vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: odesa

33 articole
Eveniment

Dacă Odesa cade, Iașiul este condamnat, spune istoricul Armand Goșu

Istoricul Armand Goșu avertizează că, dacă Odesa ar cădea, Moldova și implicit Iașul ar rămâne fără scut de apărare. Dacă Odesa cade, Iașiul este condamnat Într-un interviu pentru „Ziarul de Iași”, acesta explică absența bazelor militare majore din estul țării prin faptul că armata comunistă a României nu a fost niciodată pregătită să lupte împotriva URSS, fiind subordonată Moscovei. Citește și: Patru judecători CCR demontează argumentele majorității PSD prin care a fost blocată reforma pensiilor speciale După 1990, din armată „s-a furat”, iar infrastructura militară a fost lăsată în paragină. Chiar și după evenimentele din Georgia (2008) și Crimeea (2014), nu s-au purtat dezbateri serioase despre apărarea Moldovei, primele măsuri concrete apărând abia după 2022. Continuarea, în Ziarul de Iași

Dacă Odesa cade, Iașiul este condamnat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Putin vrea Odesa, pentru izolarea Ucrainei (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Adevăratul scop al lui Puțin este ocuparea Odesei, pentru a tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră

Putin vrea Odesa, pentru izolarea Ucrainei. Președintele rus Vladimir Putin își dorește capturarea orașului Odesa, considerat un obiectiv strategic major în războiul din Ucraina, potrivit Financial Times. Obiectivul său este să taie complet accesul Ucrainei la Marea Neagră și să își consolideze controlul asupra sudului țării. Informația provine de la un oficial occidental de rang înalt, care a vorbit sub protecția anonimatului. Putin vrea Odesa, pentru izolarea Ucrainei Potrivit sursei citate, Vladimir Putin consideră Odesa un oraș cu semnificație istorică pentru Rusia și urmărește să îl ocupe cu orice preț. Citește și: EXCLUSIV „Bomba” pusă de Tîlvăr sub scaunul lui Moșteanu: sistemul de rachete SHORAD-VSHORAD de 2,2 miliarde de euro care nu respectă cerințele de licitație Capturarea orașului-port ar fi, în viziunea Kremlinului, cheia succesului în acest război. Declarații recente ale liderului rus și ale consilierului său Nikolai Patrușev au confirmat intenția de a revendica orașul. În plus, biroul președinției de la Kiev a anunțat că Rusia urmărește ocuparea Odesei și a orașului Nikolaiv pentru a priva Ucraina de ieșirea la mare. Situație tensionată la Kiev Atmosfera la Kiev este din ce în ce mai apăsătoare. Potrivit Financial Times, conducerea ucraineană, în discuții confidențiale cu aliații occidentali, insistă asupra necesității unei presiuni internaționale pentru o încetare a focului. Cu un an sau doi în urmă, astfel de poziții erau considerate inacceptabile în cercurile guvernamentale ucrainene. Toamna ar putea aduce o escaladare Lideri NATO și oficiali europeni se tem că frontul s-ar putea deteriora semnificativ până în toamnă. Analiști militari estimează că Rusia ar putea susține actualul ritm de operațiuni încă un an, în timp ce Ucraina ar putea atinge punctul critic în următoarele șase luni, dacă nu primește sprijin militar suplimentar. Foste figuri europene trag un semnal de alarmă Aleksander Kwasniewski (fost președinte al Poloniei), Carl Bildt (fost premier al Suediei), Sanna Marin (fost premier al Finlandei) și Kajsa Ollongren (ministrul apărării din Olanda) au vizitat recent Kievul și au exprimat îngrijorări profunde. Potrivit lor, Europa riscă un „pericol clar și iminent” dacă nu acționează rapid. Ei solicită alocarea urgentă a unor fonduri între 10 și 15 miliarde de dolari pentru ca Ucraina să-și intensifice producția de armament. În lipsa acestui sprijin, avertizează ei, Ucraina riscă pierderi teritoriale semnificative, ceea ce ar pune în pericol securitatea întregii Europe. Risc de epuizare a resurselor pentru ambele tabere Analiștii militari subliniază că atât Rusia, cât și Ucraina se apropie de limita resurselor. Potrivit comandantului ucrainean Oleksandr Sîrski, linia frontului a crescut cu peste 160 km, ajungând la peste 1.200 km în total, ceea ce face apărarea tot mai dificilă. Rezistență ucraineană susținută de tehnologie Nu toți analiștii sunt pesimiști. Unii experți susțin că armata ucraineană ar putea rezista și în 2025 datorită utilizării masive a dronelor, care fac imposibilă avansarea trupelor ruse în formațiuni mari.  În plus, Rusia nu ar avea suficiente trupe mecanizate pentru a valorifica eventuale breșe în apărarea ucraineană. Scenariul pentru vara 2025 Dara Massicot, expert militar și cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace, a declarat pentru Washington Post că situația operațională rămâne extrem de complicată pentru ambele părți. Potrivit ei, Rusia nu pare capabilă să lanseze o ofensivă majoră fără a fi oprită de artileria și dronele ucrainene. Astfel, vara aceasta este puțin probabil să aducă o schimbare radicală în desfășurarea războiului, concluzionează Massicot.

Nicușor Dan întâlnește românii din Odesa (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Eveniment

Nicușor Dan, întâlnire cu românii din Odesa, gest rar din partea Cotroceniului în ultimii ani

Nicușor Dan întâlnește românii din Odesa. Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de sprijin pentru comunitatea românească din sudul Ucrainei, în cadrul unei vizite oficiale la Odesa, miercuri, 11 iunie. Nicușor Dan întâlnește românii din Odesa Aflat în Odesa cu ocazia Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, președintele Nicușor Dan a avut o discuție directă cu reprezentanții românilor din sudul Ucrainei. Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Claudiu Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul. Rețeaua interlopilor, condamnaților și intermediarilor Temele abordate au vizat probleme esențiale precum redeschiderea Consulatului României, accesul la educație în limba română și sprijinul necesar pentru conservarea identității culturale. România promite dialog și sprijin instituțional „Românii din Ucraina trebuie să știe că nu sunt singuri. România le rămâne aproape prin dialog constant, acțiuni concrete și susținere instituțională”, a declarat Nicușor Dan, subliniind angajamentul său față de toți românii, indiferent de granițe. El a adăugat că va fi „președintele tuturor românilor, oriunde s-ar afla”. Vizita oficială a președintelui României la Odesa a inclus participarea la cel de-al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, un eveniment dedicat consolidării relațiilor regionale în contextul provocărilor actuale din zonă.

Tenorul din Odesa moare în Sumî (sursa: Facebook/Odesa National Opera)
Eveniment

Tenorul ucrainean Vladislav Gorai a murit în timpul unei misiuni de voluntariat în Sumî

Tenorul din Odesa moare în Sumî. Vladislav Gorai, tenor ucrainean și solist al Operei Naționale din Odesa, a murit duminică în regiunea Sumî, în nordul Ucrainei, în timp ce participa la o misiune de voluntariat. Tenorul din Odesa moare în Sumî Potrivit unui comunicat al Operei din Odesa, artistul se afla în apropierea graniței cu Rusia, într-o zonă afectată de recentele avansuri militare rusești. Citește și: Teorie suveranistă: salina Praid urma să devină bază NATO, dar Dumnezeu s-a opus Momentan, nu este clar modul în care a survenit decesul, iar informațiile nu au fost confirmate independent. O carieră artistică remarcabilă, întreruptă de război Gorai activa pe scena lirică din Odesa din 1993, după absolvirea Facultății de Muzică din Vinnîțea în 1988. A colaborat de-a lungul carierei cu importante instituții muzicale, printre care Opera Națională București și Teatro Monumental din Madrid, fiind apreciat pentru vocea sa în capitale culturale precum Paris, Roma, Lyon, Strasbourg, Amsterdam și Zurich. „Inima lui aparținea Ucrainei” Opera Națională din Odesa a transmis un mesaj emoționant după pierderea artistului: „Întreaga lume cunoștea vocea lui Vladislav Vikentiiovici, dar inima lui aparținea Ucrainei. Chiar și în cele mai întunecate vremuri, el nu a stat deoparte – a ajutat, s-a oferit voluntar, a sprijinit.” Instituția îl descrie ca pe o voce emblematică a scenei lirice, dar mai ales ca pe un om dedicat cauzei țării sale. Regiunea Sumî, din nou sub presiune militară Decesul tenorului survine într-un context tensionat: armata rusă a făcut progrese în regiunea Sumî, la mai bine de trei ani de la declanșarea invaziei în Ucraina. Luptele de pe linia frontului și atacurile constante cu drone și rachete pun în pericol capitala regională, iar implicarea civililor în acțiuni de sprijin și voluntariat devine din ce în ce mai riscantă.

România, posibil trupe NATO în Ucraina (sursa: Facebook/MApN)
Eveniment

România, posibil trupe NATO în Ucraina

România, posibil trupe NATO în Ucraina. Trimiterea de trupe NATO în Ucraina nu mai este o ipoteză fără legătură cu realitatea, ci un scenariu cât se poate de plauzibil. România, posibil trupe NATO în Ucraina Cel puțin asta afirmă profesorul Radu Carp, foarte apropiat de cercurile puterii liberale de la București. Citește și: Putin nu exclude un conflict cu NATO, dar crede că asta ar însemna că lumea ar fi „la doar un pas de un al treilea război mondial” "NATO nu poate permite ca regiunea Odesa sa ajunga in posesia Federatiei Ruse. Problema nu este doar invecinarea, ci accesul Federatiei Ruse la peste jumatate din Marea Neagra. Daca fortele ruse inainteaza prea mult, li se va opune o linie de fortificatii la marginea regiunii Odesa. Daca aceasta nu rezista, o cu baza in Romania este pregatita sa intervina.", a scris Carp pe contul său de Facebook. Scenariu "discutat deloc la București" Profesorul universitar a mai arătat că Bucureștiul menține o tăcere foarte surprinzătoare în legătură cu acest scenariu de lucru. "Spre surprinderea mea, acest scenariu, atat de dezbatut in capitalele statelor NATO nu e discutat deloc la Bucuresti. Nu, nu e propaganda rusa. Propaganda rusa preia date corecte si le deformeaza, prin supralicitare si introducerea, greu de sesizat la prima vedere, a unor elemente false. Nu este nimic altceva decat realitatea dura a unui razboi care se poarta aproape de granitele Romaniei. Se va ajunge la aceasta , va fi depasita? Nu stim in prezent.", a adăugat Radu Carp. "Nu e propagandă rusă" Mai jos, postarea integrală: "Intrucat domeniul meu preferat este analiza steategica, constat ca NIMENI pana acum in Romania nu a facut o corelatie simpla intre urmatoatele informatii: - largirea capacitatii bazei militare de l Cincu pentru a gazdui un maxim de 6000 militari francezi - planul de investii masiv de la baza Kogalniceanu - afirmarea prezentei personalului militar NATO in Ucraina, ca instrument de detterence - interceptarea agresiva a convorbirilor pe linie militara - mai intai Bundeswehr, apoi legat de vizita lui Shapps si Radajin la Odesa. - tintirea deliberata de catre rusi a oficialilor europeni - vizita Mitsotakis la Odesa. - vizite repetate oficiali occidentali la Odesa - planul de fortificatii ucrainean pe linia frontului dar si in zona Odesa - declaratii repetate Macron legate de "linia rosie" privind Odesa - declaratii Medvedev despre Odesa ca parte a russky mir. Daca legam cu un creion invizibil toate aceste evolutii si declaratii, rezulta: NATO nu poate permite ca regiunea Odesa sa ajunga in posesia Federatiei Ruse. Problema nu este doar invecinarea, ci accesul Federatiei Ruse la peste jumatate din Marea Neagra. Daca fortele ruse inainteaza prea mult, li se va opune o linie de fortificatii la marginea regiunii Odesa. Daca aceasta nu rezista, o "coalitie de vointa" cu baza in Romania este pregatita sa intervina. Spre surprinderea mea, acest scenariu, atat de dezbatut in capitalele statelor NATO nu e discutat deloc la Bucuresti. Nu, nu e propaganda rusa. Propaganda rusa preia date corecte si le deformeaza, prin supralicitare si introducerea, greu de sesizat la prima vedere, a unor elemente false. Nu este nimic altceva decat realitatea dura a unui razboi care se poarta aproape de granitele Romaniei. Se va ajunge la aceasta "linie rosie", va fi depasita? Nu stim in prezent."

Rețeaua de heroină a turcului Bozkurt (sursa: Facebook/Fırat Bozkurt)
Investigații

Rețeaua de heroină a turcului Bozkurt

Rețeaua de heroină a turcului Bozkurt. Firat Bozkurt, cu afaceri în România, a importat 186 de kilograme de heroină din Iran care aveau ca destinație finală Ucraina. Drogurile, ascunse într-un container de curmale, urma să fie descărcate inițial în portul Odesa. Citește și: VIDEO Pescobar recunoaște că bucătăria „Tavernei Racilor” era pericol public, a reconstruit integral spațiul de gătit și susține că a cumpărat echipamente noi Pe numele traficantului Firat Bozkurt există o cerere de extrădare din partea Turciei, țară în care mai are de executat o pedeapsă de peste șapte ani de închisoare tot pentru trafic de droguri. Dar, deocamdată, Firat Bozkurt va rămâne în România pentru a fi cercetat pentru trafic internațional de droguri, dar și într-un alt dosar, pentru trecere frauduloasă a frontierei. Captura, făcută în mai 2022 O navă plină de mărfuri urma să ajungă în Portul Odesa, cel mai mare port ucrainean la Marea Neagră, la sfârșitul primăverii anului trecut. Dar, din cauza bombardamentelor lansate de Rusia asupra portului, acesta a fost închis temporar de autoritățile din Ucraina. Din cauza pericolului rusesc, nava a fost nevoită să descarce containerele cu marfă în portul românesc Constanța, iar de aici urma ca acestea să fie transportate cu TIR-urile în Ucraina. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, bogat pe credit: Ferrari Roma, Lamborghini Urus și BMW X6, în leasing pe firma la care e angajat pe salariul minim pe economie și care administrează „Taverna Racilor” La data de 26 mai 2022, la scurt timp după ce au fost descărcate containerele, polițiștii români au făcut o analiză de risc a întregului transport. Unul dintre containere, în care se aflau 16 tone de curmale încărcate în Iran, le-a atras atenția în mod special polițiștilor. Așa că au desfăcut containerul și au trecut la verificări. Autoritățile române au descoperit atunci că printre cele 16 tone de curmale se aflau ascunse 186 de kilograme de heroină. Marfa a plecat în Ucraina cu TIR-urile Polițiștii au luat legătura imediat cu procurorii DIICOT și au decis să înceapă o anchetă pentru a prinde cât mai mulți membri ai rețelei internaționale de traficanți de droguri. Ulterior, autoritățile române au cerut omologilor din Ucraina, țara de destinație a drogurilor, să se implice în anchetă. Procurorii români au înlocuit cea mai mare parte a cantității de heroină și au sigilat containerul. Apoi au așteptat ca acesta să fie ridicat și dus în Ucraina. Transportul a fost monitorizat pe teritoriul României, apoi operațiunile de supraveghere au fost preluate de ucraineni. „În urma cooperării judiciare au fost prinși în flagrant, pe teritoriul Ucrainei, doi cetățeni români, care au preluat și deținut transportul supravegheat , aceștia fiind reținuți și ulterior arestați preventiv. Din cercetările efectuate a rezultat că inculpații au fost coordonați de un cetățean străin (turc), aflat pe teritoriul României”, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT. Traficanții și heroina (sursa: MAI) Mai multe fotografii ale operațiunii, aici. Rețeaua de heroină a turcului Bozkurt Turcul Firat Bozkurt (39 de ani), coordonatorul rețelei internaționale de traficanți de droguri, a fost capturat de procurorii DIICOT luni dimineața, în județul Argeș. Conform unei decizii anterioare a Curții de Apel Pitești, Firat Bozkurt a fost arestat provizoriu la data de 23 decembrie 2022 în vederea extrădării în Turcia, apoi a fost eliberat după 27 de zile de arest petrecute în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Argeş. Decizia Curții de Apel Pitești (sursa: portal.just.ro) Din documentele de la instanță rezultă că Firat Bozkurt era dat în urmărire internațională de Turcia pentru că mai avea de executat un rest de șapte ani, două luni și 24 de zile de închisoare dintr-o condamnare de 15 ani și două luni de închisoare pentru comercializarea sau furnizate de substanțe narcotice, conform mandatului de arestare nr. 2016/I-3373 din 05.07.2022 emis de Parchetul General Ankara. Curtea de Apel Pitești a aprobat extrădarea traficantului de droguri în Turcia, dar a amânat predarea acestuia „până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 2404/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu sau, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen”. Dosarul vizează o încercare de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Între timp a mai fost reținut și în dosarul legat de importul celor 186 de kilograme de heroină din Iran pentru Ucraina. Firmă de transport în România În timp ce coordona rețeaua internațională de traficanți de droguri, turcul Firat Bozkurt patrona societatea Berfin Yusuf Trans SRL, o firmă specializată pe transporturi rutiere de mărfuri. Din datele de la Registrul Comerțului rezultă că această firmă a fost înființată în martie 2019, cu sediul social declarat în clădirea de birouri IPA Tower, din Pitești. Punctul de lucru se afla însă în orașul ilfovean Bragadiru, pe șoseaua Alexandriei nr. 312. Datele financiare ale firmei arată că în anul fiscal 2020 a raportat o cifră de afaceri de peste 1,84 milioane lei și un profit net de aproape 750.000 de lei. Cu toate acestea, avea impozite și taxe neplătite către statul român în cuantum de aproximativ 27.000 de lei. Un an mai târziu, cifra de afaceri netă a sărit de peste 2,11 milioane lei, în timp ce profitul raportat a fost de doar 79.000 de lei. Însă datoriile căre bugetul de stat depășeau în anul 2021 suma de 121.000 de lei. Firma patronată de Firat Bozkurt a scăpat de datoriile către bugetul de stat în anul 2022, atunci când a raportat o cifră de afaceri de doar 439.000 de lei și un profit de peste 60.000 de lei.

Odesa a deschis câteva plaje Foto: News.ro
Internațional

Odesa a deschis câteva plaje

Odesa a deschis câteva plaje, pentru prima oară de la invazia Rusiei, deşi scăldatul este interzis în timpul alertelor de raid aerian, au declarat oficialii locali sâmbătă, transmite Reuters, citată de news.ro. Citește și: Salarii uriașe în ministerul de Finanțe, unde angajații protestează „spontan” pentru că pierd 700 de lei. Liderul sindical Marica, salarii peste președintele României Între diguri au fost însă instalate plase anti-mine. Odesa a deschis câteva plaje Odesa, cel mai mare port şi bază navală din Ucraina, a fost atacată în mod repetat cu rachete şi drone, iar marea a fost presărată cu sute de mine marine în urma invaziei din februarie anul trecut. Pentru siguranţa locuitorilor şi după incidentele cu explozia minelor pe plaje, coasta a fost închisă. Decizia de deschidere a plajelor a fost luată în comun de administraţia civilă şi militară a oraşului, a declarat guvernatorul Odesei, Oleh Kiper, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. El a spus că plajele vor fi deschise între orele 8:00 şi 20:00. Plase anti-mine între diguri Oleksandr, salvamar şi fost scafandru, care şi-a dat doar prenumele, a spus că între două diguri a fost montată o plasă anti-mine, pentru a preveni ca înotătorii să întâlnească mine de apă puţin adâncă. "Plasa îi va opri. Şi ele (minele) vor fi şi ele vizibile de pe mal în astfel de condiţii meteorologice. Lucrătorii de urgenţă vor fi anunţaţi, vor veni să se ocupe de asta", a spus el. Deschiderea plajelor este un răgaz binevenit faţă de război, pentru oamenii care înoată şi fac plajă. "Am visat să merg la plajă şi să inhalez aer sărat. Ne-a lipsit foarte mult. Dar siguranţa este o prioritate", a spus Svitlana, o locuitoare a regiunii Odesa.

Catedrala din Odesa, distrusă de rachete ruseşti Foto: Twitter Liberov
Eveniment

Catedrala din Odesa, distrusă de rachete ruseşti

Catedrala din Odesa a fost distrusă, noaptea trecută, de rachete ruseşti: Cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom restaura, spune arhidiaconul catedralei. Catedrala din Odesa, distrusă de rachete ruseşti Arhidiaconul catedralei din centrul istoric al oraşului Odesa, Andrii Palciuk, a deplâns distrugerea "enormă" a bisericii - despre care a spus că a fost cauzată de o lovitură directă a unei rachete ruseşti, informează The Guardian. „Distrugerile sunt enorme, jumătate din catedrală este acum fără acoperiş", a spus el. Mai multe persoane acţionau pentru a scoate documente şi obiecte de valoare din clădire, a cărei podea a fost inundată de apa folosită de pompieri pentru a stinge incendiul. Foto: Twitter Două persoane care se aflau în interior în momentul loviturii au fost rănite. "Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom restaura", a spus Palciuk. Catedrala aparţine Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi a fost luată sub protecţia Unesco la începutul acestui an, când centrul istoric al oraşului Odesa a fost desemnat de agenţia culturală a Naţiunilor Unite ca fiind în pericol de dispariţie. VIDEO: Orthodox Christians at the badly damaged cathedral in #Odessa. The building is believed to have been hit by a falling Ukrainian S300 surface-to-air missile during overnight air raids. pic.twitter.com/x8MyXww9Mm #Biden #Zelensky #Sunak #vonderleyen #TomorrowsPapersToday— Manchester Chronicle ? (@WithyGrove) July 23, 2023 Fondată în secolul al XVIII-lea, aceasta a fost distrusă în timpul regimului sovietic, dar a fost reconstruită după căderea URSS. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a sfinţit-o personal, scrie The Guardian, citat de news.ro. Citește și: La câteva zile de la întâlnirea cu care Ciolacu s-a lăudat, declarație extrem de gravă a lui Viktor Orban: Noi n-am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi teritorii românești

O pensionară din Rusia va plăti o amendă consistentă Foto: Kremlin.ru
Eveniment

o pensionară din Rusia va plăti o amendă consistentă

O isterie kaghebistă cuprinde țara condusă de Vladimir Putin: o pensionară din Rusia va plăti o amendă consistentă fiindcă a spus că Zelenski este „un tânăr frumos, cu simțul umorului”, scrie Meduza, pe canalul de Telegram. Amenda este consistentă, raportat la nivelul de trai al unui pensionar din Rusia: 40.000 de ruble, adică circa 450 de euro. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online O pensionară din Rusia va plăti o amendă consistentă Presupusa infracțiune a avut loc în cafeneaua din incinta unui sanatoriu din Rusia. Olga Sleghina, în vârstă de 70 de ani, purta o conversație cu o femeie din Odesa despre cum să pronunțe corect cuvântul ucrainean «паляниця» (din trad.: pâine). În timpul discuției, pensionara i-a făcut și un compliment președintelui Vladimir Zelenski, menționând că „toată lumea obișnuia să râdă la glumele sale”. Citește și: SFIDARE În timp ce premierul Ciucă cere economii drastice, Grindeanu mută Transporturile într-un sediu de lux, deși deține Palatul CFR. Chiria noului sediu, uriașă Pe numele femeii au fost scrise trei denunțuri. Trei zile mai târziu, un bărbat îmbrăcat în civil a venit în camera ei și i-a arătat „un fel de document” (Site-ul „Memorialul”, de unde Meduza pare că a preluat informația, notează că Olga Slegina este nevăzătoare). În aceeași zi, femeia a fost pusă sub acuzare pentru „discreditarea Forțelor Armate Ruse”. Presa rusă notează că, în timpul interogatoriului, forțele de securitate au convins-o pe Olga Sleghina să semneze un document în care cuvintele ei au fost răstălmăcite. Avocatul pensionarei plănuiește să depună un recurs împotriva hotărârii judecătorești.

Rușii au lăsat Odesa fără electricitate (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Rușii au lăsat Odesa fără electricitate

Rușii au lăsat Odesa fără electricitate. Oraşul din sudul Ucrainei a rămas aproape în totalitate fără electricitate după un atac cu "drone kamikaze" lansat de Rusia în timpul nopţii, au anunţat sâmbătă autorităţile ucrainene. Rușii au lăsat Odesa fără electricitate "Deocamdată, oraşul este fără electricitate", a declarat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, într-un mesaj pe contul său de Telegram. Cu toate acestea, infrastructurile esenţiale, inclusiv spitalele şi maternităţile, au acces la curent, a precizat el. "Situaţia rămâne dificilă, însă este sub control", a declarat Timoşenko. Potrivit lui Maksim Marşenko, guvernatorul regiunii Odesa, Rusia a atacat oraşul cu "drone kamikaze" în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. "Din cauza loviturilor, nu este electricitate în aproape toate districtele şi comunităţile regiunii noastre", a declarat el. Două drone au fost doborâte de unităţi ale apărării aeriene ucrainene, a mai spus Marşenko. Amenințarea lui Putin Vineri, Kievul a subliniat că regiunile din sudul ţării sfâşiat de război, inclusiv Odesa, suferă cele mai grave pene de curent, la câteva zile după cea mai recentă serie de atacuri ruse împotriva reţelei energetice ucrainene. Rusia a tras luni zeci de rachete de croazieră asupra infrastructurilor-cheie, exercitând o şi mai mare presiune asupra reţelei deja în dificultate a Ucrainei, după atacuri repetate. Citește și: VIDEO Putin, cu un pahar de șampanie în mână, promite că va continua să atace rețelele de utilități ucrainene Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a promis că armata rusă va continua loviturile asupra reţelei energetice ucrainene, în pofida criticilor ferme ale Occidentului împotriva atacurilor sistematice care au cufundat milioane de persoane în frig şi obscuritate. Portul Odesa de la Marea Neagră era o destinaţie de vacanţă preferată de numeroşi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Putin vrea neapărat să cucerească Odesa (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Putin vrea neapărat să cucerească Odesa

Putin vrea neapărat să cucerească Odesa. Atacurile forţelor ruse în Doneţk (estul Ucrainei) au crescut în intensitate în ultimele ore duminică, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a cerut Occidentului mai multe arme pentru ca forţele sale să poată riposta invadatorilor, relatează EFE. Bahmut, foarte important strategic În mesajul său video zilnic, Zelenski a mulţumit pentru ajutorul primit deja care, potrivit lui, a permis realizări importante în apărarea Doneţkului şi în distrugerea logisticii militare ruse. "Fiecare atac asupra unui depozit de muniţie inamic, asupra posturilor sale de comandă şi asupra logisticii sale salvează vieţi, vieţi ale soldaţilor şi civililor ucraineni", a declarat Zelenski. Potrivit Statului Major ucrainean, atacurile împotriva oraşelor Sloviansk, Bahmut şi Adviidka au fost respinse. Bahmut, unde au loc lupte grele de câteva zile, este considerat un punct-cheie al strategiei de apărare ucrainene în această zonă dens populată din Donbas. Căderea Bahmut, potrivit analiştilor militari, ar deschide calea trupelor invadatoare către oraşe mai mari din regiunea Doneţk. Militari mutați din Donbas și Crimeea La ora actuală, se estimează că, după cucerirea regiunii Lugansk, ruşii controlează deja 60% din regiunea Doneţk, cele două componente ale zone miniere Donbas, în estul Ucrainei. În acelaşi timp, Rusia îşi suplimentează efectivele din sudul Ucrainei, unde - potrivit The Times - în prezent a relocat 25.000 de militari cu scopul de a încercui oraşul Nikolaev. Recent, Federaţia Rusa a desfăşurat nouă unităţi aduse din Donbas şi Crimeea în regiunile de sud ale Ucrainei, conform jurnaliştilor britanici, care citează surse din administraţia prezidenţială de la Kiev şi serviciile secrete ucrainene. Efectivul fiecărei unităţi este de 500-800 de persoane. Pe malul vestic al Niprului, în regiunea Herson, s-ar afla o grupare de forţe ruse de 10.000 de militari. Putin vrea neapărat să cucerească Odesa În acest fel, notează publicaţia britanică, Rusia încearcă să răspundă declaraţiilor Kievului despre pregătirea unei contraofensive şi succesul avansării armatei ucrainene, care în ultima lună a îndepărtat linia frontului cu 2 km de Nikolaev. Armata rusă vrea să preia controlul asupra oraşului Nikolaev pentu a putea avansa spre Odesa. În plus, aceasta i-ar permite să se asigure că podurile de peste Nipru din regiunea Herson sunt în afara razei de acţiune a sistemelor de artilerie HIMARS, pe care forţele ucrainene le-au primit de la SUA. La 6 august, serviciile de informaţii britanice au raportat că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, iar cele mai înverşunate lupte vor avea loc cel mai probabil în sudul ţării. În prezent, Rusia îşi redistribuie o parte din trupele din Donbas în sud-vestul ţării. Nikolaev, punct nevralgic în sud La 4 august, presa ucraineană sugerase o posibilă perturbare a contraofensivei armatei Ucrainei din acest an din cauza insuficienţei muniţiilor, potrivit publicaţiei Focus. Şeful administraţiei regionale din Nikolaev, Vitali Kim, a raportat duminică mai multe tiruri ruseşti lansate asupra acestei regiuni din sudul Ucrainei, unde au fost avariate clădiri rezidenţiale şi infrastructură civilă. Citește și: „O Rusie divizată și demoralizată se confruntă cu inimaginabilul: o înfrîngere în sudul Ucrainei” – The Times În oraşul Nikolaev au fost bombardate în noaptea de sâmbătă spre duminică întreprinderi industriale. Potrivit Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă, exploziile provocate de muniţiile cu fragmentare au provocat 9 incendii. Conform publicaţiei ucrainene Focus, în urma bombardamentelor de sâmbătă şi duminică asupra regiunii Nikolaev o persoană a decedat, iar alte cinci au fost rănite.

Rusia recunoaște că a atacat Odesa Foto: Twitter
Eveniment

Rusia recunoaște că a atacat Odesa

După ce, inițial, a negat, acum Rusia recunoaște că a atacat Odesa. Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a afirmat duminică că rachete ruseşti au distrus cu o zi înainte infrastructuri militare în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene. Vineri, Rusia a semnat un acord care ar permite exporturile de cereale din porturile ucrainene. Sâmbătă, a bombardat Odesa, dar a negat acest fapt. Duminică, a recunoscut că a atacat Rusia recunoaște că a atacat Odesa „Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară în portul Odesa, cu o lovitură de înaltă precizie”, a scris Maria Zaharova pe contul său Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în care spunea că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau un acord cu Moscova. Russian army attacked Odesa sea port with 4 Kaliber missiles, 2 were shot down by air defense - South Operative Command https://t.co/zx34TA4Vuh #Ukraine pic.twitter.com/dNV8rjBn2t— Liveuamap (@Liveuamap) July 23, 2022 După aceste atacuri asupra Odesei, Ucraina l-a acuzat pe Vladimir Putin că a „scuipat în faţă” ONU şi Turcia şi că a compromis aplicarea acordului semnat vineri privind reluarea exporturilor de cereale blocate de dispută. Citește și: Orbán Viktor, discurs pro-rus în România, la Băile Tușnad, parcă scris la Kremlin: Occidentul a greșit, Ucraina nu va câștiga războiul cu armament american, Lavrov are dreptate Sâmbătă, Rusia a negat însă Turciei că a fost implicată în aceste lovituri: „Ruşii ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac şi că examinează problema foarte atent”, a dat asigurări ministrul turc al Apărării Hulusi Akar. Displaying traditional Russian?? cynicism: Following the signing of the agreement to export grains from Ukraine?? yesterday, Russia today attacked the Odessa (Odesa) port from which Ukraine?? exports said grains. pic.twitter.com/UDsCSavbG9— Jason Jay Smart (@officejjsmart) July 23, 2022 Potrivit purtătorului de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, două rachete au lovit portul Odesa, iar alte două au fost doborâte de apărarea antiaeriană înainte de a-şi atinge ţinta.

Rușii neagă că au atacat Odesa (sursa: ukrinform.net)
Internațional

Rușii neagă că au atacat Odesa

Rușii neagă că au atacat Odesa. Rusia a respins sâmbătă orice implicare în loviturile asupra portului ucrainean Odesa, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar. Rușii neagă că au atacat Odesa "Ruşii ne-au spus că nu au avut absolut nimic de-a face cu atacul şi că îl analizează foarte atent", a declarat Akar, la o zi după ce Kievul şi Moscova au semnat la Istanbul un acord de reluare a exporturilor de cereale ucrainene blocate de război. Atacul asupra portului din Odesa a fost anunţat de armata ucraineană, care l-a atribuit Rusiei. "Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului", a anunţat Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram. Ucraina: Putin "a scuipat" pe ONU Lovind cu rachete portul Odesa, preşedintele rus a "scuipat în faţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a preşedintelui turc Recep (Tayyip) Erdogan, care au depus eforturi uriaşe pentru a ajunge la acest acord", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko. Ucraina a prevenit de asemenea că Rusia îşi va asuma "întreaga răspundere" a eşecului acordului privitor la exportul de cereale. "Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului", a anunţat sâmbătă Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram. Acordurile de la Istanbul Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră. Kievul şi Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia. Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa lui Antonio Guterres, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale. În termenii acestui acord, "culoare securizate" vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care "cele două părţi s-au angajat să nu le atace", a precizat un responsabil al ONU sub acoperirea anonimatului. Oficiali ONU citaţi de Reuters au declarat presei vineri că acordul ar urma să fie deplin operaţional în câteva săptămâni. Patru luni pentru 25 de milioane de tone de cereale Negociatorii au renunţat la curăţarea Mării Negre de mine, instalate în special de ucraineni pentru a-şi proteja ţărmurile. "Deminarea ar fi luat prea mult timp", a justificat ONU, care a precizat că "piloţi ucraineni" vor deschide calea cargourilor în apele teritoriale. Ucraina a indicat că exporturile sale vor începe în trei porturi - Odesa, Pivdeni şi Ciornomorsk - şi că speră să le crească numărul pe viitor. Citește și: Orbán Viktor, discurs pro-rus în România, la Băile Tușnad, parcă scris la Kremlin: Occidentul a greșit, Ucraina nu va câștiga războiul cu armament american, Lavrov are dreptate Acordul va fi valabil timp de "120 de zile", respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte. Un centru de coordonare comun (CCC) urmează a fi deschis în acest weekend la Istanbul împreună cu reprezentanţi ai tuturor părţilor şi ai ONU.

Rusia bombardează Odesa din nou Grupaj foto: Twitter
Eveniment

Rusia bombardează Odesa din nou

O zi după semnarea acordurilor privind deblocarea exporturilor de cereale, Rusia bombardează portul Odesa. Patru rachete Kalibr au fost trase de Rusia, iar două au distrus o parte din infrastructura portului comercial. Alte două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană a Ucrainei. Rusia bombardează Odesa din nou Anterior, deputatul Oleksiy Honcarenko a afirmat că în oraș ar fi auzite șase explozii, în urma acestora, izubcnind și un incendiu în portul Odesa. Au fost înregistrate și victime. „Încă odată, ei au arătat ce acorduri valorează pentru ei. Doar prin înarmarea Ucrainei, este posibilă securizarea exporturilor de cereale”, a scris acesta. Foto: Twitter Parlamentarul ucrainean a menționat că ar fi avut loc și o bătălie aeriană deasupra Odesei. Atacuri au fost raportate și în regiunile Harkiv, Nikolaev și Kirovohrad. It took less than 24 hours for Russia to launch a missile attack on Odesa’s port, breaking its promises and undermining its commitments before the UN and Türkiye under the Istanbul agreement. In case of non-fulfillment, Russia will bear full responsibility for global food crisis.— Oleg Nikolenko (@OlegNikolenko_) July 23, 2022 Amintim că vineri, 22 iulie, Ucraina și Rusia au semnat la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia și ONU privind exportul de cereale ucrainene și produse agricole prin Marea Neagră. Citește și: EXCLUSIV România mai are de plătit 77 de milioane de euro păgubiților FNI. Vântu, Popa și Vlas au ieșit din închisoare

Rușii au atacat din nou Odesa (sursa: Agerpres)
Internațional

Rușii au atacat din nou Odesa

Rușii au atacat din nou Odesa. Armata rusă a lansat luni un nou atac cu rachete asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei, una dintre acestea lovind podul care trece peste estuarul Nistrului în regiunea Zatoka, a anunţat primăria oraşului-port Odesa, pe baza informaţiilor de la Comandamentul Operaţional Sud al forţelor de apărare ucrainene, potrivit agenţiilor de presă ucrainene Unian şi Liga. Rușii au atacat din nou Odesa Trei avioane de luptă multirol ruseşti Su-35 au lansat patru rachete asupra regiunii Odesa din spaţiul aerian al Mării Negre, indică Comandamentul Operaţional Sud, adăugând că atacul a avut loc în jurul orei locale 11:00. Una dintre cele patru rachete a fost doborâtă de apărarea antiaeriană ucraineană deasupra mării, iar alte două au lovit obiective de infrastructură militară, declanşând un incendiu, la stingerea căruia au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri. O altă rachetă a lovit podul care trece peste estuarul Nistrului în regiunea Zatoka, pe care ruşii îl bombardează încă din aprilie. Tot de atunci acest pod nu mai este funcţional. Nu s-au înregistrat morţi sau răniţi în urma acestui nou atac asupra regiunii Odesa, indică autorităţile locale ucrainene, citate de Liga. Atacuri în seria asupra unor obiective La 17 iulie, Rusia a distrus cu o rachetă un depozit de cherestea, susţinând că ar fi un distrus de fapt un depozit de armament. În noaptea de duminică spre luni, armata rusă a lansat peste 60 de rachete cu MLRS (sisteme de rachete de lansare multiplă) asupra Nikopol, provocând distrugeri de amploare. Citește și: Rusia fură masiv grâu din Ucraina și îl exportă din peninsula Crimeea. Livrările, de 50 de ori mai mari decât normalul perioadei Şeful administraţiei militare ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, a declarat că au fost lovite obiective de infrastructură urbană, inclusiv un spital şi conducte de apă şi de gaze, şi zone rezidenţiale din acest oraş din zona central-estică a Ucrainei. Conform primelor informaţii, o femeie de 75 de ani a fost rănită. În 16 iulie, invadatorii ruşi lansaseră 53 de rachete asupra Nikopol (regiunea Dnipropetrovsk), omorând două persoane şi provocând distrugeri de proporţii.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră