miercuri 06 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: performanțe

1 articol
Eveniment

Performanțele Salubris SA, „cosmetizate”: salarii de mii de euro, cifre „umflate” și erori de calcul

Directorul Cătălin Neculau, șeful Salubris SA, recunoaște existența unor erori de raportare după ce analiza raportului de performanță pe primul trimestru din 2026 a scos la iveală indicatori „umflați” artificial. Performanțele Salubris SA „cosmetizate” Deși rezultatele reale ale companiei sunt sub țintele asumate, managementul a raportat un grad de îndeplinire de peste 80%, folosind calcule contestate și greu de justificat economic. Citește și: Ministrul Nazare a dezertat oficial din tabăra Bolojan, cerând „stabilitate și predictibilitate”. Surse: este potențial premier PSD-PNL Situația ridică semne de întrebare privind modul în care sunt întocmite documentele oficiale ale uneia dintre cele mai importante societăți aflate în subordinea Consiliul Local Iași. În condițiile în care directorul încasează un salariu de peste 5.000 de euro lunar din bani publici, controversele privind raportările financiare și de performanță pun presiune pe conducerea companiei de salubritate din Iași. Continuarea, în Ziarul de Iași

Performanțele Salubris SA, „cosmetizate” (sursa: ziaruldeiasi.ro)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră