Fostul ministru de Finanțe povestește unde i-a spus Ciolacu că-l doare când aude de deficit
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș povestește, la Antena 1, unde i-a spus fostul premier Marcel Ciolacu că-l doare când aude de deficit: „Când i-am spus «domnule prim-ministru, deficitul bugetar se duce în cap», mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”. Citește și: Președintele Cehiei, generalul Petr Pavel, vacanță discretă în România Fostul ministru de Finanțe povestește unde i-a spus Ciolacu că-l doare când aude de deficit Însă Ciolacu a negat că ar fi folosit asemenea cuvinte. „Doamne, se vedea de la o poştă că în companiile de stat era debandadă. Când i-am spus domnului…«domnule prim ministru, deficitul bugetar se duce în cap», mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar. Am informat de cel puţin şase ori atât prim ministrul -prima dată pe data de 18 august 2024. Şi după aceea informări au fost lunare”, a susținut Boloș, un apropiat al premierului Bolojan. El a mai spus că regretă că nu a demisionat, deși și-a scris de trei ori demisia: „Am scris-o, dar nu am dus-o niciodată. Acesta a fost regretul meu”. „Vă prind eu, domnul Boloș, la sfânta liturghie de duminică” În replică, fostul său șef pe linie de Guvern a declarat că nu vorbește urât. „Eu nu vorbesc urât nici cu colegii, nici cu prietenii apropiați. Am multe defecte, dar defectul ăsta nu-l am”, a susținut Ciolacu. În plus, într-un interviu la România TV, fostul premier i-a reproșat fostului ministru de Finanțe că nu-l apără. „Dom'le, colegial, creștinește, nu era să vii la televizor la domnul Ciutacu sau la cine-ți convine ție și să spui adevărul cum eu l-am spus azi pe Facebook? Uite, dom'le, unde s-au dus banii. Ce bani, ce sume v-am cerut eu, domnul Boloș, dumneavoastră vreodată să cheltuiți din fondul ăsta de rezervă. Unde s-au dus banii, domnul Boloș? S-au dus la transporturi, la MIPE, s-au dus la PNRR, s-au dus la autoritățile locale, la fel cum am dat la ajustarea prețurilor, cum am dat bani la Ministerul Transporturilor, cum am dat bani la Ministerul Sănătății pe investiții, cum am dat bani la Educație pe investiții (...) Dar vă prind eu, domnul Boloș, la sfânta liturghie de duminică”, a spus Ciolacu.