sâmbătă 22 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mirabela Grădinaru

4 articole
Politică

Dileme la dezbaterea amendamentului AUR anti-Mirabela Grădinaru: ce face demnitarul cu două concubine pe an? Depun ambele declarații de avere?

Amendamentul AUR la legea integrității, prin care este obligată să depună declarații de avere și „persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi” cu un demnitar, a generat discuții aprinse, azi, în Senat. Amendamentul a fost gândit de AUR pentru a o forța pe partenera președintelui Nicușor Dan să-și declare averea. Însă Mirabela Grădinaru a făcut asta azi, din proprie inițiativă. Citește și: Cum este răsplătită vechimea în noua lege a salarizării: când crește automat salariul bugetarilor Amendamentul a fost însă adoptat, în Senat, deși există riscul să cadă la CCR. „Cu amantele nu sunt stabilite relații asemănătoare acelora dintre soți” În Comisia juridică de la Senat, liberalul Daniel Fenechiu a spus că această expresie „relații asemănătoare acelora dintre soți” poate include și cuplurile de același sex, arată Antena 3. „Există mecanisme să se facă această verificare? Cum se face? Pe bază de sesizări? Sesizez eu că X cu Y au o relație?”, a mai spus senatorul liberal Daniel Fenechiu.  Senatorul USR Ștefan Pălărie a întrebat ce se întâmplă dacă un demnitar are două iubite.  „Dacă o persoană obligată prin lege să depună o declarație de avere petrece primele 6 luni într-o relație conjugală cu o persoană și 6 luni cu o altă persoană, cine are obligația să depună declarație de avere și de interese? E ca la nebuni”, a spus Pălărie.  „Cred că puteți să-i asigurați pe toți cei interesați că nu sunt vizate amantele, pentru că cu (sic!) amantele nu sunt stabilite relații asemănătoare acelora dintre soți. Relațiile de conviețuire sunt cele care seamănă cu relațiile dintre soți. Dacă conviețuiesc împreună înseamnă că desfășoară relații asemănătoare acelora dintre soți. Prin conviețuire, prin concubinaj”, i-a răspuns senatorul AUR Nicolae Vlahu.  Discuțiile au continuat în plenul Senatului. „Ați mai ridicat și o falsă problemă cu privire la partenerii de același sex. Întrucât în România nu este recunoscut așa ceva, tăiem de pe listă și asta.  Noi încă suntem o țară creștină în care familia e formată dintr-un bărbat și o femeie.  Dacă nu era bun amendamentul nostru, azi doamna Grădinaru și-ar mai fi făcut publică declarația de avere și în ce calitate și-a făcut publică această declarație? Oricum e una care va suscita mult interes și să nu uitați că șpăgile vin prin criptomonede”, a teoretizat senatoarea AUR Cristina Dumitrescu.  ANI a anunțat însă că articolul propus de AUR nu poate fi aplicat.  Legea a trecut de Senat, iar PNL a precizat că o va ataca la CCR. 

Dileme la dezbaterea amendamentului AUR anti-Mirabela Grădinaru: ce face demnitarul cu două concubine pe an? Depun ambele declarații de avere?
Mirabela Gradinaru, partenera lui Nicușor Dan, își publică declarația de avere: 13.000 de lei pe lună, de la Renault, moșteniri de la bunicii din Vaslui
Politică

Mirabela Gradinaru, partenera lui Nicușor Dan, își publică declarația de avere: 13.000 de lei pe lună, de la Renault, moșteniri de la bunicii din Vaslui

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere, care arată că în anul fiscal 2025 a avut un salariu net anual de 158.630 de lei de la Renault/Automobile Dacia. Ea a moștenit de la bunicii ei și de la tatăl ei aproape patru hectare de teren în intravilan și extravilan, în județul Vaslui, inclusiv o vie de 1.200 mp. Citește și: Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026: ce bani vin automat și când trebuie depusă o cerere Pământuri și case moștenite „În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese. Documentele sunt disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale”, a scris Nicușor Dan, pe X/Twitter. În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese. Documentele sunt disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesând următoarele link-uri:https://t.co/DqtBfHHA0j… — Nicușor Dan (@NicusorDanRO) August 5, 2026 Grădinaru și-a publicat declarația de avere pe fondul unui amendament la legea integrității, susținut de AUR și votat de PSD, care prevedea: „Soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelor dintre soți cu Președintele României, cu deputații, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului, cu șeful Cancelariei Prim-Ministrului, cu secretarul general al Guvernului, cu secretarii de stat, cu subsecretarii de stat, cu consilierii de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului are obligația de a completa și depune declarațiile de avere și declarațiile de interese”. Mai mulți juriști au apreciat că definirea vagă a persoanelor care au relații „asemănătoare celor dintre soți” nu va trece de CCR. Însă Grădinaru și-a scris declarația de avere, iar președintele Nicușor Dan a publicat-o pe rețelele sociale. În declarație apare un teren de 1.125 mp în Moara Vlăsiei, cumpărat în 2021. Mirabela Grădinaru deține două case, una în orașul Vaslui, alta în localitatea Zăpodeni din Vaslui. Ambele sunt moștenite. Ea nu are nici un leu în conturi, dar a împrumutat Asociația SOS Orașul cu 116.000 de lei și deține acțiuni la Renault, prin programele dedicate angajaților, de 4.000 de euro. În declaratia de interese, Grădinaru arată că este președinte la acest ONG.  Mirabela Grădinaru declară datorii de 67.000 de lei la ING. 

Mirabela Grădinaru participă la summitul global pentru educația digitală, la invitația Melaniei Trump
Eveniment

Mirabela Grădinaru participă la summitul global pentru educația digitală, la invitația Melaniei Trump

O delegație oficială a României participă, în perioada 24–25 martie 2026, la Washington D.C., la summitul inaugural al unei coaliții globale dedicate educației digitale a copiilor. Evenimentul este organizat la inițiativa Primei Doamne a SUA, Melania Trump, care i-a adresat invitația Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Cine face parte din delegația României Potrivit Administrației Prezidențiale, delegația este formată din Vlad Ionescu, consilier de stat pentru politică externă, Diana Punga, consilier pentru relația cu societatea civilă, și Mirabela Grădinaru. Citește și: EXCLUSIV Noul CEO al RetuRO SGR, o șomeră care a îngropat Brico Depot în datorii și pierderi de sute de milioane de lei Participarea are loc în cadrul unui demers internațional care reunește Prime Doamne și reprezentanți ai mai multor state. Educația digitală și siguranța online, teme centrale Summitul promovează cooperarea internațională pentru creșterea bunăstării copiilor prin educație, inovație și tehnologie. Printre obiective se numără accesul la instrumente moderne, inclusiv soluții bazate pe inteligență artificială, precum și consolidarea siguranței copiilor în mediul online. Întâlniri la nivel înalt și parteneriate educaționale Agenda include o sesiune de lucru la Departamentul de Stat al SUA și o reuniune la Casa Albă, cu participarea liderilor implicați. Delegația României va avea întâlniri cu reprezentanți ai American Councils for International Education, dar și cu medici români din SUA specializați în tratarea adicțiilor. Vizite academice și schimburi de expertiză Programul oficial mai cuprinde o vizită la The Thrive Center for Children, Families, and Communities din cadrul Georgetown University, unde vor avea loc discuții cu specialiști în sănătatea mintală a copiilor. Participarea României reflectă angajamentul pentru dezvoltarea politicilor publice adaptate provocărilor digitale.

Prima Doamnă a României promovează moda românească în vizite oficiale
Eveniment

Prima Doamnă a României promovează moda românească în vizite oficiale

Moda ieșeană, purtată la nivel prezidențial. În cadrul primei vizite oficiale în Austria, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României Nicușor Dan, a purtat trei rochii semnate de Irina Schrotter, transmițând un mesaj subtil de rafinament și identitate europeană. Moda românească, purtată la nivel prezidențial La primirea oficială de la Salzburg, pe covorul roșu, Prima Doamnă a ales o ținută elegantă marca Amalin, semnată de Andreea Raicu. Citește și: DOCUMENT De ce a decis Înalta Curte să-l condamne penal, în 2016, pe Marian Neacșu, acum vicepremier PSD Creatorii de modă ieșeni s-au declarat onorați de alegerea făcută, subliniind grația și naturalețea cu care au fost purtate piesele vestimentare. Prin stilul sobru și atent curat, familia prezidențială a consolidat imaginea României în Europa, punând în lumină și designul românesc contemporan. Continuarea, în Ziarul de Iași

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră