Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei
Președintele României, Nicușor Dan, a fost fotografiat alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei, unde se află într-o vizită care nu a fost anunțată oficial. Citește și: Avalanșă de angajări la Externe, deși în ultimele șase luni numărul angajaților a crescut Șeful statului român s-ar afla în concediu, alături de partenera sa, Mirabela Grădinaru, și de copii. Nicușor Dan, alături de Maia Sandu, la „Festivalul Lupilor”, de la Orhei „Nicușor Dan, alături președinta Republicii Moldova, participă sâmbătă seara la Festivalul Lupilor organizat în Rezervația Naturală «Orheiul Vechi» în perioada 8-10 august. Cei doi președinți fac baie de mulțime, iar oamenii veniți la eveniment stau la coadă pentru a face poze cu ei. Maia Sandu și Nicușor Dan au fost surprinși în timp ce discutau și cu organizatorul Festivalului Lupilor, artistul Alex Calancea.Nici Președinția României și nici Președinția Republicii Moldova nu au oferit presei informații despre această vizită privată în Republica Moldova a liderului de la Cotroceni”, a relatat One TV Moldova pe canalul de Telegram. Antena 3 afirmă că Nicușor Dan a plecat încă de vineri, cu mașina, la Chișinău, împreună cu Mirabela Grădinaru, partenera de viață, și cei doi copii ai lor, în vizită privată la președinta Maia Sandu.