vineri 21 august
Login Contact
DeFapt.ro

pnl

680 articole
Politică

Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, „dezinformează masiv când spune că «pe tot continentul, vedem o încredere tot mai mare în agenda social-democrată, modernă și orientată pe viitor, pe măsură ce forțele de dreapta pierd teren»”, a scris, pe Facebook, europarlamentarul Siegfried Mureșan.  Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește „Pe tot continentul, observăm o încredere tot mai mare într-o agendă social-democrată modernă și orientată spre viitor, pe măsură ce forțele de dreapta pierd teren. Felicitări colegilor noștri pentru victoria lor categorică în alegerile locale din Franța și stângii din Italia pentru că a rezistat ferm împotriva măsurilor populiste”, a scris Grindeanu, luni, pe Twitter.  Însă Mureșan oferă date că acesta minte. „Realitatea este exact pe dos: Socialiștii mai au șefi de guverne în doar 4 state membre din 27 și au doar 4 din cei 27 de membri ai Comisiei Europene. La alegerile regionale din Germania, au pierdut în ultimele săptămâni conducerea unui land după 35 de ani, iar în alt land au luat doar 5%, fiind cel mai slab scor obținut de socialiștii germani în istorie la alegerile regionale. Acum două zile au pierdut Primăria orașului München după 42 de ani La alegerile parlamentare din Slovenia de duminică au obținut doar 6,7%, fiind doar al patrulea partid ca importanță. La alegerile locale recente din Franța nu au obținut nimic în plus. Din contră, vedem o stângă radicală, comunistă franceză în creștere, ceea ce slăbește mult social-democrații francezi.   Este fals că social-democrația reprezintă opțiunea la extremism. Social-democrația este, din contră, în cel mai slab moment al său din ultimele decenii.   Singura soluție la extremism o reprezintă partidele puternice, de centru-dreapta, care pot consolida electoratul de centru, așa cum a reușit Uniunea Creștin-Democrată în Germania sau Platforma Civică în Polonia”, a arătat europarlamentarul PNL.   

Siegfried Mureșan: Grindeanu „dezinformează masiv” când spune că încrederea în socialiști crește, în Europa
Un site pro-PSD anunță că Bolojan s-ar fi întâlnit cu George Simion și „au bătut palma în culise”
Politică

Un site pro-PSD anunță că Bolojan s-ar fi întâlnit cu George Simion și „au bătut palma în culise”

Un site pro-PSD anunță că Bolojan s-ar fi întâlnit cu George Simion și „au bătut palma în culise”. Este vorba de site-ul stiripesurse.ro, controlat de Iosif Bubble, soțul deputatei PSD Diana Tușa. La ultimul congres PSD, Tușa a fost aleasă vicepreședinte pe probleme juridice.  Citește și: Cea mai puternică ofensivă ucraineană din ultimii ani, cu ajutorul lui Elon Musk - WSJ. Ucraina ar fi recuperat circa 400 km pătrați Acum, site-ul lui Bubble nu doar că afirmă că Simion s-ar fi înțeles cu Bolojan, dar susține că aceastăp evoluție a avut loc fiindcă președintele PSD Sorin Grindeanu a refuzat să guverneze cu AUR. Un site pro-PSD anunță că Bolojan s-ar fi întâlnit cu George Simion și „au bătut palma în culise” „Președintele AUR, George Simion, ar fi avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu liderul liberal Ilie Bolojan, în urma căreia cele două părți ar fi ajuns la o înțelegere politică privind susținerea Guvernului în Parlament, potrivit unor informații obținute pe surse politice (...)  În schimbul susținerii parlamentare, liberalii ar urma să sprijine o parte dintre proiectele legislative promovate de AUR, ceea ce ar reprezenta un câștig politic pentru partidul condus de George Simion, atât în plan legislativ, cât și în ceea ce privește poziționarea publică (...) La rândul său, Ilie Bolojan ar câștiga prin această înțelegere stabilitate parlamentară pentru Guvern, în condițiile unei majorități fragile, cu un PSD tot mai nemulțumit, asigurându-și voturile necesare pentru trecerea proiectelor importante”, scrie știripesurse.ro. Acum circa șase zile, presa pro-PSD - inclusiv știripesurse.ro - îl acuza pe Ilie Bolojan că vrea să bage PNL în opoziție: Antena 3, controlată de Dan Voiculescu, stiripesurse.ro, site-ul soțului deputatei PSD Diana Tușa, și România TV, postul lui Sebastian Ghiță, au difuzat, la interval de circa două ore, aceeași informație „pe surse”.  Cum arătau mesajele „pe surse”, care menționează că există o tabără anti-Bolojan care dorește stabilitate: „SURSE Ilie Bolojan joacă cu mandatul pe masă: Vrea să demisioneze, dar are opoziție puternică inclusiv în PNL” - stiripesurse.ro „SURSE Ilie Bolojan ar vrea să scoată PNL din coaliţie. Opoziţia premierului din interiorul partidului vrea să rămână la guvernare, dar cu un alt prim-ministru. Conducerea liberală se reuneşte sâmbătă, la Sibiu” - România TV „Cele trei scenarii care rup coaliția. Bolojan trage partidul în Opoziție dacă PSD schimbă bugetul. Grindeanu: Există risc de anticipate” - Antena 3. Stiripesurse identifică și tabăra anti-Bolojan din PNL: „Thuma Hubert, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu sau Rareș Bogdan”. De partea lui Bolojan ar fi: Robert Sighiartău, Ionel Bogdan, Gigel Știrbu, Daniel Buda, Mircea Fechet, Dan Motreanu și Ioana Dogioiu. 

Un sondaj Pieleanu/Avangarde, distribuit de Agerpres, sugerează o neîncredere masivă în guvernul Bolojan
Politică

Un sondaj Pieleanu/Avangarde, distribuit de Agerpres, sugerează o neîncredere masivă în guvernul Bolojan

Un sondaj Pieleanu/Avangarde, distribuit de Agerpres, sugerează o neîncredere masivă în guvernul Bolojan: potrivit datelor care ar fi fost culese de acest institut, 80% din repondenți s-au declarat nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de Executivul condus de premierul PNL. Citește și: Atacul iranian asupra insulei Diego Garcia, la 4.000 km, arată de ce baza Deveselu - contestată de Călin Georgescu - este crucială pentru România și Europa Centrală O întrebare neobișnuită într-un sondaj a fost: „Ţinând cont de aşteptările pe care le aveaţi înainte de ianuarie 2025, sunteţi mai degrabă dezamăgit de modul în care gestionează actualul Guvern ţara sau mai degrabă mulţumit?”. Întrebarea pare că sugerează o comparație între guvernarea Ciolacu și Bolojan.  Un sondaj Pieleanu, distribuit de Agerpres, sugerează o neîncredere masivă în guvernul Bolojan Sondajul indică o intenție de vot de 22% pentru PSD. Recent, INSCOP a arătat că intenția de vot pentru PSD este puțin peste 19%. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) ar obţine 35% din voturi, Partidul Social Democrat (PSD) - 22%, Partidul Naţional Liberal (PNL) - 14%, iar Uniunea Salvaţi România (USR) - 11%, arată Avangarde.  La întrebarea "Cât de mulţumit sunteţi de modul în care gestionează România Guvernul condus de Ilie Bolojan?", 43% din repondenţi s-au declarat total nemulţumiţi, 37% mai degrabă nemulţumiţi, 17% mai degrabă mulţumiţi şi 1% foarte mulţumiţi, în timp ce 2% nu au ştiut sau nu au răspuns.La întrebarea "Ţinând cont de aşteptările pe care le aveaţi înainte de ianuarie 2025, sunteţi mai degrabă dezamăgit de modul în care gestionează actualul Guvern ţara sau mai degrabă mulţumit?", 48% dintre cei intervievaţi s-au arătat mai degrabă dezamăgiţi, 14% mai degrabă mulţumiţi, 36% spun că nu aveau aşteptări, iar 2% nu au răspuns. Potrivit Avangarde, 49% dintre repondenţi au spus că nu sunt deloc mulţumiţi de activitatea prim-ministrului Ilie Bolojan, 24% s-au declarat mai degrabă nemulţumiţi - deci circa 73% sunt într-o măsură mai mare sau mai mică nemulțumiți de premier - 20% mai degrabă mulţumiţi, iar 1% foarte mulţumiţi, în timp ce 5% nu au ştiut sau nu au răspuns.Întrebaţi dacă direcţia în care se îndreaptă România este una bună sau una greşită, 79% din repondenţi au răspuns că direcţia este greşită, 18% consideră că direcţia e bună, iar 3% au preferat să nu se pronunţe.Sondajul a fost realizat în perioada 10-17 martie 2026 pe un eşantion de 1000 de subiecţi, prin metoda CATI (telefonic), iar eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3%.

Ciolacu, delir verbal anti-Bolojan: „un satrap”, „un călău”, „cruzime pură”
Politică

Ciolacu, delir verbal anti-Bolojan: „un satrap”, „un călău”, „cruzime pură”

Fostul premier Marcel Ciolacu a căzut pradă unui delir verbal anti-Bolojan, pe care-l caracterozează drept: „un satrap”, „un călău” sau „cruzime pură”. Majoritatea comentariilor la postarea sa sunt critice față de fostul prmier: „Măi dl Ciolacu, ai stat un pic la incubator si acum ai ieșit sa te răcorești..după ce ai devalizat pușculița statului vrei să o iei de la capăt cu devalizarea!”, îi scrie un urmăritor.  Citește și: Siegfried Mureșan îl acuză pe Ciolacu că „a fost la un pas de înghețarea fondurilor europene” Însă Ciolacu încheie aproape fericit: „Era Bolojan se apropie de sfârșit!”. Ciolacu, delir verbal anti-Bolojan: „un satrap”, „un călău”, „cruzime pură” „Bolojan și Nazare spun că nu există 1,7 miliarde ca să acopere toate măsurile Pachetului de Solidaritate propus de PSD, dar lasă prețurile la carburanți să explodeze, iar asta înseamnă 5-6 miliarde în plus la buget – evident, pe lângă câștiguri mai mari pentru companiile din energie! Îi mint pe români cu un cinism absolut. Și nu trebuie să fii expert în economie ca să vezi neadevărul flagrant pe care au construit un castel de nisip. Inflația. Rata medie luată în calcul pentru bugetul pe 2026 este de 4%. Întreb și eu cum naiba să fie doar atât, mai ales în condițiile de acum, cu prețurile la combustibili?   Adevărul este clar: numai din taxa pe fraieri (inflație) o sa aibă venituri fiscale mult peste cele prognozate. Doar un punct în plus de inflație înseamnă vreo 5-6 miliarde de lei în plus la buget. Iar 1 leu la combustibil în plus înseamnă 250 milioane pe lună suplimentar la buget, din TVA.   Deci, este o înșelătorie grosolană! Dacă ar vrea să ajute țintit populația au la îndemână cardurile emise, încă de acum 4 ani, categoriilor vulnerabile.   Pot să le dea acestor români un ajutor tip one-off. Doar din ce încasezi suplimentar la buget din combustibili, poți să dai ușor 200 de lei lunar celor vulnerabili pentru motorină, gaze, curent etc. Pentru asta nici nu este nevoie de plafonare – de care apostolii ultra-liberalismului fug ca dracul de tămâie, vezi, Doamne, că afectează libera concurență!   Da, foarte bună concurența, mai ales când se aliniază instant la cel mai de sus preț al pieței – că profitul este ținta oricărei afaceri, nu? Trebuie doar să vrei și să simți empatie față de semenii tăi!   Din păcate, Bolojan și empatia sunt două drepte paralele. Nu poți pretinde empatie unui satrap care vede în satâr drept etalonul performanței.   Sper ca parlamentarii – mai ales liberali – să înțeleagă că a te solidariza cu un călău nu înseamnă responsabilitate, ci cruzime pură.   Iar, cu oricâte cuvinte pompoase ar încerca să îmbrace așa ceva, românii nu mai înghit asemenea baliverne. Era Bolojan se apropie de sfârșit!   PS. La mulți ani, Ilie Bolojan. Sper că este, totuși, prima și ultima zi de naștere cu tine premier”, a scris Ciolacu. 

EXCLUSIV Monopolul RetuRO, sinecură grasă pentru pile politice din toate partidele. Compania, model de opacitate
Investigații

EXCLUSIV Monopolul RetuRO, sinecură grasă pentru pile politice din toate partidele. Compania, model de opacitate

La vedere, RetuRO Sistem Garanție Returnare SA este un mare succes: compania care administrează sistemul de returnare de ambalaje de băuturi prezintă cifre amețitoare privitoare la reciclare. Ce nu prezintă RetuRO deloc sunt datele financiare ale firmei (la care statul român are 20%, prin Ministerul Mediului) și sinecurile politice. A primit un monopol de la stat, nu comunică mai nimic RetuRO Sistem Garanție Returnare SA (RetuRO SGR) este o companie înființată în 2022, ca efect al Hotărârii de Guvern 1074 din 2021, tocmai pentru a gestiona sistemul de garanție-returnare de ambalaje nereutilizabile de băuturi.   Citește și: Siegfried Mureșan îl acuză pe Ciolacu că „a fost la un pas de înghețarea fondurilor europene” HG 1074/2021 menționează clar că 20% din acțiunile companiei trebuie să aparțină statului român, prin Ministerul Mediului. Așadar, RetuRO SGR a primit, practic, de la stat, dreptul de a administra în regim de monopol activitatea de garanție-returnare de ambalaje. Cu toate acestea, potrivit unui răspuns al RetuRO SGR pentru DeFapt.ro, „statul român nu deține calitatea de acționar unic sau majoritar în societate, astfel că dispozițiile Legii 544/2001 (privind liberul acces la informațiile de interes public – n.r.) nu se aplică subscrisei”. RetuRO SGR și-a luat chiar și libertatea să nu mai comunice public, prin intermediul Ministerului de Finanțe, nici datele financiare anuale. Astfel, în acest moment sunt disponibile doar datele financiare pentru 2022 și 2023 ale RetuRO SGR, dar nu și pentru 2024, așa cum prevede legea. Ministrul Tanczos Barna și-a impus consilierul în Consiliul de Supraveghere Chiar dacă ignoră interesul public, RetuRO SGR are grijă să nu ignore interesele politicienilor. Încă din primul an de funcționare, 2022, când compania abia se punea pe picioare, în conducere, ca membru al Consiliului de Supraveghere, a fost instalat Ráduly Róbert Kálmán. Ráduly este unul din membrii cu greutate ai UDMR, fost primar, timp de mai multe mandate, la Miercurea Ciuc, și veșnic abonat la funcții politice guvernamentale când UDMR se află la putere. În prezent, Ráduly Róbert Kálmán este secretar de stat la Ministerul Finanțelor. În 2022, însă, era consilier al ministrului Mediului. Adică al lui Tanczos Barna, colegul său din UDMR. RetuRO SGR a început să funcționeze în mandatul de ministru al lui Tanczos Barna. Dar Ráduly nu a fost doar membru al Consiliului de Supraveghere al RetuRO SGR, ci și director în companie. O funcție care, cel puțin teoretic, nu se mai obținea cu sprijin politic. Ráduly: „Eu oricum mă știam și cu ei acolo” Dar udemeristul respinge orice ajutor de partid. „Eu am fost pe Antifraudă (la RetuRO SGR – n.r.). Da, am dat concurs, cum să nu? Am fost o perioadă de probă. Nu s-a potrivit activitatea. Pur și simplu nu se potrivea. Am văzut și eu cum e acolo și mi-am văzut de viață în altă parte. Acolo nu era pentru mine. Cât am fost eu acolo angajat, vreo 30 de zile, verificam aspecte minore. Asta era principala preocupare, să nu fie păcălite aparatele. Puteai să le păcălești la început. Aparatele astea care înghit recipienții, printai o pagină cu eticheta, le lipeai cu scotch și primeai 50 de bani. Eram trei colegi. Și atunci ne aplicam pe mica fraudă sau mica păcălire a aparatelor. Dar astea erau, să zicem, de ordinul sutelor sau miilor de lei.”, a declarat Ráduly pentru DeFapt.ro. Întrebat cum a aflat de concurs pentru funcția de șef la Atifraudă, udemeristul a spus că, și acum, pe site-ul RetuRO sunt postate anunțuri de angajare: „Eu oricum mă știam și cu ei acolo, am fost în Consiliul de Supraveghere”. Oamenii ALDE, PNL și USR, sinecuri la RetuRO În prezent, Ministerul Mediului are doi reprezentanți în Consiliul de Supraveghere al RetuRO SGR: pe secretarul general al ministerului, Alexandru Avram, și pe un secretar de stat, Raul Pop. Nici unul din cei doi nu pare a fi apolitic. Avram, de exemplu, i-a fost câțiva ani consilier lui Klaus Iohannis la Cotroceni, apoi tot consilier lui Alin Nica (PNL), fostul șef al Consiliului Județean Timiș. De acolo, Avram a ajuns director în Primăria Timișoara în primul mandat de primar al lui Dominic Fritz. Raul Pop, pe de altă parte, a ajuns secretar de stat la Mediu cu sprijinul politic al USR (pe site-ul căruia și apare ca membru al echipei de guvernare), deși nu este clar dacă face parte din acest partid. Înaintea celor doi, Ministerul Mediului îl trimisese în Consiliul de Supraveghere pe Teodor Dulceață, fost secretar general și secretar general adjunct al ministerului. Dulceață este finul Noricăi Nicolai, fosta politiciană ALDE, potrivit Hotnews. Venitul anual al unui membru în Consiliul de Supraveghere al RetuRO SGR este de aproape 90.000 de lei net, potrivit unei declarații de avere din 2024 depuse de către Teodor Dulceață. Fiica lui Georgică Severin (PSD), directoare Dar nu doar politicieni ajung să aibă sinecuri la RetuRO SGR, ci și copii de politicieni. Cum este Anca Severin. În aprilie 2023, Anca Severin era numită director de marketing și comunicare al RetuRO SGR, dar și membru, cu mandat de patru ani, al Directoratului RetuRO SGR. Cu numai o lună înainte, în martie 2023, Anca Severin renunța la funcția de administrator al Sev Oil Management SRL. O firmă deținută de soții Simona și Georgică Severin, părinții săi. Georgică Severin este membru PSD, fost senator, fost președinte al radioului public, fost membru în CA al TVR și actual membru al CNA. Anca Severin: „Pe baza experienței mele, așa am fost angajată” Contactată de către DeFapt.ro, Anca Severin a explicat cum a fost selectată de către RetuRO SGR pentru cele două poziții foarte importante: „Anuțurile, din ce știu eu, apar pe LinkedIn. E o selecție de CV-uri pe baza profilului care este cel mai potrivit pentru job. E o selecție de CV-uri, e o companie privată. Eu am fost angajată printr-o firmă de recrutare, care m-a contactat, m-a abordat, am avut o serie de interviuri. Pe baza experienței mele, așa am fost angajată. Nu am un examen, eu în toate companiile în care am lucrat foarte rar am avut teste, poate la început. Eu personal nu am dat vreun test. Nu știu pe pozițiile tehnice.” RetuRO SGR se ascunde după GDPR RetuRO SGR a refuzat să ofere orice informații despre recrutarea personalului și salarizare. “Informațiile solicitate (…) privesc date cu caracter personal, relații contractuale între părți, precum și procese și proceduri interne ale organizației guvernate de respectarea principiului confidențialității. Orice informații referitoare la remunerarea angajaților, colaboratorilor sau membrilor organelor de conducere constituie date cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) și al Codului Muncii. În absența unui temei juridic explicit sau a consimțământului persoanelor vizate, astfel de date nu pot fi divulgate terților. Prin urmare, RetuRO nu poate furniza informații privind drepturile bănești ale persoanelor fizice, întrucât acest lucru ar contraveni reglementărilor legale aplicabile. Aceste categorii de informații solicitate de dumneavoastra nu va pot fi furnizate întrucât nu se încadrează în sfera informațiilor de interes public în sensul Legii 544/2001. Remuneratiile la care faceti referire în solicitarea dumneavoastră reprezintă sume achitate de RetuRO în temeiul unor raporturi juridice ce aparțin exclusiv sferei de activitate a unei entități private și acestea nu sunt acordate de MMAP (Ministerul Mediului – n.r.), neavând legătură cu raporturile de muncă, de serviciu sau cu atribuțiile exercitate în cadrul instituției menționate. Prin urmare, RetuRO nu poate furniza informații privind drepturile bănești ale persoanelor fizice, întrucât acest lucru ar contraveni reglementărilor legale aplicabile.”, se arată într-un răspuns oficial al RetuRO SGR pentru DeFapt.ro.

Singurul motiv pentru care PSD vrea să scape de Bolojan este că nu mai poate fura ca pe vremuri. Întrebarea este dacă PNL și USR se vor face de râs urmându-i
Opinii

Singurul motiv pentru care PSD vrea să scape de Bolojan este că nu mai poate fura ca pe vremuri. Întrebarea este dacă PNL și USR se vor face de râs urmându-i

Singurul motiv pentru care PSD vrea să scape de Bolojan este că nu mai poate fura ca acum un an. Nimeni nu poate crede că unui grindeanu de nordis, cu ceasuri și haine cât pensia pe un an a zece pensionari, chiar îi pasă de gravide. Problema este că Bolojan a oprit o parte (nu toate) din așa-zisele investiții - stadioane, terenuri de sport, alimentare cu apă în sate depopulate - care, de fapt, erau bani dirijați către firmele clientelei PSD. Sau: ani întregi, Electrocentrale Craiova a fost prăduită de clientela doamnei Olguța Vasilescu, în timp ce Burduja și urmașii săi de la ministerul Energiei închideau ochii. Iar când se ajungea la fundul sacului, doamna Vasilescu se ducea la Guvern și cerea bani, ca să nu rămână Craiova în frig. Cu Bolojan nu a ținut povestea asta, așa că famiglia Vasilescu-Manda îl urăște. Nu țin minte vreun premier care să fi avut curajul să i se opună doamnei Vasilescu, în ultimii 13 ani.  Nu e vorba, deci, nici de calcule politice - PSD a crescut decent în ultimul an, potrivit sondajelor INSCOP - nici de vreo grijă pentru oamenii amărâți. Dar cu inflația de 9-10% și cu contractele publice tot mai controlate de Bolojan, pesediștii simt că sărăcesc. Și asta nu se poate.  Întrebarea este dacă PNL și USR se vor face de râs urmându-i pe colegii din PSD. În numele „stabilității”.  Eu cred că ar fi sinucigaș. Știu că PNL este gata să dea PSD-ului un nou Ciucă. Partidul va pica în ridicol. Povestea cu „stabilitatea” nu a ținut la alegerile din 2024, acum va provoca doar hohote de râs. „Stabilitate” a însemnat hoție fără rușine, cu complicitatea unei justiții mai corupte ca niciodată, plus o guvernare de semianalfabeți.  PNL va fi cârpa cu care PSD își lustruiește imaginea. Dar USR? Nu stiu. Ce constat este că planul PSD merge înainte și nici liderii USR, nici cei din PNL nu spun un lucru simplu și clar: „Dacă PSD îl dă jos pe Bolojan, nu mai rămânem la guvernare cu acest partid”.  Dar problema mea nu este dacă PNL și USR vor să se îngroape. Dar fără Bolojan, care era o oarecare garanție că această coaliție majoritară lucrează și în interes public, nu văd cine va putea opri ascensiunea AUR. 

Bătălia PSD-PNL, faza epistolară: Grindeanu i-a scris lui Bolojan o lungă scrisoare plină de reproșuri
Politică

Bătălia PSD-PNL, faza epistolară: Grindeanu i-a scris lui Bolojan o lungă scrisoare plină de reproșuri

Bătălia PSD-PNL, faza epistolară: Grindeanu i-a scris lui Bolojan o lungă scrisoare plină de reproșuri. „Lista greșelilor dumneavoastră este lungă și dureroasă”, l-a acuzat liderul PSD pe șeful Guvernului.  Citește și: Reuniune PSD la o vilă de protocol pentru a discuta cum scapă de Bolojan: speră să îl convingă să demisioneze „Susțineți cerințele rezonabile ale PSD și ale celorlalte partide din Coaliție sau asumați-vă consecințele politice. Și noi vom face același lucru, dar în beneficiul românilor!”, își încheie Grindeanu mesajul, fără să spună care vor fi consecințele. Bătălia PSD-PNL, faza epistolară: Grindeanu i-a scris lui Bolojan o lungă scrisoare „Domnule Prim-Ministru Ilie Bolojan, Vă adresez această scrisoare deschisă în calitatea mea de președinte al Partidului Social Democrat, principala formațiune politică din Parlament, pentru a pune capăt unui simulacru de dialog care are loc, de prea mult timp, în ședințele coaliției de guvernare.  PSD a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate și protecție românilor, nu pentru a fi complice la un experiment economic dezastruos, bazat pe o austeritate oarbă și profund inechitabilă. Prin prezenta, vă anunț oficial că în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat, analizând toate argumentele raționale, am decis să votăm bugetul de stat pentru anul 2026 – un buget trimis în Parlament cu o nepermisă întârziere. Vom susține însă modificările pe care le considerăm obligatorii pentru ca bugetul să conțină și viziunea noastră social-democrată.  Astfel, vom depune amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii – pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame sau veterani, care suferă cel mai mult în urma măsurilor de austeritate din ultimul an.  Am ales această variantă democratică pentru a depăși blocajul pe care l-ați creat la nivelul coaliției prin neacceptarea solicitărilor rezonabile ale PSD și invităm toate forțele politice din Parlament să susțină acest demers.  Aceasta este poziția mea, în urma mandatului ferm al întregului partid. Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români și nu mai pot gira o atitudine de sfidare permanentă la adresa PSD, partidul care asigură stabilitatea Coaliției cu o pondere de 46% din actuala guvernare.  La nivel politic și guvernamental, abordarea dumneavoastră a devenit inacceptabilă: în loc să fiți un scut puternic pentru românii de rând și companiile românești, ați devenit un sprijin puternic pentru multinaționale.  Să spunem lucrurilor pe nume, ca să înțeleagă toți românii, domnule prim-ministru Bolojan: Ați tăiat la jumătate impozitul pentru multinaționale. Ați revocat măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaționale. Prin aceste decizii, ați luat miliarde de lei din bugetul statului și i-ați lăsat cadou bogaților. Ați ales deliberat să vă lipsiți de resurse vitale pentru a servi interesele marilor corporații. Și acum ne cereți ”responsabilitate” când discutăm dacă un copil dizabilități trebuie să primească o creștere de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului.  Aceasta nu este responsabilitate, domnule prim-ministru Ilie Bolojan!  V-am spus de mai multe ori în ședințele Coaliției că nu suntem de acord cu această abordare. Nu v-a interesat...  O spun încă o dată, public, ca să fie clar pentru toată lumea!  PSD nu va gira niciodată o politică prin care bogații devin mai bogați, iar cei slabi sunt abandonați! Planul economic pe care l-ați implementat este o colecție de greșeli majore, care a dus țara în recesiune. Realitatea cifrelor vă contrazice retorica: Avem 6 luni consecutive de cădere a consumului din cauza creșterilor de TVA (cota generală și cote reduse) și a accizelor impuse de dumneavoastră! Avem 6 luni de scădere consecutivă a puterii de cumpărare a salariilor, cea mai mare din ultimii 15 ani!  Avem cea mai drastică reducere a puterii de cumpărare a pensiilor din ultimul sfert de secol! În tot acest timp, planul de relansare economică propus de PSD încă din septembrie 2025 a fost amânat 6 luni, întârziat și blocat de dumneavoastră. Din ce să crească economia dacă ați sabotat toate motoarele de creștere? Lista greșelilor dumneavoastră este lungă și dureroasă: •⁠  ⁠Guvernare pentru 5% cei mai bogați, austeritate pentru 95% dintre români. Ați pus povara pe clasa mijlocie și pe cele 5,2 milioane de români care trăiesc în sărăcie, refuzând alte soluții care ar fi așezat povara echitabil.  •⁠  ⁠Ați lovit în cei vulnerabili. Măsurile dumneavoastră au adus suferință femeilor gravide, veteranilor și persoanelor cu dizabilități, provocând tensiuni sociale enorme prin încasarea contribuțiilor de sănătate, chiar dacă nu fost încasări semnificative la buget. •⁠  ⁠Ați accelerat criza. Dacă scoatem efectul inflației din încasările de TVA, creșterea reală este de doar 0,9%, iar la accize impactul real este pe minus 5%! Ați lovit economia fără a rezolva problema bugetară. •⁠  Ați lovit puternic în structura sistemului de educație, vulnerabilizând viitorul României. Sunt sute de profesori care pleacă din sistem și mii de copii care nu vor mai beneficia de experiența lor. Iar bugetul pe care-l propuneți la Educație nu aduce vreo îmbunătățire, ci o înrăutățire a situației.  •⁠  ⁠Ați blocat investițiile și ați redus consumul. Prin creșteri de TVA, accize și blocarea măsurilor de relansare, ați asigurat intrarea rapidă în recesiune. •⁠  ⁠Ați ales multinaționalele în detrimentul IMM-urilor românești. Scutirile de taxe pentru corporații prin reducerea IMCA și eliminarea limitei de deductibilitate înseamnă un minus de 3 miliarde lei anual! Exact cât povara pusă pe cei peste 200.000 de profesori. În schimb, aruncați 100.000 de IMM-uri românești în faliment. •⁠  ⁠Inflația de 10% este o taxă ascunsă, domnule Ilie Bolojan! Alegerea dumneavoastră de a crește taxe indirecte, TVA, accize, a dublat inflația. BNR confirmă: fără aceste creșteri, inflația ar fi fost la jumătate.  •⁠ Ați implementat o austeritate sălbatică pentru cei care muncesc, lăsând evaziunea neatinsă la 10% din PIB și ignorând arieratele de 37 miliarde lei. Astfel s-a ajuns la 95% din povara pe muncă și 5% pe capital. Să nu uităm, declarațiile dumneavoastră alarmiste repetate, inclusiv cele din presa internațională, că țara este în incapacitate de plată, care au speriat investitorii și au ținut dobânzile sus, blocând economia. Domnule Ilie Bolojan, ca președinte al PSD și al Camerei Deputaților, vă spun clar: PSD refuză să mai participe la falimentul României! Prin urmare, PSD va susține adoptarea neîntârziată a următoarelor măsuri: •⁠  ⁠Amendarea în Parlament a Pachetului de Solidaritate, un sprijin real pentru 3 milioane de beneficiari, inclusiv majorarea indemnizațiilor pentru copiii cu dizabilități și sprijin pentru familiile monoparentale, cu un impact bugetar minor, de doar 0,16% din PIB. •⁠  ⁠Includerea acestor măsuri în Bugetul de Stat pe 2026, un buget care trebuie să fie bazat pe investiții masive și sprijin real pentru categoriile vulnerabile.  Decizia corectă pentru milioane de români va fi luată în Parlament.  Susțineți cerințele rezonabile ale PSD și ale celorlalte partide din Coaliție sau asumați-vă consecințele politice. Și noi vom face același lucru, dar în beneficiul românilor! Sorin Grindeanu Președintele Partidului Social Democrat”. 

PNL, atacuri în serie la PSD: „Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic”
Politică

PNL, atacuri în serie la PSD: „Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic”

PNL lansat atacuri în serie la PSD, pe Facebook: „Acordul politic al coaliției este explicit. Articolul 19 prevede clar: «Nicio inițiativă sau vot care presupune creșteri de cheltuieli bugetare nu poate avea loc fără acordul prealabil al conducerii Coaliției.» Acest angajament rămâne în vigoare și trebuie respectat. Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic”. Într-o altă postare, plasată la scurt timp, PNL afirmă: „𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐨𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐫𝐢𝐬𝐢𝐩𝐚, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆”.  Citește și: Reuniune PSD la o vilă de protocol pentru a discuta cum scapă de Bolojan: speră să îl convingă să demisioneze PSD se află la această oră în ședință și discută ce amendamente va depune la buget. În realitate, formațiunea lui Grindeanu vrea să schimbe substanțial proiectul de buget susținut de Bolojan pentru a-l împinge pe acesta să demisioneze.  PNL, atacuri în serie la PSD: „Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic” „Partidul Național Liberal avertizează PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exercițiu politic și să respecte regulile stabilite în cadrul coaliției de guvernare. România nu își mai permite jocuri politice făcute pe banii publici. România a încheiat anul 2024 cu unul dintre cele mai mari deficite bugetare din ultimii ani. Consecințele sunt astăzi evidente: presiune majoră asupra bugetului de stat, costuri mai mari de finanțare și o nevoie urgentă de disciplină fiscală.   Bugetul pentru anul 2026 este construit pe baze realiste și respectă ținta de deficit de 6,2% din PIB – pragul care menține România pe o traiectorie credibilă în fața piețelor financiare și a partenerilor europeni.   În condițiile în care înregistrăm perturbații majore pe piețele combustibililor și pe cele financiare ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce poate genera creșterea inflației și reducerea creșterii economice, prudența și responsabilitatea ar trebui să ne ghideze pe toți”, cere PNL.  Într-o altă postare, liberalii afirmă: „Ani de zile, bani publici au fost direcționați către rente politice, favoruri și cheltuieli fără acoperire. România a ajuns să plătească zeci de miliarde doar pe dobânzi pentru împrumuturile făcute iresponsabil.   Bugetul pentru 2026 încearcă să schimbe această logică. A început stoparea privilegiilor și direcționarea banilor către investiții reale.   De aici vine și nervozitatea celor care s-au obișnuit ca statul să funcționeze altfel   Dar reforma statului român nu mai poate fi oprită!”. 

Guvernul adoptă proiectul de buget, dar PSD amenință că îl va modifica în Parlament
Politică

Guvernul adoptă proiectul de buget, dar PSD amenință că îl va modifica în Parlament

Guvernul adoptă proiectul de buget, dar PSD amenință că îl va modifica în Parlament. „A fost o zi lungă, dar la finalul acestei zile am adoptat toate proiectele care au permis adoptarea bugetului şi trimiterea la Parlament, mâine dimineaţă, în vederea dezbaterii şi aprobării”, a anunţat premierul Ilie Bolojan. Citește și: Guvernul israelian a tăiat salariile armatei iraniene și a Gărzii Revoluționare - Jerusalem Post Guvernul adoptă proiectul de buget, dar PSD amenință că îl va modifica în Parlament Însă PSD pare decis să-l modifice substanțial. „Duminică vom hotărî dacă vom vota bugetul sau nu şi dacă vom depune amendamente noi, ca şi grup”, a anunțat președintele PSD, Sorin Grindeanu.  PNL i-a cerut să se abțină să depună amendamente. „Pentru a avea un buget realist şi corect, grupurile parlamentare ale partidelor din coaliţie ar trebui să cadă de acord să nu voteze amendamente la proiectul Guvernului. Odată ce ne-am înţeles în coaliţie pe proiectul de buget, ar fi un joc complet ipocrit să mai venim cu modificarea lui în Parlament. Nu se poate submina bugetul Guvernului în Parlament”,  a scris pe Facebook liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache.  „Sper ca PSD să înţeleagă acest lucru. Dacă însă nu va înţelege, va fi o chestiune gravă. Probabil că bugetul ar fi atunci doar un pretext, iar problema reală ar fi că PSD vrea să distrugă această coaliţie şi să ia toată puterea în România", a mai scris Andronache. 

Sondaj: o mică parte din alegătorii AUR se întorc la PSD, USR scade ușor
Politică

Sondaj: o mică parte din alegătorii AUR se întorc la PSD, USR scade ușor

O mică parte din alegătorii AUR pare că se întorc la PSD, USR scade ușor, iar PNL crește puțin, arată un sondaj INSCOP publicat azi. Astfel, AUR este la o intenție de vot de 38%, față de 40,9% în sondajul INSCOP din ianuarie 2026, în timp ce PSD a crescut de la 18,2% la 19,2%. Citește și: Cum se contrazice singură Antena 3 în efortul de a arăta că fata lui Ponta a fost nedreptățită de MAE. Postul a avut acces inclusiv la informații medicale ale pasagerilor O mică parte din alegătorii AUR se întorc la PSD, USR scade ușor Dacă duminică ar avea loc alegeri, PNL ar atrage 14,5% din voturi - față de 13,5% în ianuarie - iar USR ar obține un scor de 11,4%, față de 11,7% în ianuarie. Însă toate fluctuațiile intenției de vot, pentru toate partidele, sunt în marja erorii de 3% a sondajului.  Sondajele INSCOP din iunie până acum sugerează că PSD este cel mai mare câștigător al guvernării Bolojan. De la un scor electoral de 13,7% în iunie 2025 a ajuns la 19,2%. În schimb, PNL, care avea 16% în mai 2025 și 17,2% în iunie a scăzut, pierzând aproape trei procente. USR avea 12,2% în mai 2025, când nu era la guvernare, 13,1% în iunie (guvernul Bolojan a fost instalat la 23 iunie) și scade ușor din noiembrie 2025.  AUR pendulează între 38 și 40%, din mai 2025 în martie 2026.  SENS, SOS și POT atrag circa 3% din alegători.  Datele au fost culese în perioada 2-6 martie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Amenințări fără precedent ale lui Thuma împotriva Bucureștiului, în războiul său cu Ciprian Ciucu: Ilfovul nu va mai depozita deșeurile Capitalei
Politică

Amenințări fără precedent ale lui Thuma împotriva Bucureștiului, în războiul său cu Ciprian Ciucu: Ilfovul nu va mai depozita deșeurile Capitalei

Amenințări fără precedent ale lui Hubert Thuma(PNL), președintele Consiliului Județan Ilfov, împotriva Bucureștiului, în războiul său cu Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: Ilfovul nu va mai depozita deșeurile Capitalei și nu va mai acorda autorizații de contrucție dacă nu primește 5% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Municipiului București.  Citește și: O ucraineancă de 25 de ani, ex-bancher de investiții pe Wall Street, s-a întors ca să salveze răniții. Acum le explică occidentalilor la ce trebuie să se aștepte Thuma nu a precizat ce venituri ar aduce Consiliului Județean Ilfov acest procent din impozitul pe venit. El a susținut că primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, „la întâlnirea cu liderii grupurilor politice din Consiliul General, (...) s-a plâns că Ilfovul «primește bani» de la București pentru transportul metropolitan (cu referire la cele 230 de milioane cheltuieli STB) și a aruncat vina pe «vremurile» și «complicitatea» actualului președinte al României, Nicușor Dan, fost primar general al Capitalei”.  Amenințări fără precedent ale lui Thuma împotriva Bucureștiului, în războiul său cu Ciprian Ciucu „Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna a doua. Ilfovul nu cere privilegii. Cere corectitudine, echilibru și respect într-un parteneriat real București-Ilfov. Transportul metropolitan nu e un moft și nici „pomană”. NU pot să tac după ultimele declarații ale primarului general al Capitalei. Săptămâna trecută, la întâlnirea cu liderii grupurilor politice din Consiliul General, acesta s-a plâns că Ilfovul „primește bani” de la București pentru transportul metropolitan (cu referire la cele 230 de milioane cheltuieli STB) și a aruncat vina pe „vremurile” și „complicitatea” actualului președinte al României, Nicușor Dan, fost primar general al Capitalei.   Transportul metropolitan este o necesitate pentru București și Ilfov, construită pe o viziune de dezvoltare comună a zonei București-Ilfov. Spre deosebire de președintele Nicușor Dan, actualul primar general se preface că nu înțelege ce se întâmplă în teren. Fără soluții metropolitane, Bucureștiul se blochează, iar Ilfovul plătește costul real al extinderii Capitalei.   De aceea, Consiliul Județean Ilfov a trimis o adresă către autoritățile competente – Ministerul Finanțelor, Guvernul României și Primăria Generală a Capitalei – prin care cerem un lucru legitim și de bun-simț: 5% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Municipiului București să fie repartizat județului Ilfov.   Argumentele sunt puternice și simplu de înțeles de orice om de bună credință. În acte, în Ilfov, suntem 540.000. În realitate, depășim un milion de locuitori. Oameni care au nevoie de drumuri, școli, spitale, apă și canal, transport public și servicii sociale. Și mai e un adevăr pe care nu-l putem cosmetiza: Multe companii operează efectiv în Ilfov, dar au sediile în București, iar banii se contabilizează acolo.   Iată ce ne spun cifrele, fără emoție și fără propagandă: 1. Aproape 130.000 de ilfoveni (care locuiesc oficial aici) plătesc impozit pe venit în București. Vorbim de 1,2 miliarde lei. Dacă ne raportăm la numărul real de locuitori, suma este, realist, mult mai mare, apropiindu-se de 3 miliarde lei. 2. Marii contribuabili din Ilfov au plătit TVA de peste 1,3 miliarde de euro (aproape 7 miliarde lei) către bugetul de stat, din care la Consiliul Județean Ilfov s-au întors 900.000 de euro. 3. Și, poate cel mai greu subiect: în Ilfov se vor depozita anul acesta aproximativ 1 milion de tone de deșeuri din București. Acesta nu e „parteneriat”, e o presiune enormă pe comunitățile noastre, pe infrastructură și pe sănătatea oamenilor.   Tocmai de aceea, în această săptămână mă voi întâlni cu primarii din Ilfov. Suntem într-un stadiu avansat pentru a lansa un referendum pe tema depozitării deșeurilor din București în Ilfov. Nu pentru conflict. Ci pentru că Ilfovul trebuie să fie respectat și consultat când devine „curtea din spate” a Capitalei.   Și mai spun ceva, foarte direct, dacă administrația actuală a Bucureștiului continuă să trateze Ilfovul ca pe o zonă „bună doar să preia problemele” - gunoi, trafic, presiune urbană - atunci Ilfovul va fi obligat să ia măsuri ferme pentru a-și proteja comunitățile. După episodul gunoaielor, iau în calcul inclusiv măsura de a sista eliberarea autorizațiilor de construire în Ilfov, până când relația București-Ilfov se așază corect financiar și administrativ.   Știu foarte bine ce ar însemna asta: presiune uriașă pe piața locuințelor, pe dezvoltarea economică, pe infrastructura de servicii și pe mobilitatea oamenilor. Bucureștiul ar resimți imediat efectele pentru că Ilfovul a devenit supapa de dezvoltare a Capitalei: locuire, logistică, depozite, servicii, forță de muncă. Dacă această supapă se închide, blocajele se mută înapoi în București. Ceea ce se traduce prin mai multă aglomerație, prețuri și mai mari, investiții încetinite, trafic și mai sufocant. Asta demonstrează, încă o dată, că București și Ilfov trebuie administrate cu cap, împreună, nu în contre.   Nu aș fi ieșit public cu această poziționare dacă nu vedeam încercarea de a transforma Ilfovul în vinovat de serviciu,inclusiv pe tema STB. Să sugerezi că transportul public către Ilfov e „cauza pierderilor” și să ignori faptul că zona metropolitană funcționează ca un singur organism e o cale sigură spre blocaj, nu spre soluții. Și mai spun ceva, cu toată responsabilitatea: În loc să facem administrație, am ajuns la dispute pe care nu mi le doream. Avem premier, primar general și președinte CJ Ilfov din PNL - partidul care a avut sloganul „Modernizăm România”. Ar trebui să modernizăm, nu să ne acuzăm.   I-am spus premierului Ilie Bolojan clar: Lupt pentru Ilfov și e perfect legitim ca județul nostru să primească o cotă din IVG-ul încasat la București, pentru că Ilfovul susține zilnic Capitala prin oameni, economie și infrastructură. Domnia sa a promis o discuție aplicată, cu mine și cu primarul general al Capitalei. Din păcate, această discuție nu a mai avut loc”, a scris Thuma, pe Facebook. 

Tudor Chirilă îl desființează pe primarul Sectorului 1, fost ofițer SRI, apropiatul lui Thuma: „Așteptările mele sunt zero, mafia nu stârpește mafia”
Politică

Tudor Chirilă îl desființează pe primarul Sectorului 1, fost ofițer SRI, apropiatul lui Thuma: „Așteptările mele sunt zero, mafia nu stârpește mafia”

Tudor Chirilă îl desființează pe primarul Sectorului 1, George Tuță, fost ofițer SRI, considerat a fi apropiatul lui Hubert Thuma: „Așteptările mele sunt zero, mafia nu stârpește mafia”, a scris Chirilă într-o postare virală pe Facebook. Tuță a fost ofițer SRI în perioada în care Eduard Hellvig conducea instituția.  Citește și: Fake news: fotografiile cu interiorul luxos al avionului cu care Nicușor Dan a plecat la Washington, închiriat de la Țiriac - Boarding Pass După ninsorile de marți seara, au devenit virale postările care arată că străzile mai mici din Sectorul 1, pe care nu există transport în comun, nu au fost curățate de zăpadă. În 2025, Sectorul 1 a avut un buget de 1,6 miliarde de lei, dar nu a putut cheltui toți banii, așa că a rămas cu un excedent de 93,3 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul transparenta.eu.  Tudor Chirilă îl desființează pe primarul Sectorului 1, fost ofițer SRI, apropiatul lui Thuma „George Cristian Tuță vrăjeala cu mobilizarea pe facebook si filmulețe în care ne facem că muncim nu ține. Este în responsabilitatea operatorului de salubrizare să curețe străzile mici și mai ales trotuarele din fața diverselor instituții ale statului. Cu utilaje specifice acestor străzi pe care operatorul sau primăria ar trebui să le fi achiziționat. Eu am dezăpezit 2 ore azi în fața imobilului și cât am stat afară n-am văzut pe nimeni. Dar a oprit poliția locală să mă certe că arunc niște zăpadă pe carosabil. Mă folosesc de această ocazie ca să vă aduc aminte că aveți deja un an jumate’ și niciun proiect mare/serios pentru sectorul 1. Ah, ba da, ați vrut să ne puneți intrare în parcul Kiseleff. Dar așteptările mele sunt zero, mafia nu stârpește mafia.   Suntem cel mai bogat sector fără nicio alternativă reală la sport gratuit așa cum există în alte orașe din Europa și România. Terenuri publice fără taxă de intrare, nu există dau dacă există ajung pe-o măsea și sunt în stare proastă. Suntem cel mai bogat sector fără niciun proiect euroepean major demarat în actualul mandat. Nici măcar să luptați împotriva comasării școlilor de artă din sector nu ați fost în stare desi puteați, pe linie de partid.   Cine v-a votat, v-a votat ca alternativă la Clotide Armand. Un vot degeaba. Măcar pe vremea ei am reușit să conving primăria să facă primul pumptrack serios și corect proiectat din București. Și copiii se dau pe el. Cu biciclete și trotinete.   Aveți majoritate în consiliu. Probabil servește altor priorități. Ați putea merge la Ilie Bolojan să vă explice cum se face cu administrația locală. Sau nu vă lasă Thuma?”, a scris Chirilă, pe Facebook. 

Ministrul Dragoș Pîslaru, atac devastator la amantele, mașinile de lux, zborurile Nordis și ceasurile Rolex ale PSD
Politică

Ministrul Dragoș Pîslaru, atac devastator la amantele, mașinile de lux, zborurile Nordis și ceasurile Rolex ale PSD

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, considerat un apropiat al premieurului Bolojan, lansează, pe Facebook, un atac devastator la amantele, zborurile Nordis și ceasurile Rolex ale PSD. „Nu, nu Bolojan a dus România în gard în cele câteva luni de când e prim-ministru. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău și gașca lui experți”, a scris Pîslaru. Citește și: De ce nu iese PSD de la guvernare, dacă Bolojan e atât un premier atât de slab? El l-a tăguit pe Ilie Bolojan la postarea sa: „Dragoș Pîslaru este cu Ilie Bolojan”.  Ministrul Pîslaru, atac devastator la amantele, zborurile Nordis și ceasurile Rolex ale PSD „Zeci de politicieni habarniști ajunși peste noapte miniștri și, mai grav, prim-miniștri și-au bătut joc de banul public. Cine sunt ei? Sunt băieții ăia „deștepți”, care au lucrat toată viața la stat și cu toate astea: zboară pe la Monaco în avioane private, dar nu mai găsesc facturile; își dau jos ceasul Rolex de la mână și îl ascund în buzunar atunci când ies în conferințe de presă; conduc mașini de 100.000 de Euro, închiriate de la firma „fostei” soții; își fac vacanțele în resorturi de lux alături de amantele lor, ale căror firme sunt abonate la banul public.   O mulțime dintre acești politicieni habarniști stau astăzi bine-mersi în funcții călduțe la stat și îl critică pe Ilie Bolojan.   Adică avem, în sfârșit, unul care își pune în joc toată reputația dovedită de bun administrator ca să ne scoată din groapă și ce face politicianul nostru oportunist? Îl sabotează pe unde-l prinde, de teamă să nu crească Bolojan! Toți îi dau lecții, dar niciunul nu vrea să-i ia locul. Ca economist cu studii absolvite la London School of Economics and Political Science, Harvard Business School, Universitatea din Viena și doctor în economie din partea Academiei Române, pot să explic cât de absurd este să vă lamentați că există scădere de -0,2% cu ajustare sezonieră la o reducere de deficit de 2,6%, în condițiile în care investițiile au preluat mai toată reducerea de consum. Recesiunea e de fapt o însănătoșire dramatică a modelului de creștere economică, iar voi, din nepricepere ori viclenie, stați pe margine și vociferați că se prăbușește România.   Nu, nu Bolojan a dus România în gard în cele câteva luni de când e prim-ministru. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău și gașca lui experți.   Oamenii cinstiți și de bună-credință din România înțeleg foarte bine că este nevoie de eficiență în guvern, în primării și în administrație, că trebuie să decăpușăm companiile de stat, că am trăit prea mult timp pe datorie, că nu se mai poate să umplem instituțiile publice de nepoți și de amante.   Mesajul meu pentru acești băieți „deștepți” este cât se poate de clar: dacă nu vreți ajutați la repararea dezastrului pe care tot voi l-ați cauzat, măcar aveți decența și bunul simț să nu stați în calea celor care încearcă”, a arătat demnitarul. 

Primul penelist care-l atacă pe Bolojan, alături de PSD: „Premierul n-a făcut mare brânză”
Politică

Primul penelist care-l atacă pe Bolojan, alături de PSD: „Premierul n-a făcut mare brânză”

Primul penelist care-l atacă pe Bolojan, alături de PSD: „Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”, a scris europarlamentarul Rareș Bogdan, pe Facebook. El mai afirmă că „creșterea de taxe și tăierile fără logică, cu efect devastator asupra populației și investitorilor” și „pe americani, în loc să îi atragem și să îi curtăm și căutăm, îi înjurăm și îi sfidăm”. Citește și: De ce nu iese PSD de la guvernare, dacă Bolojan e atât un premier atât de slab? Criticile sale vin după ce INS a anunțat două trimestre consecutive de reducere a PIB-ului - definoția recesiunii tehnice - iar liderii PSD l-au atacat în valuri pe premierul PNL Ilie Bolojan. Primul penelist care-l atacă pe Bolojan, alături de PSD: „Premierul n-a făcut mare brânză” „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap! Premierul României evită cuvântul „criză economică”. Înțeleg de ce. Oficial, două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului înseamnă recesiune tehnică. Iar criza este provocată adesea de șocuri externe, cum a fost în perioada 2008-2009, în timp ce acum, problemele vin din interior. Cotentextul internațional ne-ar ajuta dacă ne-am pricepe să jucăm. Revenind la probleme: creșterea de taxe și tăierile fără logică, cu efect devastator asupra populației și investitorilor. Sper ca Ilie Bolojan să aibă un plan B sau ca planul A să se bazeze pe o strategie bine calculată, pentru că cifrele arată foarte prost.   Mă întreb, însă, cum să faci aceleași greșeli și să te aștepți la rezultate diferite? Tăierile și creșterea TVA din 2010, despre care FMI a recunoscut că au fost erori, le repetăm în 2025 și ne felicităm că am salvat economia? Anul trecut, deficitul bugetar a scăzut cu 6 miliarde de lei, sub țintă, iar pentru a atinge în 2026 ținta de 6%, ar trebui reduse 16 miliarde. De unde??   Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză. Cum, oare, sfetnicii care îi spuneau fostului premier să nu crească taxele le-au indicat premierului liberal drept soluție? Și tot ei, probabil, afirmă că scăderea consumului este normală. Nu, domnilor! Normalitatea este să ajuți antreprenorii să crească, să le oferi facilități fiscale, să nu-i împingi către munca la negru! Să reduci cota pentru sectoare cu efect de multiplicare (construcții, energie eficientă), să reduci impozite pe contul de investiții ca să ții capitalul în țară, să producă! Un regim mai prietenos pentru firmele mici, scăderea costului muncii, stabilitate și predictibilitate fiscală!   Creșterea taxelor înseamnă nenorocire! Sufoci economia, cea care plătește taxe? Pe cine ajută închiderile de firme – unele deschise de români întorși în țară, care acum își blestemă zilele – dacă încasările scad? Dimpotrivă, trebuie mai multe firme pe piață, deoarece ele înseamnă concurență, iar de aici scad și prețurile. Elementar!!   După un deceniu de creștere, piața imobiliară intră în colaps. Datoriile dezvoltatorilor au ajuns la 35 miliarde lei (dublu față de acum 10 ani), iar stocurile de apartamente nevândute au depășit 10 miliarde. În București, peste 2.300 de dezvoltatori se află în risc major de insolvență. Efectul în cascadă? Devastator!   Economia României nu se va însănătoși decât stimulând inițiativa privată, nu pedepsind-o. Iei 10 piei tot de pe calul care trage? Suntem liberali, economia nu se poate însănătoși decât prin măsuri liberale. Iar cheia este asta: reguli simple, taxe mici, cadru prietenos cu mediul privat. Egal investitori, egal capital, egal încasări.   Deficitul poate scădea fără taxe, este un lucru demonstrat! Malta, Bulgaria, Canada (exemplul clasic, de manual, dar manualul corect, nu cele din care îi citea Eugen Varga lui Stalin). Acest model de guvernare nu este liberal, ci mai degrabă socialist.   Dar... văd că un cor de lăudători de profesie încearcă să ne convingă că „e bine că e rău”. Că ar trebui să ne bucurăm, deoarece „se poate și mai rău”. Nu îi enumăr, din decență, și pentru nu a-i supune oprobriului public și rușinii de a da ochii cu vecinii și propria lor familie.   Oamenii sunt speriați și nu mai văd nici măcar luminița de la capătul tunelului lui Ciorbea!   Să revenim la guvernare liberală! Gata cu suprataxarea, suprareglementarea, statul trebuie să facă niște pași înapoi. Lasă-i să respire, domnule! Nu mai forța inflație pentru întreținerea iluziei monetare!   Nu mai anunța tăieri ca să obligi companiile să-și modifice comportamentul! Ai aflat că vine recesiunea și brusc ai anunțat investiții? Păi ce facem aici, construim Canalul Dunăre-Marea Neagră? Hei-rup?   Nu putem continua doar prin antagonizarea societății și găsirea de vinovați de serviciu într-un domeniu sau altul care să devină ținta nemulțumirilor unei populații disperate.   România are nevoie de proiecte mari și de investitori de calibru. Nu de micromanagement, de prea multe ori absurd. Trebuie să atragem în România marile fonduri atât în piața de capital, cât și specializate pe infrastructură, JP Morgan, Blackrock, Meridian, Moubadala, Vanguard si altele. Trebuie invitați în România și discutat și negociat cu ei, aceștia au capacitatea necesară și voința, plus experiența necesară de a se implica în Proiecte Mari. Energia, Agricultura, Resursele Minerale plus marile proiecte de infrastructură, aeroporturi, spitale, școli, căi ferate. România nu joacă deloc cartea independenței energetice și nici atuul unui jucător european în zona de exporturi pe gaz, energie electrică si metale rare. E nevoie să construim coridoare de interconexiune energetică cu țările din regiune, în special Balcani, dar și spre Nordul Europei, plus Ungaria și Austria.   Se pare ca deja suntem pierzători și pe oportunitatea reconstrucției Ucrainei și Siriei după războaie. Pe americani, în loc să îi atragem și să îi curtăm și căutăm, îi înjurăm și îi sfidăm. Chiar nu se înțelege că Donald Trump și republicanii conduc încă cel puțin 3 ani cea mai mare economie a lumii și cel mai important generator global de securitate? România nu își permite să joace astăzi doar cartea parteneriatelor europene. Europa este casa noastră, dar ne trebuie și amplitudine!   Politica bazata doar pe “cut cost”, fără investiții și “think big”, e ca bolnavul netratat după operație sau pur și simplu abandonat pe masa de operație. Noi suntem exact în situația în care ne batem în piept că operația a reușit. Dar dacă bolnavul nu supraviețuiește?”, a scris Rareș Bogdan. 

Un fost premier PNL și un fost premier PSD îndeamnă guvernul Bolojan să privatizeze companiile de stat
Politică

Un fost premier PNL și un fost premier PSD îndeamnă guvernul Bolojan să privatizeze companiile de stat

Un fost premier PNL, Ludovic Orban, și un fost premier PSD, Victor Ponta, îndeamnă guvernul Bolojan să privatizeze companiile de stat. Ambii au participat, azi, la evenimentul dedicat împlinirii a 15 ani de la listarea acţiunilor FP pe piaţa locală de capital. Citește și: VIDEO Primarul Robert Negoiță, pozitiv la testul pentru cocaină, pe care singur și l-a făcut la solicitarea activistului Marian Ceaușescu Un fost premier PNL și un fost premier PSD îndeamnă guvernul Bolojan să privatizeze „Eu cred că trebuie să faci cumva să vină din nou bani în România. PNRR-ul se termină în august. A fost foarte bun cât a fost. N-am luat destui bani, dar, mă rog, cât am luat au fost buni. Cum aducem banii? Mâine, de exemplu, cred că vicepremierul - e un vicepremier care se ocupă de restructurarea companiilor de stat - ar trebui să zică: haideţi să listăm. Ce nu se poate lista, haideţi să vindem. Înseamnă că nu e bun. (...) Hai să listăm. Nu luăm banii la buget, profiturile companiilor de stat, şi lăsăm banii în companiile listate să fie investiţi în mod transparent", a declarat Ponta.  „Îmi aduc aminte cu mare neplăcere că pregătisem în 2015 toată procedura pentru listarea Aeroportului Otopeni şi a Portului Constanţa. Când mă gândesc că au trecut 11 ani şi Aeroportul Otopeni arată mai rău decât acum 11 ani, iar în Portul Constanţa este mai multă corupţie decât acum 11 ani, inclusiv la faptul că de la mine până la domnul Bolojan cred că sunt 11 prim-miniştri, nu? Nu mă întrebaţi de numărul de miniştri de finanţe, de economie.(...) Dar Portul Constanţa şi Aeroportul tot acolo sunt şi tot în starea în care n-ar trebui să fie”, a mai spus fostul lider PSD. Aeroportul Otopeni și Portul Constanța sunt, de facto, controlate de PSD, prin ministerul Transporturilor.  „Singura formă reală de restructurare a companiilor de stat este privatizarea, preferabil fiind prin listarea la bursă. Trebuie să ştiţi că una dintre marile mele nerealizări a fost faptul că nu am reuşit să listez nu numai Hidroelectrica, ci şi alte companii, în mandatul meu de premier, la bursă. Am avut nişte contre extrem de dure cu Ministerul Economiei şi Energiei din vremea respectivă şi cu managementul companiei, legat de listarea la bursă”, a declarat și fostul premier PNL Orbam. El a menţionat că Aeroportul Otopeni are un masterplan de dezvoltare care a fost adoptat în 2008 şi care trebuia implementat până în 2014.De asemenea, Orban a susţinut că România a avut o perioadă de graţie în care au intrat bani în ţară, dar aceasta se va încheia în 10 ani şi, în aceste condiţii, trebuie găsite alte motoare de dezvoltare, care înseamnă listarea tuturor companiilor de stat la bursă.   

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră