duminică 15 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: pompier

4 articole
Eveniment

Un polițist care a oprit și amendat un pompier care se deplasa spre un incendiu, cercetat

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a anunțat declanșarea unei cercetări disciplinare în cazul polițistului care l-a amendat cu peste 3.000 de lei pe un pompier voluntar din Drăgușeni, aflat în deplasare către o intervenție la un incendiu. Cazul a stârnit reacții în spațiul public, după ce informațiile au apărut online. IPJ Galați a dispus verificări interne Potrivit reprezentanților IPJ Galați, conducerea instituției a analizat circumstanțele în care pompierul voluntar a fost sancționat contravențional. Citește și: Cancelaria premierului și ministrul Mediului propun o reducere majoră a birocrației și termene clare pentru digitalizare În urma primelor verificări, raportate la principiile, etica și deontologia profesiei de polițist, a fost dispusă declanșarea cercetării disciplinare prealabile față de polițistul implicat. Reprezentanții IPJ Galați au transmis că instituția regretă contextul creat și reafirmă preocuparea pentru respectarea cadrului legal, responsabilitate profesională și cooperare instituțională, în interesul cetățenilor. Amendă de peste 3.000 de lei și permis suspendat 120 de zile Incidentul a avut loc pe 3 februarie, în jurul orei 15:30, pe DJ 251J. Un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești, care se deplasa la un eveniment în satul Căuești, a depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din Drăgușeni. Conform IPJ Galați, șoferul nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliție și obligația de a opri sau de a facilita trecerea acesteia. De asemenea, pe partea superioară a autovehiculului ar fi fost montate două dispozitive cu lumini albastre și un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliție, jandarmerie sau ambulanță, fără a avea dreptul legal de a le folosi. Motivația sancțiunii: utilizarea unor dispozitive neautorizate Inspectoratul de Poliție Județean Galați a precizat că folosirea acestor dispozitive nu ar fi fost conformă cu prevederile legale și cu Criteriile de performanță din 2024 privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. În urma constatărilor, pompierul voluntar a fost sancționat cu o amendă în valoare de 3.037,5 lei și cu suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile. Ancheta internă continuă În contextul controversei generate de acest caz, conducerea IPJ Galați a decis analizarea atentă a tuturor aspectelor pentru a stabili dacă intervenția polițistului a respectat pe deplin normele legale și principiile profesionale. Cercetarea disciplinară va clarifica dacă măsura aplicată a fost proporțională și conformă cu cadrul normativ în vigoare.

Polițist cercetat după amendarea unui pompier (sursa: Facebook/Poliția Română)
Plutonier ISU, dependent de heroină (sursa: Facebook/I.S.U.J. Iaşi - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Iaşi)
Eveniment

Cum ajunge heroina din Ferentari până la ISU Iași: cazul pompierului dependent

Un plutonier adjutant din cadrul ISU Iași a ajuns inculpat într-un dosar de trafic de heroină, după ce își cheltuia întreg salariul pe droguri. Plutonier ISU, dependent de heroină Pentru a-și finanța dependența, militarul ieșean s-a implicat el însuși în distribuția de heroină, devenind parte a unei rețele organizate. Citește și: Magistrații surmenați: doi judecători ICCJ, pensionați recent, au intrat imediat în avocatură. Unul avea 52 de ani, altul 48 de ani Liderul grupării era un bărbat cu trecut infracțional, condamnat anterior în Italia pentru trafic de carne vie, care și-a extins activitatea ilegală și în România. În final, doar soția acestuia a primit o pedeapsă cu suspendare, ceilalți patru membri ai rețelei urmând să fie încarcerați. Continuarea, în Ziarul de Iași

Un pompier drogat a lovit cu mașina o fetiță Foto: Facebook
Eveniment

Un pompier drogat a lovit cu mașina o fetiță

În timp ce sindicatele din Interne se opun testării anti-drog, un pompier drogat a lovit cu mașina o fetiță de 8 ani care traversa regulamentar. Accidentul a avut loc zilele trecute la Şomcuta Mare, când un tânăr de 24 de ani, angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, aflat în timpul liber, a lovit o fetiţă pe care nu o văzuse. Citește și: Polițiștii, revoltați că li se cere să se testeze antidrog și să nu mai bea în timpul serviciului. „Ar conduce la umilirea angajaților MAI”, este argumentul lor Fetița ieșea de la școală și a încercat să traverseze regulamentar strada pe zona special marcată corespunzător. Un pompier drogat a lovit cu mașina o fetiță Bărbatul a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit. Copilul a fost preluat de un echipaj de urgenţă şi transportat la spitalul din Baia Mare, unde a rămas internat. Şoferul în vârstă de 24 de ani a fost testat cu aparatul etilotest de poliţişti, iar rezultatul a fost negativ. Însă, în momentul în care angajatul ISU a fost testat cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezenţa în corp a canabisului. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa unor substanţe interzise. ISU Maramureș a declanșat o anchetă internă. Ieri, polițiștii s-au declarat revoltați că li se cere să se testeze antidrog și să nu mai bea în timpul serviciului: „Propunerile legislative (…) care vizează obligativitatea testării preliminare și a supunerii la recoltarea de probe biologice a polițiștilor și a militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, pentru depistarea stubstanțelor stupefiante și a consumului de alcool, sfidează până și normele bunului simț”, se afirmă într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. Citește și: Judecătorii din CSM, conduși de amicul Liei Savonea, apără vehement halucinanta sentință în care securiștii care ar fi coordonat asasinarea disidentului Gheorghe Ursu au fost achitați „Din cifrele statistice reiese că, în ultimii ani, procentul funcționarilor publici cu statut special depistați pozitiv în cazul consumului de substanțe stupefiante este infim, de numai 0,06%, raportat la media națională”, a susținut acest sindicat.

Polițist și pompier, sex cu minore (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Polițist și pompier, sex cu minore

Polițist și pompier, sex cu minore. Unul dintre cei mai controversaţi poliţişti din Iaşi, fost şef al Postului Costuleni, a fost băgat ieri în spatele gratiilor. Polițist și pompier, sex cu minore Infracțiunea: a făcut sex cu două minore, cu vârste de numai 12 şi 13 ani. Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă De asemenea, prietenul acestuia, un soldat pompier angajat al ISU, a fost reţinut după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minore. În plus, pompierul este cercetat şi pentru că ar fi filmat scenele de sex apoi ar fi distribuit clipurile unor apropiaţi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră