Festivalul pupăturilor la Congresul PSD de validare a lui Antonescu
Festivalul pupăturilor la Congresul PSD de validare a candidaturii lui Crin Antonescu: „Bine ai venit Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!”, i-a urat liderul social-democrat Marcel Ciolacu. Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale a fost validată, duminică, prin vot, în cadrul Congresului extraordinar al PSD. Din 5.928 de reprezentanţi convocaţi, au fost prezenţi 5.516 și au fost înregistrate 5.484 de voturi ”da”, 18 voturi negative şi 14 abţineri. Citește și: Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane de euro din PNRR Foto: Gandul Festivalul pupăturilor la Congresul PSD de validare a lui Antonescu Acum, el are susținerea oficială a PSD, PNL și UDMR. „Astăzi suntem obligați să venim în fața românilor uniți și cu o alternativă corectă. Trebuie să venim în fața românilor cu un om care are cu adevărat un profil de prezidențiabil. Un om capabil, cu experiență, educat, onest și patriot. Un om cu principii puternice care a știut să lupte pentru valorile sale și care, în același timp, a putut să spună NU atunci când a fost cazul. Acest om este Crin Antonescu! Bine ai venit Crin, sper că ți-a fost dor de PSD!”, a declarat Marcel Ciolacu, la Congres. Anonescu și Streinu Cercel Inquam Foto/George Calin „Mulțumesc domnule prim-ministru, nimeni vreodată în partidul meu nu a vorbit așa frumos despre mine (...) Pe mine m-a ajutat viața, nu este niciun merit, să știu câteva lucruri, știu ce înseamnă să fii sărac, să fii un copil din marginea țării, știu ce înseamnă să nu ai pile, știu ce înseamnă că crezi că drepturile tale sunt doar pe o foaie de hârtie”, a declarat Crin Antonescu”. Foto: Gandul
