. Se opresc când sistemul recunoaște că generația care trebuie să țină sănătatea publică mâine merită mai mult decât supraviețuire — și mai mult decât un volan, un ciocan sau o condoleanță instituțională”, a scris Maxim.   „Un paradox as vrea sa subliniz: in timp ce rezidentii fac cate 15 garzi, sefii de sectie fac 1 garda.. poate. De ce se permite unui sef de sectie sau unui medic primar, sau unui medic cu grad universitar sa faca 1 garda?? De cand decide sistemul sau isi acorda privilegii medicii cu experienta sub forma executarii a cat mai putine garzi? Cine le da dreptul asta? Cu cat esti mai experimentat, muncesti mai putin?”, comentează Peniu Sanda, la postarea sa.    „Sunt în aceeași situație- specialist în pneumologie pediatrică, am vrut să mă angajez însă Ministerul mi-a explicat frumos ca nu valorez mai mult decât un medic rezident pediatru de an IV. Nu inteleg de ce au fost create aceste specialități”, relatează Diana Dediu.     

Accidentul care i-a făcut viața un iad: se pregătea de nuntă, acum e paralizat
Eveniment

Accidentul care i-a făcut viața un iad: se pregătea de nuntă, acum e paralizat

Rezidentul ATI Iulian Simion, grav rănit într-un accident rutier produs în septembrie 2024, are nevoie de sprijin financiar pentru a-și continua recuperarea medicală. Rezident ATI, paralizat după un accident rutier Tânărul, care a rămas semiparalizat în urma traumatismului cranio-cerebral sever și a stat patru luni în comă, urmează în prezent tratament la un centru de neuro-reabilitare din Barcelona, alături de logodnica sa. Citește și: PSD, atac la Bolojan printr-un videoclip de nivel TikTok distribuit pe Facebook. Fără probe, premierul este acuzat că favorizează multinaționalele Costurile spitalizării și ale terapiei sunt însă foarte mari și depășesc posibilitățile familiei. Medicii avertizează că recuperarea trebuie continuată fără întrerupere, deoarece întreruperea tratamentului ar putea duce la atrofierea mușchilor și la pierderea progreselor obținute. Continuarea, în Ziarul de Iași

Rezidentul mort la 28 de ani era sfârșit fizic și psihic de munca la spital, spune familia sa
Eveniment

Rezidentul mort la 28 de ani era sfârșit fizic și psihic de munca la spital, spune familia sa

Medicul rezident a murit de epuizare. Familia lui Emanuel Luca a vorbit atât despre fiul lor, cât și despre condițiile de muncă din spitalul ieșean, așa cum le-a relatat tânărul de-a lungul anilor. Medicul rezident a murit de epuizare Potrivit celor apropiați, moartea lui Emanuel ar fi fost provocată de epuizarea severă acumulată în perioada rezidențiatului. Citește și: Victor Rebengiuc se autodenunță: a donat 25.000 de lei pentru campania lui Nicușor Dan Maria Luca, mama sa, a declarat că, în cei trei ani de rezidențiat, Emanuel a beneficiat de doar aproximativ trei săptămâni de concediu. De fiecare dată când solicita câteva zile de odihnă, cererile îi erau respinse. Cu trecerea timpului, familia l-a simțit tot mai epuizat, nu doar fizic, ci și psihic, o stare care s-a accentuat dramatic în ultimele luni. Emanuel le-a mărturisit părinților, încă de la începutul anului, că nu mai face față ritmului impus de sistemul medical. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Experiențele prin spitale ale unei profesoare: urletele medicului trezit din somn, scuze fiindcă mama ei n-a murit când se prezisese, un rezident „sictirit” era să ducă la pierderea ochiului
Eveniment

Experiențele prin spitale ale unei profesoare: urletele medicului trezit din somn, scuze fiindcă mama ei n-a murit când se prezisese, un rezident „sictirit” era să ducă la pierderea ochiului

Experiențele prin spitale ale unei profesoare de franceză de la un liceu din București: urletele medicului de gardă, trezit din somn; scuze fiindcă mama ei n-a murit când i se prezisese sau un rezident „sictirit” a cărui diagnostic era să ducă la pierderea ochiului. Citește și: Caz la indigo, în Botoșani: gravidă disperată, cu dureri cumplite, apeluri zadarnice către medici. Mama și copilul au supraviețuit, dar fetița era să moară la naștere și a rămas cu afecțiuni serioase Profesoara Alexandra Chirea, care a absolvit Antropologie culurală la Universitatea București, în 2010, și predă la liceul Gheorghe Șincai, a relatat, pe Facebook, situațiile prin care a trecut, fie ea personal, fie mama ei. „Ai noroc sau nu ai noroc. Așa trăim în România. La ruletă rusească”, este una din concluziile profesoarei. Alexnadra Chirea și elevii ei Foto: Facebook Foto: Facebook Alexandra Chirea Chirea spune că, în ultimii ani, s-a dus doar la camera de gardă de la Spitalul Floreasca, unde nu a avut „nici o experiență total negativă” și nu i s-a cerut șpagă. Experiențele prin spitale ale unei profesoare Însă ea relatează multe alte întâmplări cu medici, în camere de gardă: „Am în spate un bagaj de urlete de la camera de garda a spitalului universitar pentru că am îndrăznit să trezesc doctorul din somnul dulce al gărzii” „Mărturia unui doctor rezident de la Colțea care mi-a zis că dacă îl trezește pe doctorul de garda viață lui va fi un calvar” „Refuzul asistentei de la triaj de la Sf. Ioan să îmi facă fișa, decizând singură, de la sine putere, să-mi dau cu Voltaren pe piciorul umflat și să mai aștept 7 zile (am scos telefonul și am înregistrat-o, așa că s-a rezolvat problema rapid)” „Cireașa de pe tort, aia care a umplut paharul, a fost la camera de garda de la spitalul de oftalmologie, în 2020, atunci când mi-am pierdut vederea la ochiul stâng în urmă unei boli autoimune. Am ajuns la camera de garda și un rezident sictirit (primul, eu am dat numai de super rezidenți până atunci în orice spital) mi-a zis că e nervul afectat și că să fac un RMN la cap, să mă duc la neurolog, poate fi o tumoră, o boală o autoimună, hai, pă, la revedere. Ce m-a salvat atunci și m-a ajutat să îmi recuperez vederea a fost nu doar ipohondria mea inerentă (având și ea cauze într-un cancer descoperit prea târziu al mamei mele, căreia i se recomandase spitalul de nebuni, că, susțineau medicii grăbiți, la căput e problema), dar și spiritul meu de scandalagioaica care se activează în față nedreptății și pe care, oricât mi-aș dori, nu îl pot ține în frâu. Așa că nu am plecat de acolo până când rezidentul nu a chemat medicul ăla adevărat care era de garda. Asta a făcut diferența dintre a îmi recupera total vederea și a o pierde total/parțial” „Acum 5 ani, la spitalul Bagdasar, fiind la mâna unui doctor de acolo pentru mama mea, a trebuit să îmi cer scuze că mama nu a murit în 3 luni, așa cum a prezis el, și am îndrăznit să mă duc în Franța, unde, se știe, folosesc substanță puțînă și proastă de contrast și actul medical e sub orice critică. Pentru că aveam nevoie de el, am scrâsnit din dinți și am zis că dacă dorește să îmi cer scuze că nu am lăsat-o pe mama să moară, atunci îmi cer scuze, numai să se uite pe nenorocitul ăla de RMN să îmi spună dacă a mai apărut o metastaza pe care o poate el rezolva (era singurul care putea face asta in București)”. Citește și: Spitalul Găești: un medic a consultat 26 de pacienți în trei ani. În februarie, managerul spitalului din Oradea spunea că cel puțin 10% din medicii spitalului puteau fi concediați Ea spune că nu a dat niciodată șpagă în spitalele de stat și încheie cu umor: „Oricât de rău îmi e când mă duc la spital, io mă îmbrac bine și îmi iau balerinii Musette, prieteni, știu sigur că asta mă poate salva, în funcție de ce medic e de garda. Poate am noroc. Sau poate nu”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră