duminică 20 iulie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: printul harry

3 articole
Internațional

Prințul Harry nu reușește să recâștige dreptul la protecție regală pe teritoriul Marii Britanii

Prințul Harry denunță lipsa protecției regale. Palatul Buckingham a transmis vineri un răspuns oficial la acuzațiile lansate de prințul Harry, precizând că cererile acestuia privind asigurarea protecției de către poliție în Regatul Unit au fost respinge repetat de instanțe, în urma unor analize riguroase. Prințul Harry denunță lipsa protecției regale „Toate aceste chestiuni au fost examinate în mod repetat și meticulos de către instanțe, iar concluzia a fost aceeași de fiecare dată”, a declarat un purtător de cuvânt al regelui Charles al III-lea, citat de BBC. Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Reacția Palatului vine după un interviu acordat de ducele de Sussex postului BBC în SUA, în care acesta s-a arătat dezamăgit de respingerea apelului său privind protecția poliției în timpul vizitelor în Marea Britanie. El a cerut anularea modificărilor decise în 2020 de comisia Ravec, imediat după ce a renunțat la statutul de membru activ al familiei regale și s-a mutat în Statele Unite. Lipsa de comunicare cu Regele Charles Într-un interviu, Harry a declarat că tatăl său, regele Charles, „are mult control și putere” și că problema securității putea fi rezolvată dacă ar fi „lăsat experții să-și facă treaba”. Ducele a lăsat să se înțeleagă că o lipsă de implicare din partea regelui a complicat inutil situația. De asemenea, a spus că nu mai comunică cu tatăl său, în principal din cauza tensiunilor legate de protecție și siguranță. Prințul Harry a afirmat că, în condițiile actuale, nu vede posibilitatea de a reveni în Regat împreună cu soția și copiii săi, invocând lipsa unui cadru de securitate adecvat. Problemele de sănătate ale regelui Într-o declarație emoționantă, Harry a menționat că nu cunoaște detalii despre boala tatălui său, care suferă de un cancer nedezvăluit publicului. „Nu vorbește cu mine din cauza problemelor de securitate”, a adăugat ducele. În încheierea interviului, Harry a declarat că ar fi minunat să existe o reconciliere între el și familia regală, însă a adăugat: „Dacă ei nu doresc acest lucru, este treaba lor.”

Prințul Harry denunță lipsa protecției regale (sursa: Facebook/The Royal Family)
Prințul Harry, acord cu tabloidul Sun (sursa: Instagram/sussexroyal)
Internațional

Prințul Harry, acord cu tabloidul Sun

Prințul Harry, acord cu tabloidul Sun. Prințul Harry a încheiat un acord financiar cu grupul News Group Newspapers (NGN), proprietarul tabloidului The Sun, punând capăt procesului intentat împotriva magnatului Rupert Murdoch. Avocatul său, David Sherborne, a confirmat miercuri această înțelegere în fața Înaltei Curți din Londra, potrivit BBC. Prințul Harry, acord cu tabloidul Sun Inițial, procesul dintre Prințul Harry și NGN urma să înceapă marți și să dureze mai multe săptămâni. Citește și: Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună „Am plăcerea să anunț Curtea că părțile au ajuns la un acord”, a declarat avocatul prințului, confirmând că această înțelegere a fost realizată chiar înainte de debutul procedurilor judiciare. Scuze publice și compensații Grupul NGN i-a cerut scuze ducelui de Sussex pentru practicile ilegale utilizate de jurnaliștii săi și detectivii privați care lucrau pentru News of the World, un tabloid închis în 2011. Aceste practici includeau: piratarea telefonică, supravegherea, utilizarea abuzivă a informațiilor private De asemenea, NGN va plăti „daune substanțiale” pentru prejudiciile cauzate. În cazul tabloidului The Sun, grupul media a recunoscut „grava intruziune” în viața privată a prințului între 1996 și 2011, precum și impactul negativ al articolelor publicate în această perioadă. Relația tensionată cu presa tabloidă britanică Prințul Harry, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut pentru bătăliile sale juridice împotriva tabloidelor britanice, pe care le consideră vinovate de intruziuni grave în viața sa personală și de contribuirea la moartea mamei sale, prințesa Diana, în 1997. Grupul NGN și-a cerut scuze și pentru acoperirea mediatică excesivă care a afectat atât viața lui, cât și pe cea a mamei sale, în special în anii tinereții. Victoriile împotriva tabloidelor În 2023, Prințul Harry a obținut o victorie majoră împotriva editorului tabloidului Daily Mirror, care a fost condamnat pentru publicarea unor articole bazate pe informații obținute prin piratarea mesageriilor telefonice. El a devenit astfel primul membru al familiei regale care a depus mărturie într-un proces în peste 100 de ani.

Popularitatea prințului Harry, la pământ, după publicarea cărții sale de memorii Foto: Sussex Royal
Eveniment

Popularitatea prințului Harry, la pământ

Popularitatea prințului Harry este la pământ după publicarea cărții sale de memorii, „Spare”, arată un sondaj YouGov efectuat în Marea Britanie, în perioada 5-6 ianuarie. Încrederea în majoritatea membrilor familiei regale s-a păstrat, mai puțin cea în prințul William, care pare să fi fost afectat de informațiile din cartea fratelui său. La sondaj au răspuns 1693 de adulți din Marea Britanie. Datele arată că electoratul conservator este cel mai nemulțumit de prințul Harry, în timp ce alegătorii laburiști sunt relativ încrezători în el și profund nemulțumiți de regele Charles. Citește și: „Un țânc răzgâiat”, un „miop care stă în centrul adevărului său” – cum a reușit prințul Harry cu cartea sa, „Spare”, să împace moharhiștii cu republicanii în presa britanică Popularitatea prințului Harry, la pământ „Înainte de lansarea autobiografiei sale „Spare”, prințul Harry a făcut multe afirmații despre viața și relația sa cu restul familiei regale (…) Deși astfel de dezvăluiri au generat acoperirea mediatică preconizată înainte de lansarea cărții, dacă Ducele de Sussex spera că vor genera și o mai mare simpatie în rândul publicului, s-a înșelat. Un sondaj YouGov efectuat în perioada 5-6 ianuarie arată că doar 26% dintre britanici au o viziune pozitivă despre prințul Harry, cel mai scăzut nivel de când am început contabilizarea, în 2011. Aceasta reprezintă o scădere de șapte puncte față de sondajul anterior, de la începutul lunii decembrie. În prezent, două treimi dintre britanici (64%) au o perspectivă negativă asupra celui de-al cincilea succesor în linia tronului Marii Britanii, în creștere de la 59%”, scrie YouGov. Institutul de sondaje mai arată că chiar și britanicii mai tineri, care în general au avut tendința de a avea opinii favorabile despre prințul Harry, sunt acum divizați, 41% având o impresie pozitivă și 41% una negativă. În sondajul din decembrie a existat un avans de douăzeci de puncte, 49% având o părere pozitivă și 29% una negativă. Citește și: Sancțiunile au efect: Rusia anunță un deficit istoric, de 47 miliarde USD. În perioada post-sovietică, un deficit mai mare s-a înregistrat doar în 2020, în pandemie Atitudinile față de regele Charles, Kate Middleton și Meghan Markle rămân neschimbate de la sondajul din decembrie, dar popularitatea prințului William a scăzut. Numărul persoanelor cu o viziune pozitivă asupra noului Prinț de Wales a scăzut cu opt puncte, de la 77% în decembrie, la 69% săptămâna trecută. În același timp, procentul celor cu o viziune negativă a crescut de la 15% la 20%.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră