Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM
Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM. El a prezentat, azi, câteva din mesajele pe care le-a primit de la magistrați, arătând că, totuși, acuzațiile trebuie verificate. Citește și: Sub 20% din populația din fiefurile PSD Botoșani, Vaslui sau Teleorman este salariată - presă Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii „Sunt semnalate chestiuni foarte grave cu privire la sistemul de justiție și o să găsiți în acest material de sinteză pe cele mai importante dintre aceste acuze la adresa sistemului. „În primul rând, faptul că, în cadrul conducerilor instanțelor, rolul președintelui este decisiv, prin faptul că el numește vicepreședinții și toți ceilalți membri ai organelor de conducere, și, în felul acesta, puterea pe care o au șefii instanțelor este foarte mare. Mai important, prin această putere, este influențat modul de promovare la instanțele superioare” „Ni se sesizează cazuri în care sunt oameni în sistem, membri ai corpului magistraților, care nu promovează pentru că au avut, la un moment dat, opinii critice fie față de CSM, fie față de conducerea instanței” „Aceeași chestiune cu privire la delegare și detașare, în care ni se semnalează că este o măsură arbitrară. Inclusiv ni se semnalează cazuri în care se deleagă încrucișat de la, de exemplu, un tribunal la alt tribunal din raza aceleiași Curți de Apel și, de asemenea, ni se semnalează o atitudine discreționară a Inspecției Judiciare” „Există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane” „Și atunci - se spune asta cu subiect și predicat - inclusiv promovările de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au făcut pe criterii de obediență față de acest grup care conduce sistemul de justiție și nu pe criterii de profesionalism, cu atât mai mult cu cât legea din 2022 a scos proba scrisă la promovări, inclusiv la Înalta Curte”. „Pe termen scurt, trebuie să ne concentrăm pe acele chestiuni care sunt recurente. Cum se fac promovările, dacă trebuie sau nu să fie un criteriu obiectiv, eu aș zice că da. Cine face parte din colegiile de conducere ale instanțelor, și toată lumea din aceste sesizări spune că acești oameni trebuie aleși prin vot de către colegii lor și nu impuși. Și modul în care se fac delegări, detașări să fie mult mai precis formulat, astfel încât posibilitatea de atribuire discreționară să fie mult redusă”, a propus șeful statului.