vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ppda

3 articole
Politică

Comisia Electorală Centrală din R. Moldova a tăiat subvenția pentru aliații lui Simion, PPDA

Comisia Electorală Centrală (CEC) din R. Moldova a tăiat subvenția pentru aliații lui Simion, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, PPDA, condusă de Vasile Costiuc. Azi, CEC a aprobat procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Citește și: Pe modelul Dan Voiculescu, fugarii Sorin Oprescu și Ionel Arsene se pregătesc să scape de pedeapsă Rezultatele trebuie validate de Curtea Constituțională.  Comisia Electorală Centrală din R. Moldova a tăiat subvenția pentru aliații lui Simion, PPDA În cazul PPDA, CEC a constatat că partidul nu a raportat cheltuieli pentru publicitate pe internet. Totodată, a inclus în registrul voluntarilor doar trei persoane. În același timp, a înregistrat și confirmat 91 de reprezentanți care nu au fost reflectați în niciun fel în raportul financiar, scrie newsmaker.md. „În cazul Partidului «Democrația Acasă» s-a decis aplicarea unei sancțiuni sub formă de lipsire de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni, începând cu luna noiembrie 2026. Amintim că, pe 3 octombrie 2025, aceluiași partid i s-a aplicat o sancțiune similară pentru perioada noiembrie 2025 – noiembrie 2026”, arată newsmaker.md.  George Simion a făcut puternic campanie anti-PAS în Moldova și a susținut un pro-rus legat de KGB: pe TikTok a fost distribuit un mesaj al liderului AUR care cerea alegătorilor moldoveni să voteze cu partidul lui Vasile Costiuc, Democrația Acasă.  Însă acest partid ar putea să-și piardă locurile în Parlament.  Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat, în ședința din 3 octombrie, implicarea formațiunii într-o campanie de promovare online coordonată, inclusiv prin conturi false pe TikTok, în care ar fi fost implicat și liderul AUR România, George Simion – declarat persoană indezirabilă în Moldova. În consecință, CEC-ul din Republica Moldova a sesizat Curtea Constituțională, cerând anularea înregistrării partidului. 

Comisia Electorală Centrală din R.Moldova a tăiat subvenția pentru aliații lui Simion, PPDA Foto: Facebook PPDA
Partidul susținut de Simion în R. Moldova ar putea să-și piardă locurile în Parlament (sursa: Facebook/Democrația Acasă)
Politică

Partidul susținut de George Simion în R. Moldova ar putea să-și piardă locurile în Parlament

Partidul susținut de George Simion în R. Moldova, „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, ar putea să-și piardă locurile în Parlament.  Citește și: Iohannis n-a vrut să dea cheia imobilului confiscat de ANAF, care a trebuit să schimbe yala Comisia Electorală Centrală (CEC) a constatat, în ședința din 3 octombrie, implicarea formațiunii într-o campanie de promovare online coordonată, inclusiv prin conturi false pe TikTok, în care ar fi fost implicat și liderul AUR România, George Simion – declarat persoană indezirabilă în Moldova. Partidul susținut de Simion în R. Moldova ar putea să-și piardă locurile în Parlament În consecință, CEC-ul din Republica Moldova a sesizat Curtea Constituțională, cerând anularea înregistrării partidului.  În plus, CEC a sancționat formațiunea, lipsind-o de alocațiile lunare de la bugetul de stat pentru încălcarea Codului electoral și neraportarea cheltuielilor de campanie.  „Toate aceste conexiuni și ingerințe externe CEC le califica ca fiind foarte grave. Cu toate acestea, anume aceste aspecte – conturi suspecte, mediatizare –  noi nu ne-am expus pe ele, doar am constatat faptul că ele au existat și că pot influența opinia alegătorilor. În ce măsură au influențat opinia alegătorilor trebuie să decidă Curtea Constituțională”, a declarat un vicepreședinte CEC, citat de newsmaker.md. CEC a fost sesizat de PAS, chiar în 28 septembrie, în ziua alegerilor.  Sesizarea vizează un videoclip publicat pe rețelele de socializare de liderul AUR România, George Simion din 27 septembrie, în care îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să voteze la scrutinul parlamentar pentru formațiunea condusă de Vasile Costiuc. PAS susține că implicarea lui Simion în alegeri nu doar contravine Codului electoral, dar este și „periculoasă”. „Prin prezența sa online agresivă și vocală, chiar din afara țării, Simion acționează ca un vector de influență care poate injecta în spațiul public narațiuni ce vizează destabilizarea regimului constituțional și polarizarea societății moldovenești”, a precizat PAS. În consecință, PAS a cerut CEC să anuleze înregistrarea în cursa electorală a Partidului „Democrația Acasă”. Inspectoratul Național de Investigații (INI) a depus, la rândul său, o sesizare separată, în care atrage atenția asupra promovării suspecte a partidului pe rețele sociale. Potrivit documentului, ar fi fost identificate sute de conturi cu comportament coordonat, care au generat milioane de vizualizări prin distribuirea masivă a mesajelor pro-„Democrația Acasă”.  INI menționează și cazuri de manipulare sau dezinformare în postările liderului formațiunii, în special pe TikTok și Facebook. Anterior, Vasile Costiuc a respins acuzațiile și a calificat documentele prezentate de autoritățile statului ca fiind „abuzive”. Democrația Acasă a obținut șase mandate la alegerile din 28 septembrie. 

Surpriză neplăcută a alegerilor din Moldova: aliatul lui Simion intră în Parlament Foto: Facebook
Politică

Surpriză neplăcută a alegerilor din Moldova: partidul susținut de AUR intră în Parlament

Surpriză neplăcută a alegerilor din Moldova: partidul susținut de AUR, așa-numitul Partid Politic Democrația Acasă (PPDA), intră în Parlament, deși era cotat cu un scor mult sub pragul de 5%. PPDA a obținut 5,62% din voturi și va avea șase mandate de deputat. Citește și: Victorie uriașă în Moldova: PAS, partidul Maiei Sandu, va avea majoritate parlamentară și nu are nevoie de aliați Partidul este condus de Vasile Costiuc, de meserie profesor. Costiuc l-a susținut pe Simion în campania electorală și împreună au fost într-o vizită în SUA.  Surpriză neplăcută a alegerilor din Moldova: partidul susținut de AUR intră în Parlament Presa din Republica Moldova scrie că ascensiunea PPDA poate fi explicată doar parțial prin mesajele masiv distribuite pe TikTok și live-urilor pe care Vasile Costiuc le-a transmis pe rețelele sociale. Este posibil ca rețelele lui Ilan Șor să-l fi ajutat, după ce autoritățile de la Chișinău au exclus din competiția electorală partidele asociate cu oligarhul aflat la Moscova, scrie newsmaker.md.  În 2021, Eugeniu Nichiforciuc și Andrian Candu, foști deputați și membri ai Partidului Democrat din perioada Plahotniuc, au vorbit despre faptul că Vasile Costiuc ar fi avut întâlniri frecvente cu membri ai formațiunii și că ar fi fost finanțat de Plahotniuc, arată Ziarul de Gardă.  „Întrebați-l apropo de dumnealui, de câte ori, în anii precedenți, 2018-2019, când PDM se afla la guvernare, s-a văzut cu mine în restaurantul Tbilisi, care se află la 50 de metri de noul sediu a PDM? De câte ori s-a văzut cu mine și ce discuta cu unii din conducerea PDM la acea masă. Cu ce venea și cu ce se ducea?”, a declarat Eugeniu Nichiforciuc. „Vasile Costiuc este un personaj care a fost întotdeauna finanțat de, inclusiv, de fosta echipă a domnului Plahotniuc. El întotdeauna juca un fel de rol de spoiler și întotdeauna trebuia să aducă tot felul de mai mult zgomot decât substanță și conținut”, afirma și Candu. Costiuc a respins acuzațiile. În luna ianuarie 2022, Vasile Costiuc a fost reținut pentru abuz de putere în interesul unui grup criminal organizat și de spălare de bani. Acesta era suspectat că a intrat ilegal în posesia unor terenuri. Ulterior, Costiuc a fost eliberat și a susținut că a fost victima răzbunării unui procuror.  În august 2023, Vasile Costiuc l-a luat la pumni pe paznicul unui hotel care încercase să-l oprească să-și parcheze microbuzul în fața hotelului. Și-a recunoscut vina și a plătit o amendă. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră