vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: moiseev

1 articol
Eveniment

Spital finalizat acum patru ani, cu lacătul pe ușă. Construcția, greșită, constructorul, în faliment

Un spital finalizat acum patru ani stă cu lacătul pe ușă: este vorba de spitalul de îngrijiri paliative din Botoșani, investiție a celebrei Companii Naționale de Investiții (CNI), cu bani publici. Construcția a fost greșită - „deficiențele majore la instalațiile de gaze medicale”, arăta un consilier local - dar constructorul, care ar trebui să remedieze greșelile, este în faliment. Investiția ar fi fost de 15,6 milioane de lei.  Citește și: PSD nu vrea să mai discute, în coaliție, despre guvernare, fiindcă USR l-ar fi jignit pe Iliescu Spital finalizat acum patru ani, cu lacătul pe ușă Până și PSD, care, de facto, controlează investiția, s-a revoltat. „Este inacceptabil ca un spital modern, ridicat de la zero, destinat unor pacienţi aflaţi în cele mai vulnerabile momente ale vieţii, să rămână nefolosit din cauza birocraţiei şi lipsei de asumare instituţională”, s-a plâns deputatul PSD Alexandru Moiseev, ales în Botoșani.  În declarația sa politică, el susține că autoritățiel locale „şi-au îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în proiect, inclusiv racordarea la utilităţi şi construirea tunelului de legătură cu Spitalul de Recuperare”, iar vina este a CNI și a ministerului Dezvoltării.  „Cunoaștem că principalul blocaj îl reprezintă deficiențele majore la instalațiile de gaze medicale și numeroasele neconformități care împiedică recepția lucrărilor, însă firma care trebuia să facă acest lucru este în faliment”, afirma, în iunie 2025, Relu Chiriac, consilier local din partea Partidului Național Liberal. 

Spital finalizat acum patru ani, cu lacătul pe ușă Foto: Stiri Botosani
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră