sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: omar hayssam

4 articole
Politică

Fostul premier Adrian Năstase poate candida în 2024

Fostul premier Adrian Năstase poate candida în 2024, el fiind „reabilitat” printr-o decizie din decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: aceasta ar fi o posibilă explicație pentru laudele lui Marcel Ciolacu către guvernarea din 2001 și 2004. Citește și: VIDEO Salariul uriaș al judecătorului filmat când băga bani în decolteul unei dansatoare. Fost „dispecer” la sistemul 112, el primește 33.600 lei doar pentru chirie „Am văzut în ultimul timp că nu îl iubiţi foarte mult pe Adrian Năstase, dar a avut o guvernare de excepţie (...) Am avut discuţii cu domnul Adrian Năstase şi am discuţii”, spunea Ciolacu la 26 ianuarie. Fostul premier Adrian Năstase poate candida în 2024 În plus, Omar Hayssam rămâne o verigă de legătură între Adrian Năstase și Marcel Ciolacu. În 2002, fostul om de afaceri, de origine siriană, a cumpărat cu suma ridicolă de 200.000 de euro IPRS Băneasa (S.C.Băneasa), de care era interesat fiindcă deținea zece hectare de teren. La acel moment, Hayssam era în relații strânse cu conducerea PSD Buzău, iar în 2002 a fost fotografiat, la o vânătoare, alături de actualul premier. Ciolacu era din 2000 vicepreședinte al organizației județene PSD Buzău. O declarație politică a unui parlamentar explică miza privatizării, către Omar Hayssam, a IPRS Băneasa. „S-a organizat licitaţie, doar de dragul imaginii, pentru că o formă olandeză, care oferea două milioane de euro, a fost eliminată din procesul de privatizare în mod ilegal. S.C. Băneasa pe lângă clădirile, utilajele şi nu în ultimul rând, know-how-ul mai poseda şi 10 hectare de teren, acolo unde metru pătrat de teren este de 100 euro. Cam aşa respecta Adrian Năstase sloganul PSD din 2000 care spunea aşa: «Împreună cu oamenii, pentru ei» fără a da însă un nume. Acesta este unul din multele exemple de oameni apropiaţi PSD-ului care s-au îmbogăţit nemeritat în perioada 2000-2004 şi care acum apelează la diverse strategii pentru a-şi acoperi urmele lor şi a celor care au ajutat corupţia generalizată la toate nivelele societăţii româneşti în perioada 2000-2004. Baronii locali pe care, iată, PSD-ul îi pune astăzi cu sârg în capul organizaţiilor judeţene, au scos acest partid din preferinţele electoratului”, se arăta într-o declarație politică din 2005 a unui parlamentar PDL, Marius Marinescu. Năstase, apariții tot mai frecvente în presa pro-PSD Adrian Năstase a reapărut în spațiul public în ultimele săptămâni, el acordând interviuri, printre altele, la Antena 3 și la Metropola TV, postul controlat de primarul PSD din Voluntari Florentin Pandele. „Ucrainenii, în momentul în care noi ne pregăteam, înainte de reuniunea de la Praga (summitul NATO din noiembrie 2002 la care România a fost invitată să înceapă convorbirile de aderare n.n.) să fim acceptați în NATO, au transmis secretarului general, lordul George Robertson, un protest puternic, spunînd că România nu poate fi acceptată în NATO pentru că are conflicte deschise cu vecinii. Știu că nu se cunoaște lucrul ăsta”, a spus Adrian Năstase, la Metropola TV, preluat de inpolitics.ro. Ce nu pare să fi precizat Adrian Năstase este că, la Kiev, în 2002, la putere era un regim corupt, cu tendințe dictatoriale și pro-rus, condus de președintele Leonid Kucma, care a deținut funcții de conducere în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Interviul oferit Antenei 3 pare să se fi desfășurat acasă la Năstase, privilegiu de care beneficiază puțini oameni politici.

Fostul premier Adrian Năstase poate candida în 2024 Foto: Blog Adrian Năstase
Judecătorii au respins cererea lui Omar Hayssam de eliberare
Politică

Judecătorii au respins cererea lui Omar Hayssam de eliberare

Judecătorii de la Tribunalul Dâmbovița au respins definitiv cererea lui Omar Hayssam de eliberare din închisoare. Acesta execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare. Citește și: Post controlat de Dan Voiculescu va plăti 75.000 de lei daune morale către manelistul Culiță Sterp, pentru o știre falsă. Și televiziunea lui Sebastian Ghiță, RTV, are de achitat 100.000 de lei Sirianul primise o decizie nefavorabilă şi la Judecătoria Moreni în luna noiembrie, pe care a contestat-o la Tribunalul Dâmboviţa, fără succes însă. Decizia tribunalului este definitivă. Judecătorii au respins cererea lui Omar Hayssam de eliberare Potrivit hotărârii magistraţilor, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în luna octombrie. Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013. În 2015, presa a publicat o fotografie în care Marcel Ciolacu apărea alături de Omar Hayssam, la o vânătoare. Evenimentul ar fi avut loc în 2002, în Munții Buzăului. Vânătoarea ar fi fost organizată de prefectul PSD al județului Buzău, Ion Vasile. Ciolacu, care era mâna dreaptă a lui Ion Vasile și apare în fotografie alături de Omar Hayssam şi de şeful Direcţiei Silvice Buzău, Cornel Pitiş.

Majoritatea site-urilor evită să amintească de relația teroristului Omar Hayssam cu Ciolacu
Politică

Majoritatea site-urilor evită relația teroristului Ciolacu

Un caz tipic de cenzură în presa din România: majoritatea site-urilor de știri care au anunțat, azi, că Omar Hayssam ar putea fi eliberat evită să amintească de relația acestuia cu premierul Marcel Ciolacu. Celebra fotografie în care actualul președinte al PSD se afla la vânătoare alături de cel condamnat ulterior pentru terorism nu este publicată, ca background al știrii despre posibila eliberare a lui Hayssam. Citește și: Prietenul lui Ciolacu, Omar Hayssam, cere să fie eliberat. El a executat zece ani de închisoare, din cei 24 de ani la care a fost condamnat Informația că Omar Hayssam a făcut cerere să fie eliberat, iar judecătoria Moreni va decide azi, a apărut în jurul orei 10.30 dimineața. Șase ore mai târziu, informația lipsea de pe site-ul Antenei 3. Nici RTV, postul controlat de Sebastian Ghiță, nici Realitatea, nu au, pe site-urile lor, vreo informație legată de cererea de eliberare a lui Hayssam. Majoritatea site-urilor evită să amintească de relația teroristului cu Ciolacu Site-uri care au dat știrea, dar fără să facă asocierea cu Marcel Ciolacu: Digi 24, site-ul cu cei mai mulți cititori din România; Știri pe surse - site controlat de Iosif Buble, soțul unei deputate PSD sau DCNews - site controlat de Bogdan Chirieac. Gândul, site controlat de controversatul afacerist Radu Budeanu, a difuzat acum o săptămână empatică pentru situația lui Hayssam, arătând că acesta este grav bolnav: „Acesta are peste 60 de ani și este bolnav, ceea ce îl face să spere că va respira din nou aerul libertății”. Din nou, nimic despre legăturile acestuia cu Ciolacu. Adevărul, controlat de afaceristul Cristian Burci, prezintă un background consistent al fugii din România a lui Omar Hayssam, dar nu face referirer la conexiunile sale cu PSD. În 2015, presa a publicat o fotografie în care Marcel Ciolacu apărea alături de Omar Hayssam, la o vânătoare. Evenimentul ar fi avut loc în 2002, în Munții Buzăului. Vânătoarea ar fi fost organizată de prefectul PSD al județului Buzău, Ion Vasile. Ciolacu, care era mâna dreaptă a lui Ion Vasile și apare în fotografie alături de Omar Hayssam şi de şeful Direcţiei Silvice Buzău, Cornel Pitiş. Tot în 2015, existau informații potrivit cărora Ciolacu apărea pe o listă de datornici a lui Hayssam. La începutul anilor 2000, Hayssam l-ar fi împrumutat cu 200 de milioane de lei vechi, scria Hotnews. Citeste și: Sondajele CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD, arată că părerea bună a bucureștenilor în Nicușor Dan a crescut cu peste 50% într-un an La momentul apariției acestor informații, în 2015, Ponta l-a eliberat pe Ciolacu din funcția de consilier onorific.

Prietenul lui Ciolacu, Omar Hayssam, cere să fie eliberat
Eveniment

Prietenul lui Ciolacu, Omar Hayssam, cere să fie eliberat

Prietenul și colegul de vânătoare a premierului Marcel Ciolacu, teroristul Omar Hayssam, cere să fie eliberat din închisoare, anunță Digi 24. El a executat zece ani de închisoare, din cei 24 de ani la care a fost condamnat. Ciolacu a participat și la partide de pescuit alături de un alt penal, Liviu Dragnea. Însă, din mesajul postat de Dragnea pe Facebook, se poate înțelege că Cioacu era doar vâslaș al bărcii în care pescuia liderul de atunci al PSD și Sorin Grindeanu, la acel moment premier. Citește și: VIDEO Clip viral cu Maia Sandu: președintele Moldovei își plimbă câinele, adoptat, prin curtea Administrației Prezidențiale. Instituția, deschisă, așa că oricine poate intra în curte Prietenul lui Ciolacu, Omar Hayssam, cere să fie eliberat În 2015, presa a publicat o fotografie în care Marcel Ciolacu apărea alături de Omar Hayssam, la o vânătoare. Evenimentul ar fi avut loc în 2002, în Munții Buzăului. Vânătoarea ar fi fost organizată de prefectul PSD al județului Buzău, Ion Vasile. Ciolacu, care era mâna dreaptă a lui Ion Vasile și apare în fotografie alături de Omar Hayssam şi de şeful Direcţiei Silvice Buzău, Cornel Pitiş. Tot în 2015, existau informații potrivit cărora Ciolacu apărea pe o listă de datornici a lui Hayssam. La începutul anilor 2000, Hayssam l-ar fi împrumutat cu 200 de milioane de lei vechi, scria Hotnews. Potrivit Digi 24, cererea de eliberare a lui Omar Hayssam se va judeca azi la Judecătoria Moreni. „Potrivit avocatului său, Omar Hayssam este bolnav, nu se poate deplasa și va fi audiat prin videoconferință direct din spatele gratiilor. A executat până acum doar zece ani din pedeapsa pe care a primit-o. Este condamnat în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, dar și în alte patru dosare. A primit în total 65 de ani de închisoare, însă după contopirea pedepselor s-au redus acești ani la 24 de ani, dar nici această pedeapsă nu-i convine, iar acum cere să fie eliberat. Invocă și faptul că are o vârstă înaintată, a depășit deja 60 de ani, prin urmare, spune că merită o pedeapsă mai blândă”, relatează Digi 24. Citeste și: Sondajele CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD, arată că părerea bună a bucureștenilor în Nicușor Dan a crescut cu peste 50% într-un an Omar Hayssam a fost condamnat în dosarul „Manhattan“, în dosarul pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, dosarul „Volvo Truck“ și în dosarul „Foresta Nehoiu“.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră