duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: panou fotovoltaic

1 articol
Politică

Fostul activist PCR Petre Daea face glume

Fostul activist PCR Petre Daea face glume, la Antena 3: „Tot timpul fac balet cu mintea. Să ştiţi că fac balet cu mintea tot timpul pentru că o am la mine. Nu obosesc”. În perioada 1976 – 1979, Petre Daea a urmat „cursurile universității politice și de partid“ (Ștefan Gheorghiu - n.red.), iar între 1982 – 1983 el s-a perfecționat la Institutul Central de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economia și Administrația de Stat, o altă școală de pregătire ideologică a PCR. În 2019, Liviu Dragnea îi spunea că este „cel mai bun ministru din Guvern”. În prezent, Daea este și pensionar special, beneficiind de indemnizație de fost parlamentar. Fostul activist PCR Petre Daea face glume Acum, la Antena 3, actualul ministru al Agriculturii a susținut că muncește de dimineața până noaptea. „Eu sunt ca panoul fotovoltaic. Mă încarc dacă e soare, iar noaptea am energie de peste zi. Aşa că nu stau deloc. Funcţionez tot timpul cu gândul că îmi fac datoria faţă de misiunea pe care mi-au încredinţat-o, prin decizie politică, prin decizie administrativă, prin orice. În momentul când te-ai aşezat pe scaunul răspunderii ministeriale să ştii că eşti responsabil pentru tot, iar tu eşti primul lucrător în minister şi nu altceva”, s-a lăudat fostul amic politic al lui Liviu Dragnea, citat de news.ro. Citește și: Antena 3, maraton propagandistic pentru Petre Daea. Titluri: „Daea, surprins noaptea în lanul de porumb”, „De trei ori subvenția” sau „M-ați pierdut pe câmp” El a precizat că ştie să gătească, însă nu are timp. „Ştiu să gătesc, dar nu am timp. Eu de toate fac pentru că am învăţat de la muma. Mă lăsa acasăsă nu mor de foame. Găseam şi lemne să aprind focul, scoteam şi apa din fântână să fac mămăliga, găseam şi făina să o învârtesc, găseam şi lingura de lemn să nu se prindă şi ştiam să fac. Singur te învaţă. Te învaţă nevoia şi te învaţă dorinţa de a trăi şi a fi bine. Eu am avut şi nevoie pentru că eram copil sărac. Am avut şi dorinţa de a fi bine, am avut şi plăcerea de a face, am avut şi dragoste de fraţi, dragoste faţă de părinţi, într-un cuvânt am făcut ceea ce trebuia şi sunt foarte, foarte mulţumit”, a povestit Daea. Citește și: Daea, probabil demnitarul care a stârnit cele mai multe hohote de râs. O colecție a declarațiilor ministrului Agriculturii: „Astăzi, sigur că oaia are doar dorința de a fi înțeleasă de toți”

Fostul activist PCR Petre Daea face glume Foto: Inquam/ Bogdan Dănescu
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră