vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: noiembrie

4 articole
Eveniment

Noiembrie aduce vreme capricioasă: ninsori, ceață, apoi temperaturi neobișnuit de ridicate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o încălzire treptată a vremii în aproape toată țara începând cu 25 noiembrie, după un scurt episod cu temperaturi mai scăzute, precipitații locale și ninsori la munte. Spre sfârșitul lunii însă, temperaturile vor reveni spre valorile normale pentru această perioadă. Prognoza este valabilă pentru intervalul 23 – 30 noiembrie 2025. 23-24 noiembrie: Răcire accentuată, ninsori și lapoviță În intervalul 23 noiembrie, ora 8:00 – 24 noiembrie, ora 8:00, valorile termice scad semnificativ în sud, centru și sud-est, iar vremea devine mai rece decât în mod obișnuit în vestul și nordul țării. Citește și: Cea mai dezastruoasă instituție din Sănătate, pe cale să rateze un grant uriaș din PNRR pentru digitalizare. Nici Ministerul Sănătății nu stă mai bine Cerul este înnorat în toate regiunile, cu precipitații slabe cantitativ. Se anunță ninsoare la munte, lapoviță și ninsoare în vest, centru și nord, ploi în restul zonelor. Izolat, se poate forma polei. Temperaturi maxime: între 3 și 14 grade. Temperaturi minime: între -3 și 5 grade. Vântul va fi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Dimineața și noaptea va fi ceață pe arii restrânse. În București, vremea se răcește ușor. Cerul este înnorat și trecător plouă slab în prima parte a intervalului. Temperatura maximă: 8-9°C, minima în jurul a 0°C. 24-25 noiembrie: Ușoară încălzire în vest, vreme normală termic în rest În intervalul 24 noiembrie, ora 8:00 – 25 noiembrie, ora 8:00, vremea se încălzește în vest, în timp ce în rest rămâne apropiată de regimul termic anterior. Precipitațiile vor fi reduse. Ploi slabe în Banat, Crișana, Maramureș și Oltenia, seara și noaptea. La munte, la altitudini mari, precipitații mixte. Maxime între 3 și 12 grade. Minime între -3 și 10 grade, cu valori de până la -7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Ceața va fi prezentă dimineața și noaptea, izolat. În București, cer variabil, fără precipitații. Maxima: 10-11°C, minima: 0-2°C. 25-26 noiembrie: Încălzire semnificativă în majoritatea regiunilor În intervalul 25 noiembrie, ora 8:00 – 26 noiembrie, ora 8:00, vremea se încălzește semnificativ în aproape toată țara. Maxime între 8 și 17 grade. Minime între -2 grade în depresiunile montane și 12 grade pe litoral. Ploi slabe, în special după-amiaza și noaptea, în jumătatea vestică. La munte, la altitudini mari, apar precipitații mixte. Dimineața și noaptea va fi ceață izolat. În București, vreme caldă pentru această perioadă: cer variabil, 14°C maxima și 2-5°C minima. 26-27 noiembrie: Temperaturile scad în vest, cresc în est și sud-est În intervalul 26 noiembrie, ora 8:00 – 27 noiembrie, ora 8:00, valorile termice cresc în est și sud-est, dar scad în restul țării. Maxime între 6 și 19 grade, cele mai mari valori în sud-est. Minime între -4 grade în depresiunile intramontane și 11 grade pe litoral. Ploi slabe în regiunile sudice și montane, izolat în rest. Pe crestele montane sunt posibile precipitații mixte. În București, valorile termice continuă să crească: 15-16°C maxima și 6-7°C minima. Cer variabil, cu posibile ploi slabe spre seară și noaptea. 27-30 noiembrie: Vreme apropiată de normalul perioadei Potrivit ANM, între 27 noiembrie, ora 8:00 – 30 noiembrie, ora 8:00, temperaturile revin spre valorile normale pentru sfârșit de noiembrie, urmând ca ulterior vremea să se încălzească din nou. Temporar vor fi precipitații, în special în sud-estul țării. În Capitală, temperaturile vor coborî spre valori normale pentru final de lună, apoi vor reveni pe o tendință ușor ascendentă. Temporar sunt posibile ploi, mai ales la începutul intervalului.

Prognoza meteo pentru luna noiembrie (sursa: Pexels/Nati)
Mihail și Gavril, cea mai mare petrecere onomastică (sursa: basilica.ro)
Eveniment

Cea mai mare petrecere onomastică: 1,5 milioane de români sunt serbați de Mihail și Gavril

Sâmbătă, 8 noiembrie, aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc ziua numelui de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor. În total, este vorba despre 833.749 de bărbați și 636.687 de femei care poartă nume inspirate de cei doi sfinți protectori. Cei mai mulți bărbați poartă numele Mihai sau Gabriel Printre bărbații sărbătoriți, cele mai răspândite nume sunt Mihai (366.626 de persoane) și Gabriel (335.611 de persoane). Citește și: Patru judecători CCR demontează argumentele majorității PSD prin care a fost blocată reforma pensiilor speciale Urmează Mihail (61.110), Mihăiță (29.133), Gavril (16.123) și Mihnea (11.854). Alte forme derivate includ Gabi, Gavrilă, Mihu, Mișu și Mihalache. Cele mai multe femei se numesc Mihaela sau Gabriela În rândul femeilor, numele Mihaela este cel mai frecvent, purtat de 367.561 de persoane, urmat de Gabriela (257.782). Alte variante întâlnite sunt Gabi, Mihaiela, Mihăița și Mihaila, potrivit evidențelor oficiale. Semnificația religioasă a zilei de 8 noiembrie Pe 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor puterilor cerești, o sărbătoare dedicată îngerilor păzitori și mesagerilor divini. Tradițional, această zi este marcată de rugăciuni, mese în familie și urări adresate celor care poartă numele sfinților.

Toamna își intră în drepturi, vremea se răcește (sursa: Pexels/Vita Semenovich)
Eveniment

Vremea se răcește în toată țara începând cu 4 noiembrie, apar și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare semnificativă a vremii începând de marți, 3 noiembrie 2025, când temperaturile vor scădea în toate regiunile țării, inclusiv în București. Toamna își intră în drepturi, vremea se răcește Până la data de 7 noiembrie, valorile termice se vor situa în jurul mediilor normale pentru începutul lunii noiembrie, cu maxime care nu vor mai depăși 17 grade Celsius. Citește și: George Simion și o firmă de sondaje apropiată PSD, CURS, relansează ideea suspendării lui Nicușor Dan În intervalul 3 noiembrie, ora 08:00 – 4 noiembrie, ora 08:00, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, deși valorile diurne vor începe să scadă ușor în vestul țării. Cerul va fi variabil, dar în Banat, Crișana și Maramureș se vor semnala ploi slabe, iar spre seară și în noapte precipitațiile se vor extinde în majoritatea regiunilor. La altitudini de peste 1.700 de metri, vor apărea trecător lapoviță și ninsoare. Dimineața și noaptea se va forma ceață, mai ales în sud, est și în zonele depresionare. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate de până la 45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 23 de grade, iar minimele între 4 și 12 grade Celsius. În București: temperaturi de până la 20 de grade În Capitală, începutul săptămânii va aduce o vreme neobișnuit de caldă pentru începutul lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu ceață în primele ore ale dimineții, iar noaptea va deveni mai mult noros, cu posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, temperatura maximă fiind în jur de 20 de grade, iar cea minimă între 8 și 10 grade Celsius. Răcire accentuată din 4 noiembrie În intervalul 4 – 5 noiembrie, vremea se va răci în toate regiunile. Temperaturile vor reveni la valorile normale pentru această perioadă, cu maxime între 9 și 18 grade și minime între 0 și 10 grade. Vor fi ploi în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia, dar și izolat în Transilvania și Moldova. La munte, la peste 1.700 de metri, sunt așteptate precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în est, sud-est și în zona montană. Vreme normală pentru început de noiembrie În intervalul 5 noiembrie, ora 08:00 – 6 noiembrie, ora 08:00, temperaturile vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu ploi slabe izolate în sudul și sud-estul țării ziua, iar noaptea în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 17 grade, iar cele minime între –1 și 8 grade, coborând până la –3 grade în estul Transilvaniei. Local, se va forma ceață dimineața și noaptea. În București: răcire ușoară și condiții de ceață În Capitală, vremea va fi normală pentru începutul lunii noiembrie, cu cer variabil și unele înnorări în prima parte a zilei. Maxima va fi de 14 – 16 grade, iar minima între 3 și 5 grade, cu posibilitate de ceață în a doua parte a nopții. Vreme închisă și ploi izolate în sud și est Pentru intervalul 6 – 7 noiembrie, meteorologii anunță o vreme predominant închisă în sudul și estul țării, cu nebulozitate joasă și ploi slabe izolate. În Carpații Meridionali, la altitudini mari, pot apărea lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime vor fi între 9 și 17 grade, iar cele minime între 0 și 10 grade. În restul țării, cerul va fi variabil, iar ceața va apărea izolat, mai ales dimineața. În Capitală: nori și ploi slabe, mai ales seara și noaptea În București, cerul va fi mai mult noros, iar trecător, în special seara și noaptea, va ploua slab. Temperatura maximă va fi de 13 grade, iar minima între 4 și 6 grade Celsius, cu condiții de ceață dimineața. Ploi slabe în sud și est Pentru perioada 7 – 10 noiembrie 2025, ANM estimează o vreme normală din punct de vedere termic. Ploi slabe vor apărea local în sud și est, iar izolat în restul țării. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, se va semnala ceață. În București, temperaturile vor rămâne în limite normale pentru începutul lunii noiembrie, cu posibile ploi slabe trecătoare.

Vremea se răcește accentuat din noiembrie (sursa: Pexels/Vlad Chețan)
Eveniment

Vremea se răcește accentuat din noiembrie

Vremea se răcește accentuat din noiembrie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că vremea se va menţine caldă în următoarele zile, cu maxime ce pot ajunge la 19 - 20 de grade în majoritatea regiunilor. Începând cu primele zile ale lunii noiembrie, temperaturile vor începe să scadă treptat, marcând intrarea într-un proces de răcire generalizat. Temperaturile prognozate în principalele regiuni În Transilvania, Maramureş şi Moldova, maximele diurne vor coborî până la 8 grade. Citește și: Cui concesionează Simion locurile de parlamentar: bugetară din Guvern, cu 4 case și 2 apartamente, deschide lista AUR la Bacău În Muntenia şi Crişana, temperaturile diurne nu vor depăşi 10 grade în săptămâna a doua a intervalului de prognoză. Banatul va avea temperaturi uşor mai ridicate în prima săptămână, cu maxime de până la 19 grade, dar acestea vor scădea la 16 grade în săptămâna a doua. Vremea se răcește accentuat din noiembrie Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte treptat începând cu data de 1 noiembrie. În Crişana şi Banat, precipitaţiile vor deveni mai frecvente spre sfârşitul intervalului de prognoză, în timp ce în Transilvania şi Maramureş, acestea sunt aşteptate să înceapă în jurul datei de 3 noiembrie. Variaţii ale temperaturilor nocturne Temperaturile nocturne vor avea o scădere semnificativă în cea de-a doua săptămână a prognozei, ajungând la valori de 0 grade sau chiar sub acest prag în Transilvania, Maramureş şi Moldova. În Banat şi Crişana, minimele vor oscila între 0 şi 4 grade, iar în Dobrogea, acestea vor fi mai ridicate în prima săptămână, dar vor scădea treptat până la 3 grade în a doua săptămână. Tendinţe în Oltenia şi la munte În Oltenia, valorile termice vor fi mai ridicate în primele zile, atingând 24 de grade, însă vor scădea până la 11 grade în prima parte a lunii noiembrie. La munte, maximele vor începe de la 14 grade, scăzând apoi la valori de 1 - 2 grade, în timp ce minimele vor ajunge la -4 - -2 grade spre finalul perioadei. Temperaturi scăzute şi precipitaţii Prognoza ANM, bazată pe modelele oferite de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF), indică răcirea generalizată în toate regiunile ţării începând cu noiembrie. Probabilitate de precipitații va fi ridicată, în special în a doua săptămână a intervalului de referinţă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră