vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: parchet militar

1 articol
Eveniment

Parchetul militar investighează tragedia de la Sulina: conducătorul ambarcațiunii, reținut

Conducătorul ambarcațiunii răsturnate la Sulina, reținut. Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus reținerea conducătorului ambarcațiunii implicate în tragicul accident naval produs la Sulina, în urma căruia patru persoane, inclusiv un copil, și-au pierdut viața. Bărbatul, încadrat ca soldat în Sulina, este acuzat de ucidere din culpă și va fi prezentat Tribunalului Militar București cu propunere de arestare preventivă. Conducătorul ambarcațiunii răsturnate la Sulina, reținut Potrivit procurorilor, în data de 28 iulie 2025, în jurul orei 18:00, inculpatul I.C.A. a părăsit Portul Sulina la bordul unei ambarcațiuni de agrement Corsar 850 Tour, având 14 persoane la bord, deși condițiile meteorologice erau nefavorabile. Citește și: Cine administrează banii luați de la pensionari pentru CNAS: ex-general SRI, medic PNL, personaje fără CV În jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, între digul de nord și epava Turgut S., ambarcațiunea s-a răsturnat din cauza valurilor mari, provocând moartea a patru persoane. Trei încălcări grave ale regulamentului de navigație Parchetul Militar indică trei abateri esențiale ale conducătorului ambarcațiunii: A transportat 14 persoane, deși limita maximă admisă era de 12, conform certificatului ambarcațiunii de agrement; A ignorat obligațiile de vigilență prevăzute de regulamentul de navigație pe Dunăre, părăsind portul în condiții meteorologice nefavorabile; A pătruns în zona apelor mării teritoriale cu o ambarcațiune destinată doar navigației pe căi interioare. Mobilizare amplă de salvare și sprijin din partea localnicilor Accidentul a avut loc în apropierea epavei „Turgut S.”, imediat după ieșirea prin Bara Sulina, pe fondul unor valuri de 1,5–2 metri. La scurt timp după incident, autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare și salvare. Au intervenit echipaje ale Căpităniei Portului Tulcea, ISU Tulcea, ARSVOM, Poliției Transporturi și Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea. Eforturile acestora au fost completate de mai mulți localnici, care au venit cu ambarcațiuni proprii. Bilanț tragic: patru persoane decedate Toate cele 14 persoane de la bord au fost scoase din apă, însă patru dintre ele, inclusiv un copil, au fost declarate decedate de echipajele medicale. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile iau în calcul măsuri ferme împotriva celor care pun în pericol siguranța pe apă.

Conducătorul ambarcațiunii răsturnate la Sulina, reținut (sursa: Facebook/Mircea Fechet)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră