marți 25 august
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1650 articole
Politică

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”, se arată într-un comunicat în care formațiunea social-democrată critică distribuirea unor pliante electorale la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” PSD Iași despre aliații din PNL „Inadmisibil ! Pliante electorale PNL la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Nu politizaţi Educaţia ! Peneliştii ieşeni au întrecut orice măsură. Au distribuit pliante electorale într-o instituţie publică dedicată exclusiv Educaţiei. Zeci de materiale de propagandă PNL au fost plasate, zilele trecute, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. În respectivele flyere pe care şi-au pus sigla partidului, liberalii ieşeni vorbeau despre implicarea lor în adoptarea şi promovarea noii Legi a pensiilor. Pe care, de fapt, iniţial nici măcar nu au susţinut-o. Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală în interiorul ISJ Iaşi”, se afirmă în comunicatul PSD Iași. Citește și: GALERIE FOTO Eșec penibil al mitingului „fermierilor” lui Șoșoacă: un tractor și un SUV de lux, în Piața Constituției. Zilele trecute, Simion și Șoșoacă au fost huiduiți de protestatari „Am rămas siderat în momentul în care am văzut ceea ce se întâmplă chiar în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Această instituţie trebuie să rămână una de promovare şi cultivare a actului educaţional pentru învăţământul preuniversitar şi nu de diseminare a activităţilor de partid, chiar dacă doamna Luciana Antoci este un soldat ascultător al inculpatului Costel Alexe”, a afirmat, potrivit comunicatului, Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.

PSD Iași despre aliații din PNL: „Mincinoşi, ipocriţi şi într-o campanie ilegală”
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe Șoșoacă: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE
Politică

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe Șoșoacă: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, o apără pe senatoarea Diana Șoșoacă, președinta SOS România: nu este putinistă și nu va trece peste „limita” apartenenței României la NATO și UE, a susținut Dîncu. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” Dîncu pare să ignore faptul că Șoșoacă se duce constant la recepțiile ambasadei Rusiei, boicotate de ceilalți politicieni, că a atacat în permanență Ucraiana, folosind mesajele Kremlinului, și că a transmis mai multe scrisori către regimul de la Moscova. Dîncu o apără pe Șoșoacă „În acest moment, de exemplu, fenomenul Şoşoacă, dacă luăm fenomenul Şoşoacă, este un fel de inconştient colectiv care vorbeşte. Deci Şoşoacă dă expresia unor gânduri pe care foarte mulţi oameni le au, dar şi le reprimă, că sunt gânduri mai anarhiste, de exemplu, sunt gânduri mai împotriva sistemului, care sunt unele legate de teoria conspiraţiei. În acest moment Şoşoacă, de exemplu, preia orice se poate prelua. Ea nu este nici putinistă, cu siguranţă, şi nici legionară sau aşa, chiar dacă şi-a pus ... ar vrea să valorifice tot. Îl imită pe Vadim Tudor, pe Corneliu Vadim Tudor, destul de bine. Am văzut că şi-a pus pe blog un citat din Căpitan, mai urmează să dea un citat din Mein Kampf şi atunci s-a terminat toată biblografia”, a afirmat Vasile Dîncu la Prima TV, potrivit news.ro. „Problema ei şi a lui Simion este că au o limită peste care nu trec. Am văzut că nu trec. Limita este Uniunea Europeană, apartenenţa la NATO. Ei, dar fără această nebunie nu pot să depăşească o anumită limită. Rămân în sistem, rămân în sistemul politic şi rămân la 20 şi ceva la sută. Un scor care nu-i ajută cu nimic. În principiu, ajută să stea în opoziţie, îi ajută să stea în opoziţie, ajută să fie o sperietoare pentru putere”, a mai afirmat liderul PSD.

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor. „În zona mea «fermierii» sunt cele mai mari jigodii și toți s-au înscris în PSD”
Politică

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor. „În zona mea «fermierii» sunt cele mai mari jigodii și toți s-au înscris în PSD”

Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură până când s-a introdus sistemul de tăguire a animalelor: un utilizator X/Twitter, Florin June, din Simeria, relatează situația din zona în care locuiește. Pe X/Twitter, June se recomandă „pastafarian, globalist pro-UE și vaccinat de trei ori”. Pe blogul său, June își relatează experiența dură, întrucât suferă de „boala oaselor de sticlă, (Maladia Lobstein)”. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash Pe X/Twitter, el arată cum erau „plimbate” vacile de la un proprietar la altul, pentru a obține subvenția pe cap de animal sau cum se primeau despăgubiri pentru culturi calamitate pentru terenuri pe care ar fi fost cultivate roșii. Majoritatea comentatorilor îi dau dreptate sau completează relatarea sa cu propriile experiențe. Foto: ministerul Agriculturii June relatează cum erau plimbate animalele de la un proprietar la altul. Cum se sifonau subvențiile UE pentru agricultură „Fermierii din Ro au folosit sistemul de subvenții fix ca pe o vacă bună de muls pe care au muls-o pînă au băgat-o în comă... Când era sistemul de subvenții dar vacile nu aveau tag-uri de identificare în satul meu erau șase vaci Holstein și 20 de persoane le plimbau de la unul la altul ca să primească subvenții de la guvern... Ăia cu oile erau cei mai tari: dintr-o turmă de 150 de oi ziceau că sunt 2000, că nu mergea inspectorul lui pește să numere oile omului pe munte...Dădeau declarație și mergeau după bani cu portbagajul. Aveam o vecină care avea patru vaci Holstein. În tot timpul venea câte cineva să le închirieze că vine inspecția și să vadă aia că el are șase vaci când de fapt el avea doar două... Vacile Holstein au pete și sunt că zebrele imposibil de identificat între ele.. Și șmecherii scoteau bani frumoși.. Ciobanul din zona mea din 200 de oi a scos subvenții de au toți Vile și jeep-uri...tractoare și pământuri... După ce a trimis UE sistemul cu tag-uri de identificare (număr unic de identificare a animalului) s-a tăiat macaroana tălharilor care jefuiau statul, normal că au început să urască pe cei de la Bruxelles... Au început să dea primarii interviu : «Subvențiile sunt puține și greu de obținut, la noi în comună din 200 de vaci am rămas doar cu șase!» Tot șase vaci ai avut în comună, boule.. Doar că le duceau șmecherii de la unul la altul că să pară pentru idioți că au 200...”, scrie Florin June. Fermierii din Ro au folosit sistemul de subventii fix ca pe o vaca buna de muls pe care au muls-o pina au bagat-o in coma.. Cand era sistemul de subventii dar vacile nu aveau tag-uri de identificare in satul meu erau 6 vaci Holstein si 20 de persoane le plimbau de la unul la…— Ninulescu (@FlorinJune) January 19, 2024 El apreciază că subvențiile au fost doar o formă de jefuire a statului. „Persoane care nu aveau un fir de roșie ziceau că au cinci hectare” „Nu știu dacă există un studiu cât profit a avut statul după subvențiile din agricultură.. dar cel puțin în zona mea acele subvenții au fost doar o modalitate clară de jefuire a statului de către șmecherii cu tupeu ! La subvențiile pentru grădinile de legume a fost la fel... Persoane care nu aveau un fir de roșie ziceau că au cinci hectare și cum venea caniculă le dădeau «calamitate». Veneau inspectorii găseau pământul gol, ars tot, și primeau și despăgubiri... Ei nici nu trebuiau să facă nimic.. Prima dată venea subvenția, apoi despăgubirea de calamitate și fermierul doar îți zâmbea din BMW-ul cumpărat de pe banii proștilor... Nu mă bag la nivelul întregii țări, dar în zona mea "fermierii" sunt cele mai mari jigodii din câte există, și toți s-au înscris în PSD sau sunt lideri PSD că să beneficieze de imunitate in caz de ceva...”, mai arată utilizatorul X/Twitter. „Zona mea, arendaș cu 250 ha dă proprietarilor 400 de lei pe ha/an, iar el își schimbă BMW-ul și Mercedesul de 100.000 euro anual! Se laudă că la final de an îi mai rămân și lui 100.000 de euro bănuți (după ce a decontat toate cheltuielile personale pe asociație)! Acum e grevist!”, îi răspunde Norel Moise.

Revoltă în USR Maramureș, după ce echipa Drulă a intervenit pentru a-l susține, indirect, pe fostul prefect Duruș, pus city-manager al Băii Mari de PSD și oamenii lui Cherecheș
Politică

Revoltă în USR Maramureș, după ce echipa Drulă a intervenit pentru a-l susține, indirect, pe fostul prefect Duruș, pus city-manager al Băii Mari de PSD și oamenii lui Cherecheș

Revoltă în USR Maramureș, după ce echipa Drulă a intervenit pentru a-l susține, indirect, pe fostul prefect Vlad Duruș, pus city-manager al Băii Mari de PSD și oamenii lui Cherecheș. DeFapt.ro a scris, în 2 ianuarie, că la Baia Mare, o grupare din USR s-a aliat cu PSD și urmașii lui Cherecheș, primind în schimb postul de city-manager, pentru fostul deputat și, pentru scurt timp, și prefect de Maramureș, Vlad Duruș. După ce Duruș a ajuns city-manager, cu susținerea primarului interimar Doru Dăncuș (PNȚCD) - dar sprijinit de oamenii fostului primar Cătălin Cherecheș, din PSD în primul rând, dar nu numai - mai mulți membri ai USR Maramureș au protestat. Revoltă în USR Maramureș Însă răspunsul conducerii centrale a USR, dominată de echipa lui Cătălin Drulă și a lui Dan Barna a venit azi: filiala USR Maramureș a fost pusă sub „monitorizare”, potrivit expresiei folosite de un lider al filialei. Potrivit discuțiilor de pe un grup intern al USR Maramureș, decizia de la București a fost interpretată ca un semnal în sprijinul lui Vlad Duruș și a senatorului Dan Ivan, cu care fostul prefect face echipă. În plus, tot azi conducerea USR a decis ca toate alegerile interne pentru stabilirea candidaturilor la parlamentare să fie amânate pe o perioadă nedefinită. „Blochează activitatea filialei și după aceea așteaptă rezultate?”, a întrebat, retoric, un membru al grupului de discuții USR Maramureș. El a arătat că, practic, alegerea candidaților la parlamentare se va face după iunie, când va fi, de facto, deja campanie electorală: „Cam așa își imaginează Biroul Național campania electorală”. „Deci ne vor executa...Exact la fel s-a întâmplat în majoritatea filialelor pe care le-au distrus”, a scris un alt membru USR. „Nu e greu de înțeles. Vor să aibă timp Ivan și Duruș să-și strângă votanții. Duruș, candidat la primărie”, a fost un alt comentariu. „N-au altă treabă în opoziție la un guvern de cretini decât să conducă filiala MM?”, a întrebat retoric un participant la discuții. Fostul șef al Gărzii de Mediu Octav Berceanu, suspendat din USR, a lansat la 10 ianuarie un atac dur la Cătălin Drulă și conducerea USR: „Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dăncilă, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simion”.

EXCLUSIV Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la mănăstirea Vatopedi de la Athos, cu un stareț penal, admirator declarat al lui Putin, de care fost și primit
Politică

EXCLUSIV Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la mănăstirea Vatopedi de la Athos, cu un stareț penal, admirator declarat al lui Putin, de care fost și primit

Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la mănăstirea Vatopedi de la Athos, cu un stareț penal, arhimandritul Efrem, admirator declarat al lui Putin, de care fost și primit, în 2011. De altfel, în această vizită, Ciolacu a spus că Ucraina sărbătorește Crăciunul concomitent cu Rusia, pe stil vechi - informație falsă, întrucât din 2023 Kievul a trecut la calendarul religios folosit de Europa de Vest. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” „Așa cum spuneaţi, părinte stareţ Efrem, trăim o perioadă în care două popoare ortodoxe se luptă între ele, două popoare ortodoxe care în acest moment sunt folosite și mai ales că ambele popoare, atât Ucraina, cât și Rusia vor avea mâine (n.red. duminică, 7 ianuarie) Crăciunul, cred că cel mai bine și cel mai bun moment este să ne rugăm pentru pace, care trebuie să vină cât mai curând. Un popor fără credință, o lume fără credință este o lume pierdută. Mulțumesc mult încă o dată pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o atât mie, cât și prietenilor mei”, a spus Ciolacu, la Vatopedu. Ciolacu s-a întâlnit cu un stareț penal, admirator declarat al lui Putin În 2011, arhimandritul s-a întâlnit cu Vladimir Putin, pe atunci premier al Rusiei, iar Cuvântul ortodox preia declarațiile lui Efrem de după acest eveniment: „Trebuie să ne trezim, aceasta este prigoana… este prigoana Ortodoxiei. Unde vor ajunge copiii voștri? Vor ajunge să se drogheze; este păcat! Atunci când Ortodoxia e lovită… ce putere ne va apăra? Până și lui Puțin, pe care l-am văzut timp de 2 ore, i-am spus: «Domnule președinte, puterea voastră nu este gazul pe care îl are Rusia, nu este petrolul ci este Ortodoxia. Așa să știți». Și mi-a făcut așa: «Da, da» și «harasho». Recunoștea acest lucru ….și acest lucru este adevărat. Ce are Grecia azi să arate lumii? Care e puterea Greciei? Ce este Grecia? Grecia este capitala Ortodoxiei. Acest lucru trebuie conștientizat. Pe noi cei de la Sfântul Munte, pe Gheronda de aici de la Sfântul Dionisos, câți bătrâni din afara Greciei vin și ne întreabă și vor să afle despre viața duhovnicească autentică? Foarte mulți. Nu e aceasta spre cinstea Greciei?”, ar fi spus Efrem, după discuțiile cu Putin. Putin și delegația condusă de arhimandritul Efrem Prietenul lui Putin, suspectat de șmenuri cu terenuri Tot în 2011, arhimandritul a fost arestat, sub acuzația de fraudă. „Starețul uneia dintre cele mai bogate și mai puternice mănăstiri din Grecia a fost trimis miercuri la închisoare, în așteptarea procesului pentru fraudă într-o afacere de schimb de terenuri de profil înalt. Încarcerarea starețului Efraim, conducătorul veneratei Mănăstiri Vatopedi din Muntele Athos, veche de 1.000 de ani, a provocat o dispută cu Rusia, un alt bastion al creștinismului ortodox, care a descris-o ca fiind o încălcare a drepturilor omului”, relata Reuters. ”Este perfect evident că arestarea unei persoane ca Arhim. Efrem, care nu reprezintă niciun pericol, fără a i se lua în considerare meritele, înaintea unei decizii finale a curții, ca o urgență, ne surprinde foarte mult”, a spus șeful Departamentului de Relații Externe ale Bisericii, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk într-un interviu acordat Interfax. În 2012, Efram a fost eliberat din arest, iar ultimele informații, din 2016, arătau că procesul continuă.

VIDEO Fostul pesedist Dănuț Andruș, lider al fermierilor protestatari, este „coordonator” al Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor, condusă de un înfocat rusofil, Călin Georgescu
Politică

VIDEO Fostul pesedist Dănuț Andruș, lider al fermierilor protestatari, este „coordonator” al Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor, condusă de un înfocat rusofil, Călin Georgescu

Fostul pesedist Dănuț Andruș, lider al fermierilor protestatari, este „coordonator” al Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor. Andruș a fost astfel prezentat la o emisune a postului Realitatea TV, la care a fost invitat acum șase luni. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” Fostul pesedist Andruș, „coordonator” al Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor În intervenția la acest post, el evita să folosească termenul de „partid” - deși nu nega că, legal, aceasta este forma de organizare - insistând pe cuvântul „alianță”. În iunie 2023, el dădea un interviu la un post local de radio, fiind prezentat tot drept „coordonator regional” al Alianței Antreprenorilor și Antreprenorilor. În 2018, Andrus a participat la un congres PSD organizat de Liviu Dragnea la care a votat ca Viorica Dăncilă să fie președinte executiv și să fie susținută pentru postul de premier. În 2020, el a candidat pentru PSD. Dănuț Andruș, în 2018, membru convins al PSD Foto: Botoșăneanul Din puținele informații publice despre acest partid, în martie 2023, Călin Georgescu a fost ales președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Calin Georgescu Foto: Facebook „Călin Georgescu a fost votat sâmbătă, 4 martie, în unanimitate, în funcția de președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, în cadrul unui Congres organizat la București (...) Obiectivul principal al partidului condus de Călin Georgescu susține redistribuirea puterii în România după modelul economic ”suveranist-distributist, bazat pe producția locală și pe democrația participativă”, conform programului politic al Partidului Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor”, scria Gândul, la 4 martie 2023. Nu este clară situația legală a acestui partid, în acest moment. Călin Georgescu, celebru pentru declarațiile sale pro-ruse, a fost candidatul AUR la postul de premier. „Vladimir Putin este un om care-și iubește țara. E o persoană care, din punctul meu de vedere, cunoaște foarte bine unghiurile diplomatice, le stăpânește și este înconjurat de foarte buni profesioniști”, spunea Georgescu, în 2022.

Deputatul PSD Daniel Ghiță, clientul politic al familiei Pandele-Firea, susține protestele „fermierilor”
Politică

Deputatul PSD Daniel Ghiță, clientul politic al familiei Pandele-Firea, susține protestele „fermierilor”

Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de K1 și clientul politic al familiei Pandele-Firea, susține protestele „fermierilor”. Ghiță, care în mod constant a avut mesaje asemănătoare cu AUR și a atacat Ucraina și pe președintele Zelenski, a publicat pe pagina sa de Facebook două fotografii de la proteste, din care una conține un mesaj al propagandei Moscovei: „#Producem diferit, vindem împreună? #NU importăm războiul”. Citește și: Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană, pe care o înjură acum. Trei sferturi din subvențiile de 40 de miliarde de euro către fermieri, în ultimii 15 ani, au fost de la UE Deputatul PSD Ghiță susține protestele „fermierilor” Prima fotografie distribuită de Ghiță, o coloană de tractoare având în frunte lozinca „#Producem diferit, vindem împreună? #NU importăm războiul”, nu are nici un mesaj scris. Însă, la îndemnul de a se alătura protestatarilor, Ghiță răsăunde: „Este prostestul lor. Prezență fizică a mea ar acapara munca lor. Nu este niciun secret ca am fost alături de ei ( postările sunt dovada!) și îi susțin în continuare!”. A doua fotografie distribuită de Ghiță are mesajul „Tot ce-i românesc nu piere”. Din nou, deputatul PSD nu face nici un comentariu personal. Majoritatea celor care îi scriu lui Ghiță, după această postare, atacă PSD și pe șeful acestui partid, Marcel Ciolacu. „Un singur politician a reușit să mă convingă, Florentin Pandele să intru în PSD!”, scria Ghiță, pe Facebook. Familia Pandele-Firea l-a impus pe fostul luptător de K1 Daniel Ghiță pe primul loc pe listele PSD din Ilfov, la Camera Deputaților. Încă din campania de la locale, el și-a arătat atașamentul față de Firea, cerând arestarea lui Nicușor Dan. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” Antena 3 a anunțat că Florentin Pandele l-a convins să candideze: „Un luptător și pentru proiectele care vizează protejarea mediului, Daniel Ghiță s-a alăturat echipei PSD Ilfov după ce, la propunerea primarului Florentin Pandele, Consiliul Local Voluntari a adoptat în acest an un proiect de hotărâre privind demararea procedurilor legale pentru declararea tuturor pădurilor situate pe raza teritorial-administrativă a orașului arii naturale protejate. Daniel Ghiță a apreciat în mod deosebit această inițiativă pentru mediu și nu a ezitat atunci cand primarului orașului Voluntari i-a propus să candideze pe primul loc la Camera Deputaților din partea PSD Ilfov“.

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, cel care a anunțat că negocierile fermierilor cu Finanțele au eșuat. Andruș, latifundiar cu aproape 1.500 de hectare
Politică

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, cel care a anunțat că negocierile fermierilor cu Finanțele au eșuat. Andruș, latifundiar cu aproape 1.500 de hectare

Ex-candidatul PSD la primăria Păltiniș, Dănuț Andruș, este cel care a anunțat, azi, în calitate de „reprezentant al fermierilor și transportatorilor” că negocierile cu Finanțele au eșuat. Potrivit presei locale, Andruș este un latifundiar cu aproape 1.500 de hectare. „Cu o fermă de dimensiuni impresionante de aproximativ 1.300 de hectare, Dănuț Andruș gestionează un efectiv de peste 1500 de animale, acoperind o gamă variată de specii, de la capre și oi la vaci și cai. Importanța familiei sale în această afacere este evidențiată, mai ales că cei doi fii și cei doi gineri sunt parteneri activi în munca de zi cu zi”, scria Glasul Nordului, în noiembrie 2023. Citește și: Pretenții aberante, de influență rusească, ale fermierilor protestatari: taxe vamale pentru produsele din Moldova, benzină gratuită ca-n Venezuela, fără ITP la mașinile agricole În 2018, Andruș a participat la un congres PSD organizat de Dragnea, dar nu a avut nimic de criticat. Ex-candidatul PSD Andruș a anunțat că negocierile cu Finanțele au eșuat Potrivit Antenei 3, Dănuț Andruș ar fi declarat: „Avem lista revendicărilor pe agricultură şi transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât aceea cu profitul reinvestit în fermă şi în transport. Asta înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetența statului de a gestiona banul public pe tot ce se scurge de la o zi la asta. Deci s-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Totul se motivează pe Comisia Europeană, pe motive legislative. Domnul ministru ne trimite la cei care au scris PNRR. Noi am muncit în ţara asta şi era de datoria lor să facă aceste legi. Nu suntem obligați să suportăm datoria publică a statului român. Suntem pribegi în ţara noastră şi nu se mai poate aşa ceva". Potrivit G4Media, printre solicitările care nu au fost acceptate de ministerul de Finanțe au fost „noi categorii de facilități fiscale”. Iată ce cerea Andruș, acum câteva zile (N.Red: am păstrat gramatica din articolul agroinfo, care-l preia pe Andruș): „Nesustinerea printr-un cadru legislativ adecvat fermierii romani în fața invaziei investitorilor străini care primesc credite cu dobânda 0 pentru a ne cumpăra la pachet”, „Obligativitatea inspecției tehnice periodice care nu este decât un jaf național din banii noștri atât timp cât aceasta nu este făcută faptic ci doar se eliberează un document printat conform cu producătorul” sau „Obligativitatea înregistrarii și nu a înmatricularii la primărie cu carte de identitate si itp o măsură abuziva atât timp cât se putea înregistra cu factura de proveniență”.

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă
Politică

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă

Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: Dănuț Andruș, candidat la primăria Păltiniș, și care în 2020 nu avea, potrivit declarației de avere, absolut nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă. Citește și: INTERVIU EXCLUSIV Românii care luptă în Ucraina, specializați în cercetare, tehnologie și informații militare. De ce sunt pe front, cât câștigă, ce condiții trebuie să îndeplinească Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor Numele său a apărut în comunicatul Guvernului, după așa-zisele „consultări între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții transportatorilor și fermierilor”: „a dialog, din partea transportatorilor și fermierilor au participat: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel”. În 2018, presa consemna prezența inedită a lui Andruș la care Viorica Dăncilă a fost desemnată președinte executiv, iar Dragnea a venit însoțit de iubita sa, Irina Tănase. „Delegatul comunei Păltiniș și-a făcut apariția la Congresul PSD îmbrăcat în suman, bundiță, ie, cu opinci și purtând pe cap o căciulă de blană cu pietre strălucitoare în frunte. Asaltat de televiziunile prezente la acest eveniment, Dănuț Andruș a precizat că s-a îmbrăcat astfel pentru că este…român”, arată site-ul Darabaneni.ro. În declarația de avere depusă în 2020, Andruș nu avea nici un teren, nici o mașină, nu avea conturi în bancă și nu deținea nici o societate comercială. El părea că trăiește dintr-un salariu de puțin peste 15.000 de lei pe an de la o asociație locală de vânătoare. În declarația de avere din 2016, aceeași lipsă a oricăror bunuri, dar figura ca acționar la Apimold, șef al PSD Păltiniș și declara subvenții de 100.000 de lei pentru creșterea animalelor. Însă, presa locală a scris frecvent despre ferma sa uriașă. „O fermă de aproximativ 1300 de hectare de teren, un efectiv de peste 1500 de capete de animale, de la capre și oi până la vaci și cai”, arăta Știri Botoșani, acum câteva luni. Acum câțiva ani, a fost concurent al emisiunii de divertisment iUmor de la Antena 1.

Poșta se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Liberalii, acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale
Politică

Poșta se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Liberalii, acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale

Poșta Română se predă la presiunile PSD: în an electoral, suspendă serviciul Postmesager pentru materiale politice. Decizia de azi vine după ce liberalii au fost acuzați de PSD că folosesc Poșta pentru a distribui pliante electorale. Citește și: EXCLUSIV Cele mai scumpe elicoptere din dotarea Ministerului Apărării tocmai au fost achiziționate: două aparate H215M Airbus pentru 150 de milioane de euro Poșta se predă la presiunile PSD „În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională «Poşta Română» a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic", se arată într-un comunicat al companiei. Vineri, Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii. Citește și: VIDEO Gafă epică la Digi 24: Cosmin Prelipceanu a dialogat un minut și jumătate cu prefectul Capitalei, dar la capătul firului era „un cetățean obișnuit”. Digi greșise numărul Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a fost cel care a reclamat că omologul său de la PNL Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română pentru a-și face campanie electorală. „Ca de fiecare dată, șeful liberalilor nu își va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovați în alte părți și va dezvolta teorii conspiraționiste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare. La fel de răspunzător pentru această acțiune se face și Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara, căruia îi solicităm de urgență demisia din funcția pe care o ocupă. Alin Nica și acoliții săi trebuie să înțeleagă că nu pot folosi instituțiile în care și-au plasat oameni în funcții de conducere pentru a face campanie electorală”, a scris PSD Timiș pe Facebook.

Firea anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi”. Soția lui Pandele a atașat 30 de fotografii la această postare
Politică

Firea anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi”. Soția lui Pandele a atașat 30 de fotografii la această postare

La șase luni de la scandalul „Azilurilor groazei”, șefa organizației PSD București, Gabriela Firea, anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții”, a scris ea pe Facebook. La această postare sunt atașate nu mai puțin de 30 de fotografii, dintre care în patru apare Firea. Citește și: Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic În noiembrie 2023, Gabriela Firea a revenit în funcțiile de prim vicepreședinte PSD și președinte al Organizației București, după ce a fost suspendată în luna iulie, în urma scandalului „Azilele groazei”. „Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei de Bucureşti”, a spus premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe 17 iulie, după ședința Consiliului Politic Național, în care partidul a ales cine va prelua conducerea la Ministerul Muncii și la Ministerul Familiei după demisia lui Firea. Oficial, Gabriela Firea este și candidatul PSD la primăria Capitalei. Acum, ea declară că a început campania pentru alegerile la Parlamentul European. Firea anunță că a început campania electorală „Am început deja pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare. Trebuie să le reamintim bucureștenilor cât de multe investiții am realizat în Capitală cu ajutorul banilor europeni. Am avut o întâlnire de lucru împreună cu liderii organizațiilor de sectoare, cu parlamentarii de București, consilieri generali, reprezentanții organizațiilor de tineret, femei și pensionari. Îi mulțumesc pentru implicare colegului meu, primarului social-democrat Daniel Băluță - prezent la întâlnirea de lucru -, care a dezvoltat în ultimii ani Sectorul 4 și cu ajutorul fondurilor europene. E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții. Toate tramvaiele noi, autobuzele hibride, autobuzele electrice pe care bucureștenii le folosesc zilnic au fost cumpărate cu bani europeni. În total, aproape 370 de milioane de euro!”, a susținut fostul primar al Capitalei. În iulie, în plin scandal al azilurilor groazei, PUSL, formațiunea lui Dan Voiculescu, anunța că o susține pe Gabriela Firea pentru funcția de primar general. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi În schimb, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost mai rezervat: „După alegerile parlamentare, o să hotărâm, alături de colegii mei, candidații de la locale".

Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa: În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat!
Politică

Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa: În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat!

În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat, a anunțat, azi, președintele organizației liberale județene, Virgil Guran. El a acuzat că „unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa”, şi a dat ca exemplu alocarea microbuzelor electrice, unde din 31, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL şi repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi, scrie news.ro. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi Alianţa cu PSD s-a terminat „Mi s-a demonstrat că unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa, mai întâi cu alocarea microbuzelor electrice. Din 31 de microbuze, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL. Am cerut explicaţii preşedintelui CJ Dâmboviţa şi i-am solicitat să elimine discriminarea. Situaţia s-a repetat la repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi. Primarii liberali conduc 25% din populaţia judeţului. Ni se cuveneau 25% din fonduri”, a spus liderul PNL Dâmboviţa. Virgil Guran a precizat că ”Corneliu Ştefan a împărţit banii pe alte criterii şi nu a respectat procentul”. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” ”Din nou s-au folosit banii pentru a aservi anumiţi primari. Cei care sunt aleşi, inclusiv eu, nu suntem stăpâni de sclavi, ci aleşi ai oamenilor! Am hotărât că nu putem participa la acest circ. Respect coaliţia la nivel naţional, dar din acest moment, în Dâmboviţa alianţa cu PSD s-a terminat!!!”, a afirmat Guran.

AUR a învățat de la PSD: „Caravana pentru Sănătate”, inițată de Simion și pentru care partidul este anchetat penal, copy-paste după acțiuni electorale ale formațiunii lui Ciolacu
Eveniment

AUR a învățat de la PSD: „Caravana pentru Sănătate”, inițată de Simion și pentru care partidul este anchetat penal, copy-paste după acțiuni electorale ale formațiunii lui Ciolacu

AUR a învățat de la PSD: „Caravana pentru Sănătate”, inițată de formațiunea lui George Simion și pentru care partidul său este anchetat penal, este copy-paste după acțiuni electorale ale formațiunii lui Ciolacu. Marți, presa a scris că procurorii din Ialomița au deschis la finalul anului 2023 un dosar penal privind coruperea alegătorilor și au cerut Parlamentului să transmită dacă mai mulți lideri ai partidului extremist AUR, printre care George Simion și Claudiu Târziu, au calitate de parlamentari. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” Dosarul a plecat de la o plângere legată de caravana medicală organizată de AUR. Plângerea vizează modul în care AUR folosește banii de la bugetul de stat. Foto: AUR News AUR a învățat de la PSD Însă PSD a avut cel puțin două acțiuni electorale foarte asemănătoare. Unul este „Caravana Educației”, proiect care se derulează din 2022 și este inițiat de Tineretul Social Democrat (TSD). „Caravana Educației este un program #gratuit de ”#meditații”, care cuprinde un set de câte 10 lecții pentru limba română și matematică, adresat elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural și urban mic”, arăta, pe Facebook, TSD Olt. Sursa de finanțare pentru închirierea și colantarea autocarului în culorile PSD nu este subvenția de la buget, ci este plătită din cotizațiile adunate de la membrii de partid, a susținut, pentru Libertatea, Mihai Ghigiu, șeful TSD. Însă, exact ca și în cazul AUR, meditațiile sunt oferite într-un autocar luxos, cu sigla PSD. „Caravana Educației” avea un site dedicat, dar, în mod straniu, acum acesta este închis. În mai 2023, PSD Câmpulung Muscel anunța meditații gratuite la „Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică, Economie, Logică, urmând să fie incluse și alte materii dacă vor exista solicitări”. PSD face campanie pefondul dezastrului din sistemul de sănătate publică Un alt proiect PSD care pare să fi inspirat AUR este „Prevenim pentru Sănătate”, derulat de PSD Vâlcea. „Acțiunea «PREVENIM, PENTRU SĂNĂTATE!» continuă! Astăzi, în Bărbătești! Și de această dată, acțiunea s-a bucurat de o prezență numeroasă, vâlcenii din Bărbătești fiind dornici să beneficieze de serviciile medicale oferite de colegii noștri. «Continuăm această acțiune care are drept scop verificarea stării de sănătate a vâlcenilor. Atunci când vine vorba de sănătate este mai bine să previi, decât să tratezi, și mă bucur că vâlcenii din Bărbătești au răspuns în număr mare demersului nostru. Le mulțumesc colegilor din PSD implicați în această acțiune și care au grijă ca în fiecare localitate campania să se desfășoare în cele mai bune condiții» - Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea”, se arată pe pagina PSD Vâlcea. Citește și: VIDEO George Simion, filmat în timp ce primește un teanc care pare a fi de bani și, în fix patru secunde, îi ia și îi strecoară în buzunar PSD a oferit, în ultimii ani, și consultații oftalmologice gratuite, la Titu și Sibiu, iar la PSD Sector 2 se vindeau ochelari, la un preț redus. Pe lângă inițiativele de partid, mai există „Caravana cu medici” fondată în 2014 de cinci medici rezidenți, care au pus bazele unui ONG și au o mică unitate mobilă cu care merg în mediul rural. „Organizăm caravane la care participă o echipă multi-disciplinară (medici specialiști și rezidenți), în colaborare cu autoritățile locale”, se arată pe site-ul acestui ONG.

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”
Politică

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”

Senatorul PSD Daniel Zamfir înalță ode către premierul Marcel Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”. În plus, Zamfir îi critică dur pe liberali pentru că încearcă să-și asume meritele pentru decizia Austriei de a permite intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime: „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora!”. Citește și: ANALIZĂ Pro-Infrastructura: Scenariul de vis este ca în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă și drum expres. Realist: între 140 și 55 km Senatorul Zamfir este căsătorit cu realizatoarea Oana Zamfir de la Antena 3. Însă, DeFapt.ro a arătat că vizita lui Ciolacu în SUA a fost un eșec: datele publice, de pe site-ul ministerului de Externe, arată că alți premieri care s-au deplasat la Washington DC au fost primiți de vicepreședintele SUA sau chiar de președintele Statelor Unite, la Casa Albă. În plus, Ciolacu a decis să-l excludă din programul vizitei sale pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, fost consilier al președintelului Iohannis, ceea ce a generat un scandal public care s-a desfășurat pe toată perioada prezenței premierului român la Washington și New York. Citește și: ANALIZĂ De ce vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec: o comparație cu vizitele la Washington ale altor premieri români. Până și Dăncilă a avut acces la vicepreședintele SUA Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora! În 10 ani de mandat ai președintelui Iohannis nu s-a mișcat nimic pe Schengen. ”Lobby-ul african” de tip hakuna matata nu poate băga România în Schengen. În schimb, Germania, Spania, SUA, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European – DA! Plus Ronald Lauder. Și a existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD! În șase luni de mandat, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu toți liderii importanți și s-a batut pentru cauza României asa cum trebuie sa faca un om de stat aflat in fruntea Guvernului. În plus, toate statele membre UE conduse de social-democrați au susținut direct și fără rezerve România. Acesta este ”secretul” acordului politic care mai apoi a fost transpus la nivel tehnic de ministerele de resort. Adevărul poate fi scris, dar pentru unii liberali pare că e nevoie și de imagini”, a scris Zamfir. El a mai scris cu o zi înainte o postare cu un mesaj asemănător,postare i-a atacat pe miniștrii de Interne și de Externe, Cătălin Predoiu și Luminița Odobescu, ambii susținuți de PNL. Citește și: Ciolacu, promisiune mincinoasă: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”. Fapte: rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%. Acum, este de patru ori mai mare „Categoric e un succes al guvernului Romaniei, dar sa afirmi ca premierul Ciolacu «a fost si el pe acolo» cand, de fapt, deblocarea Schengen s-a realizat dupa vizita premierului Ciolacu in SUA si intalnirea acestuia cu Anthony Blinken si Ronald Lauder, fost ambasador al SUA in Austria si prieten cu Nehammer, e sub demnitatea celor care ocupa azi functiile de ministrii de interne si externe”, a susținut Zamfir.

Dăncilă îl expune pe Ciolacu: a votat în PSD pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, solicitată de Dragnea
Eveniment

Dăncilă îl expune pe Ciolacu: a votat în PSD pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, solicitată de Dragnea

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă îl expune pe actualul președinte al PSD, Marcel Ciolacu: a votat în cadrul conducerii PSD pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, solicitată de Dragnea. Ea a făcut aceste afirmații într-o emisiune de la Prima TV. Citește și: Mirel Palada, atacuri suburbane împotriva lui Armand, Udrea și Baconschi. El sugerează că Udrea a fost plasată lângă Băsescu de serviciile secrete, fenomen ce s-ar petrece și acum Dăncilă îl expune pe Ciolacu „Să ştiţi că acea ordonanţă nu mi-a fost cerută de domnul Dragnea în mod expres, acea ordonanţă a fost cerută în Comitetul Executiv al PSD, de toţi preşedinţii de organizaţii judeţene. Inclusiv domnul Ciolacu a votat acea ordonanţă de urgenţă. M-am văzut singură în faţa tuturor”, a spus Viorica Dăncilă, precizând că ”mai erau şi unii care aveau probleme”. ”Nu am participat la această discuţie între domnul Dragnea şi preşedinţi şi răspunsul meu a fost: NU. De ce? Pentru am avut foarte multe discuţii cu Bruxelles-ul. Mi-au spus că, în condiţiile în care dau ordonanţa de urgenţă, va fi activat pentru România Articolul 7, ceea ce presupunea tăierea fondurilor europene”, a mai spus fostul premier. În 2020, Fostul lider PSD Liviu Dragnea declara că Viorica Dăncilă este cea care a deschis discuţia despre emiterea unei ordonanţe privind amnistia, el subliniindu-i că nu i-a cerut niciodată aşa ceva şi că nu a pus o astfel de condiţie şi că nu mai vrea să discute pe această temă. El a mai declarat că Dăncilă ”se trezea foarte des vorbind” despre faptul că nu îl va graţia, deşi el nu intenţionează să facă o astfel de cerere. Citește și: Fosta ostatică Mia Schem își relatează experiența: „Nu există civili inocenți în Gaza”. Ținută în captivitate la o familie cu copii, ea relatează cum era înfometată și umilită Dragnea a făcut constant presiuni asupra premierilor PSD pentru ca aceștia să adopte o ordonanță de urgență care să îl scape de dosarul de corupție în care a și fost condamnat, în 2019. Singurul premier PSD care a adoptat o astfel de ordonanță a fost Sorin Grindeanu, în ianuarie 2017, dar protestele masive cu sute de mii de oameni în fața guvernului l-au determinat să anuleze ordonanța printr-o nouă ordonanță de urgență.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră