miercuri 19 august
Login Contact
DeFapt.ro

loc de joacă

2 articole
Eveniment

Copil rănit într-un loc de joacă din Iași: Primăria contestă amenda și spune că nu a avut timp să verifice toate parcurile

Primăria Iași refuză să-și asume responsabilitatea pentru accidentul produs în septembrie 2024 într-un loc de joacă din cartierul Alexandru cel Bun, relatează Ziarul de Iași. Un copil de 9 ani a căzut de la aproximativ doi metri, după ce balustrada din plastic a unui tobogan s-a desprins. Copilul a fost transportat la spital, fără a suferi răni grave. Revizia echipamentelor fusese făcută iarna În urma unui control, Protecția Consumatorilor a amendat municipalitatea cu 10.000 de lei. Citește și: Date proaste din economie: consumul populației și turismul au căzut, ING estimează o scădere a PIB, în 2026. Nazare e optimist Inspectorii au constatat lipsa informațiilor obligatorii privind utilizarea echipamentelor și faptul că ultima revizie fusese efectuată în decembrie 2023, deși producătorul recomanda verificarea primăvara. Primăria a contestat sancțiunea, susținând că termenul anual nu fusese depășit și că cele trei luni de primăvară nu sunt suficiente pentru verificarea celor 213 locuri de joacă administrate. Judecătorii au respins argumentele Primăriei Magistrații au stabilit că verificarea de primăvară este necesară pentru identificarea degradărilor produse de îngheț, precipitații și coroziune. Numărul mare de parcuri nu poate justifica reducerea standardelor de siguranță. Amenda a fost menținută, dar sentința nu este definitivă. Primăria a depus apel la Tribunalul Iași.

Copil rănit într-un loc de joacă din Iași: Primăria contestă amenda și spune că nu a avut timp să verifice toate parcurile
Pare banc, dar nu e: câțiva turiști norvegieni au vandalizat un loc de joacă din Satu Mare, inaugurat foarte recent
Eveniment

Pare banc, dar nu e: câțiva turiști norvegieni au vandalizat un loc de joacă din Satu Mare, inaugurat foarte recent

Loc de joacă, vandalizat de norvegieni. Noul loc de joacă de pe malul Someșului din Satu Mare a fost vandalizat în noaptea de marți spre miercuri de trei turiști norvegieni, cu vârste între 19 și 20 de ani. Potrivit Primăriei, aceștia au distrus mai multe echipamente și au aruncat bucăți din ele în apele râului. Loc de joacă, vandalizat de norvegieni Datorită monitorizării video, Poliția Locală a intervenit rapid și a identificat persoanele implicate, trei tineri turiști norvegieni. Citește și: Suma uriașă cu care a fost premiat bufetierul de la Transelectrica și nimeni nu știe de ce. Inginerii energeticieni au luat mult mai puțin Autoritățile au anunțat că prejudiciul va fi recuperat și că tinerii au fost sancționați conform legii. „Este inacceptabil un astfel de comportament”, se precizează în comunicatul transmis de Primărie. Spațiul de joacă va fi reamenajat Elementele distruse vor fi înlocuite în cel mai scurt timp pentru ca spațiul să redevină funcțional și sigur pentru comunitate. Primăria promite că zona va fi refăcută integral și readusă la standardele inițiale. Un proiect european de peste 8 milioane lei Locul de joacă face parte dintr-un proiect european de reamenajare a malului drept al Someșului, inaugurat pe 11 iunie. Zona cuprinsă între podurile Decebal și Golescu a fost transformată complet, incluzând alei pietonale, piste de biciclete, iluminat public și supraveghere video. Proiectul are o valoare de 8,5 milioane de lei, din care contribuția Primăriei a fost de 150.000 de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră