vineri 14 august
Login Contact
DeFapt.ro

negociere directa

1 articol
Eveniment

Romsilva, zeci de milioane de lei cheltuiți netransparent, prin sute de negocieri directe - analiză ANAP. După Romsilva, Spitalul Universitar București

Romislva a făcut, în 2025, 371 de achiziții, în valoare de 28,2 milioane de lei, prin negociere directă, arată o analiză a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). „82,75% dintre proceduri au fost justificate prin extremă urgență, iar 17% au fost inițiate ca urmare a neprimirii niciunei oferte la procedurile competitive inițiale”, arată ANAP. Au mai abuzat de achiziții prin negociere directă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești (418 proceduri) și Spitalul Universitar de Urgență București (351 proceduri), care sea flă pe pozițiile unu și, respectiv, trei. Spitalul Universitar de Urgență București este condus de medicul Cătălin Cârstoiu.  ANAP nu a publicat întreaga analiză și nici nu a oferit alte detalii în cazul celor două spitale. ANAP cere limitarea achizițiilor prin negociere directă Potrivit unui comunicat al ANAP, președintele agenției, Raluca Rogoz, a subliniat că negocierea fără publicare prealabilă reprezintă o excepție de la procedurile competitive de atribuire, iar nivelul de utilizare identificat justifică o monitorizare atentă și constantă. „Recomandăm consolidarea mecanismelor de planificare a achizițiilor și a sistemului de control intern la nivelul autorității contractante, astfel încât recurgerea la această procedură să rămână limitată la situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cadrul legal. Analizele de acest tip ne permit să identificăm din timp tipare și zone de risc și să transmitem aceste informații instituțiilor competente, astfel încât acestea să poată dispune, după caz, măsurile care intră în sfera atribuțiilor lor legale”, a declarat Raluca Rogoz, președintele ANAP. Acum câteva zile, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a arătat că Romsilva oferă sindicaliștilor din Fedferația Silva mașini care să-i transporte la proteste.  „O poveste tare de tot: tocmai am descoperit cum Romsilva s-a obligat să asigure mașini din cadrul instituției pentru protestele organizate de Federația sindicală Silva (...) Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste. Asta era important pentru ei: atunci când Federația Silva protestează contra reformei din Romsilva, de exemplu, să o facă pe mașinile plătite de Romsilva.   Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ   Fiecare zi în minister îmi demonstrează că trebuie reformată Romsilva”, a scris Buzoianu pe Facebook.    Romsilva a trimis un drept la replică, după ce ministrul Diana Buzoianu a arătat că regie oferă mașini Federației Sindicale Silva când organizează proteste. Însă din documentul trimis de Romsilva reiese că regia oferă sindicatului nu doar mașini, ci și spații gratuite în sediile regiei.

Romsilva, zeci de milioane de lei cheltuiți netransparent, prin sute de negocieri directe - analiză ANAP. După Romsilva, Spitalul Universitar București
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră