vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: parlamentare

28 articole
Politică

Fără candidați parlamentari penali, susține PSD

Fără candidați parlamentari penali, susține PSD. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunțat marți că listele de candidați pentru alegerile parlamentare vor fi reevaluate. Fără candidați parlamentari penali, susține PSD Această decizie vine după ce Consiliul Politic Național al partidului a hotărât să nu includă persoane care au fost trimise în judecată pentru fapte de corupție, fapte asimilate corupției sau incompatibilități. Citește și: Averea inexplicabil de mare a polițistului lui Băluță care l-a respins pe Nicușor Dan în Piața Unirii și a sunat la 112. Soția, fără venituri ani întregi, lucrează la Primăria Sectorului 4 Măsura are scopul de a asigura integritatea candidaților PSD și de a consolida încrederea electoratului în formațiune. Declarația lui Romașcanu "A avut loc acum câteva minute un Consiliu Politic Naţional strict pe teme organizatorice. Principalul vot care s-a dat astăzi a fost acela obţinut în unanimitate de a nu avea pe liste candidaţi care au probleme în justiţie. Iniţial a fost vorba să nu existe acţiuni în justiţie legate de problemele de corupţie sau cele asimilate acestora, am extins această chestiune şi către zonele de incompatibilitate. (...) Există persoane care s-au retras deja de pe liste, persoane notorii pe care le ştiţi deja, dar există solicitarea din partea conducerii partidului, în urma votului de astăzi, ca toate lumea, preşedinţii de organizaţii, să facă o reevaluare a listelor şi să ia măsuri de retragere acolo unde se vor găsi cazuri. Din ceea ce se ştie la nivel central nu există altele, dar trebuie reluate pentru a nu avea niciun fel de problemă", a spus Romaşcanu, la sediul central al PSD. Acesta a adăugat că PSD va veni în faţa alegătorilor cu liste formate din oameni care nu au niciun fel de probleme în justiţie "de niciun fel de natură"

Fără candidați parlamentari penali, susține PSD (sursa: Faccebook/Adrian Ionut Chesnoiu)
După ce l-a comparat pe Ciolacu cu Churchill, Stoiciu și-a primit tainul Foto: Facebook
Politică

După ce comparat Ciolacu cu Churchill, Stoiciu și-a primit tainul

După ce l-a comparat pe președintele PSD Marcel Ciolacu cu premierul britanic Winston Churchill, Victoria Stoiciu și-a primit tainul: ea va fi senatoare PSD de Vaslui, pe locul ocupat în această legislatură de soția lui Dumitru Buzatu, Gabriela Crețu. Azi, organizația județeană PSD din Vaslui a stabilit listele de candidați la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Citește și: Antisemiții PSD pe care propriul partid se face că nu-i vede: „Jidanii care conduc România după 1989”, scria un primar PSD pe Facebook Victoria Stoiciu este acum consilier al premierului Marcel Ciolacu și vicepreședinte al PSD. După ce l-a comparat pe Ciolacu cu Churchill, Stoiciu și-a primit tainul „Istoria e plină de oameni cu rezultate școlare mediocre, dar care au fost politicieni brilianți și au făcut diferența în destinul unor popoare. Unul dintre ei e Winston Churchill, care era un elev mediocru și foarte problematic. De asemenea, istoria abundă de politicieni cu studii universitare și chiar doctorate, care și-au condus popoarele către dezastre. Unul dintre ei e fix Boris Yeltsin, sub care economia Rusiei a fost aruncată în haos, dar a carui conducere a reprezentat epoca de aur pentru oligarhii rusi”, scria ea în plină dezbatere despre bacalaureatul lui Marcel Ciolacu. Pe listele PSD din Vaslui la Camera Deputaților primul pe liste este Adrian Solomon, care conduce organizația județeană a partidului, urmat de Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui și Eduard Popica, actual deputat.

Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr.2 Foto: Captură video
Politică

Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr.2

Cum îi ajută PSD pe George Simion și AUR să ajungă nr.2 atât la prezidențiale, cât și la parlamentare: de la mobilizarea lui Becali la eliminarea lui Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, formațiunea lui Marcel Ciolacu depune un efort concentrat pentru a-i ajuta pe extremiștii anti-europeni. Citește și: EXCLUSIV Exarhu nu poate invoca GDPR când vine vorba de mașina cu care circulă: BMW-ul nu este proprietatea sa, persoană fizică, ci a unei firme, persoană juridică, plătit în leasing Cum îi ajută PSD pe Simion și AUR să ajungă nr.2 Potrivit unor surse din PSD, strategul campaniei lui Ciolacu este fostul secretar general al PSD Viorel Hrebenciuc. Acesta este obligat să stea în umbră, pentru că a stat la închisoare după o condamnare pentru corupție. Hrebenciuc este cel care a gândit planul de susținere a lui Simion, pentru a-l împinge în turul II al prezidențialelor. Al doilea personaj cheie în strategia PSD este Florin Iordache - acum șef al Consiliului Legislativ, dar, de fapt, placa turnantă în relația cu magistrații apropiați PSD - care a pregătit planul de eliminare a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială cu ajutorul celor patru judecători CCR controlați de PSD, plus cel al UDMR. Cum îl împinge PSD pe George Simion în turul II: cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc, prietenul lui Becali, latifundiarul din Pipera a fost convins să candideze pentru AUR, eventual să și sponsorizeze campania. În schimb, Ciolacu îl va ajuta, după alegeri, să primească marca Steaua. filiale ale PSD vor „ceda” voturi către Simion, în turul I al prezidențialelor, după modelul deja folosit pentru a ajuta UDMR să treacă pragul de 5% la europarlamentare și parlamentare. Cinci judecători PSD și UDMR din CCR au eliminat-o pe Șoșoacă din competiție, pentru ca voturile ei - sau măcar o parte din acestea - să-l ajute pe Simion să ajungă în turul II. O primă miză a acestui sprijin acordat AUR este ca Simion să ajungă în turul II al prezidențialelor. AUR va crește masiv și în Parlament Însă PSD ajută astfel AUR să fie a doua formațiune parlamentară, fiindcă va beneficia de valul de simpatie generat de intrarea lui Simion în turul II al prezidențialelor și va colecta, foarte probabil, și voturi ale SOS România. Turul I al prezidențialelor este cu o săptămână înainte de parlamentare, deci primii doi clasați vor trage puternic în sus partidele care-i susțin. În august, întrebat despre o posibilă alianță PSD-AUR la guvernare după alegeri, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, prieten bun cu Ciolacu, a spus la Digi 24 că „toate variantele sunt posibile”. Ulterior, premierul Ciolacu a respins această variantă. Surse politice susțin că scenariul unei guvernări PSD-AUR este tot mai realist. Dacă Ciolacu ajunge președintele României și își respectă angajamentul din campanie de a pune premier de la altă formațiune politică, nu ar fi exclus ca viitorul șef al Guvernului să fie desemnat de AUR.

Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile

Premierul Marcel Ciolacu va acorda oamenilor lui Dan Voiculescu 6-7 locuri eligibile pe listele de candidați PSD, afirmă surse politice. Citește și: După fabulosul dar de nuntă, de 400.000 de euro, George Simion a dat lovitura și cu darul de la botezul copilului său: cât două case auriste Și în legislatura 2020-2024 Dan Voiculescu și-a plasat clienții politici din PUSL, formațiunea politică pe care o controlează, pe listele PSD, dar patronul, de facto, al Antenei 3 a avut doar patru deputați, unul dintre aceștia fiind Vlad Piedone Popescu, fiul primarului Sectorului 5. Ciolacu va acorda oamenilor lui Voiculescu locuri eligibile Acum, Vlad Piedone Popescu a fost ales primar al Sectorului 5, iar tatăl său ar urma să fie senator de Giurgiu, ales pe listele PSD. Alte două poziții eligibile primite de PUSL vor fi la București, locul șapte la Senat și opt la Camera Deputaților, tot pe listele PSD. Dan Voiculescu a scris pe blogul său că el personal nu va candida. Știrile pozitive despre Marcel Ciolacu au explodat pe site-ul Antenei 3 în ultimele săptămâni: „«Nicio creștere de taxe în 2025», anunță PSD. Cum vrea să convingă Guvernul Comisia Europeană că poate reduce deficitul în 7 ani”, „Marcel Ciolacu spune ce face ca să nu cadă în tentaţia puterii: «Nu am yesmeni. Mihai Tudose nu e un om comod, e un calvar»" sau „Politicile Guvernului social-democrat aduc un nou record de români angajați. Peste 5.36 milioane de salariați în mandatul Ciolacu”.

Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare

Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare. Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, a declarat că o decizie privind o candidatură a lui Victor Ponta pe listele social-democraţilor la alegerile parlamentare urmează să fie decisă în forurile de conducere ale partidului, subliniind că acesta "nu a fost un premier slab". Ponta, Piedone, candidați PSD pentru parlamentare "E o propunere venită de la organizaţia de la Dâmboviţa şi vom vedea ce decizie vom lua în biroul permanent al partidului", a declarat Ciolacu, marţi seară, la Digi 24. Citește și: EXCLUSIV Avere de polițist de provincie: două vile, două apartamente, opt case de vacanță, terenuri, spațiu comercial, Porsche Cayenne. Explicația DNA: afaceri ilegale prin interpuși cu bani UE "Victor Ponta să ştiţi că nu a fost un premier slab. Victor Ponta a pierdut nişte alegeri, din punctul meu de vedere, din cauza imaturităţii politice pe care o avea în acel moment şi a felului său de a fi mai arogant decât acceptă români. Victor Ponta n-a fost un premier prost", a adăugat acesta. Întrebat dacă este de acord cu o afirmaţie făcută de fostul premier, potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis "a fost pus pentru a respecta cerinţele unora din exterior, nu interesele României", Marcel Ciolacu a răspuns că Ponta este responsabil pentru propriile declaraţii. "Pe mine mă interesează Victor Ponta dacă a făcut de râs România şi n-a făcut-o. Dacă guvernul condus de el a dăunat României şi n-a dăunat şi dacă e un om de stânga. În rest, declaraţiile sale politice, e responsabil ", a declarat Ciolacu. Piedone nu e "interlop", ci "om de stângă" Pe de altă parte, în legătură cu posibilitatea ca lista PSD Giurgiu pentru Senat să fie deschisă de Cristian Popescu Piedone, liderul social-democrat a punctat că Piedone este "un om de stânga", nu "vreun interlop", dar nu a fost luată încă o decizie. "Adunaţi toate voturile doamnei Gabriela Firea, domnului Piedone, candidatului PNL şi veţi vedea că n-ar fi ajuns să-l bată pe Nicuşor Dan. Asta ca şi o constatare, aşa, contabilicească. Cristian Popescu Piedone este un om de stânga. Eu n-am auzit, nu-i vreun interlop, e un om mai colorat. Nu am luat o decizie încă în ceea ce priveşte candidatura sa. Vom lua o decizie. Nu candidează, după cum aţi spus şi dumneavoastră. Dacă e să luăm decizia, este dacă va candida la Giurgiu sau nu. Deci nu va candida în Bucureşti ", a declarat Ciolacu.

Parada militară de 1 Decembrie ar putea fi mutată Foto: Ziua de Cluj
Politică

Parada militară de 1 Decembrie ar putea fi mutată

Parada militară de 1 Decembrie, când se sărbătorește Ziua Națională a României, ar putea fi mutată pe 30 noiembrie, pentru a nu interfera cu alegerile, arată Antena 3. Duminică, 1 decembrie, ar urma să aibă loc alegerile parlamentare. Alegerile prezidențiale sunt planificate pentru 24 noiembrie - turul I - și 8 decembrie, turul II. Citește și: Climatologul ANM Roxana Bojariu a avertizat încă de marți, 24 septembrie, că nu există ciclonul/furtuna Ashley: „Nu răspândiți mai departe” În plus, fasolea cu ciolan ar putea fi suspendată, ca să nu fie considerată mită electorală, mai arată acestpost de televiziune. Parada militară de 1 Decembrie ar putea fi mutată „Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în 30 noiembrie pentru că majoritatea celor care participă sunt și candidați la alegerile parlamentare care au loc în aceeași zi. Așadar, sunt discuții neoficiale între Ministerul Apărării și Cotroceni pentru posibila schimbare a ceremoniilor, potrivit unor surse Antena 3 CNN. Administrația Prezidențială susține că în acest moment, data e neschimbată, 1 decembrie, potrivit acelorași surse”, arată acest post. Aproape toți politicienii care vor participa la paradele militare din București și din provincie vor fi candidați sau vor fi implicați în campania electorală. Chiar și primarii aleși la 9 iunie vor fi angrenați în susținerea partidului din care fac parte.

Ciucă, despre proiectul PNL și Iohannis (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Eveniment

Ciucă, despre proiectul PNL și Iohannis

Ciucă, despre proiectul PNL și Iohannis. Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a explicat miercuri faptul că proiectul liberalilor care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare vine să restabilească un drept democratic al fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales, menţionând că Iohannis are o experienţă în politica externă şi de apărare, care "nu se iroseşte", ci "trebuie valorificată într-un anume fel". Ciucă, despre proiectul PNL și Iohannis "Decizia aceasta vine să restabilească un drept democratic, şi anume dreptul fiecărui cetăţean de a alege şi de a fi ales. Nu este vorba doar de preşedintele Iohannis, nu vorbim de persoană, vorbim de dreptul absolut democratic al unui cetăţean să aleagă şi să fie ales. Ca atare, în momentul de faţă, restabilim acest drept, această libertate", a afirmat Ciucă, la ProTv, întrebat în legătură cu acest proiect legislativ. Citește și: VIDEO Imagini spectaculoase după ce ucrainenii au distrus un depozit uriaș de muniție. Explozia, perfect vizibilă din satelit Întrebat de ce PNL a depus acum acest proiect, Ciucă a răspuns că, de fiecare dată, PNL a valorificat toată experienţa acumulată de liderii partidului. "La toate evenimentele politice care au avut loc în anul acesta am considerat că este momentul să venim cu o astfel de decizie, ţinând cont că noi, Partidul Naţional Liberal, de fiecare dată, şi dacă vă uitaţi şi în statutul nostru, am valorificat toată experienţa acumulată de către liderii partidului. Nu avem niciun lider de partid care să nu fie în Biroul Politic Naţional", a spus Ciucă. Teama pentru șomajul președintelui Întrebat dacă există teama că preşedintele Iohannis rămâne fără "un job" în politică, Ciucă a spus: "Nu este vorba de job, este chestiunea că nu-i dăm un job, ci românii, dacă îl vor alege, înseamnă că domnia sa va face parte din viitorul Parlament, dacă va decide să candideze". Liderul PNL a precizat că, "în momentul de faţă, este vorba doar despre reabilitarea unui drept constituţional absolut democratic pentru un cetăţean, atât timp cât nu este condamnat, nu încalcă niciun fel de reglementare constituţională". Iohannis, "un președinte cinstit" Despre faptul că prezenţa lui Klaus Iohannis ajută cu ceva PNL, Nicolae Ciucă a menţionat că a fost un preşedinte cinstit şi a avut un comportament absolut democratic şi are o experienţă care trebuie valorificată. "Preşedintele Iohannis - n-am avut niciodată niciun fel de limitare să spun despre domnia sa două lucruri absolut esenţiale: a fost un preşedinte cinstit şi a avut un comportament absolut democratic, a avut o experienţă şi are o experienţă în politica externă şi în tot ceea ce înseamnă spectrul problemelor de apărare, motiv pentru care o astfel de experienţă nu se iroseşte, ea trebuie valorificată într-un anume fel", a explicat Ciucă. Absențele lui Iohannis Întrebat în legătură cu faptul că oamenii ar considera că preşedintele a fost absent, cel puţin în ultima perioadă, şi a scăzut în încredere, Ciucă a răspuns: "La fel ca la partidele aflate la guvernare, şi la preşedinţii aflaţi în funcţie apare acea eroare generată de timpul petrecut în funcţie şi, în momentul de faţă, sigur există şi obiectivism şi subiectivism în analizarea unei persoane care a îndeplinit o anumită funcţie". "Nu trebuie să se irosească nimeni. Noi nu trebuie să irosim. De ce atât de multă, cum să spun, deznădejde şi de ce atât de multă discordie între noi? Putem să fim şi noi uniţi şi să luăm... (...) Preafericitul Augustin zice să preţuim oamenii după aurul lor, nu după noroiul lor", a adăugat Nicolae Ciucă. Propunerea legislativă a PNL Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, propunerea legislativă prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţă la alegerile parlamentare. Miercuri, Biroul permanent al Senatului a transmis instituţiilor avizatoare - Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul Economic şi Social - proiectul de lege al PNL prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent, pe listele unui partid sau a unei alianţe la alegerile parlamentare.

Acuzații de furt în USR Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Acuzații de furt în USR Iași

Acuzații de furt în USR Iași. Membrii USR Iași și-au stabilit până aseară candidații la alegerile parlamentare de la 1 Decembrie. Acuzații de furt în USR Iași Pe listă s-au înscris nouă aspiranți la mandatele de senator și 17 pentru cele de deputat. Citește și: OFICIAL Nici un dig împotriva inundațiilor din România nu are autorizație de funcționare în condiții de siguranță. Infrastructura de protecție împotriva apelor, abandonată de stat Spre deosebire de candidaturile de la PNL, niciun nume nu s-a regăsit pe ambele liste. Pe primul loc în lista pentru Senat este Marius Bodea (în prezent, senator USR), urmat de Irina Dobrin (avocat), de Răzvan Socolov (medic, profesor universitar, dar și consilier județean) și Marian Ghitonic (antreprenor). Eligibil este considerat doar primul loc. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Va candida Piedone pe listele PSD? (sursa: Facebook/Cristian Popescu Piedone)
Eveniment

Va candida Piedone pe listele PSD?

Va candida Piedone pe listele PSD? Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută în localitatea prahoveană Cornu, că se poartă discuţii în interiorul partidului despre o eventuală candidatură a lui Cristian Popescu Piedone pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. Va candida Piedone pe listele PSD? Marcel Ciolacu a efectuat, sâmbătă, o vizită la Şcoala Gimnazială "Profesor Cristea Stănescu" din comuna Cornu pentru a vedea stadiul pregătirii acesteia pentru noul an şcolar. Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului, tupeu colosal în legătură cu recalcularea pensiilor: Analizăm criticile formulate, vă anunțăm noi când e ceva În timpul vizitei acesta a declarat că se poartă discuţii în interiorul partidului despre o eventuală candidatură a lui Cristian Popescu Piedone pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. "Am discutat cu preşedinta organizaţiei de Bucureşti, nu am discutat cu preşedinţii organizaţiilor de sector. Este a doua regională pe care o facem. (...) Haideţi să vedem! E o discuţie pe care o avem în interiorul partidului", a spus liderul PSD, fiind întrebat despre candidatura fostului primar al sectorului 5 pe lista PSD pentru parlamentare.

USR București decide listele pentru parlamentare (sursa: Facebook/Clotilde Armand)
Eveniment

USR București decide listele pentru parlamentare

USR București decide listele pentru parlamentare. Claudiu Năsui, Cristina Prună, Clotilde Armand şi Cristian Ghinea deschid listele USR Bucureşti pentru alegerile parlamentare. USR București decide listele pentru parlamentare Filiala a finalizat marţi seara, în cadrul Conferinţei Municipale, procesul intern de desemnare a candidaţilor pentru alegerile din 1 decembrie. Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premier Printre candidaţi se numără foşti miniştri şi primari, actuali deputaţi şi senatori, precum şi tineri profesionişti, antreprenori şi militanţi pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, reiese dintr-un comunicat transmis de USR Bucureşti. Lista candidaților Lista candidaţilor USR Bucureşti pentru Camera Deputaţilor este deschisă de: Năsui Claudiu, Prună Cristina Mădălina, Mihaiu Radu, Buzoianu Diana Anda, Stoica Diana, Ţoiu Oana Silvia, Dimitriu Alexandru Paul, Stoica Alin-Bogdan, Seidler Cristian Gabriel, Badea Mihai Alexandru, Neagu Denisa Elena, Covaci Florin, Apostol Alin Gabriel, Saca Petru, Stoian Teodora. Lista candidaţilor USR Bucureşti pentru Senat este deschisă de: Armand Clotilde, Ghinea Cristian, Pălărie Ştefan, Alexandru Violeta, Spătaru Simona, Săniuţă Adina, Iordache Sabo Anca Alexandra. "Trimitem în Parlament oameni care au demonstrat deja că pot schimba lucrurile în bine în societate: fie prin activitatea lor, fie prin implicarea lor în problemele comunităţii, fie prin leadershipul lor în domeniile în care activează. Le mulţumesc colegilor din USR Bucureşti care au ales oameni ale căror competenţă, integritate şi angajament mă fac să fiu mândru. Ne dorim să construim un viitor mai bun pentru Bucureşti şi pentru România. Echipa pe care o propunem reflectă această viziune", a declarat preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Ciucă spune prezidențialele ar putea fi mutate lângă parlamentare

Președintele PNL Nicolae Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate iar, lângă parlamentare. Însă, acum câteva zile, președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, respingea această variantă. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor Ciucă spune că prezidențialele ar putea fi mutate lângă parlamentare „În momentul de faţă nu există încă o hotărâre de Guvern care să stabilească data alegerilor, poate să intre în discuţie şi să analizăm să vedem care sunt părţile bune, care sunt părţile mai puţin bune vizavi de o campanie în timp de vară sau să le ducem acolo unde într-adevăr au fost de-a lungul timpului, aproape de alegerile parlamentare", a afirmat Ciucă, întrebat dacă data alegerilor prezidenţiale va rămâne în septembrie, cum s-a stabilit în coaliţie, sau se va reveni şi vor fi la termen în decembrie. „Am multe defecte, dar eu am făcut o distincţie clară între lider politic şi prim-ministru. Am zis foarte clar - «eu când voi ieşi din funcţia de prim-ministru, că sunt comasate, că nu sunt comasate, vreau să anunţ românilor întregul calendar. Aşa este corect, aşa este normal, fiindă există o competiţie. Rolul meu ca prim-ministru e de a avea o predictibilitate pentru toţi candidaţii. Pe 15 şi 29 septembrie vom avea alegeri pentru funcţia de preşedinte şi pe 8 sau 9 decembrie sunt alegeri parlamentare. Sunt şi acele proceduri legale, pentru că noul preşedinte trebuie să convoace în 20 de zile noul Parlament. Ştiţi că actualul preşedinte şi Parlamentul îşi termină mandatul pe 21 decembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, la DC News.

Ciolacu anunță calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale Foto: Facebook
Politică

Ciolacu anunță calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale

Premierul Marcel Ciolacu anunță calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale, ignorând complet solicitările PNL de comasare. El a oferit această informație într-un interviu pentru Antena 3, la Washington DC. Potrivit premierului, primul tur al prezidențialelor ar avea loc în ultima duminică din noiembrie, după care ar urma, duminica următoare, alegerile parlamentare, iar peste încă o săptămână ar fi turul II al prezidențialelor. Citește și: FOTO Cine este feblețea lui Ciolacu, ale cărei legături cu statul încep să apară: poza seminud la 17 ani, s-a măritat cu Robert Negoiță la 22 de ani, iar la 27 de ani cu „Mădălin de la Giurgiu” Problema ar fi că alegerile parlamentare ar avea loc pe 1 decembrie, zi liberă și în care s-ar putea estima o rată uriașă de absenteiști. Ciolacu anunță calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale „Alegerile prezidențiale se fac pe lege. La sfârșitul lunii noiembrie vor avea loc alegerile generale și prezidențiale. În ultima duminică din noiembrie ar trebui să aibă loc primul tur, apoi alegerile parlamentare, apoi turul doi”, a spus Ciolacu. Dacă acest calendar va fi adoptat, datele exacte ale alegerilor vor fi: 24 noiembrie 2024 - turul I al prezidențialelor, 1 decembrie - alegeri parlamentare și 8 decembrie - alegeri prezidențiale, turul II. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că sunt "cât se poate de obositoare" cinci rânduri de alegeri într-un singur an şi a subliniat că o comasare a unora dintre alegeri "este şi legal, şi benefic, şi economic". Întrebat dacă alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc după turul al doilea al prezidenţialelor sau între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, Ciucă a răspuns că există riscul ca, la finalul a cinci rânduri de alegeri, oamenii să se simtă "sătui" şi "uzaţi" de campania electorală şi să nu se mai prezinte la urne.

Coaliția lui Macron a pierdut alegerile parlamentare (sursa: Facebook/EmmanuelMacron)
Internațional

Coaliția lui Macron a pierdut alegerile parlamentare

Coaliția lui Macron a pierdut alegerile parlamentare. Președintele francez va trebui să lupte pentru reformele promise, după ce rivalii de extremă-stânga și de extremă-dreapta au înregistrat câștiguri istorice. Președintele francez Emmanuel Macron se va confrunta cu cinci ani de blocaj potențial tumultuos, după ce alianța sa centristă nu a obținut majoritatea absolută în turul de scrutin parlamentar de duminică, la doar câteva săptămâni după ce a fost reales la Elysée. Coaliția lui Macron a pierdut alegerile parlamentare Alegătorii s-au pronunțat masiv în favoarea Raliului Național de extremă dreapta și a coaliției de stânga NUPES, privându-l pe Macron de o majoritate guvernamentală. Coaliția Ensemble a lui Macron a obținut 245 de locuri, față de 345 în camera demisionară, potrivit rezultatelor finale. NUPES, condusă de focșăneanul de extremă-stânga Jean-Luc Mélenchon a obținut 131 de locuri, în timp ce Raliul Național al lui Marine Le Pen pleacă cu 89 de locuri. Citește și: Noul şef al Statului Major al armatei britanice sugerează că războiul se va extinde pe continent: Trebuie să pregătim forţele armate să lupte în Europa încă o dată Votul din turul doi determină componența Adunării Naționale, camera inferioară a parlamentului. În primul tur de scrutin de duminica trecută, coaliția de partide a lui Macron a fost la egalitate cu alianța NUPES, ceea ce a stârnit îngrijorarea unora din tabăra lui Macron că popularitatea președintelui francez este în scădere bruscă. Duminică, susținătorii lui Macron au fost lăsați să se clatine după ce mai mulți oameni importanți din partid, inclusiv președintele Adunării Naționale, Richard Ferrand, și Christophe Castaner, biciul partidului lui Macron în camera ieșită, și-au pierdut locurile. Ministrul Sănătății, Brigitte Bourguignon, și ministrul Mediului, Amélie de Montchalin, și-au pierdut, de asemenea, locurile - ceea ce va forța probabil demisiile lor, așa cum a fost convenția încă din epoca Sarkozy, potrivit Politico. Noul prim-ministru desemnat, Elisabeth Borne, care și-a câștigat locul în Normandia cu o mică majoritate, a declarat că Ensemble va lucra pentru a-și lărgi sprijinul în parlament și pentru a construi o "majoritate de acțiune". În aprilie, Macron a câștigat un al doilea mandat cu 59% din voturi, față de 41% pentru Le Pen. Mélenchon, care s-a clasat pe locul al treilea, l-a acuzat pe Macron că a fost ales prin neprezentare și a promis că îl va contesta la alegerile parlamentare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră