luni 22 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: mircea marian

1 articol
Politică

Tribunalul Ilfov, care l-a judecat pe Bolojan într-o zi, amână cauza Thuma vs DeFapt pentru 6 luni

Tribunalul Ilfov a amânat, la 19 iunie, judecarea procesului președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma (PNL), cu DeFapt.ro pentru data de 17 decembrie. Practic, amânarea este de șase luni. Citește și: Primele semne că AUR va ajuta guvernul Veștea: în Birourile Permanente, a ajutat PSD Amânarea este „în vederea administrării probelor propuse”.  Tribunalul Ilfov judecă la șase luni Precedentul termen a fost la 24 aprilie, când cauza a fost din nou amânată „pentru comunicarea cererea modificatoare depusa la dosar” (sic!).   Președintele CJ Ilfov și liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma, a dat în judecată publicația DeFapt.ro și pe jurnalistul Mircea Marian, cerând daune de 200.000 de lei și ștergerea articolelor care menționează condamnarea sa penală din 2014 pentru corupție. Thuma a considerat că articolele i-au afectat imaginea.  DeFapt.ro a relatat faptul că Thuma a fost condamnat definitiv în octombrie 2014 la 6 luni de închisoare cu suspendare (pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite). Ulterior el a fost reabilitat.  Tribunalul Ilfov a devenit celebru săptămâna trecută după ce a judecat cu maximă celeritate o contestație a unui grup de 16 parlamentari PNL împotriva unei decizii a conducerii partidului. Aceștia au atacat la Tribunalul Ilfov deciziile ședinței Biroului Politic Național al partidului din 15 iunie referitoare la mandatarea parlamentarilor de a nu vota pentru învestirea Guvernului Veștea și la impunerea de sancțiuni pentru cei care votează și cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet. Tribunalul a dat dreptate contestatarilor la doar o zi de la depunerea contestației.  PNL a acuzat Tribunalul Ilfov că și-a încălcat competența teritorială și a judecat netransparent contestația unui grup de parlamentari PNL împotriva unei decizii a conducerii partidului.   PNL a arătat că nici măcar nu a fost informat de acest proces.

Procesul Thuma vs DeFapt merge în ritm de melc la Tribunalul Ilfov Foto: Facebook
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră