duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: kinjal

2 articole
Internațional

Ucraina: noi atacuri cu rachete Kinjal

Ucraina: noi atacuri cu rachete Kinjal. Rusia a lovit, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, Ucraina cu rachete de croazieră lansate de pe nave aflate în Marea Neagră şi Marea Caspică. De asemenea, a utilizat, pentru a doua zi consecutiv, rachete hipersonice, de data aceasta pentru a distruge un depozit de carburant al armatei ucrainene în sudul ţării, transmit AFP şi Reuters. Ucraina: noi atacuri cu rachete Kinjal "O importantă rezervă de carburant a fost distrusă de rachete de croazieră Kalibr trase dinspre Marea Caspică, precum şi de rachete balistice hipersonice trase de sistemul aeronautic Kinjal dinspre spaţiul aerian al Crimeii", a indicat Ministerul Apărării rus într-un comunicat. Acesta afirmă că lovitura s-a produs în regiunea Nikolaev şi că ţinta distrusă era "principala sursă de aprovizionare cu carburant a vehiculelor blindate ucrainene" desfăşurate în sudul ţării. "Rachete de croazieră Kalibr au fost lansate din apele Mării Negre împotriva uzinei Nijîn care repară vehicule blindate avariate în luptă", a mai afirmat purtătorul de cuvânt Igor Konaşenkov. Citește și: Rușii amenință siguranța maritimă în Bosfor invocând mine ucrainene în derivă Tot duminică, Ministerul Apărării a anunţat că "rachete de mare precizie" au lovit un centru de antrenament al forţelor speciale ucrainene în regiune Jitomir, la 150 km vest de Kiev. "Mai mult de 100 de membri ai forţelor speciale (ucrainene) şi mercenari străini au fost ucişi", a indicat ministerul rus. Autoritățile ucrainene nu au comentat informațiile prezentate de forțele ruse.

Ucraina: noi atacuri cu rachete Kinjal (sursa: mil.ru)
Putin, rachete hipersonice "Kinjal" în Ucraina (sursa: israeldefense.co.il)
Internațional

Putin, rachete hipersonice "Kinjal" în Ucraina

Putin, rachete hipersonice "Kinjal" în Ucraina. Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă că a utilizat cu o zi în urmă rachete hipersonice "Kinjal" pentru a distruge un depozit subteran de arme şi muniţii aeriene în vestul Ucrainei, ceea ce reprezintă o premieră, relatează AFP şi EFE. Putin, rachete hipersonice "Kinjal" în Ucraina Acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina, potrivit agenţiei de presă oficiale RIA Novosti. "La 18 martie, complexul aeronautic 'Kinjal' cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete şi muniţie de aviaţie ale armatei ucrainene în localitatea Deliatin, în regiunea Ivano-Frankivsk", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cursul conferinţei sale de presă zilnice. În total, vineri seara, Rusia ar fi efectuat tiruri asupra a 69 de instalaţii militare pe teritoriul Ucrainei, a indicat Ministerul rus al Apărării, între care 12 depozite militare şi 43 de locuri de parcare pentru vehicule militare. Oficial, folosite în premieră "În plus, grupurile antiaeriene ale aviaţiei ruse au doborât 12 drone ucrainene", a spus Konaşenkov. Armata rusa a lovit vineri pentru prima dată o ţintă în vestul Ucrainei, unde a distrus o parcare de avioane la o fabrică de reparaţii din apropierea aeroportului din Lviv, potrivit surselor oficiale. Citește și: Putin a comandat genocidul din Mariupol pentru a închide Ucrainei accesul la Marea Azov, scop îndeplinit vineri seară Rusia nu a raportat niciodată până acum utilizarea acestei rachete balistice în cele doua conflicte în care este implicată, Ucraina şi Siria. Acest tip de rachetă a fost utilizată de mai multe ori la exerciţii de la primul test reuşit în 2018. Rachetele balistice hipersonice "Kinjal" şi rachetele de croazieră "Zircon" aparţin unei familii de noi arme dezvoltate de Rusia, pe care Putin le califică drept "invincibile". Teoretic, scuturile antirachetă nu le pot intercepta Testate cu succes în 2018, 'Kinjal' ("pumnal", în limba rusă) şi-a atins toate ţintele în timpul testelor la o distanţă de până la 1.000 km, potrivit Ministerului rus al Apărării. Cu astfel de rachete sunt echipate avioanele de luptă MiG-31. Rusia a dezvoltat acest tip de armament pentru a avea arme capabile să depăşească sisteme de apărare precum scutul american antirachetă în Europa.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră