vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: manole

2 articole
Eveniment

Declarațiile de avere au dispărut de pe site-ul BNR. Instituția, condusă de un fost turnător

Declarațiile de avere au dispărut de pe site-ul BNR, la ora redactării acestei știri. Nu se mai regăsesc nici declarațiile de avere ale conducerii Băncii, nici cele angajaților. Totuși, pe site mai apar drepturile salariale, plus primele și bonusurile.  Situația a fost semnalată de un cititor DeFapt.ro. Declarațiile de avere au dispărut de pe site-ul BNR „Chiar dacă s-a comunicat extrem de clar că decizia Curții constitutionale referitoare la nepublicarea declaratiilor de avere produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, există instituții care au șters de pe site-urile proprii toate declarațiile depuse de-a lungul anilor, eliminand complet sectiunile dedicate acestora”, ne-a scris acesta. Observația cititorului este corectă. Citește și: Declarațiile de avere deja publice nu pot fi șterse, CCR le-a secretizat doar pe cele care vor fi depuse Într-adevăr, BNR pare a fi singura instituție unde au dispărut toate declarațiile de avere. Ele pot fi regăsite însă pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. În declarația din 24 octombrie 2024, Mugur Isărescu menționa o casă la Gruiu, Ilfov, un apartament în București și o casă de vacanță la Drăgășani, Vâlcea. El deține bijuterii, tablouri, icooane și o colecție numismatică de circa 270.000 de euro. Salariul său net a fost în 2023 de 1,08 milioane de lei, iar pensia de 322.097 lei.  CNSAS a prezentat două note informative date de Isărescu, redactate de mână și semnate cu numele conspirativ. El a raportat Securității că un coleg „are răbufniri destul de dese de nemulțumire față de aspecte sociale precum transportul în comun din Drumul Taberei (acuză că îi răpește mai mult de o oră), încălzirea locuinței, aprovizionarea cu alimente, programele de televiziune. Are tendința de a face comparații cu situația din alte țări”. 

Declarațiile de avere au dispărut de pe site-ul BNR Foto: Inquam/Octav Ganea
Isărescu și Ciolacu se felicită reciproc Foto: Inquam/ Octav Ganea
Eveniment

Isărescu și Ciolacu se felicită reciproc

Isărescu și Ciolacu se felicită reciproc pentru plafonarea prețurilor la energie. Azi, guvernatorul BNR a ținut o conferință de presă în care a prezentat raportul privind inflația. „Dacă nu intervenea schema de plafonare și compensare, am fi avut o inflație de peste 20%”, a spus, azi, Mugur Isărescu. Isărescu și Ciolacu se felicită reciproc „Nu avem nicio apocalipsă aici. Nu avem veşti negative să spunem probabil că vă dezamăgesc pe cei care aşteptaţi o veste mai tristă de la noi, dimpotrivă”, a mai transmis Mugur Isărescu. Puțin timp mai târziu, președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a felicitat și a profitat de ocazie să atace din nou liberalizarea prețurilor la energie. „Am văzut şi ştirea guvernatorului BNR care a zis un lucru cât se poate de corect, cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul la energie care a explodat. Pentru că nu s-au luat nişte decizii când trebuia şi atunci am venit cu acea compensare am diminuat şi inflaţia, impactul asupra IMM-uri. Acea liberarizare a preţurilor în energie a fost o tâmpenie”, a afirmat Ciolacu. Citește și: Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990. CNSAS a decis, recent, că a colaborat cu Securitatea sub numele de cod Manole. Turnătorul Manole, apărat de CCR În cererea trimisă în instanţă, CNSAS susţine că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979 - 1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România. „Din analiza dosarelor, (...) rezultă că domnul (Mugur Isărescu - n.r.) a colaborat cu organele de Securitate, furnizându-le informaţii sub nume conspirativ. (...) La stabilirea identităţii dintre sursa (...) şi domnul (Mugur Isărescu - n.r.) au fost avute în vedere mai multe documente, pe care le ataşăm în copie certificată, potrivit legii, respectiv: dosarul nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv, dosar nr. (cota CNSAS) - Dosar obiectiv. Astfel, în cuprinsul tabelului privind reţeaua informativă datat 3.05.1989 se găseşte consemnarea (...) cu numele conspirativ (...); data obţinerii aprobării de partid (...) 16.03.1986. Facem precizarea că, deşi este menţionată obţinerea aprobării de partid la data de 16.03.1986, celelalte documente din dosar atestă faptul că domnul (Mugur Isărescu - n.r.) a fost folosit în calitate de persoană de sprijin/sursă încă din 1979. Prin urmare, se poate deduce că abia la data menţionată s-a obţinut aprobarea organelor de partid, în perioada 1982 - 1986 fiind folosit de organele de securitate fără aprobarea PCR”, se arată în documentul trimis în instanţă de CNSAS. Însă CCR a declarat neconstituțională legea în baza căreia Isărescu a fost reverificat. CNSAS i-a acordat, anterior, verdict de necolaborare cu Securitatea.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră