marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: pedeapsa cu moartea

2 articole
Internațional

Pedeapsa cu moartea pentru teroriști devine lege în Israel: actul normativ vizează palestinienii

Parlamentul israelian, Knesset, a adoptat luni seară o lege controversată care introduce „pedeapsa cu moartea pentru teroriști”, un act normativ criticat pentru caracterul său discriminatoriu, în special față de palestinieni. Legea a fost adoptată în a treia lectură cu 62 de voturi „pentru” și 48 „împotrivă”, fiind susținută inclusiv de premierul Benjamin Netanyahu. Ce prevede noua lege adoptată de Knesset Textul legislativ stabilește că orice persoană care „cauzează intenționat moartea alteia în scopul de a aduce atingere unui cetățean sau rezident israelian, cu intenția de a pune capăt existenței Statului Israel” poate fi condamnată la moarte sau la închisoare pe viață. Citește și: EXCLUSIV Ce a făcut Arafat pentru medicii care ar fi fost angajați fictiv la DSU. Cine sunt medicii În cazul palestinienilor din Cisiordania, legea introduce o prevedere suplimentară: pedeapsa cu moartea devine sancțiunea implicită dacă fapta este calificată drept act de terorism de către justiția militară israeliană. Reacții dure: ONG-urile contestă legea la Curtea Supremă La doar câteva minute după adoptarea legii, Asociația pentru Drepturile Civile în Israel (ACRI) a anunțat că a depus un recurs la Curtea Supremă. Organizația susține că legea este „neconstituțională, discriminatorie prin natură și, pentru palestinienii din Cisiordania, adoptată fără bază juridică”. Critici similare au fost formulate anterior și de Amnesty International, care a avertizat că legea ar putea extinde aplicarea pedepsei capitale într-un mod discriminatoriu împotriva palestinienilor. Sisteme diferite de justiție în Cisiordania Israel ocupă Cisiordania din 1967, iar în acest teritoriu există un sistem juridic dual. Palestinienii sunt judecați de tribunale militare israeliene. Coloniștii israelieni sunt judecați de tribunale civile. Noua lege ar accentua aceste diferențe, prin introducerea pedepsei cu moartea ca sancțiune standard în anumite cazuri pentru palestinieni. Potrivit actului normativ, pedeapsa capitală ar urma să fie aplicată în termen de 90 de zile de la condamnarea definitivă, cu posibilitatea unei amânări de până la 180 de zile. Pedeapsa cu moartea în Israel: rar aplicată Deși pedeapsa cu moartea există în legislația israeliană, aceasta a fost aplicată doar de două ori. În 1948, pentru un militar acuzat de înaltă trădare și în 1962, când criminalul nazist Adolf Eichmann a fost executat.

Israel, pedeapsa cu moartea pentru teroriști (sursa: Facebook/Benjamin Netanyahu)
Israel dezbate pedeapsa cu moartea pentru teroriști (sursa: Facebook/Benjamin Netanyahu)
Internațional

Israel vrea introducerea pedepsei cu moartea pentru teroriști (proiect de lege)

Comisia pentru securitate naţională a Parlamentului israelian (Knesset) a votat luni în favoarea unui proiect de lege care prevede introducerea pedepsei cu moartea pentru autorii atacurilor considerate „teroriste”. Inițiativa este susținută public de ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir. Amendament la Codul penal, următorul pas: votul în plen Comisia a adoptat un amendament la Codul penal care va fi transmis acum plenului parlamentului pentru vot în primă lectură. Citește și: Lector UBB Cluj către magistrați: „Dacă zicem să am slujbă bună, niște bani și pensie, suntem morți” În Israel, o lege intră în vigoare doar după aprobarea în a treia lectură, parcurgând etapele procedurale parlamentare. Sprijin politic din partea executivului Potrivit declaraţiilor publice, premierul Benjamin Netanyahu ar susţine iniţiativa, iar mediatorul israelian pentru ostatici, Gal Hirsch, a confirmat sprijinul executivului pentru măsură. Nota explicativă a comisiei susţine că scopul proiectului este eliminarea terorismului „de la rădăcină” şi crearea unui factor de descurajare puternic. Textul juridic precizează că un autor de atac considerat terorist şi găsit vinovat de omor motivat de rasism sau ură ar urma să fie condamnat la moarte, pedeapsa nefiind prevăzută ca opţională. Inițiatorul și presiunile politice din coaliţie Proiectul a fost înaintat de un parlamentar din formaţiunea Otzma Yehudit, apropiată ministrului Itamar Ben Gvir. Ministrul a pus presiune politică asupra coaliţiei, afirmând că nu va mai susţine majoritatea de dreapta condusă de Netanyahu dacă textul nu este supus votului până la data de 9 noiembrie. Controverse și context mediatic Ben Gvir a publicat recent o înregistrare video în care apare în faţa unor prizonieri palestinieni — material care a stârnit reacţii publice. Declaraţiile sale categorice — că orice „terorist” merită o singură pedeapsă, cea capitală — accentuează tensiunile politice şi discursul securitar din cadrul coaliţiei guvernamentale. Următorii paşi procedurali Proiectul urmează traseul parlamentar: dezbatere în plen, voturi successive şi, în eventualitatea unei aprobări finale, promulgarea de către preşedinte. Până la adoptarea finală, iniţiativa rămâne însă doar o propunere legislativă care va trece prin multiple etape şi controverse politice şi juridice.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră