miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: maricel pacuraru

7 articole
Politică

VIDEO Doamnele de la Realitatea și România TV s-au certat, cu voce ridicată, la mitingul minerilor

Doamnele de la Realitatea și România TV, Alexandra Păcuraru și, respectiv, Roxana Ciucă, s-au certat, cu voce ridicată, și s-au acuzat reciproc de evaziune la mitingul minerilor, arată o filmare a României TV, distribuită pe Facebook de site-ul Podul. Alexandra Păcuraru este fiica patronului Realității TV, Maricel Păcuraru, și, din februarie 2026, este vicepreședinte AUR pe zona Dobrogea.  Citește și: PSD nu va avea credibilitate pe plan european câtă vreme este condus de „premierul OUG 13” - Siegfried Mureșan În decembrie 2025, CNA a amendat postul România TV după ce Roxana Ciucă i-a spus unui tată care își pierduse fetiţa de numai doi ani după o intervenţie la stomatolog: „Stimate domn, fetiţa dumneavoastră a intrat în mormânt acum. Nu v-o mai aduce nimeni”. Ciucă încerca să-l convingă pe părintele îndurerat să răspundă la întrebări.  Acum, Ciucă a întrebat-o, pe un ton ridicat, pe Alexandra Păcuraru de ce nu-și plătește datoriile la stat, spunându-i că „noi suntem amărâți”, dar își achită taxele și impozitele. Păcuraru a încercat să cheme pe participant la miting ca să scape de Ciucă, iar când nu a avut succes, a apelat la Jandarmerie, dar nici această instituție nu s-a amestecat.  Doamnele de la Realitatea și România TV s-au certat, cu voce ridicată, la mitingul minerilor „Roaxana Ciucă RTV: Până una alta, Sebastian Ghiță este cu taxele la zi. Noi nu avem nicio datorie, nu stiu de ce… Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Preluați-o pe doamna (n.r. i-a zis unui miner prezent la protest) Roaxana Ciucă RTV: Îi instigați pe oameni să-i pună pe noi? De ce puneți oamenii pe noi? Doamnă, colegii dumneavoastră sunt foarte mulți care au sunat astăzi la ANAF să întrebe răspuns. Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: V-am răspuns Roaxana Ciucă RTV: Ce mi-ați răspuns? Dar de ce nu vă plătiți datoriile către stat? Că noi suntem amărâți și noi ne plătim zi de zi taxele și impozitele. Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Jucați teatru Roaxana Ciucă RTV: Ei, jucăm pe d..cu teatru. Că noi suntem amărâți și noi ne plătim zi de zi taxele și impozitele. Taxele și impozitele ni le plătim la zi. Dumneavoastră de ce nu le plătiți? Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Datoriile de la Realitatea Media sunt făcute de Sebastian Ghiță. Roaxana Ciucă RTV:  Nu e adevărat. N-a făcut acest Sebastian Ghiță. Eeei nu știu să citesc documentul. Uitați-vă un pic aici, uitați-vă un pic, deci uitați-vă un pic. Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Nu mai am timp, nu mai am timp de circ. Eu nu fac circ. Ați făcut această datorie pe care o băgați acum în curtea Realității Plus, punând scut în jurul lui Sebastian Ghiță! Roaxana Ciucă RTV:  Nu este adevărat! Același lucru l-aș putea spune și eu despre tatăl dumneavoastră, dar eu nu jignesc! Nu puneți mâna pe mine! Eu vreau să știu de ce ați venit astăzi aici! Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Jandarmeria Română, am o problemă cu această doamnă! Au furat și echipamentele de la Realitatea Media. Roaxana Ciucă RTV:  Nu este adevărat! Ne mințiți. Știți ce ne face Alesia Păcuraru nouă, reporterilor, că spuneți că este sora dumneavoastră vitregă… Dumneavoastră știți ce ne face? Alexandra Păcuraru Realitatea Plus: Aveți decență? Roaxana Ciucă RTV:  Eu am decență. Eu vă mulțumesc mult”

Doamnele de la Realitatea și România TV s-au certat, cu voce ridicată, la mitingul minerilor Foto: Captură video România TV/Podul
Culmea evaziunii: banii AUR de la stat intrau în circuitul „dezechilibrat” al Realității TV Foto: captură video
Politică

Culmea evaziunii: banii AUR de la stat intrau în circuitul „dezechilibrat” al Realității TV

Culmea evaziunii: banii primiți de AUR de la stat intrau în circuitul financiar „dezechilibrat” al firmelor din jurul Realității TV, susține un comunicat al ANAF. Este al doilea comunicat al ANAF referitor la suspiciunile de evaziune din firmele din jurul acestui post, controlat de Maricel Păcuraru. ANAF nu menționează, clar, nici Realitatea TV, nici pe Păcuraru, nici partidul care i-a plătit publicitate de 15 milioane de lei, dar datele publice arată că este vorba de AUR.  Citește și: PSD nu va avea credibilitate pe plan european câtă vreme este condus de „premierul OUG 13” - Siegfried Mureșan În 2014, Maricel Păcuraru a primit o condamnare definitivă de 4 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare de bani în dosarul Poșta Română. Prejudiciul estimat în acest caz a depășit 14,3 milioane de lei, echivalentul a aproape 3 milioane de euro.  Culmea evaziunii: banii primiți de AUR de la stat intrau în circuitul „dezechilibrat” al Realității TV „Principala activitate pentru care societatea în cauză a încasat sume semnificative, de peste 15 mil. lei, în perioada 2024 – 2025, de la o societate având aceeași structură de control, este reprezentată de servicii de promovare în context electoral. Achizițiile declarate pentru realizarea acestor servicii nu au corespondent în plăți efective către conturile furnizorului. În paralel, analizele ANAF evidențiază volume ridicate de sume înregistrate în conturi contabile, precum și avansuri și plăți către persoane fizice sau entități, fără justificare economică”, arată Fiscul. Probabil că ceea ce ANAF definește drept „avansuri și plăți către persoane fizice sau entități, fără justificare economică” era, de fapt, o formă de mită către jurnaliști și analiști care făceau propagandă pentru AUR, George Simion și/sau Călin Georgescu.  „Controlul demarat de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la grupul de societăți comerciale deținute de administratorul, respectiv proprietarul unui post de televiziune relevă noi aspecte privind riscul fiscal al societăților cercetate. Controlul Antifraudă ANAF relevă circuitul încasărilor și plăților și evidențiază un model dezechilibrat al operațiunilor economice, caracterizat prin achiziții de valori semnificative raportate la un număr redus de livrări, urmate de schimbări semnificative ale fluxurilor financiare. Astfel, în anul 2024, una dintre societățile verificate a înregistrat achiziții de valori foarte mari comparativ cu livrările, rezultând un important sold negativ de TVA care nu a fost solicitat la rambursare. Majoritatea achizițiilor (peste 96%) provin de la un singur furnizor, o societate având același administrator, în timp ce livrările sunt concentrate către un număr foarte redus de clienți, unii dintre aceștia fiind conectați prin sediu sau structură de control (societăți deținute de același administrator). În anul 2025, situația se inversează parțial, valoarea livrărilor crescând semnificativ, cu mult peste anul anterior, 95% reprezentând servicii facturate către un singur client afiliat, o societate deținută de același administrator, ceea ce indică un circuit închis al tranzacțiilor între entități cu aceeași structură de control asupra activităților derulate. Principala activitate pentru care societatea în cauză a încasat sume semnificative, de peste 15 mil. lei, în perioada 2024 – 2025, de la o societate având aceeași structură de control, este reprezentată de servicii de promovare în context electoral. Achizițiile declarate pentru realizarea acestor servicii nu au corespondent în plăți efective către conturile furnizorului. În paralel, analizele ANAF evidențiază volume ridicate de sume înregistrate în conturi contabile, precum și avansuri și plăți către persoane fizice sau entități, fără justificare economică”, explică Fiscul. 

ANAF s-a dus peste propaganda lui Georgescu Foto: Facebook
Politică

ANAF s-a dus peste propaganda lui Georgescu: rețeaua Realității TV, datorii astronomice la stat

ANAF s-a dus peste propaganda lui Călin Georgescu și George Simion: rețeaua Realității TV are datorii astronomice la stat, de peste 259 milioane de lei. Un comunicat al ANAF, care nu menționeză clar Realitatea TV, arată că „societățile din cadrul grupului înregistrează un cuantum al datoriilor la bugetul de stat de peste 259 mil. lei, în cvasitotalitatea lor arierate”. Site-ul newsonline.ro a scris de luni că Direcția Generală Antifraudă Fiscală (D.G.A.F.) a descoperit prejudicii de milioane la un grup de firme care controlează și televiziunea Realitatea Plus.  Citește și: Ciutacu, angajatul RTV, descrie legăturile cu penalii PSD: „Am primit-o în casă, am omenit-o” ANAF s-a dus peste propaganda lui Georgescu: rețeaua Realității TV, datorii astronomice la stat Comunicatul ANAF arată că circa 70 de firme plimbau banii și hârtiile între ele pentru a masca neplata unor datorii uriașe către stat. „Printre societățile analizate a fost identificată o societate care deși avea declarată activitate în domeniul serviciilor de protecție și pază, în fapt activitatea principală consta în achiziția și prestarea de «servicii de promovare», pe circuit fiind implicată și o societate media. Din datele disponibile s-a constatat că societatea media făcea parte dintr-un grup de peste 70 de societăți comerciale cu activități în domeniul serviciilor de analiză de piață și sondării opiniei publice și publicității. Majoritatea acestor  societăți au administratori comuni, persoane fizice care au calitatea de rude până la gradul al III-lea, se află în relații de afinitate sau exercită control (prin calitatea deținută în anumite firme).   Astfel, datele A.N.A.F. au arătat că societățile din cadrul grupului înregistrează un cuantum al datoriilor la bugetul de stat de peste 259 mil. lei, în cvasitotalitatea lor arierate. Din analiza preliminară efectuată asupra grupului de companii au reieșit indicii relevante privind existența unui comportament susceptibil să prejudicieze bugetul de stat, prin implementarea unui mecanism de tranzacții intragrup. Aceste operațiuni prezintă elemente care sugerează un caracter artificial, fiind aparent lipsite de substanță economică și de o justificare comercială reală, ceea ce ridică suspiciuni cu privire la scopul lor. Ca o caracteristică generală, la nivelul tuturor societăților din grup, analiza A.N.A.F. relevă un comportament economic atipic. Ca practică, societățile din același grup, cu comportamente similare, mențin un nivel aparent de profitabilitate, însă acesta este compensat integral de pierderile înregistrate, astfel încât, în final, deși raportează profit (uneori chiar după deschiderea procedurii de faliment), nu achită obligații fiscale către bugetul de stat. În data de 10 martie 2026, în contextul controlului realizat de A.N.A.F. - Direcția Antifraudă București, s-au constatat obligații fiscale restante aferente impozitelor și taxelor cu reținere la sursă, suma totală datorată depășind 8 mil. lei. Ca urmare a acțiunilor de control, o parte din obligațiile aferente taxelor reținute de la salariați, în cuantum de aproximativ 6 mil. lei, a fost achitată indirect, prin intermediul unei societăți din același grup, fapt ce confirmă legăturile operaționale între entitățile grupului. Totodată, până în prezent, contribuabilii verificați nu au pus la dispoziția organelor fiscale toate documentele necesare pentru clarificarea situației fiscale, respectiv contracte, tranzacții și documente justificative care să ateste realitatea și materialitatea operațiunilor economice”, se arată în comunicatul ANAF. 

Anca Alexandrescu, candidatură în contul datoriei AUR către Maricel Păcuraru (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

Anca Alexandrescu, candidatură de 2,5 milioane de EUR, bani datorați de AUR patronului Realitatea TV

Candidatura Ancăi Alexandrescu din partea AUR la funcția de primar general al Capitalei are o explicație foarte contabilă, crede fostul lider AUR Claudiu Târziu. Cum a dispărut candidatul Piperea "Domnul profesor Gheorghe Piperea, profesionist cu o bună notorietate și europarlamentar activ, a fost pregătit de conducerea partidului pentru a intra în această cursă. Citește și: Senatorul ex-POT Pintea, prins a treia oară la volan fără permis. Va face pușcărie pentru antecendente Ceva s-a întâmplat din momentul în care i s-a făcut această propunere și momentul în care AUR s-a aliniat în spatele doamnei Anca Alexandrescu. Ce anume exact, nu știu. Dar mă pot gândi la „îndatorarea” partidului de către doamna Alexandrescu prin susținerea acordată în timpul campaniilor electorale de anul trecut și mai ales în cele pentru prezidențiale. Dacă în noiembrie 2024 l-a susținut pe dânsul și nu l-a susținut pe domnul Georgescu, după aceea l-a susținut pe domnul Georgescu pentru a-l susține și pe George Simion. Prin urmare, cred că dânsa și-a creat un ascendent asupra lui George Simion, cel puțin, dacă nu asupra întregului partid. Datoria de 2,5 milioane de euro către Maricel Păcuraru În plus, mai rămân întrebări legate de modul în care patronul Realitatea TV a îndatorat partidul AUR, din punct de vedere financiar. Domnul Maricel Păcuraru a împrumutat unor candidați ai AUR circa 2,5 milioane de euro pentru campania electorală – cheltuiți apoi de partid pentru achitarea facturilor la Realitatea TV –, bani care n-au fost decontați de AEP, pentru că n-ar fi fost respectate prevederile legale în privința finanțării. Ba mai mult, AEP a dat AUR o sancțiune de 2,5 milioane de euro, echivalentul sumei pe care n-a decontat-o. Există un proces al AUR contra deciziilor AEP, în care nu cred că partidul are sorți de izbândă. Prin urmare, a rămas o datorie de plătit și poate că ea se plătește prin candidatura doamnei Alexandrescu, cel mai important om al postului de televiziune. În tot cazul, e foarte straniu că AUR a refuzat să aibă un candidat propriu.", a afirmat Târziu într-un interviu pentru Aktual 24.

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru Foto: Facebook
Politică

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru

Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru, moderatoare TV și candidată la președinție, de la televiziunea controlată de tăticul ei: potrivit declarației de avere depusă de ea la Biroul Electoral Central, în 2023 a primit, net, 240.000 de lei, respectiv 20.000 de lei pe lună. Citește și: Firma care-i plătește BMW-ul lui Exarhu, profit net de peste un milion de lei în 2023. SRL-ul, deținut integral de realizatorul radio Ce salariu primește beizadeaua Alexandra Păcuraru Postul Realitatea TV, la care lucrează Alexandra Păcuraru și care este deținut de tatăl ei, Marcel Păcuraru, a fost amendat în repetate rânduri pentru afirmațiile acestei moderatoare. De exemplu, CNA a dat o amendă de 10.000 de lei pentru un atac neobișnuit de vulgar împotriva Ucrainei: „Eu, Alexandra Păcuraru, am spus că sunt una dintre românii care vor să rezilieze sprijinul pentru Ucraina. Nu este războiul nostru. Dacă ei petrec, dansează, se îmbuibă cu alcool, cu prostituție, cu toate, pentru ce să finanțez eu?”. În 2023, emisiunea ei a fost amendată cu 10.000 de lei pentru un atac la Dan Andronic: „Mă cunoaşteţi deja, ştiţi că nu sunt consumatoare de cancan, de picanterii, nu mă interesează, de fapt, intimitatea altora, dar nu pot să nu vă spun că Dan Andronic este foarte mic, este atât de mic, ruşinos de mic”. Păcuraru a mai avut, în 2023, și venituri din chirii, în valoare de 54.000 de lei. Fiica patronului Realității TV deține o casă de 158 mp în „Paradisul Verde”, un Jaguar și un BMW IX și bijterii de 50.000 de euro. Tăticul, penal și cu un proces care este tergiversat În declarația ei de avere nu apar, așa cum apar în alte declarații de avere, alocațiile celor cinci copii ai Alexandrei Păcuraru. Se poate presupune că fie aceștia nu mai sunt în întreținerea ei, fie a neglijat să menționeze alocațiile sociale. În declarație nu figurează nici venituri ale soțului. În iulie 2024, ea posta pe Facebook imagini alături de cinci copii și un bărbat, scriind: „Familia este o adevărată binecuvântare, acolo unde începe viața și dragostea nu se termina niciodată! Familia rămâne stâlpul României Moderne și izvorul nesecat de credință și putere!”. Maricel Păcuraru, tatăl moderatoarei TV, a fost condamnat pentru corupție la 1.460 de zile de închisoare, din care a efectuat 815. El este judecat într-un dosar penal care trenează de ani buni și în care este acuzat că a prejudiciat Loteria Română cu peste 25 de milioane de euro.

Bătălia mogulilor penali pentru București Foto: Cotidianul
Politică

Bătălia mogulilor penali pentru București

Bătălia mogulilor penali pentru București: Antena 3, postul lui Dan Voiculescu, îl susține pe Piedone, în timp ce Realitatea TV, controlată de Maricel Păcuraru, îl promovează pe putinistul Cozmin Gușă. Citește și: Primăria lui Piedone a dirijat milioane de euro din banii Sectorului 5 către un ex-polițist, condamnat penal, amic cu interlopul Cămătaru și secretar general adjunct al partidului său, PUSL Piedone candidează pentru PUSL, formațiunea controlată tot de Dan Voiculescu, în timp ce Gușă ar urma să fie susținut de AUR. Totuși, în ultimele zile, la vârful AUR au apărut controverse legate de această candidatură, pe care se pare că o dorește doar George Simion, președintele formațiunii. Bătălia mogulilor penali pentru București O monitorizare a postului Antena 3 arată că primarul Sectorului 5 este susținut puternic de televiziunea care-i aparține, de facto, lui Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție și fost turnător al Securității. Pe site-ul Antenei 3 nu există nici o știre critică la adresa lui Piedone. În schimb, a fost preluat integral discursul lui acestuia la lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale. În tabăra cealaltă se află Maricel Păcuraru, co-asociat la ”Realitatea Media”, firma care deține Realitatea TV, și care a primit patru ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani. Faptele s-au derulat în 2006 și au produs Poștei un prejudiciu de patru milioane de euro. A fost eliberat în 2017. În 2015, Păcuraru a fost în judecată într-un alt dosar, de fraudare a Loteriei Române. Însă dosarul său a fost amânat de 58 de ori de un judecător recent sancționat de CSM. Citește și: Un judecător cu salariu peste președintele României nu s-a deranjat să motiveze o sentință timp de opt ani! El este cel care a amânat de 58 de ori dosarul „Loteria” Păcuraru este prieten cu Cozmin Gușă, cu care a fost asociat. Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă Foto: B1TV Amicii Rusiei vor să controleze mass-media În iunie 2023, site-ul captura.ro scria că Maricel Păcuraru încearcă să preia ostil presa, alături de propagandiștii Rusiei. „Miza este pachetul de control în compania de presă Editura Evenimentul și Capital SRL, condusă oficial în ultimul deceniu de consultantul politic Dan Andronic. Societatea administrează mai multe produse media sub cupola mărcilor Evenimentul zilei (evz.ro) și Capital (capital.ro). Artizanul preluării ostile este Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV și posesorul unui cazier penal vast. El e totodată finanțatorul așa-numitului Club de Presă, o organizație înființată recent sub bagheta sa logistică, care integrează conspiraționiști notorii, condamnați penal și propagandiști de punctaje rusești”, arăta Captura. Într-un discurs preluat de solidnews.ro, Gușă susținea că ar dori să candideze la funcția de primar al Capitalei și pentru „redarea demnității de jurnalist”. Putinistul Gușă se bate pentru presă. Liberă! „Eu în primul rând mă duc în această campanie de pe fotoliul de moderator de la Gold FM și din interiorul Clubului de Presă. Asta este calitatea mea. Eu reprezint Clubul de Presă, pe colegii mei, care în ultimii ani au fost batjocoriți, umiliți, blocați, le-a fost interzis să-și publice anchetele au fost puși în situația să scrie la comandă și nu aveau ce să facă, pentru că aveau de întreținut familii (...) Eu nici nu trebuie să mă uit prea departe pentru a apela la specialiști care să-mi spună cum stă treaba în primărie, în economie și așa mai departe. Imediat pot să-l sun pe Petrișor Peiu să-l întreb ce nu merge, ce a studiat el și ce ar trebui făcut. Pot să vorbesc cu Bogdan Comaroni, Iosefina Pascal, Liviu Alexa, Liviu Man, Ion Spânu și alți oameni pe care-i avem în Clubul de Presă și care sunt cei mai buni investigatori din România și care au chestionat afacerile ilegale și mafia din jurul primăriei București de 20 de ani, unii de 30 de ani”, susținea Gușă.

Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani Foto: Jurnalul de Ialomița
Justiție

Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani

Un judecător cu salariu peste președintele României, Cătălin Vasilică Oprea, nu s-a deranjat să motiveze o sentință timp de opt ani, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru, pentru Adevărul. Citește și: „Băieții deștepți” estimau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Alin Alexandru a precizat că împotriva lui Oprea a început cercetarea disciplinară. Acest judecător a mai fost sancționat de două ori pentru aceleași probleme. Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani „S-a început acțiunea diciplinară pentru Oprea Cătălin Vasilică, judecător în cadrul Tribunalului Ialomița pentru în neredactarea în termen a 378 hotărâri judecătorești, cea mai veche fiind pronunțată la 24 februarie 2016”, a spus Alin Alexandru. Fără o motivare a sentinței, părțile nu pot contesta deciziile judecătorului. În dosarul Loteria, care viza un prejudiciu de 25 de milioane de lei adus de către mai mulți inculpați, printre care și Maricel Păcuraru, proprietarul Realitatea Plus, procesul a stagnat în Tribunalul București timp de opt ani. Judecătorul Cătălin Vasilică Oprea s-a ocupat de acest dosar până când a fost transferat la Ialomița, fiind mutat disciplinar. El a decis nu mai puțin de 58 de amânări în acest dosar, fie sub pretextul administrării de probe suplimentare, fie invocând lipsa de apărare a inculpaților. Potrivit procedurilor, lipsa de apărare este acceptată doar o singură dată, după care se impune numirea unui avocat din oficiu. Cu toate acestea, judecătorul a amânat de peste 10 ori cazul invocând lipsa de apărare. Între timp, acuzații din dosarul Loteria au cerut prescrierea faptelor, scrie CluJust. Potrivit declarației de avere, judecătorul Cătălin Vasilică Oprea a câștigat, în anul fiscal 2022, 180.896 de lei, net, ceea ceînseamnă circa 15.000 de lei pe lună. Însă el a primit și 30.996 de lei, net, pentru decontul chiriei. În plus, Oprea a dat statul în judecată pentru salariile sale și, în 2022, a beneficiat de titluri executorii în valoare de 76.928 de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră