Un pacient a luat foc pe masa de operații
Un pacient a luat foc pe masa de operații, la Timișoara. Potrivit site-ului Opinia Timișoarei, pacientul a luat foc pe masa de operație în timpul unei intervenții de cauterizare. Un pacient a luat foc pe masa de operații Este vorba de un bărbat de 84 de ani care a suferit arsuri la nivelul fetei. Medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini. Pacientul urma să fie operat pentru extirparea unei tumori la o clinică ce ţine de Spitalul Judeţean din Timişoara. Arsurile au cuprins 5% din suprafața victimei, care este intubată, dar „în afara oricărui pericol” - susține Mediafax. Se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul, anunță RTV. Incident identic la Floreasca, Beuran - de neatins În decembrie 2019 un incident asemănător s-a produs la Spitalul Floreasca din Capitală. O femeia în vârstă de 66 de ani, care suferea de cancer pancreatic, a fost arsă pe masa de operații după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Operația era coordonată de medicul Mircea Beuran. Acesta a fost demis de la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca în ianuarie 2020, după ce o cercetare administrativă a arătat că în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație a fost vorba despre o eroare umană. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat ulterior că medicii care au efectuat operația de la Spitalul Floreasca au folosit un dezinfectant care nu ar fi trebuit utilizat în acest caz, cu toate că în acel moment în spital erau disponibile toate tipurile de dezinfectanți. După sancțiune, Beuran a făcut plângere în instanță pentru a fi repus în funcție. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au dat dreptate medicului, care a câștigat definitiv procesul cu Spitalul Floreasca. Mircea Beuran trebuie astfel repus în funcția de șef al Secției de Chirurgie, iar spitalul trebuie să îi plătească și despăgubiri constând în salariile pentru lunile în care a fost suspendat. Citește și: Invazia Ucrainei se transformă într-un război prelungit care are ca miză estul țării, estimează americanii. Biden sugerează că Putin e atins de paranoia: S-a autoizolat, a arestat consilieri
