Hala Laminor deveni grădină botanică cu plante exotice
Hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice, pe care elevii să o viziteze, a anunţat, marţi, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online El a precizat, într-o conferinţă de presă, că elevii vor putea veni la Hala Laminor să vadă cum cresc bananele, portocalele, lămâile, curmalele. Hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 3, în interiorul Halei Laminor vor mai fi cactuşi, bambus, leandri. Edilul a explicat că sediul primăriei va fi mutat în această clădire şi cei care vor veni la autoritatea locală vor putea vedea noua grădină botanică. "Avem nevoie de spaţiu verde, de plante şi cred că este o ocazie ca cei mici să poată vedea de aproape aceste plante care trăiesc în zone tropicale. Am găsit aceste plante la preţuri foarte mici şi vom amenaja până la sfârşitul acestui an o mini-grădină botanică", a declarat Robert Negoiţă. Citește și: Vasile Blaga, despre discuțiile PNL-PSD pentru formarea viitorului guvern: „Negociem cu șoferii PSD-iștilor de altădată”. Reacție dură din PSD Clădirea industrială Hala Laminor a fost construită în urmă cu 85 de ani şi este un monument istoric realizat după planurile marelui arhitect Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă. Clădirea a fost reabilitată de Primăria Sectorului 3, creându-se un spaţiu vitrat, acoperit, de 70.000 metri pătraţi şi o parcare subterană cu peste 1.500 de locuri, a menţionat autoritatea locală.
