Reconstrucția Ucrainei va costa peste 500 de miliarde de euro, estimează Banca Mondială
Miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei. După trei ani de război devastator declanșat de invazia rusă, Ucraina va avea nevoie de 524 de miliarde de dolari (aproximativ 506 miliarde de euro) pentru redresare și reconstrucție, conform unei noi estimări publicate marți de Banca Mondială. Miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei „Această evaluare pune în evidență pagubele extraordinare pe care Rusia le-a provocat Ucrainei”, a declarat Marta Kos, comisarul european pentru extindere, într-un comunicat comun emis alături de Banca Mondială, ONU, Comisia Europeană și guvernul ucrainean. Citește și: Lui George Simion i-a răsărit în declarația de avere un cont bancar uriaș, de care uitase până acum Costul reconstrucției depășește de aproape trei ori PIB-ul Ucrainei Estimată pe o perioadă de 10 ani, suma necesară pentru reconstrucție reprezintă de 2,8 ori PIB-ul Ucrainei prognozat pentru anul 2024, conform raportului publicat. Această sumă acoperă nu doar infrastructura distrusă, ci și necesitățile umanitare și de dezvoltare ale țării, în contextul în care războiul continuă să facă ravagii. Pierderi umane și distrugeri masive Invazia rusă începută pe 24 februarie 2022 a provocat zeci de mii de victime, milioane de refugiați și persoane strămutate, distrugerea completă a mai multor orașe și ruinarea infrastructurii energetice esențiale „Anul trecut, nevoile Ucrainei în materie de reconstrucție nu au încetat să crească din cauza atacurilor neîncetate ale Rusiei”, a afirmat Denis Șmîhal, prim-ministrul ucrainean, citat în același comunicat. Zonele cele mai afectate de război Aproximativ 75% din pagube au fost înregistrate în regiunile din apropierea liniei frontului, cele mai afectate fiind: Donețk, Harkov, Lugansk, Zaporojie și Herson. De asemenea, distrusă este și zona metropolitană a Kievului, capitala atacată aproape zilnic Peste 2,5 milioane de gospodării afectate Conform raportului, aproximativ 13% din parcul imobiliar al Ucrainei a fost avariat sau complet distrus, ceea ce a afectat direct peste 2,5 milioane de gospodării. Precedentele evaluări ale Băncii Mondiale indicau costuri de 392 de miliarde de euro în februarie 2023. În martie, 2024, suma se ridica la 464 de miliarde de euro.
