sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: laurențiu nistor

2 articole
Investigații

Laurențiu Nistor, stăpânul absolut al Hunedoarei

Laurențiu Nistor, stăpânul absolut al Hunedoarei. Șef al PSD Hunedoara și președinte al Consiliului Județean Hunedoara, proaspăt reales, a fost recrutat de Securitate cu numele de cod "Nistorescu Lucan" în urmă cu 54 de ani. Laurențiu Nistor, stăpânul absolut al Hunedoarei În zilele noastre, este considerat unul dintre cei mai puternici și bogați baroni locali. Citește și: EXCLUSIV Om de afaceri din anturajul șefului CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD), vizat de percheziții ale Parchetului European. Companie a CJ, beneficiară a fraudelor, spun procurorii Alegerile locale i-au adus pesedistului Laurențiu Nistor un nou mandat președinte al Consiliului Județean Hunedoara, în timp ce statul român îi plătește două pensii, din care una specială de parlamentar, în cuantum de 142.000 de lei anual. Ca să nu piardă controlul asupra partidului la nivel local, Laurențiu Nistor l-a făcut pe ginerele său, Jean Florin Bălan, consilier local la Deva, vicepreședinte PSD Deva și secretar PSD Hunedoara. Fiica sa, soția lui Jean Florin Bălan, Ioana Liana Bălan, este legătura cu controversatul hunedorean Gabriel Teodor Doda, ale cărui firme sunt abonate la contractele publice ale Consiliului Județean. Recrutat de Securitate, nu există angajament și note Laurențiu Nistor (73 de ani) a fost recrutat oficial de Securitate în anul 1970, la vârsta de 19 ani. Pe atunci lucra ca operator la Electrocentrale Deva – Mintia. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securități (CNSAS) a menționat într-o adeverință emisă în februarie 2014 că Laurențiu Nistor este titular al dosarului de fond rețea R.375938. "Domnia sa a fost recrutat în perioada 1970 -1971 pentru acoperirea informativă a barajului de la CTE Mintia. Nu există un angajament semnat, iar numele conspirativ atribuit a fost de Nistorescu Lucan. A fost scos din rețeaua informativă la 08.09.1971 cu mențiunea: în colaborarea cu organele noastre nu a dat randamentul scontat, fiind lipsit de calitățile necesare unui colaborator", menționează CNSAS. Primar, deputat, șef de CJ Direcția de Specialitate a CNSAS nu a identificat informații transmise Securității de Laurențiu Nistor, motiv pentru care nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. De la Electrocentrale Deva – Mintia, Nistor a plecat în anul 1976, an în care s-a agajat ca tehnician principal Casial Deva, actuala Carpatcement. Apoi, începând cu anul 1990, a câștigat fotoliul de primar al localității hunedorene Șoimuș, post pe care l-a ocupat până în 2008. Ulterior, a câștigat trei mandate de deputat. A revenit în Hunedoara în octombrie 2020, atunci când s-a înscăunat președinte al Consiliului Județean. Pensii de aproape 3.000 de euro lunar Pentru întreaga activitate în câmpul muncii, Laurențiu Nistor s-a pricopsit cu două pensii. Una este specială, de 76.657 lei anual, pe care o primește de la Camera Deputaților. Cealaltă este de aproape 67.000 lei anual și este primită de la Casa de Pensii Hunedoara. În total, 142.000 lei, adică în jur de 2.850 de euro lunar. Pe lângă cele două pensii, Laurențiu Nistor mai primește un salariu anual de peste 203.000 lei de la Consiliul Județean Hunedoara. Conform declarației de avere, în anul 2023 și-a rotunjit veniturile cu dividende de 207.000 primite de la firma Reparații Serv Cim, plus 32.000 lei obținuți din vânzarea de cereale. Toate veniturile i-au adus anul trecut în jur de 585.000 lei. Economii de milioane Tot din declarația de avere mai aflăm că Laurențiu Nistor deține șapte terenuri agricole, două forestiere și unul intravilan. Dar și două vile moștenite de soția sa, Minodora Nistor, de 378 mp, respectiv 212 mp. Soții Nistor mai dețin nu mai puțin de 13 depozite bancare și conturi curente în care se află în jur de 1,6 milioane lei, aproape 100.000 de dolari și 115.000 euro. Minodora Nistor contribuie la veniturile anuale ale familiei cu o pensie de peste 67.000 lei, un salariu de aproape 70.000 lei primit de la Reparații Cim Serv, plus alți 4.571 lei încasați pentru funcția de coordonator transport la firma Trak Trans. Afacerile, mână în mână cu politica Afacerile și politica i-au mers ca unse pesedistului Laurențiu Nistor. El deține 60% din societate de trasporturi Bejan Serv, acolo unde îi are ca asociați pe Marcela Lucaci (20%) și Alexandru Gabriel Goia (20%). De administrarea firmei se ocupă Claudiu Florin Lucaci și ginerele Jean Florin Bălan. În anul fiscal 2023, firma lui Nistor a avut o cifră netă de afaceri de 5,48 milioane lei și un profit net de peste 574.000 lei. Cei doi asociați ai lui Nistor, Marcela Lucaci și Alexandru Gabriel Goia, au pe numele lor o altă societate, Trak Trans SRL. La această societate figurează angajată soția lui Nistor, Minodora Nistor, care a încasat în anul 2023 suma de 4.571 lei de aici. Ginerele lui Nistor a menționat în declarația de avere că a încasat de venituri salariale de la Trak Trans în cuantum de 3.942 lei. O altă firmă la care Laurențiu Nistor deține jumătate din părțile sociale este Reparații Cim Serv, de la care Minodora Nistor a încasat anul trecut un salariu de aproape 70.000 de lei. Cealaltă jumătate din firmă este deținută de Ioan Mariș. Ginerele, instalat șef în PSD Jean Florin Bălan, ginerele lui Laurențiu Nistor, s-a pricopsit cu funcțiile de vicepreședinte al PSD Deva și secretar al filialei județene a PSD. În plus, deține și funcția de consilier local al orașului Deva. Împreună cu soția sa, Ioana Liana Bălan, deține două apartamente în București, ultimul cumpărat în 2024, dar și două construcții în localitatea hunedoreană Bejan. Fiica lui Nistor mai are, separat, un apartament în Deva. Soții Bălan mai au pe numele lor nu mai puțin de 16 conturi bancare în care se află în jur de 750.000 lei și 29.000 de euro. Firme și patru locuri de muncă Mai mult, Jean Florin Bălan a preluat integral de la soția lui părțile sociale ale firmei BKI Fincont, în care au investit peste 110.000 lei. Pe lângă propriile afaceri și politică, ginerele lui Laurențiu Niștor mai are și patru locuri de muncă. De la Deva Gold a încasat anul trecut un salariu de peste 52.000 lei, de la firma socrului său, alți 117.032 lei. Propria firmă i-a plătit un salariu de 4.571 lei, în timp ce de la Trak Trans a încasat alți 3.942 lei. Consiliul Local Deva l-a remunerat cu doar 14.509 lei anul trecut. Soția lui a fost remunerată cu suma de 74.302 lei, dar a anonimizat locul actual de muncă. Cum fac bani fiicele șefului CJ Interesele financiare ale familiei Nistor se intersectează cu afacerile așa-zișilor "băieți deștepți" din Hunedoara. În anul 2010, în timp ce Laurențiu Nistor se afla la primul mandat în Parlament, fiica sa, Ioana Liana Bălan (fostă Nistor), a cumpărat pentru doar 200 de lei firma Drum Test SRL de la Proactiv SRL și Gabriel Teodor Doda, controversatul patron al grupului Drupo. După doi ani, Ioana Liana Bălan a returnat integral părțile sociale ale firmei. Potrivit Ziarului Văii Jiului, cealaltă fiică a lui Nistor, Irina Laura Nistor, a reprezentant în calitate de consilier juridic interesele aceluiași grup de firme controlat de Gabriel Teodor Doda. Firma de casă, 322 de milioane de lei Grupul de firme Drupo este abonat la contractele publice scoase la licitație de Consiliul Județean Hunedoara. Cel mai mari acorduri-cadru au fost câștigate în primăvara anului 2020. De exemplu, firma Proactiv a câștigat trei licitații pentru lucrări de întreținere pe timp de vară pe rețeaua de drumuri modernizate a CJ Hunedoara, pe sectoarele de drum Orăștie, Hunedoara și Hațeg. Valoarea cumulată a celor trei acorduri-cadru a fost de peste 322 milioane lei, echivalentul a 65 de milioane de euro. Profitul, milioane de euro anual În anul fiscal 2022, firma Proactiv a avut o cifră de afaceri de peste 99 milioane lei și un profit de peste 6,12 milioane lei. Compania fanion a grupului, Drupo SRL, a avut în anul fiscal 2022 o cifră de afaceri de peste 122,4 milioane lei și un profit net de aproae 15,7 milioane lei. Numele afaceristului Gabriel Teodor Doda apare într-un dosar de grup infracțional organizat, evaziune sau delapidare. În anul 2016, a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru complicitate la delapidare. Magistrații de la Curtea de Apel București au decis, însă, să-l achite definitiv în anul 2022

Laurențiu Nistor, stăpânul absolut al Hunedoarei (sursa: Facebook/Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara)
Șeful CJ Hunedoara, anturaj sub percheziții (sursa: Facebook/Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara)
Investigații

Șeful CJ Hunedoara, anturaj sub percheziții

Șeful CJ Hunedoara, anturaj sub percheziții. La zece milioane de euro a estimat Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, că se ridică frauda cu fonduri europene într-un dosar de corupție transfrontalieră în care sunt vizați afaceriști din anturajul pesedistului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Citește și: Oligopolul PSD-PNL-UDMR controlează peste 94% dintre primari și toți președinții de consilii județene Procurorii europeni au făcut mai multe percheziții, inclusiv la afaceristul hunedorean Ovidiu Daniel Draia, patronul firmei Metalprod West, care a câștigat împreună cu spaniolii de la Masecons 2010 SL două licitații organizate de Spitalul Orăștie și Apa Serv Valea Jiului. Licitațiile, finanțate din fonduri europene, ar fi fost câștigate cu ajutorul unor documente și declarații false care atestau că firma din Spania are experiență tehnică și capacitatea de a executa proiectele. Fondatorul firmei din Spania, Carlos Alberto Gonzales Alvarez, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la trei ani de închisoare pentru o fraudă de 4,2 milioane de euro. Culmea, tot pentru complicitate la obținerea de fonduri europene cu documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Dosar al EPPO Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat pe 7 iunie 2024 că au fost efectuate șase percheziții în județul Hunedoara și una în provincia spaniolă Andaluzia, în cadrul unei anchete transfrontaliere privind o fraudă de zece milioane de euro. Bani europeni. "Din probele strânse rezultă că, în cadrul procedurilor de achiziție publică, un grup de firme care au aplicat pentru executarea lucrărilor au prezentat documente și declarații false, în vederea atribuirii contractelor. În special, aceștia au atestat că grupul de companii ar include o societate cu sediul în Spania, care deținea cunoștințele tehnice și capacitatea profesională de a executa proiectul – ceea ce era esențial pentru îndeplinirea cerințelor procedurii publice. Cu toate acestea, conform anchetei, compania din Spania nu a îndeplinit de fapt aceste cerințe", se menționează în comunicatul EPPO. Două licitații, suspecte Anchetatorii fac referire la două licitații câștigate de societatea hunedoreană Metalprod West, cu terț susținător - firma spaniolă Masecons 2010 SL. Prima licitație a fost atribuită de Spitalul Municipal Orăștie în anul 2018. Iar cealaltă, de Apa Serv Valea Jiului SA, companie la care acționar majoritar este Consiliul Județean Hunedoara. Documentele cu care s-au câștigat cele două licitații au fost ridicate de anchetatori de la Spitalul Orăștie și Apa Serv Valea Jiului. Totodată, susțin procurorii, sunt cercetate trei persoane și două companii, dar s-a pus și sechestru pe bunuri de zece milioane de euro Singura ofertă depusă, câștigătoare Spitalul Municipal Orăștie a organizat o licitație în anul 2018 pentru îmbunătățirea eficienței energetice, proiect finanțat cu bani europeni prin Programul Operațional Regional. Atunci au fost depuse două oferte, din care una a fost declarată inacceptabilă. Singura ofertă câștigătoare a fost depusă de firma Metalprod West, cu terț susținător Masecons 2010 SL. Titularul contractului câștigat, Metalprod West, urma să vină cu munca și utilajele, iar Masecons 2010 SL, cu expertiza. Lucrarea a fost finalizată și recepționată la finalul anului trecut. Maria Lăcrămioara Uibariu, actualul manager al Spitalului Municipal Orăștie, a declarat pentru DeFapt.ro că "nu au fost percheziții la spital. Lucrările sunt finalizate. S-au încheiat la finalul anului trecut. Era vorba de inițierea procedurii, nu era vorba de derularea contractului. Se fac verificări, habar nu am. Le-am dat documentele." Compania CJ, contract de 7,2 milioane de euro Cel de-al doilea proiect la care fac referire procurorii europeni prevedea reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în localitățile Aninoasa și Vulcan. Licitația spartă în două loturi a fost atribuită la începutul anului 2020 de compania Apa Serv Valea Jiului tot firmei Metatlprod West, cu terț susținător Masecons 2010 SL. Valoarea cumulată a proiectului a fost de 36,6 milioane lei, echivalentul a 7,32 milioane euro, bani asigurați prin Programul Operațional Infrastructură Mare al Fondului de Coeziune. Cristian Andrei Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului, a declarat pentru DeFapt.ro că nu au fost percheziții la societatea pe care o conduce. Contractul, finalizat și recepționat "Au fost niște documente pe care le-am predat la Poliție. Atât! Nici un fel de percheziție. Documente pe care le-au mai cerut și în 2022. Le-am predat ca de fiecare dată când ne cer documente. E contractul cu Metalprod. Contract finalizat din punctul nostru de vedere, recepționat de jumătate de an", a declarat Cristian Andrei Ionică. Întrebat despre documentele false la care fac referire anchetatorii, directorul Ionică a spus că "lucrarea e finalizată, e funcțională, e auditată. Noi nu am avut nici o problemă din punctul acesta, al derulării lucrărilor. E o anchetă legată de constructor. Normal că ne-am cerut și nouă documente. Eu nici nu știu cine sunt ăia (spaniolii – n.r.). Nici nu i-am cunoscut. Nu pot eu să dau răspuns dacă documentele sunt false sau nu. Ele au fost verificate. Dacă constată că sunt false… din punctul nostru de vedere, noi am avut contract cu Metalprod". Draia l-a băgat în firmă pe Doda Firma Metalprod West este patronată în acte de controversatul afacerist hunedorean Ovidiu Daniel Draia. La câteva zile după ce a câștigat licitația de la Apa Serv Valea Jiului, Ovidiu Daniel Draia a cedat 49% din părțile sociale ale Metalprod unei alte societăți, Proactiv SRL. Această din urmă societate este patronată de Gabriel Teodor Doda. Pe 25 aprilie 2023, firma lui Doda i-a returnat părțile sociale lui Ovidiu Daniel Draia și s-a retras din acționariatul Metalprod West. Gabriel Teodor Doda este un apropiat al lui Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și șeful PSD Hunedoara. Doda, afaceri cu fiica șefului CJ Fiica pesedistului Laurențiu Nistor, Ioana Liliana Bălan, a preluat în anul 2010 societatea Drum Test SRL Călan de la Proactiv SRL și Gabriel Teodor Doda. Doi ani mai târziu, fiica lui Nistor a returnat părțile sociale. Aceasta este doar una dintre afacerile care îl leagă pe Gabriel Teodor Doda de familia Nistor. Afaceristul Gabriel Teodor Doda nu a vrut să răspundă la întrebările DeFapt.ro legat de această speță. "Faceți dumeavoastră anchetă? Lăsați că fac procurorii anchetă. Am fost asociat la Metalprod. Ce tot îl băgați pe domnul Nistor, nu aveți altceva de cercetat? Ce întrebări sunt astea? Numai cu Iohannis am relații, da?", a răspuns ironic Gabriel Doda. Șeful CJ Hunedoara, anturaj sub percheziții Contactat de către DeFapt.ro, hunedorean Ovidiu Daniel Draia a recunoscut că procurorii i-au percheziționat casa și sediul firmei. "Nu s-a întâmplat nimic. Și eu nu sunt acuzat de nimic. Nici nu m-au audiat pe mine. Au făcut percheziții la sediul firmei, la mine acasă. S-au făcut! Dar nimeni nu m-a audiat în nici o calitate. Nici de suspect, nici de martor, nici de nimic. Procurorul mi-a spus în ce dosar se fac percheziții, mi-a spus despre ce este vorba, dar nu am fost audiat. Mai multe nu știu să vă spun pentru că nu știu ce este în dosar", a declarat Ovidiu Draia. Tot el a ținut să precizeze că "nu există Consiliul Județean în dosarul ăsta. S-au făcut percheziții în Spania la asociații noștri. Probabil, ei sunt suspecți, au făcut ceva fraude, se zice". Draia nu știe dacă actele erau false Întrebat cine a depus documentele false la licitațiile pe care le-a câștigat, afaceristul Draia a spus că documentele veneau de la spanioli pe e-mail-ul societății sale, dar fără să vadă originalele. "Dacă este problema acolo să se ia măsurile legale către ei. După o copie nu pot să îmi dau seama dacă îi legală, nu-i original, nu am de unde să-mi dau seama. Păi, și acuma, am fost la o licitație săptămâna trecută cu niște firme din Bulgaria. Aceleași acte, aceleași documente. Poate nici alea nu-s bune, eu de unde să știu?", a spus nemulțumit Draia. Spaniolul a și fost condamnat într-un alt caz, similar Firma din Spania la care a apelat Ovidiu Daniel Draia pentru a câștiga cele două licitații este Masecons 2010 SL. Această societate a fost înființată în anul 2010 de spaniolul Carlos Alberto Gonzales Alvarez în orașul Cadiz. Un an mai târziu, firma a deschis o sucursală în Deva, pe Bulevardul 1 Decembrie, nr. 14. Primul "tun" avea să îl dea în anul 2014, la scurt timp după ce Consiliului Județean Hunedoara i se aprobase finanțarea europeană pentru proiectul "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara". Atunci, două asocieri de firme care aveau nevoie de "experiență similară" și "capacitate profesională" au apelat la firma spaniolului Alvarez pentru a le ajuta să câștige licitațiile pentru închiderea depozitului urban neconform Orăștie și închiderea depozitului urban neconform Deva. Valoarea licitațiilor câștigate a fost de peste 20,6 milioane lei. Firma lui Alvarez a primit pentru contribuția sa în câștigarea licitațiilor aproximativ 750.000 lei. Trei ani cu suspendare Procurorii Direcției Naționale Anticorupție aveau să constate șase ani mai târziu, în decembrie 2020, că spaniolul Alvarez "ar fi remis reprezentanților celor două asocieri mai multe documente false și inexacte (procuri, angajamente, diplome de studii, cv-uri etc.) ajutând astfel la îndeplinirea condițiilor pentru câștigarea licitațiilor. Ulterior, reprezentanții celor două asocieri, fără să cunoască caracterul acelor înscrisuri, le-au depus la autoritatea contractantă Consiliul Județean Hunedoara". Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe Carlos Alberto Gonzales Alvarez la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de participație sub forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Sentința a fost menținută în octombrie 2022 de Curtea de Apel Cluj. Spaniolii și românii, aceeași contabilă Afaceriștii Ovidiu Daniel Draia și Gabriel Teodor Doda par a nu fi străini de activitatea firmei din Spania cu ajutorul căreia au câștigat contractele de cel puțin zece milioane de euro. De exemplu, Ramona Marcău a lucrat în perioada septembrie 2009 – septembrie 2011 ca economist la firma Drupo, controlată de Gabriel Teodor Doda. Din septembrie 2011, Marcău s-a mutat pe postul de director economic al firmei Masecons 2010, funcție pe care o deține și în prezent. Informațiile apar pe contul ei de LinkedIn, acolo unde menționează că din postura de director economic se ocupă de contabilitatea firmei. Mai trebuie menționat că sucursala din Deva a Masecons este condusă de un alt spaniol, Estudillor Ortiz Francisco Andres, care nu a depus situațiile financiare ale firmei pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră