sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: laude

10 articole
Internațional

Putin, plin de laude pentru Trump după întâlnirea șefilor Externelor Rusiei, respectiv ale SUA

Putin, mulțumit de rezultatele reuniunii ruso-americane. Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că este satisfăcut de rezultatele întâlnirii ruso-americane la nivel de miniștri de externe, desfășurată marți în Riad, Arabia Saudită. De asemenea, a asigurat că Ucraina nu va fi exclusă din negocierile pentru încheierea conflictului, potrivit Tass. Putin, mulțumit de rezultatele reuniunii ruso-americane Într-un discurs susținut la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a subliniat că „fără creșterea nivelului de încredere între Rusia și Statele Unite, este imposibil să rezolvăm multe chestiuni, inclusiv criza ucraineană”. Citește și: Călin Georgescu a jonglat cu zeci de milioane de dolari de la USAID, fiind sprijinit de PSD Potrivit acestuia, întâlnirea de la Riad a avut drept obiectiv principal consolidarea încrederii reciproce. Liderul de la Kremlin a descris reuniunea ca fiind „foarte amicală, foarte primitoare” și a apreciat echipa trimisă de președintele american Donald Trump drept „deschisă procesului de negociere”. Temeri în Europa Reuniunea de la Riad a venit în urma unei convorbiri telefonice între Putin și Trump, în care cei doi au convenit să inițieze discuții pentru soluționarea conflictului din Ucraina. Acest demers a generat îngrijorări în rândul liderilor de la Kiev și din capitalele europene, care se tem că SUA și Rusia ar putea ajunge la o înțelegere fără a ține cont de interesele Ucrainei și ale partenerilor săi occidentali. Totuși, Putin a insistat că Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile cu Ucraina sau cu liderii europeni, ci aceștia au fost cei care au refuzat dialogul. „Noi nu impunem nimic nimănui. Suntem pregătiți, am spus deja asta de o sută de ori. Dacă ei doresc, atunci vă rog, lăsați aceste negocieri să se desfășoare!”, a afirmat președintele rus. Putin: „Nimeni nu exclude Ucraina din negocieri” În fața temerilor exprimate de Kiev și de oficialii europeni, Vladimir Putin a reiterat că „nimeni nu exclude Ucraina” din discuțiile privind încetarea conflictului. Totodată, a criticat reacțiile „isterice” față de contactele ruso-americane, aluzie la protestele președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și ale unor lideri occidentali. O posibilă întâlnire Putin-Trump? Întrebat despre o posibilă întâlnire cu Donald Trump, Putin a răspuns că aceasta trebuie „bine pregătită pentru a da rezultate”. Deși a precizat că nu are o relație personală cu fostul președinte american, liderul rus a recunoscut că în timpul mandatului acestuia „s-au întâlnit și au discutat pe larg despre relațiile interguvernamentale”. Totuși, nu a oferit un termen pentru o posibilă întrevedere viitoare. Rusia și SUA, un proces de normalizare a relațiilor În urma reuniunii de la Riad, miniștrii de externe ai Rusiei și SUA, Serghei Lavrov și Marco Rubio, au anunțat lansarea unui mecanism de consultări pentru a soluționa „elementele iritante” din relațiile bilaterale. Totodată, au convenit asupra începerii unui proces de negociere pentru încheierea conflictului ruso-ucrainean, fiecare parte urmând să desemneze echipe de negociatori. SUA, „oportunități extraordinare” în relația cu Rusia La finalul discuțiilor de la Riad, șeful diplomației americane a apreciat că întâlnirea reprezintă „un prim pas al unei călătorii lungi și dificile, dar unul important”. Din perspectiva SUA, există „oportunități extraordinare” pentru un parteneriat cu Rusia, însă „cheia” rămâne încheierea conflictului din Ucraina printr-o soluție „justă și durabilă”. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a arătat optimist că această întâlnire a contribuit la o mai bună înțelegere a poziției Moscovei de către Statele Unite.

Putin, mulțumit de rezultatele reuniunii ruso-americane (sursa: TASS)
Acum, Turcescu îl laudă extaziat pe Călin Georgescu Foto: Facebook
Eveniment

Turcescu îl laudă extaziat

După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, angajatul Metropola TV - postul controlat de Florentin Pandele - Robert Turcescu îl laudă extaziat pe candidatul la președinție: „Probabil, va fi președintele României”. Citește și: Statul român plătește o sumă astronomică pentru chirii: peste 100 de milioane de euro pe an, spune fostul ministru Câciu În august 2024, Turcescu era entuziasmat de George Simion, liderul AUR: „E singurul politician care produce EMOȚIE colectivă, aia care e baza oricărei acțiuni electorale”. Acum, el are doar cuvinte de laudă pentru Călin Georgescu și nu comentează aberațiile pe care acesta le-a spus în emisiunea sa, precum „culoarul” Marea Neagră-Marea Caspică sau faptul că germanii se vor ruga să lucreze în România, dar noi îi vom refuza. Metropola TV, unde lucrează acum Robert Turcescu, aparține orașului Voluntari și este controlat, de facto, de primarul PSD Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea (PSD). Turcescu îl laudă extaziat „Călin Georgescu degajă genul acela de magnetism pe care l-am mai văzut în anii 90 la Ion Iliescu și, mai apoi, în 2004 la Traian Băsescu (cameramanii, personalul auxiliar de la Metropola și oameni de la firmele din apropierea sediului televiziunii au stat la coadă să facă poze cu el după terminarea emisiunii) (...) Călin Georgescu e greu de intervievat pentru că are experiența interviurilor, nu are trac, răspunde doar la ceea ce vrea să răspundă și știe că poate să facă asta pentru că are deja un electorat pe care l-a cucerit cu acest fel de a fi. Deci merge la sigur. Personal, nu cred că există cineva care să-l poată concura cu șanse în această cursă electorală și, probabil, va fi președintele României”, a scris Turcescu pe Facebook. Zilele trecute, și Ion Cristoiu îl lăuda pe Georgescu: „Pe zi ce trece Călin Georgescu devine chiar fără să vrea el simbolul luptei unui singur om împotriva lor”.

Trump a fost lăudat de Kremlin (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Trump a fost lăudat de Kremlin

Trump a fost lăudat de Kremlin, care a remarcat recent „semnale pozitive” în poziția exprimată de Donald Trump cu privire la conflictul armat din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat într-un interviu că Trump a sugerat în timpul campaniei sale că ar putea obține un acord de pace pentru Ucraina, evitând retorica de confruntare promovată de administrația actuală. Trump a fost lăudat de Kremlin „Vorbește despre pace, nu despre confruntare sau despre dorința de a învinge strategic Rusia, ceea ce îl diferențiază pozitiv de administrația actuală,” a afirmat Peskov. Citește și: Ciolacu, ultimul pas înainte de divorț: a făcut „partaj voluntar” al bunurilor din Buzău. Motivația sa: „apropierea campaniei” Totuși, acesta a menționat că rămâne de văzut dacă Trump va respecta declarațiile făcute în campanie. Sprijinul SUA pentru Ucraina După victoria sa în alegeri, Donald Trump va trebui să răspundă întrebărilor legate de continuarea sprijinului american pentru Ucraina, care a ajutat-o să reziste împotriva invaziei ruse din februarie 2022. Trump a promis că va găsi rapid o soluție la acest conflict devastator, dar nu a oferit detalii concrete despre planurile sale în această privință.

Papa Francisc declară că admiră China (sursa: Facebook/Vatican News)
Eveniment

Papa Francisc declară că admiră China

Papa Francisc declară că admiră China. Papa Francisc a salutat vineri "capacitatea de dialog" a Chinei, numind-o "o ţară deosebită" şi o "promisiune pentru Biserică", cu câteva săptămâni înainte de posibila reînnoire a unui acord privind numirea episcopilor între Beijing şi Sfântul Scaun. Papa Francisc declară că admiră China "China pentru mine este un vis, în sensul că mi-ar plăcea sa vizitez China, care este o ţară deosebită", a declarat Papa în cadrul unei conferinţe de presă în avion, revenind la Roma după un lung turneu în Asia de Sud-Est şi Oceania. Citește și: Guvernul a rămas fără bani pentru plata companiilor care construiesc autostrăzi PNRR! Tranșa III, blocată, așa că se apelează la Fondul de rezervă "Admir China, respect China, este o ţară cu o cultură milenară, cu o capacitate de dialog şi o capacitate de a se înţelege unii pe alţii care depăşesc diferitele sisteme pe care le au", a adăugat el. Cred că China este o promisiune şi o speranţă pentru Biserică", a subliniat Suveranul Pontif. Acordul, deja reînnoit în 2020 şi 2022 şi al cărui conţinut nu a fost făcut public, are ca obiectiv să-i reunească pe catolicii chinezi împărţiţi între Bisericile oficiale şi cele clandestine, dând totodată ultimul cuvânt Papei în numirea episcopilor. Vaticanul şi China nu au relaţii diplomatice deoarece Vaticanul este una dintre statele care recunosc Taiwanul (oficial "Republica Chineză") în detrimentul Beijingului ("Republica Populară Chineză"). Cu toate acestea, în 2018 a fost semnat un acord istoric cu privire la problema spinoasă a numirii episcopilor în China. Textul este aplicat global, dar unele numiri au fost făcute fără autorizarea papei.

Laude deșănțate la adresa lui Ciolacu Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Laude deșănțate la adresa lui Ciolacu

Laude deșănțate la adresa lui Ciolacu la Congresul PSD cu candidat unic: “Ciolacu mi-a redat demnitatea de a spune cu toată gura că sunt pesedist“, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Dar acesta nu a fost singurul care și-a prea-mărit liderul unic. De pe lista lăudătorilor nu a lipsit Victor Negrescu, propus de Ciolacu pentru funcția de comisar european. Citește și: Mesaj șoșocist al lui Ciolacu: “România nu va fi atrasă în niciun război!“. Liderul PSD respinge complet și armata obligatorie, deși majoritatea statelor NATO îl reintroduc Laude deșănțate la adresa lui Ciolacu Cum l-au îngropat în laude pe Ciolacu colegii săi de partid: Simona Bucura Oprescu: “Vă spun cu tărie tuturor că pe Marcel Ciolacu îl vor face preşedinte românii şi implicit pensionarii şi tare m-aş bucura pentru asta. Şi da, şi tinerii şi da, şi noi, femeile“. Ionuț Pucheanu, primar Galați: “Am fost întrebat de ce îl susțin pe Marcel Ciolacu. Mie, ca om, mi-a redat demnitatea de a spune cu toata gura ca fac parte din PSD, ca sunt pesedist“ Victor Negrescu, europarlamentar: “Domnule preşedinte, datorită dumneavoastră astăzi PSD are relaţii foarte bune cu familia sa politică europeană (...) Azi, Marcel Ciolacu e o voce respectată în PES (partidul socialiștilor europeni) și e vicepreședintele Internaționalei Socialiste“. Paul Stănescu: “Marcel Ciolacu va fi un preşedinte consensual, echilibrat, cu frică de Dumnezeu pentru că vremea preşedinţilor care dezbină, care au mizat pe ură, care au fost inventaţi de jocurile de culise şi de înţelegeri dintre partidele de dreapta a trecut“. Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița: “Sper ca Bunul Dumnezeu să dea înţelepciune românilor din Ardeal şi să privească după două experienţe nefericite, cu doi oameni care nu au oferit nimic românilor, nici Băsescu, nici Iohannis (...) să aibă înţelepciunea necesară să fie alături de un om care este unul ca şi ei, care este un om care a plecat de jos, dintr-o familie normală, care a muncit, care este empatic, căruia îi pasă şi care poate să devină un preşedinte care să redea demnitatea fiecăruia dintre noi” Din circa 2.200 de delegați la Congresul PSD doar șase au votat împotriva reînnoirii mandatului lui Ciolacu, iar cinci s-au abținut.

Laude neobișnuite din partea primarului Piedone către Burduja Foto: Facebook
Politică

Laude neobișnuite din partea primarului Piedone către Burduja

Laude neobișnuite din partea primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, către liberalul Sebastian Burduja, cel care acum coordonează, alături de Gabriela Firea, campania candidatului PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu: “E un tânăr în care eu aș investi, dar nu l-aș băga în focul luptei, astăzi“, spunea Piedone. Citește și: Minciuni în serie lansate de șeful ANPC, Horia Constantinescu: isteria puilor vopsiți ca ouăle de Paște și demisia retractată în câteva ore. Constantinescu făcea reclamă la Ferma Dacilor Pe de altă parte, Sebastian Burduja nu pare să fi pronunțat nicio critică spre Piedone, dar l-a criticat consistent pe Nicușor Dan. Marinel Burduja, tatăl ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, și fost vicepreședinte al Băncii Române de Comerț Exterior, face parte din Consiliul de Administrație al companiei ALRO, controlată de oligarhul rus Vitali Machitski. Laude neobișnuite din partea primarului Piedone către Burduja Într-un interviu la Realitatea TV, la 16 martie, Piedone Popescu a avut un discurs plin de laude la adresa ministrului Energiei, laude pe care edilul-șef al Sectorului 5 nu le-a adus nici unui alt demnitar: “Este un tânăr care promite. E un tânăr în care eu aș investi, dar nu l-aș băga în focul luptei, astăzi. L-am văzut, l-am studiat. Este extraordinar. Avem nevoie de asemenea tineri“ “Avem nevoie ca noi, dinozaurii, să predăm oamenilor gen Sebastian Burduja ștafeta. Din păcate, pepinierele de partid nu mai există. Se pare că a apărut atunci când a trebuit la Partidul Național Liberal și poate ar putea el să resusciteze și să fie, din nou, mândru Brătianu că acest partid există“ “Ca ministru a performat. Îl rog să rămână și să studieze cel puțin încă patru ani, că are capacitatea și este un burete de absorbție a informației să studieze și am de predat, peste 4 ani, la două persoane Primăria Capitalei: Daniel Băluță și Sebastian Burduja“. În schimb, Burduja a evitat să pronunțe numele primarului Sectorului 5, deși acesta face concurență candidatului PSD-PNL la primăria Capitalei. Întrebat de susținerea pe care AUR ar putea să o dea lui Piedone, ministrul liberal al Energiei a spus doar atât: “Sunt convins că va fi o competiție strânsă, o competiție pentru încrederea bucureștenilor. Nu cred că simpatizanții unui anumit partid pot fi direcționați ca oile, cum spunea cineva, către o anumită opțiune“. De altfel, de la lansarea candidaturii lui Cîrstoiu, Burduja nu a postat nici un mesaj de susținere a candidatului PSD-PNL și nici nu pare să fi participat la o acțiune a acestuia, spre deosebire de Gabriela Firea.

Firea, lăudată literar pe bani publici (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Politică

Firea, lăudată literar pe bani publici

Firea, lăudată literar pe bani publici. Pesedista este într-un reviriment scriitoricesc. În noiembrie 2023, aceasta și-a relansat o carte publicată în 2002: "Trei motive", un roman de 112 pagini. Acum câteva zile, anunța pe Facebook că o poezie i-a fost publicată în antologia filialei de poezie din București a Uniunii Scriitorilor. Președintele filialei este scriitorul Horia Gârbea. Citește și: După ce a pierdut poziția de candidat la primăria București, Firea se roagă la Dumnezeu să nu-i închidă ușa Horia Gârbea, alături de Lucia Verona (pseudonimul Luciei-Veronica Salem) sunt cei mai vocali scriitori români care girează talentul literar al Gabrielei Firea. Relația celor trei este una veche și reciproc avantajoasă: Gârbea și Salem îi laudă talentul literar, Firea le înlesnește sinecuri din bani publici. Limbile catifelate ale lui Gârbea În 2001, Gabriela Firea a publicat primul său volum versuri, "O altă lume", în ediţie bilingvă, română și engleză. Cartea a primit premiul de debut al Asociației Scriitorilor din București (ASB). Anul următor, Firea a mai publicat două cărți: "Trei motive" (roman) și "30 - Picnic pe câmpul de luptă" (volum de poezii). Poemele au fost prefațate de scriitorul Horia Gârbea, care a și fost președinte al Asociației Scriitorilor din București: "Gabriela Vrânceanu Firea a intrat în literatură cu hotărâre, cu aplomb şi cu o receptare dintre cele mai favorabile. […] Gabriela Vrânceanu Firea cucereşte prin naturaleţe şi prin tandreţea necontrafăcută cu care priveşte şi reflectă lumea". Firea e "un poet mediu, fără pretenţii" Postfața volumului a fost scrisă de poetul Liviu Ioan Stoiciu care a numit-o pe Firea "o descoperire" cu "stea în frunte". Ulterior, acesta a retractat elogiul. Stoiciu a mărturisit că Gabriela Firea: "E un poet mediu, fără pretenţii. (...) Horia Gârbea m-a pus să scriu postfaţa asta, că el e prieten cu ea. Îmi pare rău, nici nu mai ştiu ce am scris acolo. A fost un gest de politeţe şi atâta tot". Un teatru pentru pilele Gabrielei Firea În 2016, la câteva luni după câștigarea alegerilor locale, Gabriela Firea a propus înființarea unui nou teatru: Teatrul Dramaturgilor Români (TDR). Inițiativa ar fi aparținut unui grup de dramaturgi români, printre care Horia Gârbea și Lucia-Veronica Salem. Propunerea a fost contestată atât la nivel politic, cât și cultural. Nicușor Dan, pe atunci consilier general USB, a declarat: "Nu are nici un sens sa inventăm un teatru pentru autori care nu sunt jucați. O să facem o instituție moartă din start". Iulia Popovici, critic de teatru, critica la rândul său înființarea acestui teatru: "Proiectul de Hotărîre de Consiliu nu e însoțit de o proiecție bugetară, de o estimare a structurii de personal (...) sau de expunerea vreunei viziuni asupra activității acestuia. Iar respectivul proiect nu a fost nici un moment pus în dezbatere publică". Popovici remarca faptul că promovarea dramaturgiei românești nu va funcționa prin "închiderea" într-un teatru, ci prin impulsionarea interesului producătorilor și difuzorilor de teatru pentru creația locală. Consiliera Lucia, șefă de teatru Gabriela Firea a trecut peste critici. La sfârșitul anului, teatrul era deja înființat. Primul manager a fost Lucia-Veronica Salem. În 2016, aceasta era și consilieră personală a Primarului General Gabriela Firea, cu atribuții in domeniul cultural și turism. Veronica Salem i-a fost consilier și mai apoi, în cadrul Ministerului Familiei. Salem a renunțat la postul de manager al TDR după nouă luni, în favorea lui Horia Gârbea. Un an mai târziu, Salem debuta ca dramaturg pe scena TDR, cu piesa "Călătoarea şi Shakespeare". Potrivit lui Gârbea, acesta a fost motivul pentru care Salem a renunțat la postul de manager. Gârbea a declarat că Veronica Salem n-ar fi putut monta pe scena TDR, dacă era încă director: "Ar fi fost un conflict de interese". Firea, lăudată literar pe bani publici Potrivit declarației de avere depuse în mai 2018, Horia Gârbea încasase de la TDR în anul anterior suma de 28.565 de lei. Un an mai târziu, TDR i-a adus un venit de 91.440 de lei. În 2018, a fost publicată o scrisoare de susținere la adresa Gabrielei Firea, semnată de 30 de academicieni și artiști care au lăudat-o pentru "viziunea clară în ceea ce privește viața culturală și sportivă a Capitalei". Printre semnatari: Horia Gârbea, Lucia-Veronica Salem și actorul Marius Bodochi. Din 2019, Marius Bodochi a fost directorul Teatrului Dramaturgilor Români. În 2021, Gabriela Firea menționa în declarația de avere o datorie de 80.800 lei către Lucia-Veronica Salem, sumă utilizată pentru plata contribuției electorale.

Voiculescu anunță că a reeditat la Editura Academiei Române cartea sa Foto: Blog Dan Voiculescu
Eveniment

Voiculescu anunță că reeditat Editura Academiei Române cartea sa

Dan Voiculescu anunță, pe blogul său, că Editura Academiei Române a reeditat cartea sa „Umanismul pragmatic - Tratat”. Publicarea la această editură, în mai 2021, a cărții semnate de fostul turnător al Securității, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție, a provocat un uriaș scandal. Voiculescu a scris, la 16 noiembrie 2023, pe blogul său: „Editura la care am reeditat ultima carte a postat următorul text care mă onorează. Le mulțumesc”! Citește și: Ucigașii din Sibiu ar fi putut scăpa, după ce au fost reținuți, vineri, în Marea Britanie: judecătoarea a dat termen miercuri pentru mandatul de arestare și a închis telefonul Nu este clar unde a postat Editura Academiei laudele la adresa fostului turnător și pușcăriaș. Foto: Haute Culture Voiculescu anunță că a reeditat la Editura Academiei Române cartea sa Potrivit lui Dan Voiculescu, Editura Academiei ar fi scris: „Doctor în Economie și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Dan Voiculescu a pus bazele unei noi abordări a curentului Umanist contemporan, pornind de la principiile economice de bază și legătura acestora cu natura umană. Filosofia cu baze economice pornește de la imaginea de ansamblu a evoluției socio-culturale a omenirii, în raport cu distribuirea resurselor financiare. Această abordare holistică l-a condus pe profesorul Dan Voiculescu la o strategie socio-politică ce ar putea scoate întreaga lume contemporană din actualul blocaj, dacă s-ar ține cont de ceea ce a lipsit întotdeauna din doctrinele politice: natura umană (...) Formula noii viziuni umaniste propuse de profesorul Dan Voiculescu are în centru omul, cu tot ce înseamnă natura umană și mai ales o abordare din perspectiva competitivității și a productivității obținute pe principii meritocratice: cu omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce ne ține cel puțin pe loc, în acest moment, este vechea paradigmă a antagonismului stânga-dreapta”. Citește și: GALERIE FOTO Jandarmerița-cocaină se apără: plicurile cu praf alb erau bani de la altă persoană. „M-a rugat să îi ţin nişte bani, atâta tot. Nu am avut idee de ceea ce se întâmplă” Gabriela Firea la lansarea, din mai 2021, a cărții lui Dan Voiculescu Foto: Captură video Antena 3 În mai 2021, când Dan Voiculescu și-a publicat cartea la Editura Academiei, Mihai Șora scria, pe Facebook: „Cum a ajuns un asemenea personaj să-și pună numele Academiei pe coperta? Prin ce complicități, legături subterane, transfer de fonduri (căci, în mod probabil, au fost cumpărate niște «indulgențe» acolo)?".

Site-ul SOS România, laude mistico-ceaușiste la adresa președintelui  Foto: Facebook
Eveniment

SOS România, laude mistico-ceaușiste președintelui

Site-ul SOS România este plin de laude mistico-ceaușiste la adresa președintelui partidului: „Renumita Diana Iovanovici Şoşoacă”, „Înzestrată de Dumnezeu cu daruri rare” sau „Singura speranță viabilă”. În schimb, informația că și-a făcut soțul prim-vicepreședinte al partidului este strecurată într-un rând al comunicatului privind o școală de vară organizată în Gorj. Citește și: Mandachi are dreptate, Otopeni este „o cârpitură comunistă”: aeroportul, pe mâna unor sinecuriști. Managerul, drumar, specializat în asfaltări. Mama sinecuristelor PSD, Geta Bumbac, ia bani de aici Site-ul SOS România, laude mistico-ceaușiste la adresa președintelui „Implicarea, întotdeauna curajoasă şi totală, a Dianei Şoşoacă pe baricada neamului pentru apărarea creştinismului, a intereselor fundamentale ale românilor şi Romaniei, fac din ea, pe bună dreptate, singura speranță viabilă la alegerile Presidențiale din 2024”, se arată într-un articol semnat de un personaj care se recomandă drept „consultant atestat” al unui institut de „diplomație și drepturile omului” din Washington DC. To acesta scrie: „ Înzestrată de Dumnezeu cu daruri rare ce le primesc doar oamenii aleşi de EL, reuşeşte în mod firesc să-i emoționeze până la lacrimi pe românii patrioți din New York si Statele Unite ale Americii, prin abordarea directă, foarte bine documentată şi sinceră a problemelor majore cu care se confruntă compatrioții noștri, atât în țară, cât şi în diaspora”. Site-ul abundă de anunțuri în care Șoșoacă este prima între politicienii români: „Diana Șoșoacă a devenit primul politician român care acordă un interviu unei importante publicații de la Moscova, după începerea războiului din Ucraina” „Este pentru prima data in istorie cand un parlamentar cere RO-Exit” „Doamna senator Diana Iovanovici-Sosoaca, presedinte al S.O.S. ROMANIA, a fost primul demnitar din România care a luat atitudine, impreuna cu partidul sau, imediat dupa discursul tinut de premierul Ungariei Viktor Orban, la Baile Tusnad. Cu toate ca, in acea perioada doamna Senator se afla in concediu, a gasit timp sa observe si sa reactioneze la discursul lui Viktor Orban” „Pentru prima data in istorie, un politician are curajul sa spuna ce gandeste o natiune intreaga!”. Comunicatul mai menționează că Șoșoacă „a venit cu un set de replici memorabile”. Ieri, Șoșoacă a anunțat că-l susține pe Eugen Orlando Tedorovici, fost ministru în mai multe guverne, pentru funcția de premier.

Trump critică NATO, laude pentru Putin (sursa: RSBN)
Internațional

Trump critică NATO, laude pentru Putin

Trump critică NATO, laude pentru Putin. Fostul preşedinte american Donald Trump l-a elogiat pe "inteligentul" Vladimir Putin şi i-a criticat pe liderii occidentali pe care el i-a considerat "atât de proşti", sâmbătă seară, la o mare convenţie anuală a conservatorilor american, în Orlando (Florida), informează AFP, potrivit news.ro. Trump critică NATO, laude pentru Putin NATO, a spus el, "pare orice, în afară de inteligent" lovind Rusia cu sancţiuni în loc să decidă să "o sfărâme în bucăţi - cel puţin psihologic". "Problema nu este că Putin este inteligent, pentru că sigur este", a continuat el. "Adevărata problemă este că liderii noştri sunt atât de proşti", a afirmat el, acuzând "slăbiciunea" succesorului său Joe Biden pentru invadarea Ucrainei de către Rusia. Citește și: Pierderi devastatoare pentru trupele ruse în a treia zi de invazie în Ucraina. Ajutor militar extern pentru Kiev, inclusiv din Germania El l-a calificat pe Volodimir Zelenski drept un "bărbat curajos", afirmând în acelaşi timp că este neadevărat faptul că preşedintele ucrainean l-ar fi disculpat de scandalul care a dus la primul său proces de destituire. Cauza tuturor relelor: alegerile "trucate" din SUA "Ca toată lumea să înţeleagă, acest oribil dezastru nu ar fi avut loc niciodată dacă alegerile noastre nu ar fi fost trucate", a mai spus fostul preşedinte în discursul său de 86 de minute, reluând una dintre acuzaţiile sale preferate fără însă să aducă dovezi. Miliardarul republicat în vârstă de 75 de ani a primit aplauze când a taxat drept "prostie" faptul că democraţii se prezintă ca un partid al democraţiei şi când a povestit să fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, "venea la Casa Albă şi mă pupa în fund". El a făcut aluzii şi la o eventuală candidatură în 2024: "Am făcut-o de două ori şi o vom mai face", prezentând înfrângerea sa din 2020 ca pe o victorie, dar a lăsat publicul în incertitudine în ceea ce priveşte dorinţa sa de a-l sfida personal pe Joe Biden pentru un viitor mandat prezidenţial.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră